Invitatii Ziare.com Costin Ciobanu: Rosia Montana ca pretext pentru o stanga radicala. De ce PSD ar trebui sa se teama

S-a insistat foarte mult in ultimele zile pe ceea ce face publicul din Piata Universitatii atat de eterogen.

Pentru unii, eterogenitatea este cea mai buna justificare pentru bagatelizare si pentru negarea unui potential de influenta care sa depaseasca tema Rosiei Montane.

As incerca, de aceea, sa ofer o alta perspectiva si sa vorbesc despre ce ii tine pe acesti oameni uniti si despre ce ar putea sa constituie un nucleu de actiune politica in viitor.

Sunt tineri, cei mai multi intre 20 si 40 ani, absolventi de studii superioare, bine informati si beneficiari directi ai revolutiei din social media. Abordeaza un discurs ecologist sau proto-ecologist, vorbesc despre buna guvernare in contextul confiscarii statului de interese private ("nu corporatia face legislatia") si taxeaza capitalismul romanesc.

Nu blameaza doar statul pentru coruptie si ineficienta, ci si lipsa de morala si de scrupule ale unui capital strain care, intruchipat de Gabriel Resources, devine, scuzata sa-mi fie expresia, "exploatator". Nu este o abordare libertariana, ci una despre limitele de eficienta ale statului, in care se poate vedea narativul unei noi solidaritati si emergenta spiritului comunitar.

I-ai putea cataloga idealisti sau naivi. Un sociolog i-ar incadra direct in categoria non-votantilor (aveti aici etapele vietii reflectate in participarea la vot in Romania), a celor 50-60% care, la fiecare rand de alegeri, fac parte din Romania tacuta. Ar trebui cineva, din zona politica sau partinica, sa fie speriat de acesti protestatari? La ce ar putea ei folosi, dincolo de cauza Rosiei Montane?

Agenda unei stangi radicale

As incepe remarcand ca pozitionarile din Piata propun o abordare a politicului dinspre stanga. Este o tema importanta de discutie, pornind de la constatarea ca in Romania avem o stanga unita (reprezentata de PSD) si o dreapta faramitata. Gruparile intelectuale de stanga care au aparut in ultimii ani chiar constesta ca PSD ar fi de stanga (stiti sloganul integrator cu "USL si PDL, aceeasi mizere").

Cert este ca, oricat s-ar impotrivi unii, PSD reprezinta un anumit tip de stanga, dupa gust mult prea social-democrata, mult prea centrista, mult prea impovarata de compromisurile ideologice ale aliantei cu PNL si ale guvernarii sub spectrul FMI si CE (asta ca sa nu vorbesc despre vremurile tulburi din anii 90).

PSD este doar o parte din stanga politica romaneasca. Aceasta realitate a vazut-o si PSD-ul lui Ponta, care a reusit cu succes in 2012 sa-si aduca aproape parti din miscarea ecologista (altfel la fel de divizata precum dreapta romaneasca), prin ofertele facute, de exemplu, lui Cernea si Iane.

Astazi, pentru cei dezamagiti sau doritori de mai mult, miscarea din Piata Universitatii ar putea fi alternativa politica prin care sa se puna presiune dinspre stanga asupra unui colos politic care aduna intre 35 si 40% din intentia de vot a electoratului activ. Mai este insa foarte, foarte mult pana departe.

In ultimii ani, in linia a ceea ce descriam mai sus, a aparut o agenda a unei stangi pe care o voi numi radicala (nota bene - "radical" nu are nicio legatura cu extrema stanga, ci arata tipul de diferentiere si pozitionare fata de PSD), tanara, dezinhibata de stigmatul comunismului ceausist, racordata la ceea ce se intampla la nivel international si savanta pana la dialectica in abordarile sale.

In ultimii ani, am asistat - dupa reforma statului social propusa de Basescu - la publicizarea unei agende alternative, care nu avea decat tangential (oportunist, ar spune unii) de-a face cu agenda opozitiei mainstream, centrate in jurul PSD.

Insuficient coordonata, fara lideri, inca lipsita de sofisticarea utilizarii noilor instrumente de comunicare, aceasta stanga a intrat in adormire dupa protestele din ianuarie 2012 sau a acceptat tacit sa fie de partea USL in anul electoral 2012.

Momentul rupturii

Protestul fata de exploatarea de la Rosia Montana este semnul trezirii acestei stangi radicale.

Cea mai importanta concluzie ar fi ca lantul de ambiguitate, acceptare sau chiar sprijn care a existat intre stanga radicala si PSD-ul lui Victor Ponta s-a rupt. Dupa 2012, PSD era indreptatit sa atace puternic statutul de prim partid al celor intre 18-35 ani. Incidentul cu Rosia Montana - intr-o reiterare a Pietei Universitatii din 1990 - creeaza o dificultate majora pentru tinerii din mediul urban cu afinitati de stanga sa fie aproape electoral de social-democrati. O ruptura, efect nu doar al tradarii unei promisiuni, dar si al unei incompatibilitati axiologice, apare la orizont. Pe limba romanului neaos, pa voturi!

Rezulta ca o zona marginala in preocuparea politicului mainstream isi cauta reprezentare. Aceasta este lupta in fapt a celor din Piata Universitatii. Reprezentarea inseamna influenta. Dupa publicizarea unor teme si idei, pasii urmatori sunt cei ai politizarii si deciziei asumarii dimensiunii partinice sau proto-partinice (in forma unor grupuri de influenta explicit definite - PAC-uri de Romania, daca vreti). Se poate, realist vorbind, intampla acest lucru? Dincolo de miile de oameni din Piata, exista resursele programatice si organizatorice pentru o astfel de desfasurare?

Ce fel de marginali?

La alegerile din decembrie 2012 au participat 41,72% din cei cu drept de vot. Dintre acestia, 14% au ales votul-protest pentru PP-DD. Cum aratau acesti marginali? Conform exit-poll-ului CCSB, acestia erau tineri intre 18-29 ani, cu studii primare, din urbanul foarte mic, cvasi-rural. Prea putini erau din Bucuresti sau din urbanul mare.

Stanga radicala a Pietei Universitatii din septembrie 2013 are cu totul alte coordonate decat electoratul PP-DD. Ea vine, e adevarat, dintr-o zona de la marginea politicului, deseori negandu-l si intr-o relatia de respingere cu actul de vot. De aceea, mobilizarea ultimelor zile este greu de inteles.

O intelegem poate daca privim la cifra de 25% somaj in randul tinerilor din Romania. O intelegem daca citim un studiu al Organizatiei Mondiale a Muncii, care ne spune ca 15% din tinerii romani sunt prea "educati" pentru cerintele pietei muncii si ca, in 2011, rata somajului in randul tinerilor cu educatie tertiara (scoli tehnice si facultati) era de 29,3%. Acesti tineri - cea mai importanta victima a crizei post-2008 - nu se mai pot salva singuri, prin solutii individuale si cauta un proiect care sa raspunda propriilor valori si, in special, sentimentului de nedreptate si inegalitate pe care il resimt.

Miscarea din Piata Universitatii, de stanga prin valorile care o anima, poate deveni frame-ul in care are loc socializarea politica pentru tinerii Romaniei, trasand contururile ideologice pentru o generatie intreaga (in oglinda fata de cea a anilor 90, dar, de retinut, inca o generatie pierduta electoral pentru PSD). Daca implicarea ei publica va fi pe tiparul celei din ultimele zile, atunci exista si premisele unui conflict inter-generational, pe masura ce se apropie de pensionare generatia decreteilor si pe masura ce statul bunastarii ramane fara resurse. Tensiunile nu sunt doar la nivel politic, ci si societal.

Marginalii tineri, educati si informati, in special din Bucuresti si din urbanul mare pot deveni o vocea in spatiul politic in masura in care dau expresie solida unei platforme alternative si profita de deschiderile din retelele sociale pentru a contracara barajul mass-media traditionale. Efectul asupra stangii pesediste, unde diferitele forme de stanga nu sunt formalizate in motiuni, ca la socialistii francezi, va fi interesant de observat, incepand cu reamenajarile doctrinare si ideologice interne.

Pe cand consecinte?

Dificultatile programatice si organizatorice fac dintr-un presupus efort de unitate si de voce comuna pentru stanga radicala o actiune cu bataie lunga. Este greu de crezut ca efecte sesizabile vor putea fi identificate in anul electoral 2014. Sa nu uitam, de exemplu, ca unei stangi radicale ii va fi greu sa razbata presiunii izolarii din partea mainstreamului politic impotriva caruia se va pozitiona.

Punctul de inflexiune ar fi mai degraba in 2016, la alegerile locale din urbanul mare. Experimentul nereusit Nicusor Dan se poate transforma intr-o prima victorie majora, in Bucuresti sau in marile municipii, daca se invata din momentele 2012 si 2013.

Daca se spune la noi ca "buturuga mica rastoarna carul mare", sa reflectam deci si ce ar putea face, intr-o tara dezgustata de politic si retrasa din procesul electoral, minoritati active in raport cu majoritati blazate. Sa reflectam!

Costin Ciobanu este consultant in comunicare si politici publice, masterand al Universitatii Paris 1 Pantheon-Sorbonne

Despre ce vrei sa scriem?