Ziare.com

Oamenii au dormit prea mult. E suficient sa inchizi ochii, chiar si pentru o clipa, si devii astfel complice al regimului - Interviu cu Asli Erdogan

de Magda Gradinaru
Luni, 16 Iulie 2018, ora 20:42

   

Oamenii au dormit prea mult. E suficient sa inchizi ochii, chiar si pentru o clipa, si devii astfel complice al regimului - Interviu cu Asli Erdogan
Dictaturile se impun prin capacitatea de a transforma din ce in ce mai multi oameni in complici: e suficient sa intorci privirea sau sa te iluzionezi ca mai ai timp sa te impotrivesti, pentru ca regimul politic sa devina unul in care poti fi arestat peste noapte.

I s-a intamplat scriitoarei turce Asli Erdogan, pe care apelurile internationale au reusit sa o scoata din inchisoare, si care ne avertizeaza, intr-un interviu telefonic pe care l-a acordat Ziare.com, asupra pericolului de a tacea prea mult, pana devine prea tarziu.

Dupa tentativa esuata de lovitura de stat din Turcia, din iulie 2016, scriitoarea Asli Erdogan a fost arestata. Pentru articolele scrise in publicatia pro-kurda Ozgur Gundem, in care denunta tocmai pericolul suprimarii libertatii de exprimare, a stat patru luni in inchisoare. Aceste texte se regasesc in volumul publicat in limba romana la Editura Polirom, "Acum nici tacerea nu-ti mai apartine".

Eliberata dupa mai multe apeluri internationale, a devenit tinta persecutiilor si in cele din urma a fost obligata sa ia calea exilului.

In 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar in 2018 Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor.

Asli Erdogan, vorbiti adeseori, in acest context al regimurilor politice abuzive, nu doar despre calai si victime, dar si despre cei care tac, intorc privirea si devin astfel complici. As vrea sa ma opresc putin aici, ce rol au acesti complici in instaurarea si mentinerea unei puteri dictatoriale?

Este o intrebare importanta, este poate marea intrebare. Nici nu ne dam seama cat de departe ajungem in a deveni complici de-ai regimului. Cateodata este suficient sa inchizi ochii, chiar si pentru o clipa, si devii astfel complice. De cele mai multe ori nu iti dai seama sau poate ca nu ai de ales.

In felul acesta, dupa parerea mea, reusesc regimurile totalitare sa-si consolideze puterea: prin capacitatea de a transforma din ce in ce mai multi oameni in complici, prin presiunea interioara pe care o creeaza in fiecare individ. In Turcia, oamenii s-au obisnuit cu tradarile reciproce. Exista chiar si o linie telefonica dedicata, iar daca esti suparat pe vecinul tau, poti pur si simplu sa suni si sa-l denunti ca membru al retelei lui Fetullah Gulen.

Zeci de mii de oameni au fost arestati in urma unor astfel de delatiuni. Am auzit de un caz de la editorul meu francez, care este si profesor, si care mi-a povestit cum un student de-al sau l-a denuntat. Puteti sa credeti asa ceva? Un student turc, care studiaza in Franta, suna la politia turca pentru a spune cum profesorul sau, cetatean francez, vorbeste de rau regimul din Turcia.

E vorba aici despre frica, doar de frica?

Sistemul este foarte priceput in a exploata slabiciunile oamenilor. La unii e vorba de frica, la altii de gelozie sau poate chiar de ambitie. Cand unii sunt arestati, nu-i asa?, altii pot sa le ia locul.

Am citit despre un caz din lumea academica, si cred ca va va veni greu sa credeti, pentru ca numerele sunt incredibil de mari, dar este totusi o poveste adevarata. Este vorba de un cadru universitar, dintr-o universitate mica, ce avea de ceva timp un comportament bizar, ii ameninta pe ceilalti si umbla inarmat prin universitate. Intr-o zi a luat-o razna de tot si si-a impuscat colegi, printre care si superiorul sau ierarhic, seful de departament.

