Opinii: Periculoasele amnezii ale poporului roman

Exista tari unde majoratul este consfintit nu la 18 ani de viata, ci la 21. Desigur nu la noi. Un popor istet nu poate fi format decat din tineri isteti care nu au nevoie de 21 de ani ca sa se maturizeze. Nici nu-i de mirare ca celebra profetie a raposatului Brucan (cu "cei 20 de ani de care are nevoie poporul roman ca sa se maturizeze") ne-a jignit pe (mai) toti.

Nu peste mult timp, poporul roman isi va putea serba 21 de ani de cand, cum, necum, s-a trezit din somn. A fost ajutat si de textul "Desteapta-te romane". Deoarece imnul se canta in continuare cu acelasi text, ne putem firesc pune intrebarea daca putem astazi vorbi de majorat, atata timp cat nu toti ne-am trezit din somn.

Poporul asta insa nu este format numai din oameni care au apucat din plin toate "binefacerile" fostului sistem si care poate tot nu s-au desteptat. Exista si tineri care s-au nascut aproape odata cu evenimentele din 1989. Cu sau fara voia lor, acesti tineri aud in jur doua pareri diametral opuse, emise de oameni maturi, care par a sti cu totii ce spun.

Unii afla ca inainte era mai bine, altii afla ca nu. Cele cateva pagini de istorie din manualele scolare, dedicate anilor de dictatura comunista, nu pot nici ele lamuri pe deplin raspunsul la intrebarea: era mai bine inainte?

Era mai bine inainte?

In medicina se spune ca durerea nu are memorie. Intr-adevar. Atunci cand ne doare ceva, ne promitem ca a doua zi vom merge negresit la doctor. Este de ajuns insa ca a doua zi sa nu ne mai doara nimic, pentru ca noi sa uitam promisiunea facuta. Este chiar posibil sa luam in ras ceea ce cu doar o zi inainte ne-a suparat. Acest gen de memorie cu "scapari" are si avantajele sale. Ce ne-am face daca nu am putea uita niciodata necazurile care ne-au suparat in trecut.

Nu mult diferit stau lucrurile si cu intamplarile din istoria relativ recenta traita de noi toti. Pentru cei care au trait epoca de aur, cu toate binefacerile sale, memoria se manifesta si ea cu aceleasi sincope. "Lasa ca nu era chiar asa rau... pana la urma nu murea nimeni de foame", "parca nici nu se intamplau atatea nenorociri", "eram mai linistiti".

Va suna cunoscut acest gen de afirmatii? Este intr-adevar mult mai convenabil sa ne amintim ca pretul unui ou era de un leu, decat sa ne amintim ca pentru el stateam la coada, fara a fi siguri ca il vom mai si gasi. Oricum, cel putin la acest capitol, astazi stam bine, mai ales dupa ce Adrian Nastase ne-a indemnat cu generozitate sa ii numaram ouale de la Cornu.

Daca din memoria colectiva s-au sters ani intregi irositi in numele unui comunism care urma sa ne aduca - la fel ca intr-o secta religioasa - tot ce ne-am fi dorit, iar pana la urma nu ne-a adus decat promisiuni desarte - de ce ne-am mira ca fapte si vorbe mult mai marunte, petrecute dupa 1989 sunt sterse cu buretele.

Desigur uneori buretele este tinut in mana chiar de fostii comunisti. Am sa incerc imposibilul, precum in bancul acela, in care un rabin fiind pus sa judece un conflict a spus: si tu ai dreptate dar si tu ai dreptate.

Hai sa enumeram, sa zicem, 5 argumente mai solide ale taberei nostalgicilor:

1. Inainte era liniste in tara.

2. Nu ne era frica de ce o sa ne aduca ziua de maine.

3. Aveam demnitatea noastra, nu eram sfidati de smecheri cu masini de lux, numai ei stiu din ce bani cumparate.

4. Nu se intamplau atatea nenorociri de care auzi acum.

5. Nu aveam somaj, toti aveam un loc de munca (linistit).

Desigur, lista ar putea continua pe acelasi ton, inca mult si bine. Sa ne oprim insa aici si sa revedem putin aceste idei:

1. Ei da, linistea... mult dorita liniste. Acea liniste de dinaintea evenimentelor din decembrie '89, era data in buna parte de resemnare. Cat de aparenta era acea liniste s-a vazut la Revolutie. Despre liniste se poate scrie foarte mult. Ceva liniste ne-a oferit si Ion Iliescu dupa Revolutie. Iar cine nu era linistit, a fost linistit cu bata la mineriade. In spatele acestei linisti (mai mult o liniste informationala) s-au petrecut si marile si suspectele privatizari din tara noastra. In spatele acestei linisti, s-au devalizat banci (Bancorex), au aparut asa-zise noi banci, atat de onest aparute, incat au fost la randul lor devalizate de proprii conducatori (Dacia Felix).

2. Nu ne era frica de ziua de maine, pentru ca stiam ca ziua de maine va fi la fel de amarata ca cea de ieri.

3. Asta, recunosc, este un punct sensibil si greu de combatut. Mai ales pentru cei care erau fideli pricipiului "sa moara capra vecinului", iar acum vad ca vecinul si-a cumparat un 4x4. Asta chiar este insuportabil.

4. Alta gugumanie. Crime si violuri au fost, sunt si din pacate o sa mai fie. Acum suntem doar ceva mai informati. La capitolul asta, poate chiar prea informati. Dar daca tot a venit vorba, celebrul criminal in serie Ramaru a facut ce a facut in anii "cu liniste si fara nenorociri".

5. Alt punct foarte drag nostalgicilor. Aveam cu totii un loc de munca. Conform principiului "ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim", eram in felul nostru multumiti. Se reinventase si trocul. Cine avea norocul sa lucreze cu materii prime care ar fi putut trezi interesul macelarului, atunci putea face schimburi avantajoase si pune pe masa copiilor ceva "tacamuri". Stiu cei tineri ce insemna pe atunci "tacamuri"? Mai bine ca nu stiu.

Daca nu m-as suspecta de radicalism, eu unul as infiinta un oras al nostalgicilor, in care sa fie mutati toti cei care ofteaza dupa ce a fost inainte de '89. Acolo ei ar putea zilnic sa isi retraiasca emotiile pierdute. Sa plescaie niste salam cu soia, sa bea o bere (fara nume, dar acra), iar la desert sa soarba un nechezol (pentru cei mai tineri, intrebati-va parintii ce-i aia - exceptie parintii care se aprovizionau de la gospodaria de partid).

Interesant este ca in corul nostalgicilor nu se afla niciun om sincer care sa spuna un adevar mult mai simplu si mai greu de combatut: "eram cu siguranta mai fericiti pentru ca eram mai tineri. Iar cand esti tanar, si cele mai mari necazuri, pot deveni subiecte de ras". Intr-adevar o asemenea afirmatie este mai greu de demontat.

Daca va incalzeste cu ceva, de asemenea amnezii nu sufera numai romanii. Ati urmarit vreodata imagini de la evocarile ce au loc anual cu prilejul zilei de 7 noiembrie din Piata Rosie din Moscova, in care manifestantii agita poze cu Stalin? Desi in marea majoritate varstnici, imi este greu sa cred ca toti acei participanti sufereau de Alzheimer.

Ar fi fost insa singura lor scuza atunci cand afiseaza in inconstienta lor portretul unuia din cei mai mari criminali din istoria tarii lor. Nici pentru toti nemtii lucrurile nu sunt chiar clare in privinta lui Hitler. Am cunoscut destui care dupa doua beri sunt gata sa iti povesteasca ce tip cumsecade era der Fuehrer. De curand, in Statele Unite, o mama a oripilat opinia publica atunci cand si-a exprimat dorinta ca pe unul din copiii sai sa il numeasca Adolf Hitler.

Cam atat despre periculoasele feste ale memoriei. Ar mai fi totusi ceva. Mizand pe memoria precara a multora dintre noi, strategii din PSD, in frunte cu vesnic tanara eminenta cenusie, Ion Iliescu, pun de zor la cale noi strategii de revenire la putere. Reconfortanta stire nu-i asa? Mai ales pentru cei amnezici.

Ultimul mesaj al lui Piedone despre posibila retragere din cursa pentru Capitală: ”Îi las pe contracandidaţi să facă campanie când cerurile sunt deschise”

Cristian Popescu Piedone a anunțat joi, 25 aprilie, că rămâne în cursa pentru Primăria Bucureștiului, în ciuda tuturor zvonurilor. "Haideţi să închidem odată... Retragere, mesaje,...

Orban acuză Biroul Electoral Central că favorizează alianța PSD-PNL: ”Le-a dat voie să desfacă alianţa împotriva firii”

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat joi, 25 aprilie, Biroul Electoral Central că ar fi modificat „în mod ilegal” o hotărâre de guvern şi că instituţia ar fi...