Ioana Avadani, director CJI: Rolul televiziunilor de stiri nu este sa aduca bani, ci influenta Interviu

Santajul nu este o practica noua in presa romaneasca, au mai existat dosare penale si chiar condamnari, dar pentru prima data este pusa sub acuzare o companie de presa, spune directorul excecutiv al Centrului Jurnalism Independent, Ioana Avadani.

Jurnalismul de investigatie a fost inlocuit cu produse jurnalistice "la comanda", cu dosare "strecurate pe sub usa", iar "de aici pana la informatia care este folosita in scopul santajului nu mai este decat un pas", a declarat Ioana Avadani intr-un interviu acordat Ziare.com.

Directorul CJI a invocat autocenzura din presa: "Redactiile si profesionistii evita cu buna stiinta anumite subiecte sau protejeaza anumite persoane, stiind ca de acestea depind veniturile si asa foarte slabe ale companiilor de presa".

Ioana Avadani s-a referit in interviul acordat Ziare.com la vulnerabilitatile jurnalistului, la esecul breslei de a se autoregla, dar si la televiziunile de stiri, care nu aduc bani, pentru ca nu aduc profit, ci influenta si de aici acces la banii publici.

Scandalul Alexandrescu a zguduit presa romaneasca punand reflectorul pe ceea ce am putea numi o noua specie de "jurnalism", cel de santaj. Este un fenomen raspandit sau un caz punctual?

Practica nu este, din pacate, nici unica, nici noua. Au mai existat in Romania astfel de cazuri, si nu ma refer la perioada interbelica. Exista un caz destul de notoriu la Cluj -Liviu Man si "Gazeta de Cluj", unul care s-a lasat cu condamnari, impotriva a doi ziaristi de la "Ziua de Iasi", ca sa nu mai amintim de condamnarea lui Sorin Ovidiu Vantu pentru santaj impotriva lui Sebastian Ghita, de acuzatiile aduse impotriva lui Dan Diaconescu, pentru fapte asemanatoare celor imputate lui Sorin Alexandrescu. Si cate multe altele, de care nu avem cunostinta sau care nu au starnit interes in sfera publica.

Cum spuneam, nici rar, nici nou. Ceea ce este nou, dupa stiinta mea, este lansarea urmaririi penale impotriva unei companii de presa, in calitatea ei de persoana juridica. Este o dezvoltare ale carei implicatii va trebuie sa le evaluam, pentru ca ea da substanta acuzatiilor de genul "presa face".

Lucrul de care m-as distanta din intrebare este catalogarea acestor fapte drept "o noua specie de jurnalism". Aceste fapte nu au nimic de a face cu jurnalismul. Produsele si canalele mediatice sunt instrumente ale santajului - dar nu au nimic in comun cu jurnalismul.

Santajul prin presa a devenit asadar o boala raspandita. In schimb a disparut jurnalismul de investigatie. De ce?

Jurnalismul de investigatie este un gen scump, dificil si periculos. Scump, pentru ca presupune costuri de cercetare si deplasare, de acces la baze de date, oameni super-calificati care sa se dedice investigatiei un timp indelungat in care, probabil, nu mai produc "la norma".

Dificil - pentru ca o buna investigatie ataca subiecte complexe, cu increngaturi in diferite domenii, de cele mai multe ori netransparente. Periculos - pentru ca, cel mai adesea, intra in teritoriul grupurilor infractionale si "strica" afaceri pe multi, multi bani. Stiind aceste lucruri, avem si raspunsul la intrebare.

Jurnalismul de investigatie nu se mai practica pentru ca nu sunt resurse, nu sunt oameni dispusi sa-l faca si nu sunt editori dispusi sa-l finanteze si sa-si asume raspunderea pentru el. Exista un soi de "jurnalism de dezvaluire", care tinde sa ocupe spatiul ocupat de cel de investigatie reala.

