Romania si sindromul copilului abandonat (Opinii)

Dupa plecarea lui Nicolae Titulescu de la Externe in 1936, Romania n-a mai jucat vreun rol important pe scena politica europeana, iar dupa referendumul din vara trecuta liderii, parlamentarii si diplomatii romani lasa in strainatate impresia ca provin dintr-o tara fara identitate, parasita undeva la marginea Europei.

Cum trec granita, mai marii nostri isi pierd brusc aplombul, uitandu-si misiunea de a reprezenta cu cinste si mandrie interesele nationale si comportandu-se de parca s-ar fi molipsit de sindromul copilului abandonat. De demonstrat.

Diplomatie fara spor

Situatia aceasta nu e de azi, de ieri, ci s-a facut vizibila imediat dupa Revolutie. Inca de atunci, negocierile cu diferite entitati europene si internationale au evidentiat lipsa de curaj si neprofesionalismul nostru, caci mai tot ce s-a stabilit atunci astazi constituie o povara, fie in domenii politice, fie in cele economice.

Speculandu-ne maleabilitatea, nobletea cuminteniei si a ascultarii, destui lideri straini, ca niste frati mai mari, s-au grabit cu sfaturile si chiar cu indicatiile pretioase, unele dintre ele atentand la suveranitatea nationala sau constituind amestec in treburile interne. Principii cu care vad ca ne este tot mai rusine.

Cu cativa ani in urma, si chiar la ultimul Consiliu European, am avut ocazia sa admiram prestatia presedintilor cehi si polonezi, sau a prim-ministrilor maghiar si grec, care, cu o demnitate fireasca in astfel de situatii, au sarit in apararea interesului lor national. Curajul si siguranta lor le-au adus castig de cauza, desi la inceput nimeni nu le dadea vreo sansa.

Inca un sindrom

Nici vorba de asa ceva in demersurile externe ale Romaniei. Din contra, sindromul copiilor abandonati se accentueaza: apar depresii, tristeti (ne)justificate, senzatia de culpabilitate, iar actul reprezentarii nu mai are mult si devine un calvar. O consecinta a (auto)invinovatirilor este pe de o parte fuga de raspundere, iar pe de alta parte, razletirea de grup si trecerea de partea celui puternic, meteahna constanta a neamului nostru, cam de cand ni s-a scris istoria.

Comportamentul reprezentantilor Romaniei a fost unul de-a dreptul jalnic atat in sesiunea Parlamentului European (13 martie), cat si in recentul Consiliu European: in timp ce insusi Stefan Fule, comisarul European pentru extindere si politica de vecinatate, a sustinut disjungerea MCV de admiterea in spatiul Schengen, presedintele Basescu si europarlamentarii PDL au sustinut contrariul, dand astfel crezare celor ce afirmau ca opozitia la admiterea in Schengen a venit in primul rand din tara si apoi din exterior.

In aceste conditii, ofensiva pe toate fronturile a Guvernului Ponta si a USL nu a avut sorti de izbanda. Cui a folosit? In niciun caz romanilor.

Incoerenti si retractili

Ceva asemanator s-a petrecut cand a fost vorba de negocieri legate de Tratatul de fiscalitate (guvernanta fiscala) si de bugetul multianual al UE, incat, ca platitor de impozite si taxe, te si intrebi daca nu cumva era mai avantajos sa ne reprezentam singuri sau sa ne lasam pagubasi.

Dupa atatea nereusite, reprezentantii nostri, inclusiv prim ministrul, au devenit retractili: "Aderarea la Schengen nu va mai fi principalul nostru subiect de discutie pe plan european si cred ca va trebui sa ne concentram pe alte preocupari, precum situatia rromilor si migratia fortei de munca din Romania...", declaratie care dovedeste ca sindromul copilului abandonat deja produce efecte.

De aceea, Leonard Orban are dreptate cand afirma ca Romania are o problema "formidabila" de imagine si incredere la Bruxelles si Strasbourg, fiindca in timp ce noua ni se refuza constant aproape orice demers, polonezii, cehii, slovenii... sunt incurajati sa-si doreasca tot mai mult. Ce legatura este intre imagine si lege nu ne-a spus.

Mai e vreo sansa de vindecare?

Sindromul din titlu deja are o serie de repercusiuni greu de estimat. Pusi in situatia de a lua o decizie externa corecta, diriguitorii nostri au numeroase reticente, preferand sa-si puna sau sa-si lase subordonatii sa le rezolve punctele din agenda externa de lucru, ceea ce, sa recunoastem, ne va afecta pe toti.

Situatia este cu atat mai grava cu cat intre Palatul Cotroceni, cel ce are in fisa postului politica externa, si Palatul Victoria nu exista unitate de vederi, nici de actiune, cu atat mai putin sansa ca in viitorul apropiat sa se produca o schimbare. Or politica externa trebuie sa reprezinte nu veleitati de putere, ci interesele intregii natiuni.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...