De la cititori: De ce nu puteam fi Jean Constantin

Pentru ca el era mai tuciuriu, eu blond. Ma credeam un alt marinar de pe vasul Speranta: Ilarion Ciobanu. Asa mi se parea mie pe la 10 ani, ca seman mai mult cu el.

Si avea o "functie" importanta: era carmaci. Imi placea mai mult Ismail, dar nu avea o meserie onorabila: statea toata ziua cu un polonic in mana si facea de mancare pentru ceilalti marinari. Mi se parea ca el s-a nascut turc, atat de bine intrase in pielea personajului.

Figura calda a acestui om degaja prietenie si bunatate de cate ori il vedeam. Imi crea impresia ca daca l-as intalni undeva pe un drum, ne-am imbratisa si ne-am aprinde tigara unul de la altul ca doi vechi prieteni. Si am sta la taclale despre vrute si nevrute.

Francezii spuneau ca de cate ori plecam, murim cate putin. De cate ori moare un actor drag, ne stingem si noi putin cu el. Ei ne dau impresia de nemurire. Pentru ca arta este fara de sfarsit si va dainui mult dupa noi. Lucrurile pe care le cream sunt singurele care vor aminti cuiva necunoscut de noi, candva, peste multi ani. Un film, o carte, o melodie. Singurele urme pe care le lasam pe acest pamant.

Disparitia artistilor se petrece rapid. Ei nu agonizeaza. Pleaca dintre noi asemenea unor stele cazatoare, dar lasa in inimile noastre urma unei comete. A carei lumina nu se stinge niciodata. Cand ei dispar, ne dam seama ca, intr-o buna zi, moartea ne va gasi pe fiecare dintre noi. Ca nu suntem mai presus de ea.

Cand mor cantaretii, ascultam melodiile lor la nesfarsit. Parca ii invocam prin melodiile lor. E singurul mijloc prin care ni-i mai putem apropia. Si ne dam atunci seama ca am tinut la acel om disparut ca la un frate sau o ruda apropiata.

Cand mor actorii, le revedem toate filmele, chiar daca la un moment dat ne plictisisem de ele. Dupa ce ei ne parasesc, toate capata o alta valoare. Cea a unui lucru pe care incepem sa il pretuim abia dupa ce nu il mai avem. Cu atat mai mult un om, un mare om. El niciodata nu poate fi inlocuit, de nimeni si nimic... Ne dam seama ca locul lasat de ei pe scena nu poate fi acoperit. E ca o gaura care nu se poate astupa. Nici nu vrem sa o astupam.

El nu a vrut sa fie inmormantat la cimitirul Bellu, laolalta cu celalti actori si scriitori. A preferat sa ramana in pamantul sau nisipos, in mireasma aerului sarat al marii. S-a intors acasa, dupa ce a umblat lumea intreaga. Asa cum ne intoarcem toti, manati de soapta pamantului de unde am plecat.

Nu vreau sa ma uit la televizor, sa vad cum il inmormanteaza. Sa vad aceeasi regie a televiziunilor, pusa in practica de fiecare data cand ne paraseste un artist : cuvinte zgomotoase, melodii lacramoase, imagini de doliu. Poate si vreo transmisiune in direct de la capela unde zace trupul artistului.

Sa ii spunem doar ramas bun, pe curand, Ismaile, sa iti fie apele linistite !

Ultimul mesaj al lui Piedone despre posibila retragere din cursa pentru Capitală: ”Îi las pe contracandidaţi să facă campanie când cerurile sunt deschise”

Cristian Popescu Piedone a anunțat joi, 25 aprilie, că rămâne în cursa pentru Primăria Bucureștiului, în ciuda tuturor zvonurilor. "Haideţi să închidem odată... Retragere, mesaje,...

Orban acuză Biroul Electoral Central că favorizează alianța PSD-PNL: ”Le-a dat voie să desfacă alianţa împotriva firii”

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat joi, 25 aprilie, Biroul Electoral Central că ar fi modificat „în mod ilegal” o hotărâre de guvern şi că instituţia ar fi...