Pana aici nimic deosebit, in sensul ca s-au mai vazut astfel de cazuri si prin alte parti. Dar mai apoi s-a aflat ca, inainte de a-si impusca colegii, el a scris nu mai putin de 200 de denunturi la politie despre colegii sai din mediul academic. 120 dintre acestia sunt si acum la inchisoare.

Puteti sa credeti aceste numere? Omul era evident nebun, a mai si omorat patru oameni pe deasupra, si totusi judecatorii au decis ca toate denunturile sale sunt valide.

Asta este Turcia de astazi. Poti sa scrii 200 de denunturi si nimeni nu va verifica daca sunt adevarate sau daca e ceva in neregula cu denuntatorul. Imediat, 200 de oameni isi vor pierde slujbele, 120 dintre ei sunt aruncati la inchisoare si, nici dupa ce omori patru oameni, nu-si pune nimeni intrebari cu privire la denunturile tale.

Asa arata dictatura: locul in care fiecare om, cu toata micimea lui, cu micile sale ambitii, cu micile sale nevroze, poate distruge vietile celor din jurul lui. Locul unde esti la mana oricarui politist sau informator. Chiar daca esti academician de marca, sef de departament, poti fi usor distrus de catre orice mic functionar invidios din universitate.

Nu mai exista nicio institutie care sa protejeze drepturile fundamentale ale omului.

Romania, stiti, a cunoscut dictatura vreme de jumatate de secol. E o intrebare pe care am pus-o si Ludmilei Ulitkaia, si lui Ismail Kadare, scriitori care provin din spatiul ex-comunist: care este limita personala a fricii? Cand poate un om sa se opuna si sa reziste, depasindu-si astfel frica?

Eu cred ca in tari ca ale noastre rasar cei mai curajosi oameni din lume.

Multa lume imi spune cat de impresionant este curajul unor turci, eu insami am fost impresionata de curajul intelectualilor dizidenti din dictaturile comuniste. Asadar, exista oameni care au invatat sa-si depaseasca frica.

Eu am invatat lectia asta in inchisoare. Imi era groaza de inchisoare pana a fi arestata. Vin dintr-o familie de oameni implicati politic si am crescut de mic copil cu frica adultilor fata de inchisoare si de tortura. Dar in inchisoare am invatat aceasta lectie: frica este gardianul cel mai rau, cel mai crud. Frica te tortureaza mai rau decat orice altceva si esti silit sa inveti cum sa-ti depasesti frica.

Bineinteles, este un lucru omenesc sa simti frica - doar psihopatii nu simt deloc asta.

Nu e un lucru usor sa stii ca-ti vei pierde libertatea, ca vei fi arestat, iar inchisoarea este un loc absolut oribil, mai ales daca nu mai esti tanar. La varsta mea e Iadul pe pamant. Stiu oameni de 60-70 de ani, scriitori, academicieni, juristi, care sunt si acum acolo. La varsta asta, cand mai ai si probleme de sanatate, este normal sa fii coplesit de frica.

Frica e ceva teribil si fiecare incearca in felul sau sa traiasca cu ea, dupa puterile sale.

Saptamana trecuta am aflat de inca 20 de oameni care au fost dati afara, ei lucrand in sectorul public. Ei se alatura altor sute de mii care si-au pierdut serviciul de la stat in ultimii ani. Acestor oameni le este interzis prin lege sa se angajeze in sectorul privat. Acesti oameni sunt, asadar, condamnati sa moara de foame.

Sau sa paraseasca tara.

In cele mai multe cazuri, le-au fost confiscate deja pasapoartele. Asadar, nu ar putea decat sa incerce sa plece ilegal, ceea ce este extrem de periculos. Marea majoritate va ramane blocata in Turcia.

Acesti oameni sunt ingroziti de ce le rezerva viitorul. Imaginati-va: vrei sa devii medic, studiezi 5-6 ani la facultate, alti minim 4 ani pana iti obtii specializarea, apoi iti gasesti un loc de munca, eventual iti intemeiezi o familie, esti deja trecut de 35 de ani, si in orice moment stii ca pot veni sa-ti spuna: gata, nu mai poti lucra nicaieri ca medic. Ai tot dreptul sa fii coplesit de frica.

Imaginea Turciei din cartea aceasta este aceea a unui imobil in flacari. Oamenii sunt prinsi intr-o cladire care arde mocnit, dar nu isi dau seama de capcana, nu vad flacarile cu propriii lor ochi, spuneti. Cum se poate, totusi, sa se instaleze un regim politic autoritar si oamenii sa nu-si dea seama?

In cazul Turciei a fost un proces foarte diferit de ceea ce s-a intamplat in Romania sau in Polonia. Nu s-a intamplat dintr-o data, nu a venit "de sus". Pe noi nu ne-au invadat rusii sa ne spuna: gata, de azi s-a schimbat sistemul. In Turcia a fost o evolutie interna a societatii.

Erdogan este 100% "fabricat in Turcia", este o reflectare a societatii turcesti, pe care o cunoaste foarte bine. El a ajuns la putere cu sloganul "sa redam speranta democratiei", intr-o vreme cand jargonul asta era foarte la moda: "democratizare", "europenizare", "integrare in Uniunea Europeana". Apoi, extrem de incet si de subtil, si-a marit puterea. A inceput prin controlul asupra presei. Acum este 100% de partea puterii, dar asta nu s-a facut dintr-o zi pe alta.

Tot procesul a durat peste 16 ani. Treptat a capatat controlul sistemului judiciar, apoi asupra armatei. Evident, au fost si incercari de rezistenta, precum revolta din piata Taksim Gezi din Istanbul, dar, in general, oamenii au trait cu impresia ca au suficienta libertate pentru a putea schimba lucrurile la un moment dat.

Iar acum este prea tarziu.

Stiu pe cineva care acum doua saptamani a fost arestat pentru o postare pe Twitter, critica la adresa alegerilor din Turcia, pe care a sters-o imediat, dupa doar 40 de secunde. Nu suficient de repede pentru a scapa de inchisoare.

Acum cinci ani lucrurile nu mersesera inca atat de departe. Revoltele din Istanbul au fost organizate in principal utilizand social media. Vedeti, toate aceste zone de libertate, unde mai erau posibile forme de rezistenta, au fost incet-incet distruse.

Da, in opinia mea, oamenii au dormit mult prea mult. Eu am fost foarte criticata pentru avertismentele pe care le tot transmiteam, mi se spunea ca exagerez, ca sunt paranoica sau ca mint. Cum de anticipam ce urma sa se intample? Pentru ca citeam foarte mult ziarele de limba kurda si stiam ca orice urmeaza sa se intample in vestul Turciei isi are radacinile in zona de est, unde sunt kurzii.

Felul in care erau tratate minoritatile, ce se intampla in satele kurde, in inchisori, cresterea cazurilor de violenta impotriva femeilor, totul facea sa-mi fie limpede in ce directie mergeau lucrurile.

Oamenii au refuzat sa vada aceste semne clare, au preferat sa privesca doar la atmosfera din Istanbul, evident mult mai libera si plina de speranta. Acum nu mai este 100% libera, dar oricum in Istanbul poti inca sa te simti bine, sa te bucuri de viata. Atat timp cat nu te duci acasa si incepi sa scrii tweet-uri critice.

Intr-unul dintre textele publicate in limba romana, vedeti cumva o linie care merge prin istorie si care trece prin Auschwitz si ajunge in Turcia. Despre atrocitatile de la Auschwitz stim astazi multe lucruri. Ce nu stim despre Turcia?

Cred ca sunt printre primii care au scris in presa turca despre Holocaust si despre lagarele de concentrare. Publicul turc este in general dezinteresat cu privire la aceste lucruri si are putine cunostinte despre ce s-a intamplat acolo. Turcia nu a fost o victima in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Am reusit sa evitam marile orori ale razboiului, chiar daca si in Turcia a existat la un moment dat un lagar de concentrare.

