Orasul celor 20.000 de vaduve

Respinse de comunitatile lor sau abandonate si chiar gonite de propriile familii, mii de femei hindu se refugiaza in Vrindavan, un oras din India cunoscut de cei care fac pelerinaje. Vrindavan este casa a aproximativ 20.000 de vaduve.

Multi hindusi cred ca o femeie a carui sot a murit nu ar mai trebui sa traiasca. Asa ca, pana nu demult, femeile erau arse de vii atunci cand sotul lor murea. In prezent, desi sunt lasate in viata, ele sunt adesea alungate de acasa de catre rude, chiar si de catre copii, asa ca, neavand unde sa mearga, iau drumul orasului Vrindavan, relateaza BBC.

Astfel, orasul aflat la 100 de kilometri sud de New Delhi a devenit casa pentru mai bine de 20.000 de vaduve. Imbracate in alb, femeile nu se mai intorc niciodata in locurile in care au trait, sfarsindu-si zilele aici.

Conform traditiei hinduse, o vaduva nu se poate recasatori. Trebuie sa stea mai mult ascunsa in casa, sa-si dea jos bijuteriile si sa poarte culoarea doliului. Devine brusc o rusine pentru familie, isi pierde dreptul de a lua parte la orice ritualuri religioase si este izolata din punct de vedere social.

Ori sunt alungate din oras, ori pur si simplu fug. Adesea ajung in orase mari, unde dispar. Unele fug in orasul sfant Varanasi, in timp ce restul se duc in Vrindavan, unde zeul Krishna, la care se roaga multe dintre vaduve, se presupune ca si-ar fi petrecut copilaria.

Vaduvele din India au fost intotdeauna respinse si persecutate, practica arderii lor pe rug, numita sati, fiind cel mai vechi si clar exemplu. Aceasta traditie a fost scoasa in afara legii de colonizatorii britanici, in 1829. Aceasta presupunea ori ca vaduva sa fie arsa la moartea sotului, ori ca aceasta sa se sinucida. Se presupunea ca, odata barbatul disparut, femeia nu mai avea niciun motiv sa traiasca.

Viata in Vrindavan

Odata ajunse in Vrindavan, multe femei sunt complet pierdute. Trebuie sa invete sa infrunte singure lumea, fara pic de ajutor. Marginalizate de societate, respinse de propria familie, cele mai multe se duc in Vrindavan sa isi astepte moartea intr-o singuratate crunta.

Nu toate, insa. Unele invata, incet-incet, sa traiasca din nou, iesind din izolare.

Zilele lor sunt repetitive; dimineata in ashramul Meera Sahbagini (loc de retragere colectiva infiintat in urma cu 60 de ani, unde locuiesc 220 de vaduve) incepe cu puja, rugaciunea din zori.

"In fiecare dimineata ne trezim la 5.00. Cateva dintre noi mergem pe malurile raului Yamuna ca sa ne spalam (...). Apoi ne intoarcem in ashram, cantam cantece religioase pentru a-i preamari pe zeii Krishna si Radha".

Dupa ce canta si se roaga, femeile isi incep activitatile de zi cu zi: gatesc, mananca impreuna. Citesc carti religioase si se roaga din nou. Fara indoiala religia le ajuta sa faca fata unei astfel de vieti, traita departe de cei dragi, de familie.

Lalita, de exemplu, traieste in Meera Sahbhagni de 12 ani. "Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca voi ajunge, intr-o zi, sa cer mila pentru a avea de mancare. Dar cand sotul meu a murit, aveam 54 de ani si am fost alungata de acasa de rude. A trebuit sa traiesc pe strazi, pana cand un om bun m-a ajutat sa obtin un bilet de tren pana la Vrindavan. Am venit aici si nu am mai plecat niciodata".

Tulsi, de 68 de ani, e originara din satul Kolkata. Fratii si surorile sotului raposat au alungat-o, pentru a-si imparti mostenirea. A fost fortata sa se mute, impreuna cu copiii ei, intr-o alta parte a satului, una foarte saraca. La un moment dat, unul dintre fiii ei a mers cu ea la Vrindavan, spunandu-i ca vrea sa se roage zeului Krishna. Dupa ce au vizitat templele, i-a spus verde in fata ca ar fi mai bine sa ramana in Vrindavan, in ciuda opozitiei ei. A plecat si nu s-a mai intors. De atunci au trecut 12 ani.

Shanti Padho Dashi are 91 de ani si locuieste in acelasi ashram. E cea mai varstnica din casa si vine din Bengalul de Vest. A ajuns in Vrindavan in urma cu 25 de ani.

India e in plin progres, insa situatia vaduvelor nu se va schimba curand. Marginalizate de atata vreme, femeile mai au de indurat ani buni de ostracizare, mai ales in zona rurala. Sunt gonite nu numai pentru ca rudele sa-si imparta ce lasa in urma barbatul lor mort, ci si pentru ca exista credinta ca aduc ghinion.

Adesea, cand sunt vazute pe strada in straiele lor albe, oamenii se ascund. Iar unele dintre vaduve sunt niste adolescente. Niste adolescente condamnate pe viata.

"Sunt fericita, azi, ca am toate aceste femei in jur, ca nu mai sunt singura", spune Prema, de 60 de ani. "Am invatat sa traim impreuna, sa ne ajutam intre noi. Am devenit prietene, cu adevarat prietene, pentru ca toate stim prin ce am trecut. Privim doar inainte, niciodata inapoi. Nu vorbim niciodata despre trecut", mai spune femeia, recunoscatoare ca un astfel de loc exista.

Citeste si despre curajoasele din tribul Hamer, din Etiopia - batute ca baietii sa devina barbati.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...