Ziare.com

Psihologie pentru parinti Copilul si tehnologia: Cand ii iei primul telefon mobil. Cand ii spui "nu" Interviu

de Anca Serghescu
Vineri, 28 August 2015, ora 07:49

   

Psihologie pentru parinti Copilul si tehnologia: Cand ii iei primul telefon mobil. Cand ii spui "nu" Interviu
A creste un copil devine tot mai dificil pe masura ce parintele detine din ce in ce mai multe informatii, adesea conflictuale. Daca bunicii stiau puterea unui "nu", parintii moderni au aflat din carti si de pe site-uri de parenting ca unui copil nu trebuie sa-i spui "nu".

Lucrurile nu stau insa chiar asa, dupa cum explica pentru Ziare.com psihoterapeutul Alexandra Demian, existand destule situatii in care un parinte trebuie sa se impuna astfel.

Tehnologia si accesul celor mici la ea este inca o tema "la zi", multi parinti contrazicandu-se intre ei daca cel mic ar trebui sau nu sa aiba un telefon mobil si de la ce varsta.

In schimb, taberele la munte sau la mare au ajuns notiuni abstracte pentru multi dintre copiii din ziua de azi. Specialistul a abordat toate aceste teme si multe altele, venind cu sfaturi utile parintilor.

Exista vreo situatie in care i se poate spune copilului "nu" fara argumente?

In educarea si instruirea copilului sunt situatii in care trebuie sa refuzam anumite cerinte ale acestuia, in special atunci cand, incepand sa descopere lumea inconjuratoare, se poate expune unor pericole care i-ar putea provoca o suferinta.

Cu toate acestea, inca din mica copilarie o caracteristica importanta a copiilor este nevoia de cunoastere manifestata printr-o curiozitate persuasiva in intrebarile care vin in avalansa asupra parintilor. Multe intrebari sunt "inchise", cu doar doua raspunsuri posibile, de unde si dificultatea parintilor de a raspunde, atunci cand ar trebui sa spuna "nu".

Din punct de vedere al teoriilor de specialitate, putem spune "nu", transformand acest cuvant intr-o forma pozitiva de a refuza sau sa oferim cat mai multe argumente, astfel incat sa poata fi inteles mesajul, asa cum ne dorim. Pentru a putea sa ne adaptam limbajul intr-o astfel de forma, este necesar exercitiu insotit de multa rabdare si prezenta in preajma copilului.

Exista insa si alte situatii in care putem pronunta "nu" cu un scop precis in instruirea copilului nostru. Este necesar ca el sa integreze conceptul autoritatii, fara a fi impus fortat, si, de asemenea, sa cunoasca limitele sale individuale. Totodata, sunt multi adulti care exerseaza cum sa spuna "nu" ca forma de afirmare si de detinere a controlului asupra propriilor actiuni, o alta parte din educatia necesara copiilor.

Psihologie pentru mamici si tatici: Lucruri strict interzise in relatia parinte-copil - Interviu

Un copil poate fi "vindecat" de agresivitate? Cum?

Agresivitatea este tradusa de obicei prin acele comportamente considerate a fi distructive si care pot produce daune materiale, fizice, morale sau psihologice. Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa tinem cont de faptul ca agresivitatea umana este ereditara, legata de mediu sau de educatie.

Astfel, agresivitatea poate fi innascuta, din cauza pulsiunilor agresive corespunzatoare energiei noastre intrapsihice, poate fi un raspuns la frustrarea produsa de mediu sau poate fi un comportament social invatat. Cauzele care pot produce comportamente agresive sunt numerose.

A vindeca de agresivitate este mult prea mult spus, deoarece nu putem anula instinctele agresive din harta noastra psihica. In schimb, mai ales atunci cand se lucreaza cu un copil, este necesar ca acesta sa inteleaga emotionalitatea care insoteste astfel de comportamente si, cu ajutorul nostru, sa recanalizeze energia care o produce. Putem ajuta astfel un copil sa-si cunoasca limitele si sa-si formeze un autocontrol in ceea ce priveste comportamente agresive.

Foarte multi parinti se tem sa-si mai lase copiii in tabere, asa cum se intampla cu ani in urma. Este gresita aceasta abordare? Au acestea rol in formarea copilului?

Ne putem intoarce putin in timp si sa ne imaginam care erau efectele indirecte nedeclarate pe care si le propuneau cei care organizau tabere: cresterea gradului de sociabilitate, cresterea responsabilitatii si a autonomiei, castigarea independentei si a vointei personale, dezvoltarea cooperararii, dar si a competitivitatii, imbunatatirea comunicarii in grup, dezvoltarea asertivitatii, dezvoltarea personalitatii sociale in general.

Pe de alta parte, era una dintre putinele posibilitati ca acei copii sa poata petrece timp relaxant in grup, in care sa realizeze activitati diferite celor zilnice, adaptate posibilitatilor sociale de atunci.

Ceea ce s-a modificat acum nu este doar societatea, incluzand aici asigurarea sigurantei si a aducerii unui plus in educatia copiilor, dar si nevoile acestora, care sunt cu mult inaintea a ceea ce pot organiza si oferi o mare parte dintre taberele organizate la nivelul scolilor de stat.