Turcia era oficial impotriva lui Hitler, nu a colaborat cu nazistii, dar in randul conducatorilor, apucaturile fasciste erau in crestere. Au existat si pogromuri anti-evreiesti, sunt aspecte istorice ce au ramas ascunse. Si cum minoritatea evreiasca a fost tot timpul una redusa numeric, departe de a fi o amenintare pentru sistem, aceste lucruri au fost considerate ca fiind marginale comparativ cu Auschwitz, de exemplu.
Iar acest aspect a ramas o lipsa a societatii turcesti, niste lucruri necunoscute, dar din care se poate invata atat de mult.

Eu insami am invatat foarte multe citind despre nazisti si lagarele de concentrare.

Revenind la prima intrebare, cea despre complicitate, se poate afla cum o intreaga societate poate deveni complice la crime oribile. Nazistii sunt un exemplu foarte bun, dar nu unul singular - multe societati umane au fost complice la crime, iar cea turceasca nu face exceptie. Dar cum nazistii au dus totul la extrem, si cum avem atat de multe informatii despre ce s-a intamplat acolo, am incercat sa aduc in atentia cititorilor turci ce s-a intamplat in lagarele de concentrare.

Paralela nu este, bineinteles, 100% corecta. Fiecare dictatura are unicitatea ei. Societatea turca de astazi nu seamana cu societatea germana de atunci. Similaritati insa exista si pe acestea am incercat sa le explorez: ce este frica, dupa cum m-ati intrebat, sau, asa cum scriam in acel articol, cum fascismul ne intra ca un fum in plamani si noi nici nu ne dam seama ca ne otraveste. Exista trasaturi comune tuturor regimurilor totalitare, cum e frica de care vorbeam sau felul in care ne transforma in complici.

Mai este un exemplu pe care vreau sa vi-l dau. Nimeni nu stie numarul exact, dar au fost cel putin 150.000 de oameni arestati in Turcia in ultimii 2 ani. Un numar urias. Multi dintre acesti oameni nu au avut parte de un proces corect. De altminteri, toti judecatorii sunt sub control. Eu insami am fost arestata si adusa in fata unui judecator de 25 de ani, care in mod normal nu putea profesa nici ca avocat la varsta asta. Dar nu e de mirare, deoarece foarte multi judecatori au fost arestati sau dati afara si au adus in locul lor tineri absolventi.

Iar a aresta oameni si a-i trimite la inchisoare fara un proces corect - asta e esenta lagarelor de concentrare. Asa incepe totul. Cand spunem "lagar de concentrare", noi ne gandim doar la moartea prin infometare sau la camerele de gazare. Dar sa ne amintim cum s-a ajuns la ele: in 1933, politia (precum si cei din SS sau SA) a primit dreptul de a trimite direct oamenii in lagare, fara judecata. Asta este o caracteristica esentiala a fascismului: justitia si procesele cad sub controlul dictatorului sau a partidului totalitar. Un lagar de concentrare nu trebuie neaparat sa semene perfect cu Auschwitz.

Cand a inceput cel de-Al Doilea Razboi Mondial, in lagarele germane erau deja 40.000 de prizonieri. In Turcia de azi sunt de trei ori mai multi. Vorbim de numere enorme aici, de ordinul zecilor si sutelor de mii, desi eu cred ca si unu e un numar prea mare.

Daca tot am vorbit despre cei care tac si devin complici. Cum arata insa Europa, din acest punct de vedere? Ar putea sa faca Europa mai mult pentru societatea civila turca?

Europa joaca un joc prea complex pentru a-l putea analiza rapid. Europa nu e un bloc monolitic. Sunt zeci de tari diferite, iar in fiecare tara sunt cateva forte politice diferite. Eu una am fost cand mult prea optimista, cand prea pesimista. Europenii mi s-au parut cand ipocriti, cand luptatori convinsi pentru democratie. Dar ca in multe alte situatii, nimic nu este doar in alb si negru, sunt multe nuante de gri.

