Alina Mungiu Pippidi: Copiii sunt normali. Educatia nu

Educatia preuniversitara e in sfarsit in faliment declarat. A cui e vina? Desi de obicei sunt cam singura atunci cand critic poporul nostru contraselectat in ultimii douazeci de ani, vad acum ca foarte multe voci au ajuns la concluzia finala: de vina sunt elevii, niste loaze, si profesorii lor, niste corupti.

Solutia e mai putin evidenta decat diagnosticul acesta radical: sa revenim la scoala de opt ani? Sau poate la patru? Sau poate la dictatura, dat fiind ca numai libertatea a slobozit deodata relele instincte, stiut fiind ca pe timpul lui Ceausescu nu stateam chiar atat de prost?

Fals, si fals, si fals. Sa incep cu sfarsitul. Stateam deja foarte prost pe timpul lui Ceausescu: obiceiul de a trisa Bac-ul provenea direct din irelevanta si proasta conceptie a acestui examen, si dupa o scurta paranteza vechile inadecvari vad ca s-au reluat.

Orice student in politici publice vazand cifra catastrofala de 55% picati va spune ca e un esec de sistem. Or fi contraselectati in Romania profesorii, ministrii Educatiei, criticii literari sau ziaristii, in sensul ca cei mai buni care puteau face aceste meserii au plecat toti in tari mai de succes: dar elevii nu.

Lasand de o parte ruralul, unde elevii au pur si simplu cele mai proaste conditii din Europa, copiii sunt rezultatul unei distributii genetice normale, iar daca scoala produce 55% rebut, trebuie revizitat modul de a face scoala, nu libertatea sau inteligenta elevilor.

Numai cine nu este pedagog, si anume intr-o scoala democratica, poate sa afirme ca esecul a 55% dintre elevi e problema lor. Sunt profesor de 15 ani, nu am facut niciodata prezenta, considerand ca daca studentii mei nu vin e din vina mea ca nu organizez o clasa interesanta. Sarcina mea nu e sa-i pic, nici sa le arat ca stiu mai mult ca ei - vorba aceea, nimic mai natural - ci sa-i invat.

Daca nu reusesc, e un esec al meu, mai mare decat al lor, pentru ca nu exista pe lume tineri care nu pot invata. Performanta mea la universitate e evaluata de studenti, salariul meu depinde de evaluarea lor daca au invatat ceva de la mine sau nu si, desi toti studentii mei, in Romania si in strainatate, au fost invitati sa imi spuna pe nume din prima clasa, stiu sigur ca nu m-au respectat mai putin din cauza asta.

Educatia e o relatie intre oameni, nu un vaccin in care veterinarul leaga animalul de stalp si il injecteaza cu sila. Mi-a fost destul sa vad, din pura intamplare, subiectele la limba romana de anul acesta, stupide si irelevante (nici macar dificile, cum dificil nu e nici mersul in patru labe daca te antrenezi, numai ca nu ai de ce sa mergi in patru labe) ca sa pricep ca examenul de Bac nu a fost picat de majoritatea elevilor, ci de sistemul de invatamant.

Pentru ca nimic din competentele pe care le presupuneau acele subiecte la romana nu avea legatura cu exigentele de la Lisabona pe care trebuie sa le satisfaca un stat european pentru a dezvolta o economie bazata pe cunoastere (cu putin sadism, sa ne inchipuim cum ar explica asta autorii subiectelor si cati ar pica la test) si nici cu bunul simt.

Nu de asa ceva are nevoie societatea romaneasca, in care angajatorii nu gasesc un om sa scrie o invitatie sau o cerere intr-o romana rezonabila, ce sa mai spun de un raport de activitate sau un plan de afaceri.

Elevii nu pot fi de vina pentru inadecvarea societatii noastre ca model bazat pe merit, in care face sa inveti, cand seful statului e primul care se lauda ca n-a prea dat pe la scoala si asta nu l-a impiedicat sa aiba mare succes in viata. Bunele rezultate la scoala, presupunand ca aceasta ar fi buna si obiectiva, nu prea se coreleaza cu bunele rezultate in viata daca elevul alege sa ramana in Romania.

Dar lasand acum deoparte problema generala, sa descriem cele trei inadecvari majore ale educatiei preuniversitare insesi in ansamblul ei, incluzand in asta reformele recente si mai vechi. Prima e cea democratica. A doua e cea economica si a treia e cea sociala. Ele se leaga intre ele.

In primul rand, conceptia noastra asupra scolii ramane autoritara; vedem elevii ca pe niste supusi mici si natural recalcitranti, care nici nu au voie in scoala decat pe scari separate, ceea ce ne face sa ratam intreaga noastra abordare pedagogica. Nimeni nu invata bine cu sila. Buna educatie se fondeaza pe interes, fie ca e vorba de interesul de a invata o meserie sau de a te distra.

Eu nu am reusit niciodata sa invat vreun joc de carti pentru ca nu am avut niciodata timp sa pierd cu jucatul cartilor, dar jocuri complicate (whist, bridge) sunt invatate de orice elev in tabara de vara, unde e in interesul lui sa se distreze cu colegii.

In loc sa vedem Internetul ca o pacoste, ia imaginati-va ca teza la geografie ar fi: numiti un traseu alternativ prin care capitanul Cook putea ajunge in Polinezia, dintr-un teanc de subiecte de acelasi gen. Elevii s-ar napusti pe Google sa afle pe unde a fost capitanul Cook, pe urma ar trebui sa rascoleasca globul sa vada pe unde ar fi putut ajunge. Oare scopul nu ar fi atins, si inca in mod pasionant? Parintii nu ar fi mai cointeresati daca ar intelege in sfarsit de ce invata elevii ceea ce invata?

Din cate am auzit, lumea se bate pe engleza sau alte materii cu reputatia ca aduc succes in viata. Exista elevi care invata de dragul de a invata si carora le priesc competitiile (mie mi-ar fi placut toata viata sa fie un examen, de exemplu).

Scriitorul meu favorit, J.R.R. Tolkien, la 14 ani castiga concursul interscolar de dezbatere in latina si stramosii lui nu erau romani ca ai nostri - dar pentru majoritatea oamenilor interesul e cel mai solid temei al educatiei si scoala trebuie organizata ca orice se preda sa fie interesant si folositor - sau au dreptate sa nu invete cei care nu invata.

Obstacolul principal in calea unei asemenea organizari este tot statul, care reglementeaza strict programele si chiar manualele prin niste imbecili canonici, aceiasi sub fiecare nou ministru, in loc sa puna doar niste exigente clare pentru absolvire si in rest sa lase libertatea organizarii profilelor si metodelor de predare.

Cine a intrebat vreodata pe angajatorii din Romania de ce fel de absolventi au nevoie? De produsele unui sistem autoritar si ierarhic nu are de fapt nevoie nimeni, ca si armata obligatorie de pe vremea comunismului s-a desfiintat.

Pe vremea cand predam in Romania, in general studenti de clasa mijlocie, sechelele scolii erau clare. Imi lua doua trimestre sa invat studentii sa puna intrebari sau sa dea dovada de minima initiativa pentru ca ieseau din clase organizate ca mici dictaturi in care rolul dezbaterii era zero. Limba romana era un dezastru absolut, iar ca sa atrag studentii la clasele mele de statistica faceam scamatorii peste scamatorii, ca le era o frica mortala de algebra, destul de elementara de altfel.

O studenta doctorala de a mea la Berlin face o teza despre alfabetizarea financiara, studiind miscari precum Caritas sau FNI si cautand solutii prin care guvernele ar putea remedia decenii in care populatiile lor nu au fost educate in cele mai elementare notiuni de finante personale. E o enorma problema sa ai o populatie de milioane care ia credite de la banca, dar care nu ar putea calcula rata dobanzii, pentru ca profesorul de matematica la ora de probabilitate nu le-a spus ca la asta serveste.

