Puterea, indiferent in ce forma si la ce nivel, a atras si a fascinat dintotdeauna prin ea insasi sau prin beneficiile pe care le poate aduce. Lupta pentru puterea politica a cunoscut diverse forme de-a lungul evolutiei societatii umane. Cele mai cunoscute sunt revolutia si lovitura de stat.
Astazi, dupa 21 de ani de la evenimentele din decembrie '89, nu stim ce forme s-au folosit in lupta pentru puterea politica: lovitura de stat sau revolutia. Si astazi romanii se mai intreaba: cine a tras in noi in 22? ..., dar dupa 22?
Uneori, limita dintre lovitura de stat si schimbarea de regim politic este dificil de identificat, mai ales cand exista intentii de camuflare a unei lovituri sub masca unei revolutii, asa cum, de altfel, poate s-a intamplat si in iarna lui '89. Astfel, in timp ce o lovitura de stat este prin definitie ilegala, o schimbare fortata de regim politic poate foarte bine sa devina legitima, mai ales daca ia amploare si atrage majoritatea populatiei.
Delimitarea intre lovitura de stat si revolutie este inca si mai dificila in situatia in care prima continua decisiv intr-o schimbare de regim politic si se angajeaza, cel putin formal, in reforme economice si sociale de esenta, lucru care s-a si intamplat la noi.
Ambele forme au nevoie de crearea unor conditii care sa declanseze o stare de nemultumire generala a populatiei. Se pune intrebarea daca statul comunist poate fi aparat si de catre cine. Cele doua institutii puternice ale statului erau Securitatea, care se si bucura de numeroase privilegii si care era aservita acestuia, precum si Armata, care nu avea privilegii, ci numeroase nemultumiri.
Se pare ca echipa de conducere a loviturii, in stransa legatura cu Armata, ar fi prins Securitatea pe picior gresit, pentru ca s-a predat repede si usor, iar fortele militare au pus mana pe putere. Nu este exclus ca intre cele doua institutii sa fi existat o intelegere in sensul ca securistii sa se predea si niciunul sa nu fie arestat, judecat sau condamnat.
Oricum, un lucru este lesne de inteles si anume ca Armata, prin generalul Victor Stanculescu, a detinut, e drept, pentru putin timp, (doua-trei zile) puterea statului roman. Generalul Victor Stanculescu nu a avut taria sa declare dictatura militara, fapt pentru care i-a inmanat cheia puterii lui Ion Iliescu. Ce a urmat dupa aceea, stim cu totii... sau nu...
Un lucru e simplu de inteles: comunismul, ca regim totalitar, inacceptabil - atat in plan intern cat si in plan extern - nu putea fi inlaturat pe nicio alta cale decat cea militara.
Chiar si in aceste conditii, fortele militare trebuie sa predea puterea unui guvern civil, imediat ce au realizat conditiile minime de stabilitate si securitate. Aceasta situatie a fost creata, dar din pacate, prea putin timp. Sunt voci care si astazi mai sustin ca ar fi prins bine o dictatura militara pe o perioada de unu-doi ani.
Ca atare, prin faptul ca a decurs rapid, fara sincope si fara prea multe pierderi umane si materiale colaterale, ceea ce numim noi Revolutia Romana din decembrie 1989, seamana foarte mult cu o lovitura de stat militara asociata unei revolte spontane a maselor.
Cu toate acestea, o parte din romani inca isi mai jelesc mortii, iar majoritatea mai asteapta si acum raspunsuri din partea oficialitatilor.