Exista institutii europene care lupta foarte viguros pentru drepturile omului si pentru democratie, si nu doar pentru tarile europene, ci pentru toata lumea.

Eu imi datorez libertatea unor astfel de institutii si unor astfel oameni - au fost multi oameni, scriitori, jurnalisti, organizatii pentru drepturile femeilor, care au luptat realmente pentru libertatea mea, si nu doar pentru mine. In acesti oameni cred cu tarie, oameni care stiu despre ce vorbesc sau despre ce scriu.

Germania a invatat o lectie foarte amara din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Exista dreapta radicala, precum AfD, care se afla pe un trend ascendent, dar exista si o miscare de rezistenta fata de acestia pe care o vad la tineri, la oamenii de stanga, la intelectuali.

Traim intr-o lume capitalista, in care fiecare tine mai mult ca orice la propriul sau interes. Turcia are mereu ceva de oferit celorlalti, ceva ce se poate negocia sau ceva cu care se poate ameninta. Spre exemplu, acum are trei milioane de refugiati sirieni. Asta ofera Turciei o putere de negociere imensa.

Si ma pun in locul unui lider european: ce-ar trebui sa fac, sa-mi pese mai mult de prizonierii politici din Turcia sau de ce se alege din cariera mea politica daca imi intra in tara trei milioane de refugiati?

In plus, politicienii de dreapta sunt peste tot pe val, deoarece ei intotdeauna se vor sprijini unul pe celalat.

Ultima mea intrebare: in Romania comunista, ca in multe alte tari aflate sub dictatura, regimul a inventat un nou limbaj, intocmai ca in cartea lui Orwell. Totul era supus acestui limbaj codificat. Cum poate un scriitor sa scrie in astfel de conditii?

In Turcia, spre deosebire de alte tari, scriitorii au avut mereu mai multa libertate. Cultura a fost ultimul lucru pe care tiranii au vrut sa-l controleze la noi.

Jurnalistii, in schimb, au fost mereu in prima linie. 200 dintre ei au fost arestati, deoarece regimul stie ca presa ajunge rapid la masele largi. Eu insami am fost arestata pentru un articol scris intr-un ziar. Asa ca incet-incet jurnalistii au inceput sa-si controleze limbajul folosit.

Daca ma gandesc bine, procesul a inceput chiar inainte de regimul lui Erdogan, de exemplu in anii 1990, cand m-am apucat eu de scris, era o mare problema sa folosesti cuvantul "kurd". Sau chiar sa folosesti litera "w", care apare in alfabetul kurd, dar nu si in cel turc.

Si asa mi-am format eu stilul in anii 1990, insa eu sunt in primul rand scriitoare de literatura, nu de editoriale, de care m-am ocupat doar cinci ani pana m-au dat afara. Mi-am perfectionat cunostintele de literatura, am invatat sa folosesc metaforele, oricum prin natura mea nu sunt foarte incisiva, nu-mi place sa lovesc direct. Nu-mi place sa insinuez lucruri sau sa dascalesc cititorul, prefer soaptele.

Prefer sa spun povestile victimelor. Cred ca asta ar trebui sa fie suficient pentru un cititor; cititorul nu are nevoie sa i se tina o prelegere despre politica. Dar cand il faci sa inteleaga povestile adevarate ale victimelor, ei bine, nu cred ca exista lectii mai puternice despre politica.

Ati scris despre timpul pe care l-ati petrecut in inchisoare?

Nu. Inca nu, am vrut, insa nu am putut.

Recent mi-a aparut o carte tradusa in engleza, "Cladirea de piatra", unde vorbesc tocmai despre experienta torturii, despre nebunie si despre tradare. Intreaga poveste se petrece in aceasta cladire de piatra. Ironia face ca am scris cartea inainte de a fi inchisa. Cartea a fost criticata in Turcia pentru ca ar fi prea poetica, pentru ca limba nu era una "de piatra", cum ar fi trebuit sa fie, pentru toate metaforele, imaginile, muzica sumbra a cartii.

