Ziare.com

Wellbeing: Trecutul meu dureros nu trebuie sa fie si viitorul copilului meu

Marti, 29 Septembrie 2015, ora 13:10

   

Wellbeing: Trecutul meu dureros nu trebuie sa fie si viitorul copilului meu
Ne dorim fiecare dintre noi sa oferim copilului nostru ce avem noi mai bun, o educatie buna, siguranta emotionala si financiara, afectiunea, atentia si aprecierea noastra. Sa se simta iubit neconditionat.

Insa, in realitate, este relatia cu cele mai multe provocari si incercari. Asa cum este si in relatia de cuplu. Conflicte, tensiuni, nemultumiri, temeri si ingrijorari, pareri de rau, vina, rusine. Teama ca nu sunt un parinte suficient de bun pentru copilul meu sau ingrijorarea ca o sa i se intample ceva rau sau ca va avea un caracter pe care eu nu mi-l doresc.

Ce fel de parinti suntem pentru copilul nostru?

Ce se intampla de fapt? Observam ca uneori facem aceleasi greseli pe care si parintii nostri le-au facut cu noi. Tipam, criticam, controlam, pedepsim. Copiii nostri ajung sa ne controleze pe noi. Desi ne-am promis ca noi vom fi altfel decat parintii nostri, ca noi nu vom repeta greselile lor.

Copilul meu nu va trai durerea, respingerea, nedreptatea, singuratatea si suferinta pe care eu am trait-o. Voi fi un altfel de parinte. Mai bun pentru copilul meu. Si totusi sunt momente cand, fara sa vreau, gresesc fata de el. Uneori imi dau seama, alteori nu.

Ceea ce ne influenteaza cel mai mult comportamentul si convingerile noastre despre cresterea copilului sunt experientele noastre alaturi de parintii nostri. Multe din reactiile noastre au legatura cu trecutul nostru. Ne regasim uneori la fel de critici sau reci si distanti, sau prea permisivi cum am fost noi tratati de mama sau tatal nostru.

Primul pas in a oferi copilului nostru incredere, echilibru emotional este sa reflectam asupra trecutului nostru. Cum am fost noi crescuti? Care au fost suferintele si momentele dificile pentru noi? Noi copiem fara sa ne dorim, evident, trasaturile negative ale parintilor nostri.

Si la fel va face si copilul meu. Va duce mai departe problemele mele, daca eu nu le rezolv. Poate intr-o forma diferita de cele pe care eu le am.

Am intalnit multi parinti care cred ca, daca ei au probleme sau au probleme in cuplu si copilul "nu stie" pentru ca "nu ne certam in fata copilului", copiii lor nu vor fi afectati. Copiii sunt afectati de nesigurantele, temerile si nefericirea noastra. A lupta pentru fericirea ta si a partenerului tau este cel mai mare dar pe care il poti oferi copilului tau.

Critica, teama de a nu dezamagi sau supara creeaza nesiguranta copilului

Un parinte care a trait critica, teama de pedeapsa, comparatii frecvente, frica de respingere, teama ca "nu sunt suficient de bun/a", experiente in care a simtit ca "orice as face tot nu va fi multumit de mine", sau mesaje de genul "tu poti mai mult" este profund influentat in modul in care relationeaza cu copilul lui.

Poate fi perfectionist sau dimpotriva cu o teama teribila de esec si de a nu-i dezamagi pe cei din jurul lui. Parintele, datorita experientelor lui trecute, il poate aprecia pe copilul lui pentru rezultatele lui, transferandu-i lui teama de esec si nesiguranta.

Copilul are nevoie de aprecierea pentru ceea ce este, o apreciere neconditionata de performanta si comportament. Si atunci cand vrem sa il sprijinim in dezvoltarea lui, aprecierea sa fie pentru efort, progres, perseverenta, modul de rezolvare a problemei, nu pentru rezultat: "Ma bucur ca te vad multumit de tine, ai depus un efort pentru a invata la matematica. Apreciez asta la tine!"

Un trecut de critica, respingere sau neglijare va poate face sa il invatati si pe copilul d-voastra respingerea. Sau, dimpotriva, daca ati avut un trecut dificil, puteti cadea in capcana de a fi permisiv cu copilul d-voastra, fara limite, reguli si consecinte, "sa nu sufere cum am suferit si eu", sa il invatati ca el este in centrul atentiei, ca lui "i se cuvine" ca ceilalti sa raspunda nevoilor lui.

