Nicolae Labis (2.XII.1935 - 22.XII.1956), o amintire frumoasa in literatura romana...

   

Ne amintim, din nou, in aceste zile de un tanar poet a carui viata s-a scurs "ca o fulgerare, scurt si orbitor, rascolind miresmele pamantului", dupa cum spunea Tudor Vianu. S-au scurs 60 ani de cand "pasarea cu clont de rubin s-a razbunat", strivindu-i viata la numai "douazeci de ani si inca unul"... in ziua de 22 decembrie 1956. "Urmele poetului Nicolae Labis", caci despre el este vorba, au ramas pentru totdeauna in literatura romana ca "o amintire frumoasa"... Opera lui a inflorit, a stralucit prin toate culorile ei, trimitandu-si departe parfumurile... Zarise lumina vietii in ziua a doua a lui Undrea, din anul 1935, in familia invatatorilor Profira si Eugen Labis din satul Valeni, com. Poiana Marului-Malini, jud. Suceava. Venea pe lume "ca un pui de om, cu sufletul si infatisarea unui pui de caprioara" din padurile Moldovei, intocmai ca Mihai Eminescu, deschizand asupra lumii ochii mari, catifelati, de o cutremuratoare gingasie si naivitate. Si-a facut studiile primare in clasa mamei sale, invatatoarea Profira Labis, apoi cele gimnaziale si liceale la Falticeni si Iasi, unde la doar 13 ani se remarca prin activitate poetica. Infiinteaza in liceul iesean un cenaclu literar si la 15 ani participa ca delegat la consfatuirea tinerilor scriitori moldoveni. La un concurs national de literatura desfasurat la Iasi, obtine premiul I si este selectat pentru Scoala de Literatura "Mihai Eminescu" din Bucuresti (1952-1954). Printre colegii sai "de serie" ii amintim pe Gh. Tomozei, prozatorul argesean Marin Ionita (coleg de grupa, de internat si chiar de dormitor), pe Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Radu Cosasu, Florin Mugur, Doina Salajan si altii. In scoala de literatura este numit redactor al revistei sapirografiate "Ani de ucenicie". Dupa absolvirea scolii, se angajeaza redactor la "Contemporanul" si "Gazeta literara". In anul 1955 se inscrie la Facultatea de Filologie din Bucuresti, dar n-o termina, fiind victima unui accident de tramvai in anul 1956. Isi publica primele poezii cu pseudonimul Neculai Malin, in ziarul sucevean "Zorii noi". In anul 1951 colaboreaza la "Iasul nou", cu poezia "Fii darz si lupta, Nicolae!" In Revista "Viata romaneasca", publica poezia "Gazeta de strada", considerata de poet adevaratul sau debut literar. In anul mortii publica poemul pentru copii "Puiul de cerb" si cu putin timp inainte de tragicul accident publica placheta "Primele iubiri" (1956), aparitia ei fiind considerata cel mai important eveniment literar al anului. Dupa aparitia acestei carti, Nicolae Labis a fost ales membru definitiv al Uniunii Scriitorilor. Multe dintre volumele postume sunt adunate de catre prieteni, din opera sa neterminata, dintre care amintim: "Lupta cu inertia"(1958), "Primele iubiri" (1962), placheta pentru copii "Pacalici si Tandalet" (1963), "Moartea caprioarei" (1964), "Albatrosul ucis" (1966) "Varsta de bronz" (1971), "Sunt spiritul adancurilor" (1971). Titlurile editiilor postume au fost propuse de editori sau de ingrijitorii acestor editii. Biografia poetului se construieste in timp scurt si tinde a se defini ca expresie a sensibilitatii unei colectivitati umane solide, un proces de "invatare a tarii... cu copaci si cu cer, cu palmas si cu vita", precum biografia argheziana din "Testament": "Bataile versului am prins a deprinde/ Nu din carti, ci din hora, din dant,/ Rimele, din bocete si colinde,/ Din doinele seara cantate pe sant.// M-am nascut iarna, la Sfantul Andrei/ Cand vantu-n amurg suiera prin ograda./ Muntii ardeau in polei si lumini,/ Lupii spulberau scantei din zapada"(Inceputul). Scris la 18 ani, poemul dramatic "Moartea caprioarei" reprezinta o capodopera, un simbol al intregii sale poezii, demonstrand masura talentului si sensibilitatii lirice din "Primele iubiri". Poemul cuprinde rememorarea unui episod din copilarie, cand, insotindu-si tatal la vanatoare, sensibilitatea copilului este pusa la grea incercare. In timpul foametei din 1946, cand "Seceta a ucis orice boare de vant,/ Soarele s-a topit si a curs pe pamant,/ A ramas cerul fierbinte si gol,/ Ciuturile scot din fantana namol,/ Peste paduri tot mai dese focuri, focuri,/ Danseaza salbatice, satanice jocuri"... spectrul foametei ameninta tara Moldovei. "La ceas oprit de lege si de datini", tatal si fiul pornesc "vanatoarea foametei in Muntii Carpati", impinsi de nevoia si, mai ales, de imprejurarea ca mama este bolnava, iar sora poetului este "flamanda, bolnava si pe moarte". Ideea mortii il obsedeaza. I se pare ca "pe zare curge sange", ca pieptul si mainile-i sunt pline de sange, ca "pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii" si o puternica dorinta ii tasneste din inima: "Vai cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii,/ Frumoasa jertfa a padurii mele!"