Rolul strategic al Romaniei in flancul estic al NATO

Sfarsitul Razboiului Rece a ridicat intrebari privind noua structura a sistemului international, care trecea de la o forma bipolara, catre una unipolara, in care Statele Unite ale Americii ramaneau singura superputere globala.

Celebrul politolog Francis Fukuyama chiar inainta teoria Sfarsitului Istoriei in care democratia liberala va triumfa conducand catre cooperarea inter-state intr-un context in care conflictele vor capata, cel mult, un rol secundar.

Evident, o intrebare esentiala a fost daca NATO, ca alianta politico-militara, mai este justificata, cu atat mai mult cu cat URSS nu mai exista, insa dinamicile globale au aratat ca rolul Aliantei in asigurarea securitatii globale ramane unul justificat, prin gestionarea unor crize precum cele din Bosnia Hertegovina, Balcani, Afganistan, Africa sau comabaterea terorismului.

Mai mult, in prezent, asistam la cea mai mare escaladare, dupa caderea Zidului Berlinului, a tensiunilor dintre NATO si Federatia Rusa. Presedintele Vladimir Putin a catalogat destramarea Uniunii Sovietice drept cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului XX, in timp ce doctrina de securitate a Rusiei prezinta, pentru prima data, NATO drept cea mai mare amenintare la adresa sa. Pe acest fond, in 2018, atat Rusia cat si NATO au desfasurat cele mai ample exercitii militare, Zapad respectiv Vostok, in cazul Rusiei, Trident in cazul Aliantei Nord-Atlantice.

Interventia militara a Rusiei din Georgia (2008), dupa ce Tbilisi si-a exprimat ferm dorinta de a deveni stat membru NATO, si anexarea Peninsulei Crimeea, precum si sustinerea miscarilor separatiste din Estul Ucrainei (2014), dupa ce Kievul s-a aratat dornic de a adera la Uniunea Europeana, a aratat ca agresivitatea Rusiei este cauzata de dorinta statelor din vecinatatea sa apropiata de a se alatura spatiului euroatlantic.

Daca privim o harta a Europei de Est si a Regiunii Extinse a Marii Negre, observam ca doar state precum Belarus si Armenia nu au accentuat acest tip de integrare, din motive ce tin mai degraba de situatia lor geopolitica si dependenta de securitate privind Rusia. Spre exemplu, pentru Armenia, Moscova este principalul sustinator in conflictul din Nagorno-Karabah, in timp ce leadershipul politic de la Minsk este puternic dependent de Kremlin, in ciuda tensiunilor politice din ultimii ani.

Problema Rusiei este ca spatiul euroatlantic creeaza bunastare in interiorul sau, oferind un model atractiv pentru tari precum Republica Moldova, Ucraina si Georgia, mult mai competitiv decat spatiul euroasiatic promovat de catre Moscova, context in care, pentru Rusia a devenit deja un modus operandi crearea unor conflicte inghetate cu scopul de a mentine aceste state ca zona de tampon, un concept inca relevat in gandirea strategica rusa, care priveste vasta campie ce separa Moscova de restul lumii ca o vulnerabilitate militara.

Acest spatiu tampon a fost, de altfel, principalul avantaj pe care Rusia l-a avut in fata unor campanii militare precum cea intreprinsa de catre Napoleon sau Germania nazista a lui Hitler.

Dincolo de acest aspect, Rusia priveste NATO ca un avanpost al intereselor americane, dar si ca pe o ciocnire a valorilor. Libertatea individuala, democratia, drepturile omului, libera exprimare sau statul de drept promovate de catre blocul euroatlantic intra in contradictie cu un sistem autoritar competitiv, asa cum este cazul guvernarii din Rusia.

In schimb, Moscova vorbeste despre valori precum dragoste, familie, parrenting, creand un discurs narativ prin care incearca sa se pozitioneze ca aparator al Crestinismului, o a Treia Roma, care lupta impotriva unui Occident decadent care promoveaza, printre altele, drepturile LGBT, incercand sa consolideze si legitimeze, in randul propriului public actualul sistem oligarhic in care avutia tarii este controlata de doar 3% din populatia tarii.

Indiscutabil, flancul estic al NATO reprezinta in momentul de fata nu numai granita intre doua blocuri geopolitice, ci si principala provocare militara a Aliantei, motiv pentru care rolul strategic al Romaniei devine din ce in ce mai semnficativ.

Statutul de membru a facut ca tara noastra sa devina parte a procesului decizional, contribuind la crearea si implementarea politicilor de securitate, participarea in misiuni privind stabilitatea regionala consolidand totodata pozitia sa in relatie cu alti actori.

Summitul din Tara Galilor, desfasurat in 2014, dupa evenimentele din Ucraina, a determinat NATO sa amplaseze batalioane in Polonia, Lituania, Letonia si Estonia, evidentiind preocuparile Aliantei privind Marea Baltica si Nordul Flancului Estic, acolo unde agresiunea rusa este perceputa ca fiind in crestere.

Romania a creat o brigada multinationala la Craiova, asumandu-si pozitia de principal pivot al Aliantei in Sudul Flancului Estic, de acolo de unde NATO poate creste capacitatea de proiectie a puterii catre Regiunea Extinsa a Marii Negre, Europa de Est, Balcani si Orientul Mijlociu.

Relevanta strategica a Romaniei a crescut cu atat mai mult cu cat parteneri precum Ungaria incearca sa duca o politica proactiva in relatia cu Rusia, escaladand tensiunile regionale, in special in relatia cu Ucraina, Budapesta incercand chiar sa creeze un post de ministru in cadrul guvernului pentru administrarea Transcarpatiei, teritoriu aflat in componenta Kievului.

Relatiile istorice ale Bulgariei cu Rusia, precum si situatia de moment a Turciei, care considera ca NATO nu raspunde principalei sale provocari de securitate, privind chestiunea kurda din Orientul Mijlociu, cu precadere Siria, ceea ce a condus catre o aprofundare a relatiei cu Rusia, face ca Romania sa fie cel mai relevant actor al Aliantei, in Sudul acestui flanc.

Romaniei ii revine sansa de a transcede statutul de pivot, prin implicarea sa diplomatica in consolidarea stabilitatii regionale, in special ca urmare a bunelor relatii pe care le are cu Turcia si Statele Unite, dar si prin posibilitatea de a deveni un mediator intre Ucraina si Ungaria, concomitent cu transformarea sa intr-un canal de dialog intre Kiev si Bruxelles. Faptul ca a reusit sa evite crearea unor tensiuni dupa ce liderului UDMR, Kelemen Hunor, i s-a interzis accesul in Ucraina, arata ca Bucurestiul are capacitatea diplomatica de a deveni un actor mult mai activ.

Astfel, Romania poate genera stabilitatea si securitate regionala, prin:

• Mentinerea unui climat diplomatic stabil la nivel regional;
• Mentinerea si consolidarea credibilitatii Aliantei, in special in relatia cu tari precum Republica Moldova si Ucraina;
• Descurajare strategica si militara, in special prin alocarea a 2% din PIB inzestrarii armatei.

Continuarea parcursului euroatlantic al Ucrainei, precum si mentinerea unui cadru tensionat in relatia NATO-Rusia ar putea expune tara vecina unei noi agresiuni militare, scenarii precum NovoRusia si MaloRusia putand fi inca viabile atat timp cat securitatea societala a Ucrainei va fi afectata, motiv pentru care s-ar putea ajunge chiar catre crearea unui pod de comunicatie Galati - Reni care sa lege infrastructura militara a NATO de regiunea Odessa.

Relevanta Romaniei reiese si din parteneriatul strategic functional cu SUA, a faptului ca suntem singura tara din regiune independenta de gazul rusesc, detinem cea mai mare baza militara situata la gurile Dunarii, dar si a consensului politic si social privind valorile euroatlantice.

Cu toate acestea, amenintarile NATO nu sunt numai de natura externa, iar razboiul hibrid din Ucraina a oferit destule lectii pe care statele membre trebuie sa le invete. Printre acestea, razboiul informational, psihologic si propaganda sunt mult mai prezente in statele NATO, acolo unde o agresiune militara este foarte putin probabila in momentul de fata, motiv pentru care lupta impotriva unor fenomene precum ascensiunea miscarilor de extrema dreapta sau fake news (sintagma anului 2016) este mai actuala ca oricand.

Cresterea rezilientei in randul statelor membre NATO va fi o provocare pentru Aliati si inclusiv pentru Romania, motiv pentru care Bucurestiul ar trebui sa puna in practica o serie de programe de constientizare si formare a gandirii critice, la nivelul societatii.

Razvan Munteanu este directorul think tank-ului Chamber for Excellence in International Affairs, si autorul mai multor articole si carti de specialitate, fiind totodata colaboratorul unor publicatii media internationale si nationale.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...

Primar bătăuș, susținut în continuare de PNL după ce a fost filmat cum agresa un cetățean. ”A fost sub imperiul unei mari emoții” VIDEO

Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat...