Monarhia? De ce nu? (Opinii)

Pentru subsemnatul, este cat se poate de evident ca resentimentele adesea violente in legatura cu monarhia, care s-au produs cu ocazia primei reveniri a Regelui Mihai in tara au aceeasi sorginte cu inflamarea unora privind pe cei care, nu-i asa, n-au mancat dimpreuna cu noi salam de soia si acum (atunci) vin sa se infrupte din belsugul nostru.

Sau cu revolta altora privind reintoarcerea "mosierilor" care au pus botnite taranilor la culesul strugurilor boieresti.

Au fost acestea, si altele asemenea, sechele ale educatiei comuniste care, vrand-nevrand, s-au insurubat in mintile multora dintre noi, in baza principiului propagandistic conform caruia daca repeti zi de zi aceeasi minciuna, ea tinde sa capete statut de adevar peremptoriu. Povestea cu botnitele a fost, de exemplu acreditata ca atare din studiul timp de decenii a romanului "Descult", apartinand unui scriitor cu constiinta uneori pusa la mezat, Zaharia Stancu.

Nu-i vorba, au existat regizori talentati si subtili, printre care si un presedinte de "onoare" al unui partid actual care au stiut sa speculeze si sa canalizeze nici macar prea subtil aceste impulsuri intrate in subconstientul maselor. Acelasi lider care acum, cand i-a trecut vremea candidaturilor, se prapadeste de dragul celor pe care ii infiera cu manie proletara pe vremuri.

Discutia despre formele de guvernamant, in care se include si monarhia, ar trebui sa iasa de sub spectrul prejudecatilor, temerilor instinctive si chiar al personalizarilor insistente. Nu ar trebui sa fie vorba de Mihai I sau, iata, mai nou de printul Charles, pe care unii il crediteaza cu intentia de a fi un rege al romanilor datorita insistentei cu care ne cultiva, ne popularizeaza, ne face lobby, acolo unde altii se intrec sa ne ponegreasca, pe drept si pe nedrept.

Ar trebui, in primul rand, sa stim ce este o monarhie constitutionala, singura care intra, fireste, in discutie. Ar trebui sa vedem ce ne arata istoria ca a insemnat regalitatea atunci cand a fost adoptata prin consensul natiunii. Ar trebui sa deschidem ochii si la ce mai inseamna ea astazi in Europa si ce ar putea sa insemne ea pentru un popor dezbinat si pus pe galceava cum am fost si mai suntem noi, romanii.

Nu ma grabesc sa afirm ca ea este cea mai buna oranduire din lume. Ba, am chiar sentimentul vag ca este putin "old fashioned", demodata cumva. Dar nu anacronica! Ca ideea dreptului natural, devenita stindard de pe vremea iluministilor, ne invata ca oamenii sunt egali prin simpla nastere si ca ideea privilegiilor de origine divina apartine unei istorii revolute. Ca nimeni nu ar trebui sa fie "unsul lui Dumnezeu".

Ce este un monarh constitutional

Si totusi! Un monarh constitutional nu este practic altceva decat un presedinte dintr-un sistem parlamentar, care practic nu guverneaza. Este doar un simbol al autoritatii statale, contrasemneaza legi, da decoratii, numeste (formal) ministri agreati de majoritatea parlamentara. Reprezinta, nu conduce, in fapt.

Singura diferenta intre cei doi este ca presedintele este ales periodic de popor sau parlament, in timp ce regele este (numai in principiu) pe durata nelimitata. Nu poate fi schimbat. Teoretic, pentru ca in practica se mai intampla si altfel. Pana la urma pentru un "supus" oarecare ce semnificatie si ce disconfort ar produce un rege "vesnic". Unul singur. Acela ca el n-ar putea nicidecum sa viseze la aceasta demnitate. In timp ce orice caprar poarta in ranita bastonul de presedinte de republica. Tot teoretic.

Pana la urma de ce sa sporim motivele de dihonie? Nu ne batem destul la alegerile pentru reprezentarea parlamentara, respectiv pentru asumarea executivului? Nu s-au harait si nu s-au faultat indeajuns presedintii si prim-ministri succesivi ai Romaniei postdecembriste? Ce nevoie avem de rivalitatea permanenta si de cursa perena pentru asumarea de atributii dintre cei doi? N-ar fi mai buna o conducere monocefala a executivului? Democratica, desigur. Poate ca da!

La fel de buna ar fi insa si identificarea unui ins onest, vizionar, carismatic, patriot, care sa intruneasca sustinerea unanima a poporului si clasei politice si care sa realizeze mult dorita reforma morala si de constiinta a romanilor intr-o perioada previzibila de timp. Singura mea indoiala este ca acest lucru este prea frumos ca sa fie si plauzibil.

Si-atunci, ce-i de facut? Greu de spus! Dumnezeu, cu mila!

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...