... "Vai, cum doream ca pentru-ntaia oara/ Bataia pustii tatii sa dea gres!" Dorinta copilului se aseamana cu ruga Mesterului Manole, dar, ca si in legenda, puterea destinului este mai mare: "Ea s-arata saltand si se opri/ Privind in jur c-un fel de teama,/ Si narile-i subtiri infiorara apa/ Cu cercuri lunecoase de arama" ... "Dar vaile vuira!"... Moartea caprioarei este descrisa in versuri de altitudine eminesciana: "... Cazuta in genunchi/ Isi ridicase capul, il clatina spre stele,/ Il pravali apoi, starnind pe apa/ Fugare roiuri negre de margele"... Cu pasii impleticiti de remuscare si de durere, copilul s-a apropiat de "frumoasa jertfa a padurii" si, ca unui om muribund, i-a inchis, cu gesturi pioase, "ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne" ... Prin sacrificiul caprioarei, a murit de fapt si copilaria poetului, precum si ceva din gingasia lumii... A fost un sacrificiu care genereaza viata, dorinta de a trai: "Ce-i inima? Mi-e foame ! Vreau sa traiesc si-as vrea.../ Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!/ Mi-i somn. Ce-nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!/ Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!" (Viata romaneasca, 1954). Poezia este scrisa intr-un ton fundamental grav, cu accente de doina si bocet. Legenda Manastirii de la Curtea de Arges si Balada Mesterului Manole au insemnat valoroase izvoare de inspiratie pentru poezia "Mesterul", de Nicolae Labis. Este vorba despre un poem pe tema creatorului de valori artistice: "Mester valah, azi nume de fantana,/ Crescut din lutul ce l-ai plamadit/ In sprintena zidire cu trei turle/ Si ie dantelata de granit,/ Din cantece pierdute pana astazi/ Si din puterea vantului vanjos/ Ai inchegat, cu palme batucite,/ Minunea de la Arges mai in jos". Gestul mesterului valah este comparat de catre poet cu gestul lui Prometeu, un "Prometeu roman, purtand alt mit". Fantana sugereaza, ca si in balada, eternitatea creatorului, prin opera sa: "Fantana curge-n brazde si ulcioare,/ Fara odihna, fara uitare, fara somn".
Cerul poeziei romanesti s-a intunecat din nou, prin moartea tragica a poetului. Se confirma ceea ce banuiam de multa vreme: Nicolae Labis "a fost asasinat de un agent al Securitatii, care l-a impins intre primul si al doilea vagon al unui tramvai in seara zilei de 9 decembrie 1956, in zona Spitalului Coltea din Bucuresti" - scrie criticul literar Alex Stefanescu, in articolul "Despre moartea lui Nicolae Labis", publicat in Revista "Romania literara", nr. 52, din 9 decembrie 2016 (p. 4). Cu coloana vertebrala fracturata, povesteste Alex Stefanescu (citand cartea "Hora mortii", de Portik Imre, publicata in 2005), Nicolae Labis a fost dus la Spitalul Coltea, apoi mutat la Spitalul de Urgenta. Acolo, imobilizat in pat, primind vizitele unor prieteni, ale unor admiratori, ale surorii lui, Marga, a dictat ultima sa poezie, in soapta, ca o spovedanie, in dimineata zilei de 10 decembrie, la cateva ceasuri dupa accident: "Pasarea cu clont de rubin,/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat,/ Nu mai pot s-o mangai,/ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin,// Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin,/ Ciugulind prin tarana,/ Vor gasi poate/ Urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa"... Asa cum demonstreaza Alex Stefanescu, "Labis a fost asasinat pentru ca facea parte dintr-un <> de tineri anchetati de Securitate", pentru diverse invinuiri. Se spune ca "in discutii particulare cu mai multi colegi, el aprobasera revolta anticomunista declansata la 23 octombrie 1956, la Budapesta, incheiata printr-un masacru savarsit de trupele sovietice de ocupatie in noaptea de 10-11 noiembrie 1956". In discutiile lor s-ar fi propagat si ideea, precum ca o "asemenea miscare ar trebui organizata si la Bucuresti". Putini stiu ca tanarul poet era un "nonconformist". Nu respecta riguros disciplina scolii, a fost pus de mai multe ori in discutia organizatiei UTM, pedepsit prin "consemn in scoala", apoi chiar dat afara din organizatie, pentru mai multe fapte, dintre care amintim: introducerea de publicatii interzise in scoala; intentia lui de a-l vizita pe Tudor Arghezi, in perioada cand era interzis; canta in surdina "Traiasca regele"; il frecventa pe un batran anticar care vindea "discret" carti interzise etc. "Circumspectia si ostilitatea autoritatilor fata de Nicolae Labis s-au amplificat in timp, ducand printre altele la acuzatia lui de viol" (pentru ca sarutase o fata pe o banca, in curtea scolii!). "In atmosfera de teroare ideologica (spune Alex Stefanescu), dar si pe fondul unei invidii viscerale a celor din jur, situatia poetului se inrautatise rapid, el ajungand in scurta vreme un proscris" (vezi R.L. - "Despre moartea lui Nicolae Labis"). Cu intentia de a elucida "misterul mortii lui Nicolae Labis", criticul literar Alex Stefanescu a precizat ca lucreaza in prezent la o carte in care "va demonstra ca a fost vorba de o crima politica, si nu de un accident de circulatie" (R.L. nr. 52, 2016, p. 4).

