Sfatul psihologului: Cum procedezi cu un copil care nu are incredere in el?

Ma voi referi in acest articol la modul in care se construieste imaginea de sine, cum apare increderea in sine si in ce situatii copilul isi poate pierde increderea in el sau poate fi foarte increzator.

Contrar opiniilor conform carora copilul nu tine minte nimic de cand era mic si nu conteaza prea mult ceea ce a trait atunci, primele contacte in familie sunt cele mai importante pentru copil si pentru construirea identitatii sale. Modul in care un copil este asteptat, este imaginat, este primit ii confera acestuia un loc in familie si o recunoastere ce ii permite sa devina un membru al familiei.

Exista anumite asemanari care i se atribuie copilului, el poate deveni cel care va indeplini o parte din idealurile si visele familiei si pentru aceasta el va fi incurajat si sustinut.

Ceea ce ii transmit parintii si familia unui copil se impregneaza in felul sau de a privi si de a se privi, in ritmul in care se va dezvolta, in increderea cu care va face primii pasi sau cu care va rosti primele cuvinte.

Dincolo de comunicarea care exista, si care ii poate atribui direct anumite caracteristici copilului ("esti cel mai frumos", "esti asa cum ne-am dorit") ceea ce modeleaza imaginea de sine a copilului si increderea in sine, este transmiterea starilor si credintelor pe care de multe ori parintii nu ajung sa le puna in cuvinte, dar le simt in interiorul lor.

Cu alte cuvinte, daca ceea ce spunem nu este si ceea ce credem cu adevarat, acest lucru se transmite si copilului si se reflecta in dezvoltarea sa.

Defectele inchipuite ajung realitate

Un copil care ajunge sa vorbeasca cu intarziere poate sa faca acest lucru deoarece cei din jurul sau au crezut ca acest copil nu poate vorbi, ca are o problema si ca este normal atunci sa intarzie in vorbirea sa.

Un copil care este mai retinut fata de ceilalti copii, ajunge sa devina un copil timid despre care parintii lui vor spune "asa este el dintotdeauna, nu prea se apropie de copii".

Primele modele in construirea imaginii de sine si cele mai importante sunt cele parentale. Copilul se sprijina pe imaginea care ii este oferita si se modeleaza dupa ea, indiferent cum este aceasta. El nu are capacitatea de a diferentia valentele ei sau de a defini ce fel de model este.

Este cel pe care il va urma si va repeta structura lui, chiar si cand parintii isi doresc ca acest lucru sa nu se intample. Este dificil pentru copil sa inteleaga de ce i se cere sa fie altfel decat parintii sai.

Pe parcursul prescolaritatii si scolaritatii mici, copilul nu are capacitatea de a se auto-evalua sau de a se aprecia singur. Reperele sale sunt aprecierile si valorizarile adultilor din jur, in special ale persoanelor foarte importante pentru ei, care sunt puternic investite afectiv.

Orice apreciere sau depreciere care vine din partea acestora este primita ca un adevar absolut si cu greu copilul isi va mai schimba aceasta perceptie despre sine.

Unui copil caruia i se spune "nu esti bun de nimic" ii va fi foarte greu, daca nu imposibil, sa mai creada altceva despre el. El va deveni asa cum i se spune, tocmai pentru ca i se spune si atunci trebuie sa fie adevarat.

Este falsa convingerea cu in felul acesta copiii sunt motivati si mobilizati. Efectul este unul devastator pentru ei, rezultatul fiind o stima de sine scazuta, neincredere si inhibitie.

Cand iluzia "esti cel mai frumos, cel mai destept" se sparge

Este important pentru copii ca ei sa fie sprijiniti si incurajati mereu de parinti si mai ales apreciati pentru rezultatele lor. Dar daca consideram ca increderea de sine se va construi printr-o mentinere indelungata a iluziei ca un copil este cel mai destept, cel mai frumos, cel mai dintre toti, pentru copil orice potential esec va fi un dezastru care il va confrunta brusc cu realitatea si il va dezamagi atat de tare, incat va dori sa se refugieze din nou in lumea sa minunata. O astfel de incurajare creeaza fragilitate si vulnerabilitate.

Este bine ca parintii sa fie sinceri in aprecierile si incurajarile lor, sa aprecieze ceea ce face copilul asa cum il face el, nici mai bine, nici mai putin bine, si in felul acesta sa invete si copilul sa se aprecieze pe sine asa cum este el si nu cum si-ar dori ceilalti sa fie.

Un copil care nu are incredere in el este un copil care a invatat ca nu este suficient de bun, care a inteles ca ceilalti nu il cred suficient de bun sau ca asteapta de la el lucruri pe care el nu le poate face. Teama ca isi va dezamagi parintii care asteapta anumite reusite sau anumite dorinte de la un copil il poate face sa renunte, sa esueze, sa se opuna, sa se izoleze.

Nu este vorba niciodata doar de neincrederea copilului si de neputinta sa. Ci in egala masura si de a celor din jurul sau. Copilul poate capata incredere daca simte ca ceilalti cred ca el este valoros asa cum este, fara sa fie nevoit sa devina altcineva.

Va invit sa imi scrieti si sa imi impartasiti din experientele voastre legate de aceasta tema.

Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com

PNL ar putea avea propriul candidat în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum s-a ajuns la această concluzie

Eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti ar complica lucrurile pentru cei din Alianța PSD-PNL. Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi...

Primar bătăuș, susținut în continuare de PNL după ce a fost filmat cum agresa un cetățean. ”A fost sub imperiul unei mari emoții” VIDEO

Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat...