Ce inseamna gardul lui Orban. Vine valul cel mare?

Evident ca anuntul Ungariei ca va construi un gard si la granita cu Romania este iritant si ingrijorator, dar nu in sensul care a explodat la noi, adica in directia eternelor frecusuri intre cele doua tari. Dincolo de galceava, decizia lui Victor Orban prefigureaza un viitor care ar trebui sa ne puna foarte serios pe ganduri.

Sigur ca Viktor Orban este copilul teribil al Europei si pupilul oficial al lui Vladimir Putin. Dar de aceasta data nu cred ca decizia de a ridica gardul este o simpla burzuluire sau o provocare. Are o motivatie foarte clara.

Ungaria a inchis deja frontiera cu Serbia, deci este de asteptat si pot exista chiar informatii concrete ca o parte din fluxul de refugiati care intra pe acea cale in UE sa fie redirectionat catre Romania, de unde sa ia cu asalt aceeasi frontiera a Schengen.

A spus-o cu subiect si predicat ministrul de Externe maghiar: "Masura este necesara pentru ca traficantii de persoane care tranziteaza Serbia isi schimba rutele, existand probabilitatea sa se indrepte spre Romania (...) Gardul ar urma sa inceapa de la punctul frontierei dintre Ungaria/Serbia/Romania si sa continue pe o distanta rezonabila daca presiunea migratiei se muta spre Romania".

Daca se va intampla asa, Viktor Orban vrea sa fie sigur ca ii va putea opri din nou. Vedeti, intr-o Europa care nu gaseste o solutie comuna si apeleaza la tot felul de actiuni individualiste, Victor Orban actioneaza pragmatic, cum ne place noua sa spunem, in interes national.

E fara indoiala un gest absolut inamical politic, grav in context european, asa cum il stiam pana acum, dar este din perspectiva lui o masura de aparare. Pentru ca Ungaria a inregistrat totusi pana acum zeci de mii de refugiati care au tranzitat-o. O fi simplu sa ii condamni cand tu te-ai blocat intr-un numar fix?

E bine, daca acest scenariu, foarte probabil in opinia mea, se va adeveri, ce vom face? Pentru ca nu vom mai vorbi, ma tem, nici de 1.785 de migranti pe care ne declaram gata sa-i primim, nici de cei peste 6.000 pe care voia CE sa ni-i aloce, ci de mult mai mai multi.

Nu vor veni ca sa stea, pentru ca Romania nu e tentanta pentru ei. Dar ne vor traversa, ne vor matura in marsul lor pe care nu vad cum l-am putea opri.

Si aceasta traversare mi se pare cu mult mai periculoasa pentru securitatea si ordinea statului roman decat o gazduire temporara organizata, pentru ca va fi haotica si se va opri intr-un dop. Aud ca ne va apara Dunarea. Serios? Vad ca pe altii nu i-a aparat nici Mediterana. Ce ne facem daca la gardul ungaro-roman se va intampla ce vedem acum la gardul ungaro-sarb?

Avertizam ca la JAI s-a inregistrat un mare esec pentru ca solutia buna sau rea a cotelor obligatorii nu a fost inlocuita cu nimic, iar in acest nimic comun fiecare se baricadeaza pe cont propriu, asemeni Ungariei.

Nu pledez sub nicio forma pentru cotele obligatorii, as vrea sa fiu bine inteleasa, dar ma tem teribil de aceasta degringolada europeana. Pentru ca in fapt situatia sta cam ca in cazul unui rau al carui curs este blocat, apare un baraj. Ce se intampla? Pai zonele din fata barajului sunt inundate. E simplu, sunt legi ale fizicii, nu cine stie ce filosofie complexa.

Eu nu cred ca noi suntem in acest moment pregatiti institutional, organizatoric, mental pentru un asemenea val care sa nici nu mai aiba unde sa se dreneze mai departe. Si, atunci, nu vom avea oare motive sa ne intrebam daca pozitia aceasta a blocarii in numere fixe, cu sapca pe ochi si urechile astupate, vorba lui Cristian Ghinea, nu a fost cumva o imensa eroare?

Da, sigur ca ar fi fost bine sa nu ajungem aici. Sigur ca trebuie discutat despre faptul ca Europa cu liderii ei plini de muschi, cu serviciile ei de informatii performante, cu analistii ei iluminati, a putut fi luata ca din oala de un fenomen care totusi nu a aparut chiar din senin, ca doar oamenii acestia nu s-au teleportat. Putem discuta cum de nu i-a vazut nimeni venind pana cand n-au ajuns.

Dar fapt este ca au ajuns si sunt aici. Si nicio fortareata individuala nu va rezista de una singura in fata unui val cu mult prea mare, cu un potential urias de amplificare pana la nivel de milioane. Solidaritatea nu mai este, cred, doar o chestiune de principiu, ci una cat se poate de pragmatica.

Cred ca suntem foarte aproape de un moment foarte critic, si pentru Europa in general, si pentru Romania. Iar o solutie comuna este mai necesara ca oricand. Sper ca ea sa nu fie amanata intr-un cor de ratoieli sterile pana in octombrie la un nou consiliu JAI, ci sa existe un summit european, dupa cum intentioneaza Donald Tusk, unde liderii europeni chiar sa nu se ridice de la masa pana cand nu reusesc sa se armonizeze cumva.

Altfel, viitorul e sumbru.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...