Sunt produse jurnalistice "la comanda", cu dosare "strecurate pe sub usa" (este o

expresie auto-ironica in tagma jurnalistica, un soi de gluma despre marile delatiuni pe care le gasesti dimineata, in redactie, strecurate pe sub usa de un necunoscut iubitor de dreptate), in care jurnalistul doar proceseaza informatia, nu mai "sapa" dupa ea. De aici pana la informatia care este folosita in scopul santajului nu mai este decat un pas.

Jurnalism de investigatie sistematic se mai face doar in putine cazuri si - o tendinta noua - extra-redactional, prin proiecte de promovare a acestui tip de produs jurnalistic. In ultimul timp, acest jurnalism non-profit care ataca problemele sensibile de care mediile corporatiste se feresc a capatat amploare si la nivel global. Este o solutie nesustenabila: in momentul in care dispar finantarile, dispare si produsul. Dar este singura solutie viabila pentru moment.

Cat de libera este presa romaneasca, si ma refer atat la componenta economica, cat si la cea politica?

Din punct de vedere al cadrului legal, presa romaneasca este cat se poate de libera - cu toate accidentele si neclaritatile legate de caracterul penal sau nu al insultei si calomniei. Cazuri de cenzura sistematica nu s-au mai inregistrat - si ma refer aici la cenzura institutionala practicata de autoritati.

Exista insa puternice mecansime de auto-cenzura, atat la nivelul redactiilor, cat si la nivelul jurnalistilor. Redactiile si profesionistii evita cu buna stiina anumite subiecte sau protejeaza anumite persoane, stiind ca de acestea depind veniturile si asa foarte slabe ale companiilor de presa.

Din punct de vedere economic, situatia este extrem de complicata. Anii de criza au lovit dur o piata aglomerata si, de aceea, extrem de concurentiala - nu intotdeauna in conditii de loialitate. Au disparut locuri de munca - circa 6000, potrivit sindicatelor din mass-media, MediaSind, adica circa o treime din piata muncii in mass-media. Cele ramase sunt platite extrem de prost si in conditii contractuale care ii vulnerabilizeaza puternic pe jurnalisti.

Lucrurile sunt cu atit mai dramatice cu cit ele survin unei perioade de aparenta si artificiala prosperitate si dezvoltare, in anii 2006-2008, cand au aparut operatiuni majore de presa, care au oferit salarii mult peste valoarea reala a pietei si care le-au permis jurnalistilor sa se antreneze in proiecte personale costisitoare.

Jurnalistii sunt azi in pozitia de a face aproape orice pentru a-si mentine slujbele care le permit sa-si pastreze casele, de exemplu. Iar cand miza este acoperisul de deasupra capului, valorile etice devin extrem de laxe.

Avem cel mai mare numar de televiziuni de stiri din Europa, raportat desigur la numarul de locuitori. Pot fi ele profitabile in conditiile in care piata de publicitate e modesta?

Nu pot si nici nu sunt. Majoritatea covarsitoare a televiziunilor a terminat anul 2012 pe minus. O exceptie notabila este Antena 3, care a inregistrat un profit de circa 200,000 de euro, dar la o cifra de afaceri de peste 15 milioane de euro, adica ceva mai mult de 1%. Unele dintre televiziuni - de asemenea, o majoritate - functioneaza in pierdere ani de zile.

Este, cred eu, o intrebare legitima pentru oricine: de ce anume sunt tinute in functiune niste afaceri perdante? Raspunsul este simplu: pentru ca rolul lor nu este sa faca bani, ci sa aduca influenta care, la randul ei, atrage bani. De ce ar trebui sa ne intereseze? Pentru ca, daca urmarim fluxul banilor, ajungem aproape fara gres la resurse publice, la afaceri cu statul - adica la banii nostri.

Scandalul Alexandrescu - Antena 3 este doar cel mai recent si poate cel mai mare dintre cele care au zguduit presa. Dar nu e primul, face parte dintr-o serie care a zguduit presa romaneasca. Cat de credibila mai este ea avand in vedere scandalurile si polarizarea politica?

Raspunsul este oarecum paradoxal: da, presa romaneasca este inca influenta si credibila, in pofida a orice. Sondajele de opinie o plaseaza inca in pozitii de top in increderea publica, desi procentajele sunt in scadere. Am pornit de la o rata a increderii in mass-media de peste 80%, acum suntem undeva la 65%.

Aceasta erodare a increderii s-a suprapus - revelator, as zice - peste momentul electoral 2008-2009, cand presa s-a polarizat politic la modul extrem. In mod paradoxal, publicul nu a reactionat negativ la aceasta polarizare, in timp. Se pare ca publicul, polarizat la randul sau si fara exercitiul receptarii critice a mass-media, s-a "aliniat" in spatele televiziunilor, cautandu-si zona de confort si de consolidare a propriilor opinii politice.

Astfel se explica succesul - de audienta si financiar - al postului Antena 3, sanctionat in repetate randuri de CNA pentru derapaje deontologice si dezechilibre politice. In momentul in care aceste derapaje iti garanteaza succesul economic, ai foarte putine argumente sa pledezi pentru etica.

De ani de zile se discuta despre un cod deontologic al jurnalistilor pe care sa-l elaboreze un puternic organism de breasla si in baza caruia acest organism sa faca ordine in propria ograda. Nu s-a prea intamplat asa. De ce?

Avem Codurile, pentru ca sunt mai multe, si unele organisme. Ceea ce ne lipseste este dorinta sincera de a le aplica. In conditiile in care organismele de auto-reglementare refuza sa judece incalcarile normelor profesionale ale membrilor, ele devin doar forme fara fond.

Auto-reglementarea presei romane a stagnat multa vreme si din cauza faptului ca profesia, comunitatea jurnalistica nu a cazut de acord asupra persoanelor care sa "administreze" judecata etica, acele persoane care sa aiba si respect, si notorietate si probitate profesionala. Personal, cred ca timpul Consiliilor de presa la nivel national este la apus. Mi s-ar parea mai eficiente solutiile newsroom-based, cele pe care fiecare le aplica in propria ograda, in propria redactie, de tipul ombudsman-ului de redactie - acea persoana angajata de companie ca sa ii semnaleze abaterile deontologice.

Daca breasla nu a reusit sa faca ordine in propria ograda, ba chiar se pare ca situatia s-a agravat, ar fi nevoie de o lege a presei? Dar de o lege antitrust?

Mass-media din Romania risca sa plateasca scump esecul auto-reglementarii - prin introducerea unor prevederi de lege aspre si, uneori, exagerate. Orice amanare agraveaza situatia - antagonizand, in primul rand, factorii de putere care au acces direct la procesul legislativ. Mai grav, insa, presa poate pierde curand sprijinul publicului, care va reactiona de gemul "Lasa, ca bine le face!" la o posibila interventie legislativa de restrangere a libertatii presei.

Niciuna din initiativele legislative care vizeaza presa de pana acum nu a mers in sensul garantarii si extinderii libertatii presei - si acesta este un semn ingrijorator.

Legea presei este un instrument de secol al XIX-lea si avem nevoie de una doar daca vrem sa ne intoarcem in timp. Aparitia noilor tehnologii, accesul lesnicios al oricui la ele si posibilitatea de a furniza "continut" in sfera publica, fac extrem de dificila legiferarea in acest domeniu.

Tot aceste aspecte fac dificila si elaborarea unei legi anti-trust care sa cuprinda toate formele de media. E greu sa definesti "proprietatea incrucisata asupra mass-media" cand nu prea mai sti sa definesti mass-media. Dar limitari asupra proprietatii in mediile traditionale, de departe cele mai influente, pentru moment, se pot impune. Evident, si aici exista destule cai de mers "pe dupa lege", cu ajutorul interpusilor. Dar, cum glumim noi amar, macar vor fi siliti sa se straduiasca mai mult cei care vor sa incalce legea.

Legea singura nu poate si nu va rezolva situatia presei. E nevoie de instrumente multiple: lege, implementarea ei consecventa si in mod egal pentru toata lumea, autoreglementare, pentru jurnalisti, dar si in domeniul afacerilor, educarea publicului.

Pentru asta e nevoie de vointa politica, de gandire strategica, de resurse si de timp. Ma tem ca stam prost la toate aceste capitole.

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...