Ceea ce ar trebui sa aiba parintii in vedere este asigurarea nevoilor de dezvoltare ale copiilor prin participarea lor la activitati diversificate, in care isi pot castiga prin experiente cele de mai sus.

Multi parinti de adolescenti se intreaba pana unde ar trebui sa acorde libertate. Ce tip de strategie este benefica? Libertate totala sau lipsa ei?

Cand formulam o strategie ar trebui sa fie mulata pe nevoile familiei, precum si pe experientele traite pana la un moment dat, pe tipul de relationare dintre membrii familiei, precum si pe tipul de personalitate a copilului. De asemenea, putem mentiona faptul ca adesea discutiile despre libertatea aceasta se confunda cu tendinta de libertinism, de a epata din realitate si de a depasi de regula limitele admise ale societatii sau ale persoanei in cauza.

In schimb, o importanta majora in imbunatatirea relatiei cu copilul si totodata in a opri orice tendinta a copilului catre libertinism este oferirea libertatii catre sine insusi. Putem mentiona aici libertatea de a se cunoaste pe sine, de a fi el insusi, de a putea alege ceea ce-si doreste, de a purta si de a arata asa cum prefera, de a experimenta lumea inconjuratoare si relatiile cu persoanele din jurul sau.

Rolul parintilor este in primul rand acela de a aduce elementul de siguranta si pe cel al responsabilitatii, fara a impune limite rigide si adaptate doar la temerile si experientele personale.

Totodata, putem mentiona necesitatea existentei limitelor, cu margini cat mai flexibile si cu posibilitatea de a fi extinse atunci cand fiecare este pregatit sa treaca la o noua etapa.

Care ar trebui sa fie abordarea parintelui vizavi de gadgeturi, in relatia cu copilul? Unii parinti isi lipsesc copilul de tehnologie. Este o strategie benefica sau nu?

Intr-adevar, sunt parinti care isi lipsesc copilul de tehnologie, asa cum sunt parinti care abuzeaza de existenta acesteia pentru a mentine atentia copilului concentrata in afara sferei lor de actiune.

La fel ca in cazul formarii personalitatii, una dintre erorile comise de parinti consta in abordarea extremelor, atunci cand incearca sa instruiasca un copil.

Ceea ce este drept este avansarea rapida a tehnologiei si totodata avansarea naturala in capacitatea cognitiva si emotionala a copilului. Cerintele mediului si cele educationale aduc in prim plan utilizarea tehnologiei, iar o mare parte dintre procesele de socializare se desfasoara asa. Un gen de strategie poate fi echilibrarea aportului de tehnologie din viata noastra, cunoasterea utilitatii ei, dar in acelasi timp fiind constienti de cunoasterea "utilitatii" vietii reale.

La ce varsta e potrivit ca un copil sa aiba un telefon mobil?

Varsta la care un copil stie sa utilizeze beneficiile tehnologiei a scazut considerabil, iar accesul la folosirea telefoanelor, a tabletelor sau calculatoarelor, de asemenea. Pentru a fixa o varsta cat mai potrivita pentru ca acestia sa poata avea un telefon mobil este necesar sa urmarim timpul petrecut in afara casei, fara parinti, precum si scopul utilizarii lui.

Un telefon mobil este foarte necesar atunci cand acesta isi poate contacta parintii sau persoanele care il au in grija in legatura cu ceea ce i se intampla si mai putin pentru procesul de socializare sau pentru timpul petrecut jucandu-se.

De asemenea, trebuie sa tinem cont atunci cand inmanam un telefon mobil de gradul de responsabilitate pe care si-l poate asuma copilul, corespunzator etapei sale de dezvoltare (sa inceapa sa fie dezvoltat rationamentul, sa aiba orientare spatiala si temporala), astfel incat sa poata utiliza telefonul mobil ca pe un obiect de siguranta si mai putin pentru folosirea lumii virtuale.

Cum ar trebui sa se procedeze cu un copil care nu vrea sa invete?

Cand un copil refuza sa invete sau este semnalat parintilor ca rezultatele sale sunt in scadere, reactia adultilor este de a spori controlul si de a exercita presiuni asupra sa, de multe ori prin amenintari, pedepse sau sporirea mediilor educationale prin profesori aditionali, fara a se gandi ca prin aceste abordari vor spori rezistentele celui mic.

Se considera ca acel copil ar fi slab, nu este suficient de atent si implicat sau isi sfideaza parintii si adultii. Un prim pas in comportamentul fata de un copil care nu vrea sa invete este sa descoperim ce se intampla cu el, incercand sa actionam asupra cauzelor, sa-l tratam cu rabdare si intelegere si sa incercam sa-l ajutam sa-si depaseasca blocajele in functie de ceea ce am descoperit despre el.

Important este sa verificam si mediul copilului, relatiile sale si sa-l corelam cu climatul din familie, pentru a stabili ce este cel mai bine de facut in legatura cu acesta.


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 5838 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
1 comentariu
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

..."Cand un copil refuza sa invete"....

..ar trebui sa fie o mare bucurie in familie.
Daca e baiat,ajunge fotbalist la stoaia,daca e roz,e Simona.
A fi analfabet in Romania nu mai este demult o rusine.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor