Opinii: Ucraina, retorica nationalista si ura fata de romani

Societatea ucraineana imbratiseaza cu entuziasm teoriile conspirationiste, scenariile reimpartirilor teritoriale fiind mai prezente ca oricand. Anti-romanismul este un sport la moda si patriotismul tine loc de coerenta politica.

Confruntata de peste 20 de ani cu o continua perioada de criza economica si politica, Ucraina cauta debusee si solutii de reformare a statului si incearca din rasputeri sa-si creeze o identitate politica nu neaparat externa, cat mai ales interna.

Prea putin constienta de falia majora din societatea civila ucraineana, impartita in doua grupuri etnice practic egale (ucrainienii si rusii), clasa politica de la Kiev cauta "tapi ispasitori" pentru instabilitatea statala in care inoata tara in alte zone decat ar trebui, si anume la Bucuresti.

Orice articol de ziar romanesc este transformat in declaratie politica si orice discurs al vreunui politician bucurestean iresponsabil este automat interpretat ca o declaratie de razboi.

Societatea ucraineana imbratiseaza cu entuziasm teoriile conspirationiste, scenariile reimpartirilor teritoriale fiind mai prezente ca oricand. De fapt, ca sa castigi alegerile in Ucraina una din primele conditii este sa ai o retorica nationalista si, daca se poate, cat mai anti-romaneasca. Lucru de altfel extrem de facil atata timp cat refugiul natiunilor in colaps a fost, intotdeauna, nationalismul violent.

Apropierea Ucrainei de UE si NATO era previzibil, de altfel, sa fie doar o perdea de fum, o hotarare de a ajunge la beneficiile sistemului euroatlantic si nu la standardele politice ale acestuia? De fapt, Ucraina nu face decat sa repete greselile de abordare pe care si Romania le-a facut la inceputul anilor '90.

Departe de orice fel de standard european este Ucraina si atunci cand trateaza problemele etnice. Marile probleme nu apar, curios, atunci cand vine problema de etnicii rusi care alcatuiesc aproape jumatate din poluatia tarii, caci acestia sunt bine tratati sub supravegherea atenta a Moscovei si sub amenintarea repercursiunilor energetice. Problemele apar atunci cand vine vorba de romani si de tatari.

Orice aducere aminte despre drepturile acestora tinde sa devina o problema de viata si de moarte pentru Kiev: daca romanii isi afirma drepturile nationale, atunci sigur au primit ordin de la Bucuresti sa "rupa" Bucovina si Bugeacul din "teritoriul sfant" al patriei; daca tatarii doresc drepturile lor firesti atunci sigur Moscova sta in spatele acestor cereri pentru a le lua ucrainienilor Crimeea.

Mai mult decat atat, "scenaritele" sunt la ordinea zilei la Kiev atat in presa dar, mai ales, in dezbaterile publice: sunt imaginate scenarii apocaliptice cu Romania, Rusia si Polonia care vor sa "lichideze" statul istoric ucrainean.

In plus, orice actiune politica a Romaniei care priveste direct Ucraina (Canalul Bastroe, platoul continental, statutul minoritatilor) sau care priveste Republica Moldova (precum acordarea cetateniei romane) e pusa nu pe seama unui parcurs normal al politicii externe romanesti, ci e socotita o lovitura revansarda si expansionista a Bucurestiului si orice politician local care incearca sa priveasca cu calm situatia este catalogat imediat drept tradator de tara.

Desi nimeni de la Bucuresti nu a pus vreodata problema revizuirii acordurilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial, ucrainienii agita cu forta steagul apararii patriei impotriva revizionismului, fascismului si iredentismului romanesc.

Interesant este ca, desi diferenta doctrinara, de putere politica si resurse dintre Romania si Rusia este enorma, totusi, "pericolul" romanesc este mai adesea pomenit in luarile de pozitii oficiale decat "pericolul" rusesc.

De fapt, ca si in multe cazuri, politicieni ucrainieni isi ascund propria neputinta de a reforma si democratiza Ucraina in spatele unor mituri conspirationiste, inventand pericole acolo unde ele nu exista si eludand adevaruri istorice acolo unde ele exista. Divizarea politico-etnica a tarii, intre Estul rusofon si pro-moscovit si Vestul ucraineano-polon face si mai dificila trasarea unor politici coerente pentru dezvoltarea durabila a Ucrainei.

De aceea, speranta intregii Europe de a vedea la Kiev o conducere stabila si predictibila sta in turul II al alegerilor din Ucraina in care vom vedea infruntandu-se un lider comunist (Ianukovici) si un lider aparent pro-occidental (Timoshenko). In fapt, "prizonieri energetici" ai Moscovei, ambii nutresc sentimente anti-romanesti mai mult sau mai putin vizibile numai ca despre Ianukovici stim ca are o agenda cel putin coerenta si previzibila. Ramane de vazut daca ucrainienii vor sti sa aleaga, peste o saptamana, intre retorica nationalista sau cea realista.