Pe orice parte ai intoarce stirea cu punerea sub acuzare a lui Ludovic Orban, de acum fostul candidat PNL pentru Primaria Capitalei, ramane un rest care nu poate fi inteles.
Pana una alta, adica pana la o sentinta definitiva in acest caz in instanta, datele clare pe care le avem pana acum suna cam asa:
Orban si-a retras candidatura de la primarie si a demisionat din functia de prim-vicepresedinte PNL, dupa ce a fost acuzat ca ar fi pretins niste bani - 50.000 de euro - de la un afacerist, bani pe care nici nu i-a incasat si nici nu au mai fost dati catre cele doua televiziuni despre care se vorbeste prea vag si prea putin intr-un astfel de context.
Daca doar despre asta e vorba in cazul Orban, prin comparatie cu dosarele in care se carau zeci de milioane de euro din conturile statului in cele private ale unor mafioti si de unde vedem ca unii mai scapa din diverse motive, mintea oricarui cetatean roman ar trebui sa inghete in nestiinta si mister.
Prima explicatie, cea mai simpla si la indemana, ar fi ca Ludovic Orban a fost atat de fraier si candid, sa nu spun prost, incat si-a imaginat ca un astfel de "sprijin" pentru campanie e intr-atat de nevinovat, in comparatie cu sumele si practicile de pana acum, incat va trece neobservat in valtoarea evenimentelor si nu are vreun motiv pentru care sa-si faca nici cel mai mic proces de constiinta.
Pentru cine nu vrea sa-si bata capul mai mult cu retragerea lui Orban, ipoteza de mai sus ii este suficienta. Pentru intelegerea retragerii docile a lui Orban, la "chilipirul" de 50.000 de euro, care nu a fost luat si nici dat, se mai pot adauga si alte pacate din trecutul politic al liberalului, care ar fi putut sa-i fie aduse la cunostinta in scurta vizita facuta la DNA.
Pana la urma, nici nu mai conteaza, pasul in spate facut de bataiosul Orban imediat dupa iesirea de la DNA crediteaza actiunea procurorilor cum nicio sentinta definitiva in instanta nu ar fi putut-o face.
Doar ca din acest punct se declanseaza o noua serie de intrebari care raman fara raspuns, oricat de multa buna credinta am avea de impartit actorilor prinsi in stirea momentului.
Despre Orban s-a spus si s-au scris tone de lucruri, de la petrecerile inecate in voie buna si cantece pilite pana la tot felul de combinatii politice mai mult sau mai putin misogine.
N-am citit insa niciodata vreo ancheta despre afacerile si spagile din care fostul prim-vicepresedinte PNL sa-si fi construit averi pe care sa le fi pitit pe cine stie unde.
In final, tot ce ne ramane in cazul Orban e sa alegem intre prostie si teoriile conspirationiste care umplu automat golul de explicatii. Una dintre acestea, mai halucinanta decat toate, ar fi o incercare de a reedita momentul din 2004 cu celebra rocada dintre Basescu si "draga Stolo", totul condimentat de aceasta data cu savoarea prezentului - zgomot de catuse si spirit justitiar.
Scenariul ar merge ca uns, cu sau fara stiinta lui Ludovic Orban.
O aberatie, desigur, dar una care ar explica mai bine anomaliile desfasurate in serie in cazul presupusei fapte, punerii sub acuzare si retragerii lui Orban. In comparatie cu magnitudinea unei astfel de ipoteze, toate celelalte scenarii despre strategiile si numele care ar trebui sa-l inlocuiasca pe Orban palesc.
Iar daca vorbim despre reformarea clasei politice dupa criterii atat de rafinate incat se acuza si judeca intentiile si planuirea actiunilor, in lipsa totusi a faptului concret, atunci partida e compromisa.
Las ca dupa astfel de criterii orice clasa politica poate fi rasa si bagata la racoare, nu doar cea de la noi.
Dar mai periculos e efectul de anihilare a politicului, deja prezent la noi, si decuplarea totala a clasei conducatoare de cetatenii pe care se presupune ca-i reprezinta. Tentatia e cu atat mai mare cu cat actiunea se desfasoara in urarele si aplauzele multimii.
Dar asta e o alta discutie pentru care patania lui Orban este doar un caz excelent de studiu.
Cat despre presupusa, eventuala... Vezi tot