Ne despartim de, probabil, cel mai dens an trait de romani din 1989 incoace. Patru guverne (Boc, Ungureanu, Ponta 1, Ponta2), doua randuri de alegeri, o suspendare, un referendum, o criza politica cu implicatii internationale chiar mai grave decat cele interne, o agonica luna august care ne-a adus la marginea Europei si chiar a lumii civilizate.
N-am sa detaliez fiecare dintre aceste evenimente, le stim cu totii prea bine. Esentialul nici macar nu consta in firul lor epic sau in deznodamantul fiecaruia dintre ele. Esential este ca fiecare dintre ele a scos la iveala cu eficienta turnesolului vulnerabilitati majore ale societatii romanesti.
Am aflat in primul rand cat de fragil este statul de drept din Romania, stat de drept care fara o interventie externa de o fermitate fara precedent in UE nu ar fi supravietuit furiei verii. Comisia de la Venetia a confirmat ca cele intamplate atunci au fost "problematice din punct de vedere democratic si al statului de drept".
Si totusi, societatea romaneasca nu le-a resimtit si sanctionat ca atare decat in mica masura. Asta arata ca valorile democratiei nu sunt asimilate nici dupa 23 de ani. Asta arata ca statul de drept este vulnerabilizat in primul rand de mentalitatea cetatenilor sai, iar principalii sai gardieni nu sunt beneficiarii sai interni, ci strainatatea.
Chiar si echilibrul post electoral de acum, garantat printr-un acord intre presedinte si premier, acord straniu pentru o tara cu adevarat europeana, este tot o consecinta a faptului ca UE si SUA nu-si mai permit sa ne lase de capul nostru, pentru a nu le provoca pagube si mai mari.
Am avut ocazia sa descoperim cu stupoare ca nu suntem autoguvernabili, nu avem nici luciditatea, nici respectul pentru valorile fundamentale fara de care nu putem tine singuri corabia pe linia de plutire. De cate ori avem ocazia, ca niste copii si rai, si usor retardati, prima grija este sa spargem toate farfuriile si apoi sa dam foc casei ca sa ne racorim in mijlocul incendiului toate frustrarile si furiile. Suntem decenti si responsabili doar tinuti in lesa foarte stransa.
Rezultatul alegerilor de anul acesta, in special al alegerilor parlamentare, arata ca nu stim ce sa facem cu votul, ca nu avem niciun respect pentru acest instrument fundamental al democratiei. El inseamna in mod normal alegere responsabila, luciditate, chibzuire, exigenta. La noi e doar razbunare oarba, furie, teama, harmalaie, isterie.
Nu discut procentele partidelor, ci persoanele votate, calitatea lor. Infractori notorii, securisti verosi, traseisti ridicoli, cantareti, idioti, amante, beidazele, obsedati, toti si-au gasit loc intr-un parlamant mamut dar, din pacate, ma tem ca foarte reprezentativ sub aspectul compozitiei pentru societatea romaneasca. Si maimute daca ar fi candidat ar fi fost votate.
Noi nu vedem votul ca pe o caramida pe care fiecare incearca sa o aseze cat mai corect pentru a construi binele comun. Votul e o ghioaga cu care ii palesti pe cei pe care ii urasti. Atat si nimic mai mult, iar consecintele lui nu pot fi decat cele pe care le vedem si le suportam apoi patru ani de zile. Ne plangem ca avem o clasa politica detestabila. Asa e. Dar la mentalitatea pe care o vadim, nici nu meritam alta mai buna. Ne reprezinta.
Am putut afla anul acesta, am putut masura cat suntem de vulnerabili la manipulare, la mistificare, cat suntem de usor de asmutit, cat de viscerali si lipsiti de principii suntem. Si cat de departe inca de Europa civilizata. Da, suntem provincia UE, dar nu pentru ca UE are ceva cu noi si alegerile noastre, ci pentru ca noi ne comportam provincial si vrem sa incaltam la Bruxelles pantofii de bal fara sa ne fi scos noroiul comunist de sub unghii.
Si toate aceasta fiind vizibile si din avion, intrebarea este daca am invatat ceva din ele. Daca fibrilatiile acestui an teribil de care ne despartim au trecut degeaba, nu le-am inteles cauzele si nici efectele si suntem gata sa le repetam oricand sau lectia a fost macar inteleasa, daca nu si invatata.
Nu sunt optimista. Temerea mea e ca imediat ce lesa se va largi din nou, ne vom dezlantui din nou. Ma tem ca nu am invatat nimic si pentru ca e ceva autodistructiv in firea noastra, dar si pentru ca distrugerile provocate de comunism in fibra acestei natiuni sunt prea profunde pentru a fi corectate atat de repede.