Iranul doreste un razboi. Occidentul nu este insa disponibil (Opinii)

La 29 noiembrie 2011, grupuri de "studenti iranieni indignati" au luat cu asalt cladirea Ambasadei Marii Britanii din Teheran. Au ajuns pana in birourile ambasadorului si principalilor diplomati, pe care le-au facut "praf", au incendiat masinile din curte, au coborat drapelul britanic de pe catarg si, dupa ce l-au calcat in picioare, i-au dat foc, apoi si-au batut joc de portretul reginei.

Majoritatea angajatilor apucase sa fuga, pe usa din spate, in ultimul moment, dar 6 dintre ei au fost luati ostatici cateva ore, pana cand politia iraniana "s-a hotarat" sa intervina.

Am asistat la reeditarea la o scara mai mica a evenimentelor din 1979, cand diplomatii americani din Teheran au fost luati ostatici si umiliti, in propria lor ambasada.

In conformitate cu legislatia internationala, cu Charta ONU, precum si cu conventiile si practicile diplomatice universal ratificate si acceptate, nu exista nicio diferenta intre incinta unei ambasade si teritoriul national suveran al statului care trimite ambasada respectiva.

Statul care accepta pe teritoriul sau ambasada unui alt stat este obligat sa protejeze neconditionat atat localurile acesteia, cat si integritatea diplomatilor. Din punct de vedere strict legal, un atac impotriva unei ambasade este acelasi lucru cu un atac asupra unui stat suveran.

La 29 noiembrie, Iranul a comis un act de razboi la adresa Marii Britanii. I-a violat teritoriul suveran, i-a calcat in picioare simbolurile de stat si i-a agresat diplomatii. Comunicatele oficiale ale autoritatilor iraniene care exprima "regretul" pentru "incidente" nu fac decat sa confirme faptul ca atacul a fost deliberat.

Intr-un regim de dictatura militara (fals prezentat in exterior ca "teocratie") precum cel din Iran, nimeni nu se apropie la mai putin de 500 de metri de gardul unei ambasade fara acordul autoritatilor, cu atat mai putin grupuri de "studenti indignati" pe care politia "nu-i poate stapani".

Aflat "in corzi" dupa ultimul raport al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) referitor la programul sau militar nuclear, regimul de la Teheran a decis sa ridice miza jocului, lovind in cea mai occidentala tinta aflata la dispozitie, ambasada Marii Britanii.

Premierul britanic David Cameron a caracterizat atacul asupra ambasadei tarii sale ca fiind "scandalos" si a definit "esecul" autoritatilor iraniene de a proteja ambasada tarii sale drept "o rusine", aducand astfel o contributie originala la teoria si practica relatiilor internationale, precum si la dreptul pacii si razboiului.

Regimul de la Teheran este un scandal in sine, nu are rusine si se foloseste de "religie" pentru scopuri politice imunde si triviale. Evident ca devastarea unei ambasade sub nasul fortelor de ordine care "se uita in alta parte" este "scandaloasa".

Acum 70 de ani, un premier britanic, Winston Churchill, a folosit cuvantul "agresiune", fara alte fantezii semantice.

La 30 noiembrie, Marea Britanie a recuperat ceva din terenul pierdut, acordand 48 de ore ambasadei Iranului din Londra pentru a se inchide. Nu este insa suficient. "Pierderea" unei singure ambasade in Europa nu este genul de mesaj care ar putea impresiona Teheranul. Este nevoie de o pozitie solidara a UE, apropo de "rolul global" la care aceasta aspira.

Sfidarea Teheranului, daca va fi lasata sa "treaca" de catre puterile occidentale sub acoperirea unor termeni echivoci, va reprezenta un nou jalon important pe drumul spre un mare razboi. Iranul a facut cea mai indrazneata miscare anti-occidentala de dupa 1979, cand a luat cu asalt ambasada SUA si i-a transformat pe diplomati in ostatici, fiind lasat sa scape nepedepsit de Administratia Carter.

In functie de reactia pe care o va primi acum, isi va calcula pasii urmatori.

Liderii occidentali au catalogat, la unison, atacarea ambasadei britanice din Teheran ca fiind "inacceptabila". Daca nimic nu va urma acestor afirmatii, cuvantul "inacceptabil" va trebui scos prin lege din vocabularul politicienilor occidentali. Cand o situatie este "inacceptabila", fie actionezi imediat pentru a o corija si a o face acceptabila, fie taci din gura de la bun inceput. Varianta intermediara este cea mai proasta: nu numai ca nu rezolva problema, dar il si stimuleaza pe agresor.

Acum 100 de ani, o actiune precum cea a liderilor de la Teheran din 29 noiembrie ar fi insemnat, imediat, razboi, declarat foarte legal, in baza legislatiei internationale. Acum 50 de ani ar fi insemnat macar solidaritatea Occidentului in fata unei agresiuni fatise si brutale. Nimeni nu se asteapta astazi, evident, ca statele Uniunii Europene sa declare razboi Iranului, cu atat mai mult cu cat Marea Britanie insasi parea preocupata, initial, de gasirea unor termeni echivoci pentru comunicatele de presa.

Astazi, Europa este in criza si nu-i putem cere sa cheltuie bani pentru reputatia sa. Ne putem astepta, totusi, la unele masuri comune ale europenilor, care nu costa mai nimic, cum ar fi intreruperea relatiilor diplomatice cu Iranul si boicotarea regimului agresiv de la Teheran in toate organizatiile internationale in care statele europene au un cuvant de spus. Mai ales daca vor sa-si pastreze acest cuvant.

Este nevoie de un super-minister de Externe al UE, cu multe mii de angajati si cu un buget anual de cateva sute de milioane de euro, doar pentru a-i da sefei lui, Catherine Ashton, un microfon la care sa rosteasca platitudini? Si daca doamna Ashton considera luarea cu asalt a ambasadei britanice din Teheran ca "inacceptabila", ce o sa faca presedintele Ahmadinejad si acolitii sai? O sa se distreze copios uitandu-se la stiri.

Daca statele UE nu pot face front comun, imediat, intr-o astfel de chestiune, cam pe ce gen de chestiuni ar fi realist sa credem ca se vor putea pune, vreodata, de acord? Daca ambasada Marii Britanii este luata cu asalt si liderii iranieni nu sufera nici macar o consecinta diplomatica severa, ce ambasada va mai fi in siguranta, de acum incolo, la Teheran?

Elitele politice si culturale occidentale fac in continuare, la 65 de ani dupa Al Doilea Razboi Mondial, parada de "antifascism" si agita pericolul "extremei drepte". Cand vine insa momentul sa treaca de la gargara la fapte, demonstreaza ca, de fapt, n-au inteles nimic din evenimentele anilor 1930, care au condus la catastrofa ultimului razboi global.

Intre 1933-1939, Hitler a comis o lunga serie de agresiuni si incalcari ale tratatelor si conventiilor internationale, primind in schimb de la Londra si Paris doar proteste verbale, alarmant de identice cu cele pe care le aude astazi Ahmadinejad - "inacceptabil", "nejustificat", "rusinos".

Documentele din arhive demonstreaza ca in decizia lui Hitler de a ataca Polonia, la 1 septembrie 1939, fara a mai astepta incheierea negocierilor cu Marea Britanie asupra orasului Danzig (Gdansk), un rol decisiv l-a jucat convingerea acestuia, dobandita pe parcursul succeselor facile de pana atunci, ca politicienii englezi si francezi sunt "slabi", "nulitati" si "fricosi".

A crezut ca acestia ii vor trece cu vederea o noua agresiune si s-a inselat, cu rezultatul distrugerii Europei, a peste 50 de milioane de morti si a abandonarii natiunilor din Est in ghearele URSS.

Catastrofele incep, de obicei, prin greseli de perceptie, judecata si interpretare a motivatiilor, pe care un grup de lideri le fac la adresa unui alt grup de lideri. Daca Mahmoud Ahmadinejad si "gardienii revolutiei" din Iran vor intampina acum reactii similare celor din 1979, vor fi incurajati sa ridice, din nou, miza jocului, si in cele din urma inevitabilul se va produce.

UE va extinde sancțiunile împotriva Iranului, după atacul de sâmbătă noaptea asupra Israelului

Ca reacţie la atacul iranian de sâmbătă noaptea asupra Israelului, unele state membre ale UE au cerut extinderea sancţiunilor împotriva Iranului, a anunțat marți, 16 aprilie, șeful...

Primul Congres Forţa Dreptei. Formaţiunea îşi alege conducerea naţională şi îşi prezintă candidaţii

Primul Congres al Forţa Dreptei este organizat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, formaţiunea urmând să îşi aleagă conducerea naţională şi să îşi prezinte candidaţii la alegerile...