Razboiul Iranului cu Israelul, pierdut chiar inainte de a incepe (Opinii)

Pe masura ce programul nuclear al Iranului a depasit faza acumularilor si incercarilor si a inceput sa faca progrese rapide si reale, ne-am obisnuit sa urmarim, la intervale de 3-4 luni, efervescente mediatice care "anunta" iminenta atacare a facilitatilor militare iraniene de catre Israel, SUA, mai nou si de catre Marea Britanie. Asistam, probabil, la o varianta sofisticata a jocului "Petrica si lupul", ceea ce nu inseamna, deloc, ca Iranul poate sta linistit. Dimpotriva.

Toate "dezvaluirile" de presa privind pregatirea unui atac occidental contra Iranului au citat "surse" guvernamentale din SUA, Israel sau Marea Britanie, cu presupus acces la informatii "confidentiale". In zona in care se "invart" insa astfel de informatii nu exista coincidente, iar seria de "dezvaluiri" care continua periodic cu un nou "serial", bazat pe "surse oficiale" din state cu structuri guvernamentale si informative solide, nu poate insemna decat un singur lucru: nu este vorba de coincidente.

Nervii si reactiile Iranului sunt puse la incercare. Din ce se vede, la nivel politic cel putin, tactica functioneaza. De fiecare data, presedintele iranian Ahmadinejad riposteaza cu discursuri cataclismice la adresa "dusmanilor din Vest", secondat de comandantii Gardienilor Revolutiei (un fel de replica iraniana si radical-siita a Waffen SS). Cu fiecare discurs in care anunta "stergeri de pe harta", liderul iranian limiteaza optiunile strategice ale tarii sale.

Dincolo de bravada belicoasa a Teheranului, de violenta limbajului anti-israelian si de defilarile de ore in sir ale coloanelor de tancuri, regimentelor "de garda" si purtatorilor de drapele (care aduc usor aminte de Germania anilor 1930), ultimul raport al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) a reprezentat o lovitura serioasa pentru Iran.

Nu mai este niciun secret ca Iranul este angajat intr-o cursa contra-cronometru pentru a obtine arma nucleara. Teheranul nu va putea "expedia" raportul AIEA la fel de usor ca opiniile puterilor occidentale. In Consiliul de Securitate al ONU, SUA, Marea Britanie si Franta sunt, deja, de acord asupra "dosarului iranian". China tace solomonic, iar Rusia protesteaza galagios fata de ideea unor noi sanctiuni, afirmand ca raportul AIEA "nu aduce informatii de noutate" despre programul nuclear al Iranului.

Motivatiile sunt usor de intuit. Inarmarea nucleara a Pakistanului si Coreei de Nord se datoreaza Chinei. Programul nuclear al Iranului, care este pe punctul de a se transforma si in inarmare nucleara, se datoreaza Rusiei. Intr-o vreme cand denunta zilnic "unipolarismul mondial dominat de SUA", Moscova a transferat Teheranului tehnologiile si cunostintele necesare, pentru a da o bataie de cap in plus Washingtonului. Rezultatele "logicii ruse" se observa usor astazi: "unipolarismul" a disparut in praful istoriei inainte de a fi existat cu adevarat, dar riscul unui razboi major inceput in Orientul Mijlociu este tot mai mare.

China, avand interese (aproape) globale, evalueaza cu atentie beneficiile si pierderile fiecareia dintre pozitiile pe care le-ar putea adopta in cazul Iranului. Pakistanul si Coreea de Nord nu si-au propus niciodata sa "stearga Israelul de pe harta", Iranul o face insa deseori, prin vocile oficialilor sai de la cel mai inalt nivel. Beijingul stie, cu siguranta, ca sprijinirea Iranului, care si-a auto-asumat rolul de inamic existential al Israelului, va afecta grav relatia strategica cu SUA, intr-un moment in care aceasta are inca sanse rezonabile de a nu se transforma intr-un antagonism ireductibil.

Daca au studiat temeinic istoria principalului rival asiatic al Chinei - Japonia - liderii de la Beijing nu vor opta, probabil, pentru protejarea Iranului in Consiliul de Securitate al ONU, caz in care Rusia va ramane izolata. La Moscova, nicio informatie privind programul nuclear iranian nu va fi, vreodata, considerata, "de noutate" sau "relevanta", pentru simplul motiv ca firele intregii afaceri duc tot la Moscova.

In ultimul sau discurs, dupa publicarea raportului AIEA, presedintele iranian Ahmadinejad a persiflat criticile occidentale, intrebandu-se, retoric si ironic, de ce ar construi Iranul doua arme nucleare, din moment ce Occidentul are deja 20.000. A fost un exercitiu oratoric abil, mai ales pentru audientele avand IQ-ul mediu sub 50.

Focoasele nucleare nu se numara dupa "metoda Ahmadinejad". Iranul stie, evident, ca nu va atinge niciodata paritatea nucleara cu "inamicii" pe care singur si i-a ales. Nici nu urmareste asa ceva. De fapt, 2 arme nucleare i-ar fi mai mult decat suficiente, cel putin pentru o vreme.

Armele nucleare sunt paradoxale pentru ca schimba logica in care statele posesoare concep angajarea in lupta, in toate tipurile de conflict. Dupa Hiroshima si Nagasaki, rolul lor de arme ofensive a disparut treptat si nimic nu ne indreptateste sa credem ca va reapare. Astazi, acest tip de arme au rol de descurajare, de "supra-asigurare", nu de prima lovitura.

Regimul falimentar din Coreea de Nord a avut nevoie de cateva arme nucleare pentru a se asigura impotriva unor lovituri (conventionale) din partea SUA si Coreei de Sud, caz in care toata sandramaua dominata de teroare si foamete s-ar fi prabusit. China i-a satisfacut aceasta "dorinta", pentru ca nu poate accepta reunificarea Coreei sub regimul de la Seul, aliat strategic al SUA. Cel putin nu inainte de a primi satisfactie in cazul Taiwanului.

In mod similar, regimul de la Teheran are nevoie de cateva arme nucleare (2-3, in niciun caz 20.000), pentru a se asigura impotriva unor lovituri (conventionale) ale SUA si Israelului. Dar de ce i-ar trebui Iranului o astfel de asigurare?

In sudul Libanului si in Fasia Gaza, Iranul dispune de 2 redutabile "organizatii afiliate" - Hezbollah, respectiv Hamas - pregatite de ani de zile, militar si ideologic, sa atace Israelul "de aproape". Au si facut-o, in ultimii ani, de nenumarate ori, uneori declansand confruntari de amploare, dar niciodata nu au riscat un razboi total. Motivul? Iranul nu le-a permis acest lucru, temandu-se de represaliile SUA si Israelului, direct asupra sa.

Cu 2-3 arme nucleare in arsenal, Iranul va fi liber sa dea drumul din lesa la Hezbollah si Hamas. Liderii iranieni inteleg cum functioneaza mental Occidentul, si stiu, de aceea, cat de grea, chiar imposibila, ar fi optiunea unor represalii impotriva unei "puteri nucleare". Iranul nu are nevoie de armele nucleare pentru a le arunca, primul, asupra Israelului, constient fiind de consecintele pe care le-ar suporta daca ar face asta. Adevaratul obiectiv al Teheranului este de a obtine mana libera pentru a ataca Israelul, nimicitor si conventional, prin intermediul Hamas si Hezbollah, ca un prim pas in "incendierea" Orientului Mijlociu si deschiderea drumului pentru subversiunea siita.

Liderii israelieni, se afla, prin urmare, intr-o dilema serioasa. Pot asteapta ca Iranul sa-si construiasca primele arme nucleare, dupa care sa astepte inceperea razboiului, la momentul si in conditiile alese de Teheran. Alternativ, Israelul poate ataca el primul, inainte ca Iranul sa devina putere nucleara. Ar insemna tot razboi, dar cu riscuri mai mici si intr-un moment si in conditiile alese de el.

Iranul lasa Israelului doar 2 optiuni: razboi pe care il poate castiga cu riscul propriei disparitii, sau razboi pe care il poate castiga cu riscuri medii. Cu alte cuvinte, Iranul pare sa-si doreasca un razboi pe care, strategic vorbind, l-a pierdut inainte sa-l inceapa.

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...