Daca ne uitam bine la prevederile Constitutiei, pana acum presedintele Iohannis nu putea face cu mult mai mult decat a facut.
In mod real, puterile presedintelui, daca e sa respecte legea fundamentala, sunt foarte limitate indiferent cat de mare este investitia de incredere si asteptarea cu care este investit. Aceasta vadita disproportie este una dintre hibele grave ale Constitutiei noastre.
Unde cred ca presedintele a dat dovada de pasivitate a fost in cazul Darius Valcov. In loc sa purceada imediat, potrivit Constitutiei, la suspendarea unui ministru al Finantelor acuzat de fapte foarte grave de coruptie, a asteptat o demisie care si atunci cand a venit a fost initial un exercitiu de imagine fara efecte concrete. Un soi de bascalie inclusiv la adresa lui Klaus Iohannis.
A fost nevoie ca DNA sa ceara arestarea lui Darius Valcov ca sa iesim din aberatia in care ne aflam.
In rest, insa, Klaus Iohannis nu a facut decat sa-si respecte prerogativele constitutionale si sa ne arate ca fara fortarea lor presedintele este de fapt un spectator. Trebuia sa le forteze, asemeni lui Traian Basescu? Unii vor spune da, altii nu. Un fapt este ca dl Iohannis a fost votat promitand ca nu o va face, deci pe fond este consecvent cu sine insusi.
Unde consider ca presedintele face o greseala fundamentala este in zona comunicarii, a prezentei domniei sale in mod real in spatiul public.
Eu, una, nu-mi mai doream un presedinte care sa iasa seara de seara la ora 18:00 pentru a face spectacol violent verbal de racorire a electoratului radical. Nu mi-e dor de acest tip de comunicare, care nu rezolva, de fapt, mai nimic, dar incarca isteric societatea. Mai ales ca dezvaluirile recente din zona penala ne arata cat de mare era ipocrizia acelor iesiri justitiare ale presedintelui sub pulpana caruia se prolifera o mafie.
Dar cred ca societatea are nevoie de un presedinte care sa fie ceea ce trebuie in virtutea votului prin care a fost investit, adica direct al intregului electorat al Romaniei. Klaus Iohannis ar trebui sa fie cel dintai reprezentant al poporului nu numai in strainatate, ci si in tara. Ar trebui sa fie vocea poporului si vocea Constitutiei.
Klaus Iohannis ar trebui sa dea glas, la propriu, asteptarilor si nemultumirilor electoratului atunci cand ele au acoperire morala si legala. Sa fie primul care trage, in mod decent si fara stridente, semnalul de alarma ca se intampla ceva in neregula in societatea romaneasca si sa solicite reparatia necesara.
A posta din cand in cand cate un mesaj pe Facebook sau a da cate un comunicat nu inseamna sa intri in acest profil cu simbolistica foarte importanta.
Klaus Iohannis ar trebui sa fie vazut si auzit de popor mai ales in momentele de criza, de turbulente. Cand Parlamentul incalca in mod inacceptabil Constitutia, presedintele Romaniei nu pune un mesaj pe Facebook, dupa ce au reactionat deja ambasadele occidentale. Presedintele Romaniei iese la televizor, in fata poporului, spune clar si apasat ce are de spus, anunta ca va sesiza CCR si de ce o va face.
Cand presedintele refuza sa promulge o lege, cum a fost aceea care modifica reglementari din Codul silvic, iese in fata poporului si explica de ce a facut-o.
Da, stiu, presedintele a promis fapte, nu vorbe. Dar faptele, multe sau putine, bune sau rele, trebuie explicate oficial, institutional si direct. Impartasesc pe deplin opinia lui Moise Guran potrivit caruia "un punct de vedere al presedintelui este o institutie in sine".
Comunicarea publica si presiunea pe care presedintele o poate astfel pune pe ceilalti jucatori in stat este poate principala parghie pe care domnia sa o are conform actualului sistem constitutional din Romania. Pentru ca prin vocea lui vorbeste de fapt majoritatea covarsitoare care l-a investit, prin comunicare indica o directie, genereaza un curent de opinie, inspira un electorat tot mai desprins de clasa politica.
Am adesea sentimentul ca presedintele Romaniei este ocupat cu alegerea noilor draperii pentru Cotroceni si dintre mostre de material mai dicteaza cate un mesaj pentru Facebook. Un sentiment din ce in ce mai dezamagitor.