In cartea sa "Kiseleff nr. 10. Fabrica de scriitori" (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2003"), prozatorul Marin Ionita, coleg de dormitor si de grupa cu Labis, spunea ca poetul era foarte apreciat de toate personalitatile scolii, printre care Sadoveanu, Tudor Vianu, Geo Bogza, Titus Popovici, Mihai Beniuc si altii, dar "fusese pus sub o stricta supraveghere", dat chiar in grija "directorului politic Coaja" (p. 44), pentru faptul ca "ne aducea, procurate pe sub mana, carti interzise, pe care le citeam cu lanterna sub patura" (p. 41); "cade in ispita hrubelor de noapte, bate carciumile cu prietenii de pahar Imre Portik si Stefan Luca si toti trei se intorc tarziu in noapte chercheliti si pusi pe harta" (p. 47). Dar Sadoveanu se interesa mereu de Labis. Cand nu avea el timp sau nu se afla in scoala, "isi trimitea secretarul sa afle cum o mai duce si ce mai scrie Labis" (p. 60). Oricum, "capcanele il pandeau la tot pasul", scrie Marin Ionita in cartea amintita, si pana la urma "monstrul il va zdrobi definitiv"...

Asadar, astazi, se mai scriu inca legende, pe seama lui, un nimb tragic ii invaluie amintirea. Ramane pentru totdeauna, asa cum scrie el in "Primele iubiri", "un curcubeu/ Deasupra lumii sufletului meu./ Izvoarele s-au luminat si suna/ Oglinzile ritmandu-si-le-n dans,/ Si brazii mei vuiesc fara furtuna/ Intr-un ametitor, sonor balans,/ In vii vibreaza struguri stravezii-/ Cristalurile cantecelor grele-/ Si stropii scaparatori de melodii/ Ca roua nasc in ierburile mele./ Eu curg intreg in acest cantec sfant:/ Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt"... (Primele iubiri, in "Gazeta literara", 1955). Timpul ii va da, probabil, dreptate si o sclipire si mai profunda acestui astru ce abia rasarise pe cerul poeziei, cu fruntea de luceferi...

Ti-a placut articolul? Atunci distribuie-l acum si catre prietenii si partenerii tai! Iti multumim!
Vineri, 23 Decembrie 2016, ora 13:25
Sursa: Arges Expres

Articol citit de 129 ori


Arges Expres
Cele mai citite stiri
UN NOU MAGAZIN SE DESCHIDE IN ARGES
Un nou magazin se deschide in Arges. In Mioveni va fi deschis un magazin KiK. Magazinul va ...
APARE UN NOU HOTEL IN PITESTI
Apare un nou hotel in Pitesti. Un nou hotel ar urma sa fie construit in Pitesti, pe un teren ...
Platforma pentru solutionarea online a litigiilor