Sfatul psihologului: Cu ce se ocupa copilul meu la scoala?

Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

Am sa ma aplec in aceasta saptamana asupra acestei teme legate de scoala si in special de elevii care se confrunta cu dificultati legate de rezolvarea si acoperirea tuturor cerintelor specifice.

Scoala presupune dintotdeauna o anumita rigoare (limite, reguli, teme, teste etc) care este resimtita foarte diferit de catre copii.

Unul din primele elemente psihologice pe care le implica relatia oricarui elev cu scoala se refera la cadrul general, legat de clasa, de organizare, cat si modul in care se desfasoara activitatea zi de zi.

Este ceea ce numim "atmosfera" scolara, cat si de modul in care aceasta este perceputa interior de catre copil (ii place, merge cu placere, este interesat, se bucura de timpul petrecut acolo, povesteste despre el etc).

Al doilea element se refera la legaturile cu colegii, la modul in care fiecare copil se adapteaza, se integreaza in grupul din care face parte si ajunge sa interactioneze cu ceilalti copii, sa faca activitati impreuna, sa aiba discutii comune, sa se joace.

Adaptarea in grupul scolar reprezinta un punct de sprijin pentru copil in activitatile lui educationale, pentru ca la scoala nu beneficiaza de prezenta parintilor.

Al treilea element se refera la legaturile cu profesorii, un aspect foarte important pentru ca ei reprezinta autoritatea si transmit copilului pe langa informatie si capacitatea sau incapacitatea de a avea incredere in sine, de a fi creativ, de a avea initiativa, de a accepta critica si de a avea opinii proprii.

Profesorul este modelul la care copilul se raporteaza si daca acest model se impune copilului prin forta, prin teama, prin ironie, ocolind comunicarea si relatia reciproca, autentica, copilul isi va insusi acest model si il va repeta si in relatie cu alte persoane.

Situatiile sunt mult mai complexe decat par

Cele mai multe dintre dificultatile scolare (lipsa de concentrare, atentie scazuta, rezultate slabe, esecuri etc) sunt puse pe seama felului de a fi al copilului. "Nu il duce mintea", "este puturos", "nu-i arde de scoala", "e prost", "e tampit", "este obraznic si ii strica si pe ceilalti copii", iata doar cateva explicatii frecvente pentru esecurile copiilor la scoala.

Parintii primesc reprosuri si mustrari si ajung sa se intrebe care este insa adevarul, unde au gresit, ce pot face pentru copilul lor si daca este cazul sa il pedepseasca si ei pentru a intelege ca scoala este foarte importanta pentru viitorul sau.

Insa experienta mea cu acesti copii care au reusit sa imi vorbeasca despre dificultatile lor mi-a aratat ca lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par si ca nu este vorba despre rasfat, obraznicie sau lene. Ci de situatii complexe, mai ales din punct de vedere emotional.

Iata cateva dintre ele in randurile de mai jos:

Asteptarile parintilor - "Nu intelege cat de importanta este scoala pentru el, nu-i pasa deloc".

Scoala este la fel de asteptata de parinti pe cat este de copil, poate uneori parintii sunt chiar mai nerabdatori sa vada cum se va descurca copilul lor la scoala. Si aceasta pentru ca un copil este purtatorul dorintelor, viselor, sperantelor parintilor de a-l vedea reusind in tot ceea ce va avea de facut.

Pe de alta parte, parintii se raporteaza si la propriile lor experiente, la cat de mult si-au dorit sa fie cei mai buni la scoala, la cum s-au comportat ei acolo, la modul in care isi faceau temele sau isi indeplineau sarcinile. Propriile lor amintiri si trairi sunt o oglinda a ceea ce asteapta de la copil, la randul lui.

Atunci cand acesta pare a nu le impartasi entuziasmul, a nu fi interesat de tot ceea ce inseamna scoala, apare trairea de dezamagire. Copilul este nerecunoscator si nu poate aprecia efortul depus de familie si sprijinul acordat pentru ca el sa beneficieze de tot ceea ce inseamna scoala.

Insa pentru copil, adesea aceste asteptari sunt percepute ca o datorie pe care o are de indeplinit cu succes, ca o mostenire pe care o are de purtat, si pe de alta parte ca pe un lucru pe care il simte strain si de care se simte impovarat.

Ar vrea sa aiba propriile lui aprecieri, propriile lui amintiri, propriile lui trairi. Ar vrea sa mearga la "scoala" a carui imagine si-o construieste el si nu la cea pe care au construit-o parintii.

Portavocea familiei - "Nu stiu ce se intampla cu el de la o vreme, este de nerecunoscut. A luat note mici la toate materiile, este agresiv si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni, nu pune mana pe carte."