Riscul cel mare este sa invete sa fie egocentric, narcisist. Nevoile lui sunt prioritare si cand si cel de langa el are nevoi reactioneaza cu furie si disconfort. Fara sa fie invatat sa fie autonom si responsabil. Fara autocontrol.

Ce am preluat de la parintii mei?

Care au fost experientele mele in copilarie? Cat de afectuoasa, grijulie, atenta, apreciativa era mama mea? Cat de prezent, implicat, afectuos si apreciativ a fost tatal meu cu mine? Cum ne jucam? Cat de mult ne distram si radeam impreuna? Cat de atenti au fost ei la cum ma simteam eu?

Ma vedeau cand eram trist/a, abatut/a, ingrijorat/a, temator/tematoare sau furios/furioasa? Imi alinau disconfortul, suferinta? Sau dimpotriva, ma criticau "iar te-ai julit, nu te astamperi si tu, neobrazat ce esti!", sau imi distrageau atentia de la durere, "lasa ca iti trece", "esti mare acum nu te mai smiorcai" sau pur si simplu nu ma bagau in seama cand avem o suferinta emotionala?

Eram singur, eu cu mine si incercam sa fac fata cum puteam? Cum reactionez eu acum fata de suferinta copilului meu? Il intreb adesea cum se simte? Il vad cand e trist, abatut, ingrijorat sau furios? Cum ma simt eu in acele momente? Ma ingrijorez si tip la el? Ma inspaimant si incerc sa vorbesc cu el? Imi e teama sau ma irita "smiorcaiala lui" si cred ca "ma manipuleaza"? Ce anume imi creeaza mie disconfort si ce anume ma irita, ma infurie pe mine in relatia cu copilul meu sunt problemele mele trecute si nerezolvate.

Eu, ca parinte, am nevoie sa evoluez pentru copilul meu

Alaturi de copilul meu eu pot evolua, pot invata lucruri pe care nu le-am trait, pot invata sa renunt la critica si sa fiu apreciativ.

Sa renunt la control si sa invat sa am incredere. Copilul meu nu trebuie sa imi castige increderea. Eu sunt alaturi de el orice ar fi, indiferent de ce are nevoie sau care sunt experientele lui de viata.

Invatand de la mine iubirea neconditionata, el poate conta pe mine, in orice situatie. Acceptarea lui neconditionata nu inseamna acceptarea comportamentelor neadecvate, aici vorbim de limite si consecinte. Este inacceptabil sa ranesti pe cel de langa tine, sa il minti, manipulezi, controlezi, critici, ignori.

Copilul invata de la noi caracterul.

Noi avem nevoie sa evoluam, sa ne schimbam, sa fim mai buni si mai intelepti pentru copilul nostru. Trecutul meu, fie ca a fost de abuz fizic sau emotional, abandon, respingere, subjugare, deprivare sau sacrificiu, nu trebuie sa fie prezentul si viitorul copilului meu.

Pentru asta insa este nevoie sa inteleg ce anume am preluat de la parintii mei. O mica si onesta analiza, si ce a invatat deja copilul meu.

Sau sa ma uit la relatia mea de cuplu. Cum functionam cand suntem suparati, cat de afectuosi suntem unul cu celalalt, cat de mult de sprijinim si ne iubim. Ce traim noi in cuplu are o influenta majora asupra dezvoltarii emotionale a copilului. Partenerul meu are adesea trasaturile negative ale unuia din parintii mei. Cea mai mare bucurie devine uneori cel mai mare cosmar. De ce am ales asa? Pentru ca amandoi sa evoluam, pentru noi, si pentru partener si pentru copilul nostru.

Aveti grija de voi!

Mind Education Health
Domnica Petrovai, psiholog clinician pr., psihoterapeut cognitiv-comportamental, specializat in psihologia copilului, cuplului si familiei. Fondator Mind Education Health.


Daca aveti vreo intrebare pentru expertii colaboratori ai Ziare.com, va invitam sa le-o adresati printr-un comentariu sau printr-un mail pe adresa sugestii@ziare.com.


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 6847 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor