La mormantul lui Ceausescu

In fiecare an pe 25 decembrie, nostalgici ai lui Ceausescu se aduna la mormantul acestuia. La fel pe 26 ianuarie. Totodata, sondajele de opinie arata ca numarul celor care regreta comunismul este constant aproape de 50%.

De fiecare data cand ii vad ma intreb ce regreta, de fapt, acesti oameni, desigur, dincolo de aspectele personale - tinerete, sanatate etc. Este greu sa accepti ca totusi cineva poate trai nostalgia frigului, infometarii, intunericului, minciunii.

Dar nu pe astea le regreta. Ele sunt cred estompate pana la stergere de cateva lipsuri majore ale timpurilor actuale.

Societatea comunista, oricat de plina de lipsuri de toate felurile era ea, era totusi caracterizata de o anumita predictibilitate, ceea ce dadea un sentiment de siguranta. In primul rand, toata lumea avea un loc de munca la finalul unei trepte de scolarizare. Ca era un post bun sau rau, aproape sau departe de casa, el exista, deci inceputul era garantat. Azi somajul a devenit o teroare la toate nivelurile de pregatire.

Apoi, cum - necum, statul se ocupa sa-ti dea un apartament la o chirie nesemnificativa. Era intr-o cutie de chibrituri, unde inghetai de frig si la care adesea ajungeai prin noroaie, dar era un acoperis deasupra capului. Deci mai mult decat nimic. Mai toata lumea se invartea de un bilet cumva la mare, la munte. Si asa mai departe in mai toate.

Una peste alta, daca respectai niste reguli, erai obedient, iti tineai gura si nu aveai asteptari foarte mari, parcursul vietii era in linii mari predictibil.

Acum nu mai exista aceasta predictibilitate. Intrarea in viata pare intrarea intr-o jungla careia unii i se adapteaza, pentru ca o inteleg mai bine, pentru ca sunt foarte dotati, dar care pe cei mai multi ii terifiaza si pe unii ii distruge.

Pe de-o parte, multi dintre romani nu au reusit sa se adapteze unei lumi competitive dure, in care nu exista tatucul protector si nu le garanteaza nimeni nimic pentru simplul motiv ca exista. E pe undeva vina lor, dar nimeni nici nu s-a obosit sa le-o explice, sa ii antreneze progresiv pentru ea. Putere dupa putere politica i-a tinut ca pe un electorat captiv, dependent de pestele aruncat, dar fara capacitatea de a lua undita in mana. Au fost si sunt utili asa.

Pe de alta parte, societatea capitalista romaneasca este ea insasi una haotica, mutanta. Regulile competitiei, ale competentei, eficientei, valorii nu functioneaza asa cum ar trebui, nu garanteaza parcursul de succes. Clientelismul, coruptia, politizarea, imoralitatea bruiaza aceste reguli normale.

Apoi, sigur ca societatea comunista nu era una echitabila. Nici pe departe. Nomenclatura comunista, securista era favorizata din toate punctele de vedere. Coruptia era la cote inalte cat timp totul se obtinea pe sub mana. Erau oameni care castigau din spaga sau diferite invarteli si zeci de mii de lei pe luna.

Ceea ce insa nimeni nu-si prea permitea era ostentatia sfidatoare a opulentei. Daca vreunul sarea prea mult in evidenta era rapid "executat". Fenomenul este foarte bine descris in "Confesiunile unui cafegiu", cartea document a lui Gheorghe Florescu, in viziunea caruia, cred ca destul de bine avizata, o importanta componenta in decembrie 1989 a fost tocmai dorinta titularilor marilor averi de a le scoate la lumina si de a se bucura nestingheriti de ele. Ceea ce se si intampla.

Iar acum opulenta este afisata atat de nerusinat incat infurie, doare, umileste. Ii face pe saraci si mai saraci, pe bogati si mai bogati.

Intr-o lume impredictibila, striviti de ostentatia imbogatitilor, acesti nostalgici nu prea stiu ce sa faca cu libertatea haotica.

Responsabilitatea supravietuirii pe cont propriu pe care ea o implica nu este o binecuvantare, ci un blestem pentru cei care se aduna la mormantul lui Ceausescu pentru a-l plange nu pe el, ci siguranta si aparenta egalitate dintr-o lume care oricat de gaunoasa si concentrationara era, le dadea un confort dupa care azi tanjesc.

Sunt de condamnat? Nu cred. De vina sunt cei care au croit stramb in strictul lor interes noua lume, nici comunista, nici capitalista in care supravietuirea, nu mai vorbim de succes, este un sport extrem, iar aplicarea regulii a devenit aproape o exceptie.

Piedone vorbește despre un complot în favoarea lui Nicuşor Dan: ”Nu mă întoarce nimeni înapoi”

Cristian Popescu Piedone (PUSL), candidat la funcţia de primar al Capitalei, a infirmat, din nou, marţi, 23 aprilie, zvonurile referitoare la o posibilă retragerea a sa din cursa electorală şi...

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei: ”Bucureștenii să nu mai fie forțați să aleagă răul cel mai mic"

Candidatul liberal la Primăria Capitalei, anunțat odată cu retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursă, vrea să propună „un model liberal de administrație”. Sebastian Burduja, liderul...