Schimbarile care par brusc, care apar "peste noapte" ne dau intotdeauna de gandit. In primul rand pentru ca nimeni nu se schimba de la o zi la alta si apoi pentru ca trebuie sa fie ceva foarte intens care se determine un copil sa fie altfel decat este el de obicei.

Atunci cand apar astfel de schimbari, ele sunt mereu intr-o stransa legatura cu ceea ce se intampla in viata copilului, si in special a familiei sa. Copilul este foarte sensibil si receptiv la orice situatie tensionanta sau care este traita in secret, pe ascuns (situatii legate de certuri, divort, deces, boala, evenimente rusinoase).

Incapacitatea lui de a le accepta sau de a le intelege il impinge sa se gandeasca mult la ele, sa se preocupe, sa se framante pentru a gasi o explicatie care sa il ajute sa diminueze tensiunea pe care o resimte.

Scaderea rezultatelor, diminuarea interesului, izolarea, agresivitatea, toate sunt modalitati de expresie a suferintei sale si a preocuparii de la care nu poate abate. Este nevoie de a gasi contextul in care sa poata vorbi despre aceste lucruri impreuna cu familia sa, pentru a le putea intelege si accepta ca parte a functionarii acelei familii.

Atacul de panica - "Acasa stie foarte bine, invata tot, chiar eu repet cu el. La scoala insa se intampla tocmai invers. Nu reuseste sa faca aproape nimic la teste, nu poate sa raspunda la lectii, are numai note mici."

Asadar, iata o contradictie. Stie sau nu stie? Cum ajunge sa ia nota mica stiind foarte bine lectia?

Este vorba despre o teama foarte puternica pe care copilul o resimte atunci cand este pus in situatia de a face dovada ca a invatat, ca stie sa raspunda.

Aceasta teama se produce cel mai adesea in relatie cu adultul care il examineaza, insa ea nu se datoreaza acestuia, ci este purtata inauntrul copilului.

Teama de a nu gresi, teama de a nu sti, teama de a nu fi certat, pedepsit, jignit sau criticat in fata celorlalti copii. Ea are un efect paralizant si blocheaza toate cunostintele copilului, care nu se mai poate mobiliza sa raspunda.

Absenta chefului - "Se plictiseste foarte repede, e cu gandul in alta parte, nu aduce ce spune doamna invatatoare, nu stie ce teme are, n-are nici un chef sa fie la scoala".

Un copil care nu este atent isi gaseste altceva de facut, se uita pe fereastra sau vorbeste cu alti copii, sau deseneaza. Ceea ce este adesea enervant atat pentru profesor cat si pentru parinti, este intentionalitatea atribuita acestor gesturi. Copilul face asa intentionat, nu acorda interes sau respect activitatii in desfasurare. Paradoxal, lucrurile nu stau chiar asa.

Dificultatea in care este pus copilului apare tocmai pentru ca aceste stari intervin fara intentia sa, nu le poate anticipa si deci nu le poate controla. Ceea ce traieste sau ceea ce simte atunci este atat de intens incat ii capteaza toata atentia si energia si nu il lasa sa ramana implicat si prezent in ceea ce facea pana atunci.

Poate fi un gand, un cuvant, o amintire, ceva ce ii atrage atentia si il capteaza cu totul.

Capacitatea de a ramane implicat, de a nu fi distras, de a retine o traire sau de a se abtine sa faca ceva cu ea se formeaza treptat si este nevoie ca copilul sa reuseasca sa exprime cum apar aceste momente.

Hipersensibilitatea - "Plange din orice, si daca ridica profesorul tonul un pic la el, si daca e scos la tabla si daca un copil ii spune ceva, nu se poate abtine sa planga."

Plansul indica o suferinta a copilului, iar aparitia lui ne arata ca nu poate face nimic pentru a se calma sau pentru a se linisti in acel moment.

Un copil care plange o face pentru ca ii este teama, pentru ca se simte nesigur si pentru ca se simte singur si neajutorat in acel moment. Tonul autoritar, tipetele, criticile, bruscarea sau impunerea de a spune repede, pe loc, cu alte cuvinte presiunea pe care o resimte copilul si careia nu ii poate face fata este cea care determina aparitia plansului.

Pe masura ce el va reusi sa inteleaga ce simte, cum simte, de ce anume ii este teama si cum se poate linisti singur, acest plans va putea disparea.

Plecand de la aceasta tema, va invit sa imi impartasiti experientele voastre legate de scoala si va anunt ca incepand cu luna noiembrie, se va deschide un grup terapeutic pentru copiii cu dificultati scolare, cu o frecventa saptamanala pana la vacanta de vara.

Psiholog Cristina Calarasanu

psiholog@ziare.com

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...