Falsul razboi mioritic al branzei

Declansat in primele zile ale lui 2007, adica exact dupa ce Romania a intrat de facto in UE, razboiul telemelei a ajuns, se pare, la apogeu.

Amanate vreo doi ani, normele, pasamite europene, privind vanzarea in piete a produselor de origine animala, au intrat totusi in vigoare, luand cum altfel decat prin suprindere si ciobanii, si autoritatile.

Consumatorii se tem acum pentru branza lor cea de toate zilele si toata lumea priveste cu ura inspre Bruxelles care vrea, vezi Doamne, sa ne strice noua obiceiurile. Cum adica sa impachetam si sa etichetam branza? Cum adica sa n-o mai gustam acolo, la taraba?

Dincolo de indignarea neaosa, ar fi mai bine sa mutam ochii dinspre Comisia Europeana spre propria ograda pentru ca adevarul este undeva la mijloc: autoritatile sunt heirupiste, oierii sunt pasivi, iar consumatorii mult prea putin exigenti.

Inainte de a da vina pe Bruxelles ar fi bine de vazut exact ce pretind normele europene.

Potrivit acestora, produsele de origine animala destinate vanzarii trebuie sa provina de la animale sanatoase, deplin verificate sanitar-veterinare, trebuie sa fi autentice, sa aiba culoarea, mirosul, gustul si consistenta specifice, sa fie transportate, pastrate si prezentate spre vanzare in ambalaje curate, neruginibile si usor de spalat si de dezinfectat si, nu in ultimul rand, sa-i ofere informatii consumatorului privind numele producatorului, denumirea produsului si data obtinerii.

O fi ceva rau in toate acestea? Scrie undeva ca branza trebuie ambalata in vid astfel incat sa nu mai poata fi gustata? Pana la urma nu sunt impuse decat cateva norme de igiena si siguranta alimentara pe care consumatorii nu numai ca ar trebui sa salute, ci ar trebui sa le pretinda ei insisi.

Dupa cum nu e nimic rau in faptul ca oierii trebuie sa devina persoane fizice autorizate sau sa-si faca firme, adica sa aiba o forma de organizare ca toti ceilalti liber profesionisti.

Nu e nimic rau pentru consumatori si pentru buget, dar e rau pentru ciobani. Odata verificata la sange, branza nu poate avea mai multa apa sau mai multa sare decat trebuie, ca sa atarne mai greu la cantar, nici soda sau cine stie ce alte substante, smantana cu aracet ar cam disparea, la fel tot felul de stafilococi care colcaie prin produsele de prin piete vandute in pet-uri imputite sau borcane spalate o data pe an.

Adica am avea garantia unor produse de calitate. De fapt, e chiar trist ca nu am avut si pana acum asemenea exigente.

E rau pentu ciobani ca trebuie sa intre in evidenta registrului comertului pentru ca ar putea plati impozite ca orice alt roman, nu ar mai fi de capul lor.

De altfel, cei mai multi dintre ei sunt bogati. Asa ca degeaba se dau victimele intereselor care vor sa ucida traditia si bietul mic intreprinzator, problema este, de fapt, una de intrare in legalitate si civilizatie.

UE si miturile false

Dincolo de asta, incep insa exagerarile autoritatilor romane, mai mereu neinformate, dar mai catolice decat Papa, sub umbrela comoda a unui fals mit preluat copios si de presa: "Asa ne cere UE!".

Acest mit a generat si alte isterii in ultimii ani: initial piata locala unde poate fi vanduta branza era considerata doar satul de domiciliu al taranului, nu intreaga tara, dupa cum prevede norma europeana, apoi am fost amenintati ca UE ar interzice, valeu!, priveghiul care nu ar fi igienic si a urmat alta despletire generala, altii ne-au avertizat ca rosiile, castravetii, ouale, merele vor fi admise la vanzare doar daca vor avea dimensiuni standardizate printr-o ticaloasa norma europeana, neidentificata desigur, pentru ca nu exista. Numai aberatii infirmate rand pe rand, dar numai dupa ce au facut cariera.

Revenind la branza noastra, cea mai buna dovada ca dracul nu e nici pe departe atat de negru poate fi gasita chiar in pietele din tarile europene.

In Italia sau Franta, branzeturile traditionale pot fi gustate la taraba si nu sunt ambalate in vid. Vanzatorul taie cat vrea clientul dintr-o bucata mare si totul e in regula.

La fel cu celebrele jamboane din Spania. La fel cu imensele dulciuri din care se taie cu cutitul pe la targurile din centrul Parisului.

Dar branza, jamboanele sau dulciurile sunt verificate, la fel comerciantii si locurile unde ei isi produc marfa, ambalajelele sunt curate si lavabile, provenienta e certa, iar vanzatorul are o identitate fiscala certa.

Iata ca civilizatia europeana nu contrazice in niciun fel traditia. Ba chiar exista directive UE referitoare la pastrarea si conservarea traditiilor.

Pentru a intra insa sub incidenta lor ciobanii romani trebuie sa iasa din mioritica pasivitate. Asa cum au stiut sa se organizeze sa vina la Bucuresti, ar trebui sa se organizeze si sa inregistreze produsul la Bruxelles ca unul traditional, care se produce si se comercializeaza intr-un anumite fel.

Exista acum Oficiul National al Produselor Traditionale si Ecologice care ofera asistenta producatorilor tocmai pentru pregatirea documentatiei necesara inregistrarii si protejarii produselor traditional romanesti.

Nu traditia ii frige insa pe ciobani, ci propriile interese, pe care legislatia de pana acum si lipsa de exigenta a consumatorilor le-au servit de minune.

Ciolacu, dragoste cu năbădăi cu Firea. Uite catastrofa, nu mai e catastrofa

A ieșit domnul Marcel Ciolacu, premierul României și liderul PSD, la o conferință de presă alături de Gabriela Firea, să spună în fața tuturor cât este de deșteaptă și frumoasă,...

Marcel Ciolacu trece peste regrete: ”Era de-a dreptul ridicol ca cele două mari partide să nu fie jucători” VIDEO

Candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei va fi validată de PSD săptămâna viitoare, în forurile statutare, a declarat marţi, 23 aprilie, liderul partidului, premierul Marcel Ciolacu....