Cum ar arata un subiect la mate care ar suna asa: calculeaza rata de leasing la Volkswagenul Tuareg pe care ti-l doresti presupunand ca costul total al masinii de... Cat ar trebui sa castigi pe luna vreme de cati ani pentru a achita integral masina? Pariem ca, daca acest gen de probleme ar cadea la teze, ar exista o rata mult mai buna de promovare si angajatorii ar primi niste oameni ceva mai pregatiti sa produca ceva in economia asta nenorocita?

Aceasta e inadecvarea economica a scolii, care nu ia in considerare ce vor face acesti copii in viata si nu adapteaza continutul la viata de zi cu zi.

In sfarsit, a treia inadecvare este cea sociala, la fel de dramatica si strans inrudita cu celelalte. Comunismul a promovat nu doar o educatie autoritara si abstracta, ci si una in care asocierea spontana era inlocuita cu mobilizarea fortata. Organizatiile de pionieri au disparut, dar ele nu au fost inlocuite cu nimic. Oamenii nu se asociaza nici macar informal, pentru pescuit sau mers la munte: maxim zece la suta o fac.

Or, va pot spune ferm din o mie de studii statistice si antropologice, fara actiune colectiva nu exista capitalism si buna guvernare, acest gen de individualism meschin in care exceleaza societatile de supravietuire le opreste sa evolueze. Asta nu se invata din carti, tot asa cum nu prinzi credinta la ora de religie, comunicarea la ora de comunicare etc (autorii manualelor de educatie civica au format la fel de rapid o mafie a manualelor ca si ceilalti autori), ci facand.

Perioada de scoala trebuie sa fie aceea in care oamenii tineri invata sa coopereze, facand sport (de echipa!), excursii, cor, dans, activitati civice, presa, montat teatru, organizat concerte, gatit, protestat, orice! de la materii la activitatile extrascolare efortul trebuie sa fie de a forma echipe care sa construiasca ceva impreuna!

Un milion de oameni care aduc fiecare o caramida pentru a construi o catedrala devin o comunitate sau fauresc o natiune. Un milion de oameni care se uita la TV cum, din banii lor, politicieni verosi dau tainul la biserica sa puna de o "catedrala a neamului" sunt nimic, un milion de ganganii cu telefon celular care vor fi strivite.

Scoala trebuie deci sa faca trei lucruri: sa invete pe fiecare sa se descopere ca individ si sa-l indrume spre ce poate face mai bine (istoric, scoala vocationala, nu universitatea a facut din Germania cea mai mare putere economica din Europa), sa ofere fundamentele existentei sale economice si sa il faca o piesa de baza a comunitatii, nu una care nu se lipeste de nimic.

Sarcina unui minister al Educatiei ar fi sa construiasca un consens asupra competentelor cu care elevii trebuie sa termine scoala (cu angajatorii si parintii) si acea testare nationala a standardelor (printr-un examen unic la iesire, de tip SAT, un test grila de la istorie la matematica, care ar servi si la admiterea in ciclul urmator), lasand insa mult mai libera organizarea fiecarei scoli, intervenind doar pentru a corecta marile diferente structurale, de exemplu intre rural si urban.

Talente pedagogice si organizatorice exista, parinti in cautare de scoli care sa-i faca "oameni" pe copiii lor, la fel. Reformele micro repetate din ultimii douazeci de ani, promovate de oameni care nu vad ridicolul situatiei (mai multe camere de supraveghere decat conexiuni Internet, e antologic!), au stricat mai mult decat au ajutat.

Tristetea e ca eu nu cunosc niciun copil care sa mearga la scolile astea. Copiii cunoscutilor mei din Romania merg la scoala germana sau franceza sau americana, asta in situatia in care nu pleaca rapid in Occident la o prep-school chiar dinainte de colegiu.

Asta arata, o data in plus, cum Romania privilegiata (prin faima sau proprietati recuperate, ca eu nu cunosc nou imbogatiti) se separa pe tacute, lasand in urma Romania de rand, cea fara voce, prinsa in cercul vicios al imposturii sau indiferentei. Cu atat mai dramatic cu cat asta e Romania care ramane, ca nu are unde se duce.

Autor: Alina Mungiu Pippidi

Ziare.com v-a tinut la curent cu rezultatele examenului de Bacalaureat 2015, din toate judetele, orasele si liceele din tara.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...