Lacrimile de crocodil ale demnitarilor induiosati de un fapt dramatic

Este trist sa vezi ce i s-a intamplat unei fetite de opt ani, smulsa cu forta si cu brutalitate din locuinta, ca sa fie predata parintilor adoptivi, cam in stilul unui executor care prinde gaina furata, ca s-o restituie pagubitului.

A fost o scena cu puternic impact emotional, capabila sa induioseze chiar si cele mai inflexibile inimi si nu ma mira multiplele reactii, inclusiv din partea unor personalitati de seama ale elitei politice a tarii.

Am toata increderea in sinceritatea doamnei Viorica Dancila, ea insasi o buna mama adoptiva, cand spune atat de emotionata ca "nimeni nu trebuie sa se joace cu sentimentele unui copil". Corect. De aceea, a si dispus efectuarea de anchete, precizand ca, dincolo de ele, "trebuie sa vedem cum ajutam aceasta fetita sa se integreze cat mai bine, sa nu o ranim. Stiu ca exista o hotarare judecatoreasca si acolo unde hotararea exista, nu putem sa intervenim, dar eu cred ca trebuie sa ne gandim la acest copil".

Din capul locului nu hotararea judecatoreasca este problema si am senzatia ca doamna Viorica o invoca anume ca scuza, ca sa observam noi ca respecta statul de drept, fara sa cracneasca. Unde-i lege, nu-i tocmeala. Dar nu legea este problema, ci modul cum s-a procedat.

Daca s-a respectat procedura, atunci vina este a celui care a elaborat-o numai pentru "bunuri" si nu pentru oameni. Trebuie sa raspunda politic. Daca nu s-a respectat procedura, atunci problema se pune altfel si trebuie sa raspunda cineva penal.

Pe aceasta linie este normal sa hotarasca prim-ministrul. Doar "trebuie sa ne gandim la acest copil" este prea putin.

De altfel, numai indemnul sa vedem, sa ajutam, sa gandim imi suna ca un fel de "haideti sa haidem". Asa ceva putea spune si administratorul blocului sau florareasa din colt. M-as astepta de la seful Executivului la incomparabil mai mult decat un simplu indemn.

In cele cateva zile trecute de la eveniment, doamna prim ministru a avut timp sa observe ca cei implicati se cam deroba de raspunderi penale, iar Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, invocand un articol din Constitutie care priveste "dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si protectia copiilor si a tinerilor".

Corect. Oamenii legii se vor pronunta sub aspect penal, dar sub aspect politic nu poarta cineva o raspundere morala, una in baza careia sa arate imediat ca isi recunoaste raspunderea politica? Iar, daca refuza sa si-o recunoasca, atunci pentru asta avem Guvern, pentru asta exista prim-ministru, ca sa-l faca raspunzator.

Daca spunea ca l-a demis pe cutare, impactul politic, social, moral si etic ar fi fost incomparabil mai puternic in societate, decat simpla declaratie ca "nimeni nu trebuie sa se joace cu sentimentele unui copil", corecta, emotiva, dar insuficienta.

Mult mai implicata mi s-a parut pozitia ministrului Justitiei, Ana Birchall, careia i-au dat lacrimile la vederea scenelor televizate si a cerut "scuze public pentru ca acea fetita a trebuit sa indure ce a indurat".

Fara indoiala, nu s-a simtit direct vinovata, dar, ca ministru, a considerat ca-i revine o parte de responsabilitate. Nu atat de mare incat sa demisioneze, poate nici nu e cazul, dar nici atat de mica, incat sa nu ceara scuze.

Nu a cerut scuze nici prim-ministrul, nici ministrul de Interne, doamna Carmen Dan, care nu gaseste altceva sa spuna decat ca "nu politistii sunt cei care au bruscat copilul minor".

E ca si cum ar spune: de ce sa cer scuze, daca n-am nici in clin, nici in maneca? Are si in clin, si in maneca, intrucat iata cum se pronunta o federatie sindicala, chiar din cadrul MAI, oferindu-se sa faca ea ceea ce n-a facut minsterul: "vom propune sefului Politiei Romane proceduri de interventie a politistilor pentru ca (...) apararea copiilor si drepturile lor sa fie garantate".

Asta trebuia s-o fi facut demult ministerul gestionat de doamna Carmen Dan. Poate politistii n-au bruscat copilul, dar nici n-au intervenit in vreun fel ca sa-l apere - macar ca cetateni, daca nu ca politisti.

Cum ar putea interveni politistii intr-o asemenea situatie, ce ar putea face pentru ca minorul sa nu sufere, pentru ca sentimentele lui sa nu fie maculate de persoane nepricepute sau rauvoitoare, toate acestea sunt probleme de procedura.

Iar procedura n-o stabileste nimeni altul decat Guvernul cu ministerele sale, inclusiv - sau poate mai ales - cel de Interne.

Cea mai socanta mi se pare insa reactia domnului Tariceanu, presedintele Senatului. Dansul se foloseste oficial de drama copilei mehedintene ca sa reia o mai veche rafuiala cu cei care cerusera ridicarea imunitatii sale parlamentare pentru cercetari, iar colegii le respinsesera cererea. Asta, ca sa nu dea explicatii, alaturi de altii, intr-o frauda de vreo 800.000 de euro.

Neascunzandu-si ura fata de oamenii legii, de cei care indraznisera sa-l suspecteze, domnul Tariceanu face pe pamfletarul, numeste tara "republica procurorilor" si statueaza ca "...nimic nu se mai face sub soare fara generoasa participare si contributie a colegilor lui Lazar, Portocala ori Kovesi...".

Asta, in legatura cu drama fetitei mehedintene! Cat de pervertit trebuie sa aiba sufletul acest domn Tariceanu, daca se dovedeste capabil sa foloseasca tragedia copilului pentru a-si putea varsa veninul asupra a trei procurori, neagreati de dansul!

Si cat de inrait este dansul impotriva statului de drept, daca isi permite sa se dezlantuie fata de un procuror, fara sa tina seama ca intra cu cizmele in principiul de separare a puterilor, ca n-are nicio calitate sa judece pe nimeni si ca, pronuntandu-se din senin intr-o cauza cu impact public, angajeaza fara niciun drept autoritatea institutiei condusa de el!

Nici nu observa ca dansul insusi, ca exponent al puterii legislative, ar fi avut datoria sa reglementeze prin lege procedura de actionare coercitiva asupra unui adult sanatos, asupra unuia bolnav, asupra unei gravide, a unui copil sau a unui obiect oarecare.

Nu poate fi aceeasi procedura in cazul minorei, ca in cazul unui sac cu cartofi, al unui geamantan cu lenjerie sau al unei oratanii furate.

Dar zelul unor oficiali ai nostri de a o apara cu lacrimi de crocodil pe fetita bruscata de executantii legii este aruncat cel mai puternic in derizoriu de fapte.

Fara sa puna umarul doamna Dancila, fara sa ajute doamna Carmen, fara sa fie de vreun folos peroratia domnului CPT sau scuzele doamnei Birchall, scandalul si-a dovedit derizoriul in momentul cand copilul a fost tratat cu blandete si nu cu brutalitate.

S-a incheiat cu happy-end, in timp ce oamenii legii se pregatesc sa faca anchete, investigatii, cercetari, perchezitii, nimeni nu ia nicio hotarare politica, iar presa publica imaginea voioasa a fetitei, ajunsa in familia parintilor adoptivi, unde tocmai o astepta un fratior mai mic.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...