Terorismul de langa noi

In minutele care au urmat ciocnirii primului avion in turnul de nord al World Trade Center, cand toate televiziunile din lume transmiteau in direct cel mai agresiv atentat terorist din istorie, auzeam deja o opinie care care avea sa imi dea fiori mai ceva decat imaginile celor doua cladiri prabusindu-se cu mii de oameni la pamant.

"Bine le-au facut americanilor! Le-au dat o lectie pe care o meritau cu varf si indesat. Cineva trebuia sa le arate lungul nasului ca prea isi luasera lumea in cap!"

Formulata mai alambicat sau mai rudimentar, mai grosolan sau in cuvinte mai sofisticate, aceasta idee a urmarit atentatele din 11 septembrie 2001 de fiecare data cand subiectul atacului asupra turnurilor WTC din New York a fost pus in discutie, indiferent de mediul si pregatirea celor implicati in discutie.

Am auzit aceasta idee sustinuta de reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale, de la medici la profesori si chiar jurnalisti, de persoane mai putin pregatite, dar si de oameni inteligenti si lucizi cu o cultura mult peste media obisnuita. Acest fapt este in sine mai ingrozitor decat orice explicatie care incerca sa justifice actele teoristilor.

In aproape toate cazurile, cu foarte putine exceptii, toti cei care sustineau aceasta idee isi aparau pozitia cu un fel de inversunare care trecea dincolo de orice apel la o minima rationalitate. Invariabil, cu totii ajungeau sa foloseasca in discursurile lor, mai devreme sau mai tarziu, ca ultim argument ideea ca astfel s-a infaptuit o dreptate de natura transcendenta, in sens religios de cele mai multe ori, care poate scapa intelegerii noastre.

La fel de invariabil, aproape toti cei care sustineau ca americanii au primit pe 11 septembrie 2001 o lectie pe care o meritau cu varf si indesat aveau grija sa se delimiteze totusi rapid de banuiala ca astfel ar ajunge sa sustina terorismul in sine. Cu totii separau acel eveniment de conceptul de terorism si il puneau cu grija in categoria unei fapte cu sens moral pe care America trebuia sa o inteleaga si sa si-o asimileze.

Nici faptul ca pentru aceasta "lectie" au platit oameni nevinovati, copii, batrani si turisti care nu aveau nicio vina pentru greselile administratiei americane, nici incercarea de a explica faptul ca terorismul nu poate avea niciodata un sens moral pentru ca este in sine un act irational care loveste mereu in altceva decat in cel care trebuie pedepsit, nimic din toate acestea nu ii poate indupleca pe adeptii "lectiei" din 11 septembrie 2001.

Timp de opt ani de zile m-am intrebat ce ii face cu adevarat pe acesti oameni sa isi sustina ideea, dincolo de argumentele pe care le prezinta. Mi-am spus mereu ca trebuie sa existe ceva mai mult decat asa zisele argumente, trebuie sa existe un sentiment puternic care sa stea la baza acestor idei.

Cativa dintre adeptii "lectiei" date americanilor au sfarsit prin a recunoaste ca pana la urma totul vine din faptul ca nu ii mai suportau pe americani pentru faptul ca isi arogau mereu rolul de cea mai mare putere mondiala. De aici nu e greu sa iti imaginezi ca, pe langa acest resentiment, se amesteca si ceva invidie, neputinta si chiar ura fata de cel care a reusit.

Din acest punct cred cu tarie ca sentimentele celor care s-au aflat la bordurile avioanelor prabusite in 11 septembrie, ale teroristilor care au pregatit si au pus la cale atentatele se aseamana dizgratios de mult cu cele ale sustinatorilor actuali ai "lectiei" morale primite de americani. Iar singura solutie pentru a trece peste acest sentiment, in ochii tuturor acestor oameni, este, in termeni cat se poate de populari, un cutit infipt in spate.

Diferenta dintre ei consta in faptul ca unii aleg sa puna mana pe cutit si sa il infiga, altii pregatesc contextul ca actul sa fie unul reusit, unii teoretizeaza si justifica victimele colaterale, iar altii vin si lanseaza diferite teorii conspirationiste care arunca intreaga responsabilitate a atentatelor chiar asupra administratiei americane. Cu totii cred ca moartea a mii de oameni nevinovati este un lucru pe care America il merita pentru greseala de a fi mandri de succesul lor.

Gabriela Firea, acuzată că joacă ”la două capete”. Candidat AUR: ”Nu se decide dacă îşi doreşte să fie primar sau europarlamentar”

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, îi cere Gabrielei Firea să oprească jocul politic "la două capete" şi să se retragă de pe lista PSD - PNL pentru alegerile...

Mai mult de jumătate dintre români votează la europarlamentare cu partidul preferat la primărie. Ce procente ar putea obține partidele SONDAJ

PSD este creditat cu 28,4% din intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, PNL cu 26,7%, AUR cu 14,4%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, în luna aprilie,...