NICOLAE FLEISSIG - vibratii

   

Il vad a doua oara de foarte aproape, la Bacau, cu prilejul expozitiei simpozionului de sculptura "Albastru";nu foarte inalt, cu umeri patrati si solizi de cioplitor in piatra si lemn, un chip smolit incercanat, privire sobra si discurs fara ditirambi, dar plin de miez si esente. Prima oara l-am vazut in iulie la Piatra-Neamt la Sinagoga Catedrala "Baal Shem Tov" in expozitia "MONUMENTAL FOTO" organizata de Emil Nicolae, unde pe simeze au stat fotografii ale sculpturilor sale imprastiate prin intreaga lume si s-a derulat un film despre actul creatiilor sale. Sub retina si in imaginatia mea, chipul lui Nicolae Fleissig imi apare in doua ipostaze: in prima este acoperit cu pulbere de piatra alba si in a doua asa cum l-am perceput in gradina-parc a Centrului de Cultura "George Apostu" de la Bacau.

Anterior acestor evenimente, doar numele imi era vag cunoscut si o prealabila cunostinta cu opera lui mi-a prilejuit-o cercetarea lui C.M. asupra locului unde s-ar afla la Piatra-Neamt o lucrare a artistului de pe vremea cand acesta mai era in tara, in anul 1979 si a participat la "Tabara de creatie - sculptura - Piatra-Neamt", editia I. A fost o cautare meticuloasa a acelei sculpturi numite "Victorie" ce fu-sese amplasata in axul Hotelului Ceahlau si "ridicata" apoi de autoritati printr-un demers lipsit de responsabilitate care a dus la distrugerea ei partiala. S-ar afla acum intr-un "depozit local", intre cine stie ce garduri... Printr-un noroc, fotografia operei si o imagine de tinerete a artistului apar in volumul D-lui Gh.I. Bunghez "...DEMNITATEA SUPRAVIETUIRII prin CULTURA" aparuta in 2016, o carte salutara si un registru meticulos al ocupatiilor artistice ale timpurilor socialiste din zona. Am capatat, asadar, o reprezentare de tinerete a artistului care atunci avea o figura de boem indaratnic, cu plete si barba deasa, cu trasaturi viguroase si linii ale obrazului drepte, clasice, sculpturale. In anul "Victoriei", Nicolae Fleissig avea deja o lunga lista de expozitii personale in tara si in afara tarii, mai ales in spatiul acelei vremi.

A izbutit sa plece din Romania aceea si destinul sau artistic s-a impli-nit, se pare. Universul deschis al posibilitatilor lumii libere i-a fost garant pentru reusita si recunoastere mondiala.

Si iata-l acum, cel plecat ne spune noua bun venit acasa, in lumea lemnului si in lumina verde a gradinii pline de sculpturi, printre prieteni si invitati, artisti ai pietrei si penelului, poeti si fotografi. Ii caut pe chip si incerc sa desir intamplari de viata si ale sortii sale care i-au cioplit obrazul, de parca as vrea sa vad tot mai mult si sa nu uit: Dl. Gheorghe Geo Popa, gazda a institutiei, proaspat revenit dintr-o functie ministeriala si poate, tocmai de aceea are niste vagi reticente discursive, il cheama pe sculptor la microfon. Ecce homo! - a nu stiu cata oara in viata mea regasesc maretia omului in simplitatea cuvantului. Povestiri clare despre colibri si fluturi, vibratii si despre magia utopica a unei lumi pline de indatorare si iubire. "Eu nu vorbesc mult, piatra se ciopleste nu se spune..." Incercand sa-si poves-teasca opera, artistul se povesteste pe sine, expliciteaza de fapt relatia lui intima cu lumea, poetica unui suflet cu ochi interior care se daruieste cioplind. Milioane de colibri purtand cate o picatura de apa sting o padure in flacari, bataia aripilor unui stol de fluturi migratori poate starni un uragan, inima este nu doar ritm, ci este vibratie...

Il aud si mi se pare ca inteleg deodata, piatra si lemnul atins de Fleissig vibreaza, dalta lui ciopleste pana cand materia emite valuri magice repetitive, unde, metalul aurit folosit pe lemnul dur in lucrarea "Fluturi" preia unghiul luminii, il rasfrange multiplu si creeaza iluzia dinamismului zborului. Artistul este omul reprezentativ al acestui veac si-mi amintesc de teorii ale fizicii, teorii despre vibratie aplicate, fa-cerea lumii prin cuanta, teorii ale luminii originare. E si asta, e si ceva in plus aici, e frumos ce vad, e frumos ce aud. Artistul face ca piatra, lemnul, culoarea sa imprime miscare spatiului din jur. E un mister al ta-lentului si al credintei, e forta.

I-am privit lucrarile din toate unghiurile inserarii, le-am atins, le-am pipait. Sunt forme cu inteles si mister implicit, ca destinul. Poti spune multe, se poate broda in jurul conotatiilor lor in felul domnului Petru Bejan, dar tot pe marginea lumii lor te gasesti pentru ca au sonar interior, inima. Ramane astfel, cel putin pentru moment, doar bucuria privirii si caldura din piept pe care o naste o opera de arta, vibratia ei.

Sic volvere Parcas.

Anica LUNCANU
Marti, 15 Octombrie 2019, ora 02:48
Sursa: Realitatea Media

Realitatea Media
Cele mai citite stiri
Cablurile retelei de troleibuze, gata sa fie vandute
Decizia scoaterii de pe trasee a troleibuzelor societatii de transport public subordonata ...
ANUNT DELGAZ GRID
"Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din municipiul Piatra Neamt, judetul ...
Si-a incendiat locuinta
Un barbat in varsta de 70 de ani, din comuna Dobreni, si-a dat foc la casa, in seara de 16 ...
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor