Ziare.com

Sansa istorica a Presedintiei Consiliului UE

de Iulian Fota, conferentiar universitar
Luni, 14 Ianuarie 2019, ora 08:41

   

Sansa istorica a Presedintiei Consiliului UE
Iulian Fota
La cum merg lucrurile in Romania, la cat de mediocra este o mare parte din clasa politica si la cat de iresponsabila este aceasta atat de artificiala cearta cu UE in care sunt implicati unii dintre cei mai importanti lideri politici ai romanilor, ma tem ca vom irosi sansele istorice oferite de Presedintia Consiliului UE.

Citeste toate textele scrise de Iulian Fota pentru Ziare.com

In primul rand, irosim imensa sansa de a convinge UE, odata pentru totdeauna, ca Romania este o tara europeana si primirea ei in clubul european a fost si este un castig si pentru restul europenilor.

Romania a fost primita in UE, dar nu cu bratele deschise. Anterior anului 2007 elitele Europei de Vest, dar si opinia publica europeana au fost divizate in doua mari scoli de gandire, o mare parte a Europei de Vest neagreand prea tare perspectiva unei Romanii membra a UE.

Prima scoala de gandire se opunea aderarii Romaniei la UE considerand-o nepregatita. Era deranjata de diluarea accentuata a europenitatii Romaniei, considerand-o mai degraba o tara orientala, o prelungire post-comunista a sultanatului lui Nicolae Ceausescu. Aceasta tabara avea argumente puternice in favoarea sa.

Romania era singura tara in care Perestroika reusise, noua conducere politica de dupa 1990 fiind, de fapt, compusa din fosti, dar importanti membri PCR si ai fostei Securitati. Cand Cehia, Polonia sau Ungaria cereau deja insistent aderarea la NATO si UE, Romania era singura fosta tara comunista care semna un tratat cu URSS, in vara lui 1991. Un tratat care bara drumul Romaniei spre NATO.

Cand celelalte tari ale Europei Centrale deschideau portile guvernarii spre opozitia democratica, la Bucuresti, FSN-ul apela la bolsevicul instrument al violentei politice, aducand, in iunie 1990, minerii la Bucuresti.

In Polonia, primul guvern necomunist a venit la putere inca de la inceputul lui 1989. In Romania acest pas esential a avut loc doar in noiembrie 1996 si acela diluat prin prezenta PD in coalitia de guvernare a CDR-ului.

Intre 1994 si 1996, odata cu lansarea Parteneriatului pentru Pace, la recomandarea anumitor cercuri din Occident, Cehia, Polonia si Ungaria accelereaza reformele interne si procesul de transformare occidentala a tarilor lor, in paralel cu cresterea presiunii diplomatice si populare pe Occident, pentru a li se deschide usa spre NATO si UE.

In totala antiteza cu acestea, Bucurestiul adopta o atitudine antieuropeana si antioccidentala, in ciuda unei iluzorii primordialitati, fiind prima tara care semna PfP, in ianuarie 1994 (o victorie temporara a taberei pro-americane din PSD).

Pentru a intari guvernarea nationalista, izolationista, a PDSR-ului, sunt aduse in colatia de guvernare PRM si PSM, partide cu binecunoscuta atitudine antioccidentala. Timp de doi foarte importanti ani, Romania este condusa de un patrulater rosu, care nu ezita sa adopte mai multe atitudini antieuropene. Un bun exemplu, astazi uitat, dar care atunci a contat, a fost incalcarea embargoului impus de UE Serbiei. Spre iritarea maxima a UE, institutii romanesti din zona de securitate nationala s-au implicat in ajutorarea regimului Milosevici prin contrabanda cu produse petroliere.

Toate aceste constante atitudini antieuropene ale Romaniei serveau ca argumente puternice taberei sceptice, care credea ca Romania nu este capabila sa-si asume responsabilitatile ce ar decurge dintr-o eventuala aderare la UE.

Cealalta scoala de gandire era favorabila aderarii Romaniei la UE, chiar daca era si ea constienta de handicapul candidaturii noastre. Aceasta scoala sustinea europenitatea noastra, chiar daca ea fusese puternic diluata prin cei 45 de ani de comunism. Aceasta tabara a adus in favoarea Romaniei argumente inclusiv de ordin istoric.

In 1995, prin contributia remarcabila a profesorului Ion Dumitru-Snagov, Vaticanul organiza o expozitie cu documente din arhivele sale, documente ce evidentiau latinitatea noastra timpurie si multiplele legaturi cu Europa, inclusiv cu Vaticanul. Care, de altfel, in 1999, este prima institutie occidentala importanta care da un mesaj de sustinere, prin epocala vizita la Bucuresti a Sanctitatii Sale, Papa Ioan Paul al II-lea. Prima vizita, dupa o mie de ani, a unui conducator catolic intr-o tara ortodoxa.

Suporterii europeni ai Romaniei recunosteau europenitatea culturii romanesti si a societatii sale civile, legaturi puternice cu Occidentul european. Romania era singura tara central-europeana in care supravietuisera partidele istorice, taranistii, liberalii si social-democratii, fiecare afiliat la marea sa familie politica europeana.

In secret, inca din 1987, Corneliu Coposu afiliase PNT-ul la marea familie europeana crestin-democrata. Acelasi Corneliu Coposu pe care doamna Margaret Thatcher, in 1991, il invita, ca oaspete de onoare, la conferinta anuala a Partidului Conservator din Marea Britanie.

Aceeasi partida europeana pro-romaneasca incerca sa compenseze handicapurile noastre politice si sociale, inapoierea economica evidenta, cu argumente geopolitice, scotand puternic in evidenta valoarea pozitiei noastre geografice.

Romania era cea mai mare tara sud-est europeana, marginind atat Balcanii, cat si Marea Neagra. Alaturi de Polonia, noi inchideam istmul balto-pontic, atat de necesar in crearea unei necesare centuri europene de protectie.

In plus, acolo unde vecinii nostri isi demonstrasera neputinta nationala, angrenandu-se in costisitoare si dezumanizante conflicte interetnice, romanii reusisera sa-si gestioneze satisfacator complicata relatie etnica cu minoritatea maghiara.

Iar meritoria contributie a maghiarilor din Romania la rezolvarea acestei complicate spete a intarit si mai tare europenitatea societatii romanesti democratice.

Dincolo de stanga romaneasca, ambigua si azi in relatia sa cu Occidentul, cea mai mare parte a clasei politice romanesti si a societatii civile avea clare convingeri europene si putea fi un partener de incredere.

Cu astfel de argumente gruparea pro-romaneasca din Occident a impus decizia de invitare a Romaniei in UE. Si, ca un paradox, mai ales prin prisma Brexit-ului de astazi, un vector extrem de influent a fost cel britanic.

Atunci cand l-am intrebat pe Jonathan Scheele cum ne putem explica aderarea Romaniei la UE, in 2007, mi-a spus ca in final a contat dorinta suporterilor nostri de a da o sansa poporului roman. "Era nedrept sa sacrificam dorinta unui popor de mai bine doar pentru ca cei care conduc nu-si inteleg inca menirea".

Aceeasi mana britanica, mai mult sau mai putin vizibila, ce ne-a impins tot timpul spre aderare. Sa ne aducem aminte si ca in 1999, ca o recompensa pentru atitudinea pro-occidentala a Romaniei in cazul crizei din Kosovo, premierul britanic Tony Blair a venit la Bucuresti pentru a ne anunta ca la incheierea anului, la Helsinki, urma sa se ia decizia ca Romania sa inceapa negocierile de aderare la UE.

Odata cu aderarea noastra la UE, incepand cu 2007, multe dintre retineri si ingrijorari fusesera diminuate. Fara prea mari ambitii, dar si fara sa zdruncine barca, Bucurestiul isi ocupase linistit locul la coada clasamentului european, incercand sa inteleaga ceva din imensa sansa oferita.

Chiar daca nu era un exemplu de mare reusita in modernizarea unei tari, precum statele baltice, nici tara-problema nu eram. Si, daca lucrurile ar fi ramas asa, usor, usor lumea s-ar fi obisnuit cu noi si europenitatea noastra, cu particularitatile ei, ar fi fost in final acceptata.

Din pacate, in stupiditatea lui, USL-ul, pe nepusa masa, doar din interese meschine, socand OCCIDENTUL, a declansat in 2012 blitz-kriegul suspendarii presedintelui Traian Basescu. Ca sculat din somn, Vestul a redescoperit elementele de neoccidentalitate ale Romaniei, a inteles ca europenizarea nu este ireversibila si a inceput din nou sa se teama.

In plus, partida antiromaneasca si-a varsat frustrarea infrangerii din 2007, aducand din nou pe masa incompleta pregatire pentru aderare, chestiunea steguletelor rosii si a MCV si nu in cele din urma problematica Schengen.

Sa nu uitam ca in primavara lui 2012 presedintele Traian Basescu obtinuse decizia aderarii la Schengen cu partile de naval si aerian, urmand ca in urmatoarele luni sa se clarifice si chestiunea accesului terestru. Romania era deja pe jumatate in Schengen. Din pacate, lovitura pe care USL a dat-o statutului european al Romaniei a dus la anularea acestei intelegeri.

La sapte ani de la acel moment, Romania inca umbla dupa aceasta decizie si nu o va obtine decat dupa ce toate dubiile legate de apartenenta noastra la Occident vor disparea. Adica nu prea curand.

Cam asta este atmosfera intra-europeana la preluarea Presedintiei Consiliului UE de catre Romania. Cei care inca ne mai sustin sunt intr-o pozitie defensiva, ca urmare a evolutiilor interne. Nici ei nu mai stiu ce sa mai creada, chiar daca din cand in cand le mai alimentam speranta cu cate un gest pro-UE, cum a fost cel al imensei afisari a steagului UE, de la inceputul lui 2017.

Razboiul deschis al actualilor guvernanti cu Bruxelles-ul da multa apa la moara partidei antiromanesti, iar lucrul asta va fi din ce in ce mai vizibil in urmatorii ani. Chiar daca au un iz antiDragnea, criticile presei internationale din debutul presedintiei romanesti spun ceva rau si despre Romania.

De aceea, daca am fi inteligenti, ar trebui sa folosim fiecare ocazie oferita de aceasta presedintie pentru a arata europenitatea noastra ca popor, pentru a convinge de aspiratiile noastre europene, pentru a arata intregii lumi ca avem si oameni care sfintesc locul.

As profita de ocazie sa arat ca ceea ce ne dorim pentru UE construim si la noi acasa. Ca ne dorim mai multa coeziune si in interiorul tarii nu numai in Uniune, in ansamblul ei. De aceea, i-as fi asezat la loc de onoare, in Ateneul Roman, pe Dan Grigore si Mihai Sora.

As profita de acest contact sporit cu UE pentru a demonstra ca Romania nu este o tara pre-moderna, ca sa nu spun primitiva, cum ne tot incapatanam noi sa aratam. Avem si o Romanie a secolului 21, creativa, cu oameni inteligenti, capabili sa produca tehnologie de varf.

De aceea, intre cadourile specifice inceputului de presedintie as fi pus si un pachet Bitdefender. Sa inteleaga ca frontiera cibernetica a Occidentului poate fi pe maini bune. Chiar mai bune decat ale lor. Cel putin la acest capitol.

Iulian Fota este fost consilier prezidential pe probleme de securitate.

Despre ce vrei sa scriem?


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Romania presedintie Consiliu UE
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 4047 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
3 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Excelent !

Radiografie perfecta a evolutiei Romaniei in ultimele trei decenii..

 

clasa politica romaneasca nu e mediocra...

e pur si simplu pro asta...in combinatie cu o doza marita de borfasism de cartier...
totul asezonat cu o trupa disciplinata de putori care isi vand votul pe o galeata de zahar si un litru de ulei in timp ce asteapta ajutoarele sociale...

 

Romania este o tara europena prin faptul ca apartine...

...spatiului geografic european. In rest, Romania este mai degraba un amestec de balcanism cu orientalism.
In ceea ce priveste convingerile statelor din UE asupra Romaniei, ele nu pot veni de la o guvernare (vremelnica) generata de o majoritate a unui partid politic. Adevarata confirmare sau infirmare nu poate veni decat prin modul cum voteaza cetatenii romani. Cu partide si politcieni pro-europeni sau cu partide si politicieni care pun sub semnul indoielii relatiile cu statele din UE si cu organismele centrale ale UE?
Suntem in democratie si intr-o uniune de state LIBERE, deci pot sa existe partide si politicieni sceptici sau impotriva UE. Este dreptul lor, ca si a cetatenilor liberi, sa aiba opinii. Problema este: populatia majoritara, electoratul, ce doreste? Asta vor sa vada liderii UE si toate statele din UE.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor