Cine poate sa-i salveze pe romani? (Opinii)

Titlul de mai sus este imprumutat, la vedere (deci nu plagiat), dupa cel al unui capitol al cunoscutului roman al lui Camil Petrescu, care se studiaza de multe decenii prin liceele patriei. Capitol intitulat: "Wer kann Rumanien retten?", in original.

Este o intrebare retorica pe care au preluat-o, la randul lor, niste combatanti ai ostirii romane dintr-un ziar nemtesc gasit intr-o captura de razboi. Contextul era cel al unui moment dificil al primei conflagratii mondiale, in care armata romana era inghesuita pe toate fronturile si nu se mai intrezarea vreo solutie credibila de salvare a romanilor si romanitatii.

Intrebarea ascunde talcuri plauzibile si isi pastreaza, din nefericire, actualitatea pana in zilele noastre si, probabil, si pentru viitor.

De-a lungul duratei nu prea extinse in timp a Romaniei moderne s-a vazut ca, mult prea adesea, existenta si integritatea sa au fost puse sub semnul intrebarii, ca si cum aceasta alcatuire statala ar fi fost cumva subreda si provizorie. Motivele ar fi diverse.

De la amplasarea romanitatii la punctul de intalnire, mereu miscator, al unor imperii nesatioase prin firea lucrurilor si natura lor intrinseca, pana la anumite inabilitati si egoisme ale unei clase politice care nu s-a ridicat intotdeauna la inaltimea misiunii sale ideale in raport cu poporul si tara pe care trebuia sa le reprezinte si sa le ghideze in lume.

Romania s-a constituit relativ tarziu si a avut mereu nevoie sa-si reconfirme existenta si statutul. Ca un dat al sortii sau ca o rezultanta a propriilor noastre erori, nu prea am avut prieteni, ci mai degraba adversari consacrati si ocazionali.

Un fost presedinte, parca, se exprima cu o anumita amaraciune ca singurul prieten al Romaniei dintre vecinii cu care ne-a blagoslovit destinul este... Marea Neagra.

Si astazi, din pacate, se aud mult prea frecvent semnale mai degraba nefavorabile in legatura cu o anume idee de stabilitate si certitudine a ceea ce ne place sa credem ca am vrea sa fie tara si patria noastra in lumea de astazi. Precum spune si onorata Constitutie.

Dinspre Apus se agita steaguri, din Rasarit se profileaza umbra amenintatoare a inamicului secular, la Miazazi persista inca rivalitati si adversitati remanente sau de data mai recenta. Romania nu fiinteaza defel intr-o oaza de liniste si pace eterna.

Din fericire, in ultimele vreo doua secole, clasa noastra politica asa nevolnica precum este a avut si momente de inspiratie si personalitati de exceptie care au reusit sa scoata la liman tarisoara, navigand abil pe traseul sinuos si primejdios al adversitatilor de tot soiul, pana la punctul in care ea, tarisoara, a fost lasata in larg. Mai intotdeauna reazemul aspiratiilor noastre si solutia de afirmare a lor s-a legat de Europa.

De sprijinul interesat sau principial al unor mari curti si natiuni europene care au consimtit ca Romania sa existe si sa se afirme. Singura vointa noastra n-ar fi fost indestulatoare.

Momentele care marcheaza aceasta evolutie sunt: Unirea Principatelor, instaurarea Dinastiei, asumarea numelui, Independenta nationala, Marea Unire, trasarea hotarelor dupa al doilea Razboi Mondial si, nu in cele din urma, integrarea euro-atlantica infaptuita chiar in zilele noastre.

Ajungem astfel si la semnificatia dorita a demersului pe care vrem sa-l intreprindem. Anume la a lansa un semnal de alarma legat de ceea ce pare sa se intample in actualitatea imediata, cand tocmai aceasta legatura cu singura entitate, care ne-a fost de folos si care ne este si azi indispensabila pentru asigurarea viitorului si integritatii noastre, este pusa sub semnul indoielii.

Cat de iresponsabil poti sa fii sa dai cu piciorul la cea mai solida garantie a securitatii tale ca stat si natiune, jucandu-te cu focul, in virtutea unor interese meschine si sectare?

Se aud vesti tot mai insistente despre intentii de a pune sub semnul intrebarii parcursul euro-atlantic al Romaniei. Sa ne imaginam, desi "se sparie gandul", la ipostaza nefericita a unei Romanii iesite de sub pavaza Europei si plutind in deriva printre pofte si imperii. Cat ar ramane ea de integra? Cat de imbelsugata si prospera ar fi?

Oare nu e clar ca Romania nu e vreo Elvetie binecuvantata prin destin si amplasament, ci atat, o "tarisoara" inca nu destul de consolidata ca forta si renume?

Sa nu ne imbatam cu apa rece! Romania are nevoie de Europa, poate mai mult decat viceversa. O Romanie in afara Europei ar fi o catastrofa indicibila. Pentru noi, in primul rand.

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...