Uitandu-ma inapoi, mi se pare ca am reusit sa surprind limbajul traumei in cartea mea.
Propriile mele traume vorbesc exact asa.

Eu nu am amintiri foarte bine structurate despre timpul petrecut in inchisoare, asa incat nu pot scrie un jurnal despre asta. Amintirile pe care le am sunt sub forma catorva imagini foarte puternice, de nesters, pe care as vrea sa mi le scot din minte, dar stiu ca nu pot. In jurul acestora e un nor de cuvinte, de mirosuri, de emotii care veneau si treceau. E multa ceata in amintirile mele despre inchisoare, totul e in spatele unui perete de ceata.

Ma intreb acum daca ar trebui sa continui, asa cum am facut-o pana acum, sa tratez subiectele astea in aceeasi maniera poetica, plina de ceata, metaforica sau poate ar trebui sa incep sa scriu intr-o maniera mai directa, gen carte de memorii, despre experienta mea in inchisoare. E o intrebare la care inca reflectez.


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Turcia Erdogan dictatura frica
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 18142 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
8 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Foarte trist...

si totul pentru un dictator paranoic. Traseul pe care Romania l-a luat sub influenta psdragnea si a paranoicului ce conduce tara de fapt..trebuie stopat .Ne-am saturat de minciuna, dictatura si mizerie.Din 45' ...si pana acum e de ajuns.Dragnea face orice sa scape de puscarie si sa acapareze puterea totala.Un mic mare noroc..ca noi suntem parte a UE..daca incearca sa ne scoata din UE ca sa se scoata el..devine carne de tun pentru puscarie...si poporul care-l va trage in teapa...

 

Din pacate noi dormim profund

In timp ce ,,paranoia politica" boala politicienilor damboviteni creste in fiecare secunda.
-Dormim si visam ca NATO. UE. si altii din afara Romaniei ne vor apara democratia. NATO si americanii sunt mult mai prezenti in Turcia. si uite ca nu au salvat nimic din democratia Turciei,

Desteaptate Romane,

 

NATO si UE nu-s gandite sa ne apere de jigodiile ...

...din propriile noastre randuri!
Asa ca respectivele jigodii din GIO-Dragnea au la dispozitie lozinca ceausista cu "neamestecu'in treburili interni", adica sa fie lasati sa-si faca mendrele pe spinarea amaratilor de romani.

La noi nu e cazul

PSD-ul lucreaza sa scoata oamenii din puscarii. Cred ca ati inteles ca e o gluma. Dragnea al nostru e cu un picior in puscarie. Sper sa nu ajungem ca turcii.

 

@Minona 11.47

- sa nu uitam c'am fost sub papucu' lor ! deci avem potential !:o(((

"Oamenii au dormit prea mult. E suficient sa inchizi ochii, chiar si pentru o clipa, si devii astfel complice al regimului - Interviu cu Asli Erdogan"

Asta ai scos-o din putul gindirii tale comuniste tov. Nicu

Oamenii au dormit prea mult. E suficient sa inchizi ochii, chiar si pentru o clipa, si devii astfel complice al regimului

Nu faceti nici o apropiere intre dictatura lui Erdogan si cea a lui

Draknea.

Erdogan este un dictator get-beget, Draknea este un chelner amarat si fara dinti.

Inca nu pot cita in dictator roman contemporan care sa se poata masura cu Erdogan. N-au stofa, sunt ne-educati, silabisesc cu greutate, sunt simpli gainari care ciordesc pe unde mai pot...

Pentru ei, un singur remediu: sapunul Palmoliviu :)))
Vezi Kamikaze: http://kmkz.ro/sites/default/files/styles/image_420x325/public/palmoliviu.jpg

 

somnul ratiunii naste monstri, goya.

somnul romanilor naste dracnei.

aceasta doamna vi-o spune verde, in fata.
intelegeti?

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor