Rusia jubileaza, la doi ani de la strivirea Georgiei

Luni, 09 August 2010, ora 19:35
3189 citiri
Rusia jubileaza, la doi ani de la strivirea Georgiei
Foto: www.unimaps.com

Pe 7 august 2008, spre uimirea intregii lumi, Georgia, tara natala a lui Stalin, declansa un conflict cu propria creatie a primului dictator sovietic: Rusia. Acest conflict avea sa produca mutatii majore in politica celor trei mari actori internationali: Rusia, Europa si America.

Un conflict declansat din mandrie, din naivitate, dar si de calculele perfide ale Kremlinului. Conflict ce avea sa puna la indoiala, pentru mult timp, inclusiv mostenirea lui Iosif Djiugasvili - Stalin!

Privind global spatiul ex-sovietic, comportamentul politic al Rusiei este cat se poate de elocvent si transparent: in afara de inghitirea "cu noduri" a desprinderii Tarilor Baltice, practic Moscova s-a opus cu indarjire oricaror alte "dezertari" din zona sa de interes.

In fapt, ea a continuat aceleasi politici inventate de Lenin de a permite, doar declarativ, guberniilor sa paraseasca vechiul imperiu tarist (in 1917) si de a le reincorpora, treptat, cu forta, in nou creata URSS (incepand cu 1922).

Un fel de "Adio, dar raman cu tine!", dar nu cu Richard Dreyfuss in rolul principal, ci cu Stalin si, incepand cu anul 2000, cu exegetul lui, Vladimir Putin, ca protagonisti ai mostenirii imperiale slave! De asta data, sub pulpana liberalismului pan-ortodox si sub acoperamantul unui CSI mai mult decat ridicol.

Rusii ar da o mie de kilometri din Siberia pentru un metru din Europa

Te uiti la muzeele lor si la filmele lor de propaganda. Ei insisi recunosc ca-s popor migrator si ca au cucerit pe altii. Isi doresc sa fie europeni, desi sunt asiatici. Se pretind a fi civilizatori, dar inca mai au porniri de cucerire. Au plecat din Asia, iar Europa le-a stavilit valul de cucerire a coastei Atlanticului. Pana cand nu vor ajunge acolo, rusii nu se vor opri. Testamentul lui Petru nu este un ordin, ci doar o constatare a spiritului razboinic si necrutator al rusilor.

La granita artificiala de Est a Romaniei, romanii din Republica Moldova, lipsiti de orice politica coerenta a patriei-mama, inca obercaie in cautarea unui drum pseudo-european dupa caderea regimului pro-sovietic al generalului de militie Voronin, care inca se mai impiedica de limba romana precum o prostituata de cartier de treptele Operei din Milano; Ucraina inca isi mai numara, "bob-cu-bob", prin diverse recensaminte, ucrainienii care isi mai amintesc cum sa vorbeasca o limba ucrainieana prea romantica pentru actualul presedinte rusofon, dar a abandonat orice veleitate de independenta prin readucerea filorusilor la putere.

Armenia, primul stat crestin pe la anul 301 d.Ch., a renuntat demult la propria identitate si se multumeste sa fie capul de pod al pan-ortodoxiei slave din coasta Anatoliei. Patima antiotomana si pulpana vesnic acaparatoare a Patriarhiei Intregii Rusii face ca primii crestini ai Asiei Minor sa fie complet subjugati unei biserici mai mult decat ofensive, iar amenintarea azerilor turci sponsorizati generos tot de la Kremlin ii face cu atat mai mult santajabili.

Belarusul stagneaza in politica lui Lukasenko si inca mai cere aprobarea Kremlinului pentru a vorbi oficial in limba "materna", iar republicile caucaziene nici nu si-au pus vreodata problema in mod serios sa dea cu tifla Kremlinului. Doar haosul terorist-musulman din Cecenia mai intretine iluzia vreunei opozitii reale fata de Moscova velico-rusa.

De fapt, toate aceste entitati pseudo-statale au pierdut, fie din nestiinta, fie din neputinta, ocazia unica a desprinderii reale pe care-au avut-o in perioada de maxima slabiciune a Rusiei, de pe timpul mandatelor alcoolizate ale lui Boris Eltin.

Cum s-a razbunat Rusia pe tara lui Stalin

Momentul august 2008 ramane insa unul pe cat de ciudat pe cat de dramatic pentru Georgia, dar si rusinos pentru Rusia insasi. Conflictul a erupt violent tocmai in ajunul Olimpiadei de la Beijing cand, cel putin in conformitate cu mesajul olimpismului, armele ar fi trebuit sa taca. N-a fost sa fie! Si, in paralel cu ceremoniile de deschidere, am putut vedea pe ecranele televizoarelor luptele inegale dintre armata georgiana si separatisti, pe de o parte, dar si dintre armata regulata sovietica si cea georgiana pe de alta parte.

Razboiul din august 2008 n-a fost altceva decat rezultatul politicii constante a Kremlinului de a enclaviza zone largi din fostele sale "colonii", de a incuraja economic, politic si militar separatismul si de a nega permanent dreptul oricaruia dintre popoare de a se desprinde din bratele "marelui frate". Stau marturie pentru asta: Cecenia, Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabah, Daghestan si altele.

Reactia militara a autoritatilor de la Tbilisi a fost, in mod evident, pe cat de neasteptata pe cat de naiva. A fost naiva fiindca si-au inchipuit ca pot paria pe mostenirea ideologica a lui Stalin si ca pot face fata imenselor resurse militare ale Rusiei. A fost naiva fiindca s-au amagit cu sprijinul diplomatic si politico-economic atat de mult promis si de catre SUA si de catre UE si de catre... alti investitori occidentali! Sprijin care nu a venit niciodata.

Pe de o parte, europenii nu s-au indepartat de "real politik" si nu si-au periclitat parteneriatul economic pragmatic pe care il au cu rusii. Pe de alta parte, pentru SUA, Georgia e o tara prea indepartata, iar interesele sale din Orientul Mijlociu sunt mai bine protejate avand Rusia drept codecident. Diplomatia a invins. Iar cetatenii rusi colonizati in Abhazia si Osetia si-au declarat propriile state independente. Independente fata de cine?

Europa era sa fie speriata

Memoria scurta a Europei a facut chiar ca, in septembrie 2009, mai toate statele vestice sa imbratiseze, rasufland usurat, concluzia anchetei de noua luni a comisiei conduse de diplomatul elvetian Heidi Tagliavini prin care Georgia era acuzata ca a "atacat" prima. Un fel de "First Blood" care, si daca ar fi fost regizat de Silvester Stallone, tot ar fi iesit cu mult mai realist decat a iesit scenariul descris de un Bruxelles mai socialist decat comunistii de la Kremlin.

Bucuria Rusiei, evident, a fost fara margini, caci acest raport nu a facut nici un moment referire la provocarile istorice continue ale Moscovei, nu a facut vorbire despre separatismul violent sustinut de Kremlin si nu a luat in considerare ca atacul Georgiei a survenit intr-un moment cand presiunea Rusiei atinsese cote insuportabile.

Si europenii n-au mai tinut cont ca atacul Georgiei nu a fost indreptat impotriva Rusiei si nici macar a vreunui stat recunoscut, ci a fost o incercare (chiar daca este chestionabila metoda militara) de a recastiga controlul asupra unor regiuni separatiste. Deci, practic, o incercare nereusita si naiva de a pune capat unor secesiuni ilegale sponsorizate de Rusia pe teritoriul georgian.

Cam acelasi lucru pe care il incerca si Serbia prin Kosovo-Metohia colonizata artificial cu albanezi si redenumita Republica Kosovo prin stradania unor suedezi neutri, angajati ai OSCE, carora le placea prea mult vodca ruseasca.

De fapt, asa cum lasa sa se intrevada raportul final intocmit de Heidi Tagliavini, "in august 2008 au avut loc doua conflicte": pe de o parte conflictul intrageorgian care a opus fortele legitime georgiene fortelor separatiste, iar, pe de alta parte, un atac al Rusiei asupra unui stat independent si suveran, Georgia, in incercarea de a-si proteja zona de interes strategic din Caucaz.

Raportul european: sictir si gaze! Naturale!

Comemorarea a doi ani de la razboiul ruso-georgian gaseste Rusia mai puternica decat oricand in ultimele decenii in fata unei Europe mai divizate ca oricand, incapabila sa reactioneze in niciun fel la tupeul rusesc, o Europa paralizata de frica importurilor de gaze.

La doi ani de la scurtul razboi ruso-georgian si de la declaratia lui Putin precum ca ar vrea sa-l spanzure pe Saakashvili de "boase", acesta din urma ramane la putere si incearca sa isi reconstruiasca gradual legaturile cu un Occident din ce in ce mai circumspect si mai temator la reactiile Moscovei.

Si tot la doi ani de atunci Dimitri Medvedev face o vizita "oficiala" (pe 8 august) in Abhazia si se plimba triumfal pe faleza portului georgian Suhumi de la Marea Neagra privind trufas catre Europa, parca pentru a arata Vestului cine este cu adevarat stapan acolo.

Invataturile lui Putin pentru Medvedev

Nu este clar daca Rusia si-a dorit sau nu acest conflict (nici nu prea mai are importanta), dar acest mic razboi, intr-o tara destul de indepartata de orgoliile birocratice ale Europei, a fost o ocazie unica si extraordinara pentru Kremlin de a testa reactiile Occidentului. Si prilejul a fost ideal, iar rezultatele mai mult decat multumitoare pentru adevaratul lider de la Kremlin, Vladimir Putin.

Rusia a avut nevoie de acest conflict. Si l-a dorit, l-a cultivat si l-a alimentat. El a reprezentat si o excelenta intrare in scena a proaspatului ales (pe atunci) presedinte Dimitri Medvedev care, urmand reteta patentata de parintele sau politic, Vladimir Putin, in Cecenia anilor 2000, si-a construit o excelenta platforma de lansare pe arena internationala, definindu-se ca om de forta si lider autoritar al Rusiei.

Dupa doi ani de la conflict, cine a vrut sa traga concluziile le-a tras: In primul rand, Kremlinul si-a dat seama ca guraliva Europa nu are nici forta si nici "nervul" de a se opune in nici un fel ambitiilor Rusiei. Nici politic si nici economic.

Rusia a testat capacitatea de reactie a Occidentului. Si singurul "partener" politico-militar pe care-l mai recunoaste acum ramane doar SUA, nu NATO. Si nici UE. Doar SUA. Niste State Unite cutremurate de un presedinte liberal si negru care abia mai indrazneste sa se afirme pe plan international, niste State Unite care nu prea mai au chef sa mai gestioneze problemele unei Europe cheflii, artagoase si surde la propriile ei probleme: sa se mai descurce si singura, ar putea spune Henry Kissinger!

Pe de alta parte, deloc surprinzator, Europa s-a asezat in "pozitia calugarului", neconditionat, la dispozitia Rusiei si este prizoniera mentala a avantajoaselor contracte economice ale francezilor si nemtilor, dar si a unei faramitari de perceptie asupra gestionarii relatiei cu Moscova. Si tocmai de aceea, pana la o noua perioada de slabiciune a Rusiei, nicio fosta republica unionala nu va mai putea actiona decat in limitele impuse de Kremlin.

Santajul economic e cea mai buna arma, iar Moldova si Ucraina au invatat, dureros, ce inseamna asta. Urmeaza Balcanii, Austria si Italia. Germania cauta, in mod sinucigas, sa intre si ea in "morisca lui Putin"! Intre timp, Georgia incearca sa spuna lumii ca vrea sa fie independenta. Chiar credeti ca o sustine cineva? Doar memoria georgianului Stalin care i-a invatat pe rusi ce inseamna o natiune, dar care s-a dezis de propria-i natie.

Ramane de vazut daca Romania anului 2010 a invatat ceva din "lectia georgiana".

Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Moartea unui om politic - pomenirea și lecțiile acesteia. Partea I: de ce trebuie să (ne) criticăm liderii?
Acum la mine e noapte târziu, dar calendaristic ziua de 27 martie a început deja. Când domniile voastre (sau majoritatea) veți citi acest articol (în două părți), peste cea de-a 29-a zi a...
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
România intră în spațiul Schengen doar pe cale maritimă și aeriană, la finalul lunii martie 2024. Aderarea va stimula turismul și comerțul și va consolida piața internă. Pe de altă...
#Rusia razboi Georgia , #Rusia
Comentarii
Poza Grasul
Grasul
rank 5
@Ovidiu Mihalache & Acum cei mai multi romani sunt in vacanta si le-ar placea niste articole mai usoare, mai de divertisment iar dumneavoastra veniti cu teme serioase si grave!