Fara scoala poti trai, dar fara educatie, nu. Invatarea a ajuns cea mai importanta activitate umana Interviu

Invatarea a ajuns cea mai importanta activitate umana. Va trebui sa invatam toata viata si daca nu initiem rapid niste schimbari pe care sa le putem controla, sistemul scolar din Romania se va prabusi - fie in anarhie, fie in derizoriu, spune prof. univ. Serban Iosifescu.

Lumea se schimba in jurul nostru de la o zi la alta, iar noile tehnologii si evolutii ale economiei la nivel mondial ne obliga sa modernizam si sistemul de educatie. Copiii trebuie sa invete sa gandeasca critic, sa fie creativi, sa lucreze in echipa, sa fie capabili sa se adapteze din mers, pentru ca profesiile de azi ar putea fi istorie maine.

Sunt doar cateva dintre ideile principale ale unui raport despre Educatie in secolul XXI, elaborat de "The Economist Intelligence Unit" la finalul unei cercetari internationale care a fost "sprijinita de nume grele (cum ar fi Howard Gardner sau Andreas Schleicher) ", spune prof. Serban Iosifescu, directorul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar, ARACIP.

"Cercetarea nu este una de birou, ci o ancheta la care au participat 1.200 de profesori din 16 tari. Eu l-am citit (raportul, n.red.), cum se spune, cu creionul in mana", a scris pe Facebook directorul ARACIP.

Citeste aici:

L-am invitat pe Serban Iosifescu sa le impartaseasca cititorilor Ziare.com principalele concluzii ale acestei cercetari si sa ne spuna la ce sa ar trebui sa ne asteptam de acum inainte: La mai multe sau mai putine teme pentru acasa? Parintii vor fi mai implicati sau dimpotriva? Vor fi introduse materii noi sau numarul de ore va fi redus? Si cum adaptam scoala romaneasca la standardele internationale?

Spuneti-ne mai intai: Cu ce abilitati si cunostinte ar trebui sa termine un copil liceul pentru a face fata competitiei de pe piata muncii si pentru a-si construi apoi o cariera solida?

Raspunsul mi se pare simplu. In primul rand, la intrarea in liceu s-ar putea ca meseria pe care o va alege la terminarea lui sa nu existe si, in orice caz, va arata altfel. In al doilea rand, statistic, pe parcursul unei vieti active, in medie, o persoana isi schimba de cel putin 5 ori nu locul de munca, ci meseria, domeniul in care profeseaza.

Ca urmare:

1) Trebuie sa stii, sa poti, sa vrei sa inveti toata viata si din toate situatiile de viata (de pe strada, de pe Internet, de la parinti, de la colegi etc.) . Deci, scoala ar trebui sa dezvolte nu numai capacitatea de a invata, ci si placerea de a o face.

2) Trebuie sa detii asa numitele "competente cheie" absolut necesare indiferent de cariera, meserie, domeniu. Cele 8 competente propuse la nivel european (reformulate) sunt prezentate intr-un document publicat recent de Comisia Europeana

Cum atingem aceste obiective? Spuneti-ne ce v-a atras dvs atentia in raportul de la care a pornit discutia noastra.

Concluziile esentiale ale acestui studiu concorda cu rezultatele altor studii si cercetari din ultimii 20 de ani. Sunt subliniate mai multe tendinte contemporane in educatie, cum ar fi:

Diversificarea: pentru a raspunde nevoilor societatii contemporane (diversa si in schimbare rapida si imprevizibila), scoala trebuie sa-si diversifice repertoriul metodologic spre noi modalitati, strategii, instrumente de invatare pentru a face fata acestei diversitati, pentru ca oamenii, la randul lor, sunt diversi (ca nevoi, interese, aptitudini, abilitati) si invata in diferite moduri.

Ca urmare, scoala a inceput sa se considere responsabila, pe langa alfabetizarea de baza (scris/citit/socotit/cultura generala) si pentru cea functionala (ceea ce stii sa poti folosi), dar si pentru dezvoltarea socio-emotionala - deci, ceea ce se numeste "soft skills". In plus, este necesara "medierea" invatarii in diferite moduri (termen banalizat: "multi-media").

Concentrarea (pe esential) si integrarea: detinerea de "cunostinte" nu mai este suficienta pentru supravietuirea intr-o societate in schimbare si in care informatia se produce si se acumuleaza exponential. Avand in vedere ca meseriile care vor fi practicate la absolvire poate nu exista la intrarea in scoala si ca informatia, in anumite domenii, se dubleaza cantitativ la fiecare doi ani, educatia ar trebui sa se concentreze pe esential.

Acest esential a fost concentrat in "competentele cheie". Si, de altfel, cat de eficient este sa studiezi zeci de discipline (iar numarul celor considerate "absolut" necesare creste de la an la an)? Ca urmare, tendinta este nu de diversificare, ci de integrare disciplinara si de crestere a partii optionale din curriculum.

Tehnologizarea: tehnologiile moderne de informare si comunicare sunt instrumente de invatare extrem de puternice. Ele trebuie neaparat folosite pentru potentarea invatarii si, foarte important, profesorii trebuie abilitati sa le foloseasca.

Profesionalizarea: ca tot veni vorba, profesorul ramane cel mai important factor de succes in invatare. Deci formarea si insertia profesionala, normarea si evaluarea, salarizarea si cariera profesorilor ar trebui sa fie tinte predilecte ale politicilor publice din educatie.

Cum ar trebui adaptata programa scolara la evolutiile stiintelor si tehnologiei? Este in secolul XXI manualul unic o solutie (asa cum se intampla in Romania la ora actuala)?

Desigur, diversitatea de stiluri si moduri de invatare presupune o diversificare a surselor de invatare (scoala si profesorul - dar si televizorul, muzeul, Internetul, strada, cartierul...) . Pe de alta parte, avand in vedere precaritatea resurselor alocate, un prim pas pentru asigurarea unui acces echitabil la educatie ar putea fi un set de resurse minimale (cum ar fi "manualul unic"), obligatoriu (pentru scoli, sa fim bine intelesi) si universal accesibil, ca masura tranzitorie, subliniez tranzitorie de protectie sociala. Dar nu mai mult - existand posibilitatea ca, din resurse locale, el sa fie inlocuit sau suplimentat cu alte auxiliare. Directia va fi, inevitabil, spre diversificare - fie ca ne place, fie ca nu.

In al doilea rand, programa scolara ar trebui reorientata de la cunostinte ("a sti") spre aplicare practica si rezolvarea de probleme ("a sti cum"/"a face" - inclusiv componenta atitudinala "a vrea sa faci") . Ca urmare, si evaluarea ar trebui reorientata: de la "stiu", pur si simplu, spre "stiu" + "pot" + "vreau".

Mai mult, in scoala ar trebui sa invatam si sa exersam viata reala (sau cat mai aproape de viata reala).

Un exemplu, ca sa fiu bine inteles: la matematica nu ar trebui sa invatam despre rapoarte, proportii si procente, ci despre cum imi aleg banca pentru a avea cel mai avantajos imprumut. Nu facem analiza functionala de dragul calculului pur, dar steril, ci pentru, de exemplu, a prezice momentul in care ar trebui sa-mi schimb masina (atunci cand costurile de intretinere, reparatii etc. depasesc beneficiile).

Si tot la matematica, din ce am vazut se pune un accent din ce in ce mai mare pe estimare (nu numai pe calcul) . Aceasta pentru ca, pe de o parte, in situatiile curente si reale de viata nu avem nici timpul si nici posibilitatea sa calculam exact si, pe de alta parte, aproape niciodata in viata nu avem date complete (cum avem la majoritatea problemelor din scoala) ci, aproape intotdeauna, incomplete - trebuind, deci, sa luam decizii in conditii de risc. Risc ce trebuie estimat - de unde nevoia de dezvoltare a gandirii critice.

Sunt numai cateva exemple - se poate discuta zile intregi pe acest subiect.

Si, din nou, este nevoie de dezvoltarea competentelor cheie, indiferent de disciplina: comunicarea in limba materna si in limbi straine, competentele digitale, cele antreprenoriale, sociale, civice etc. ar trebui avute in vedere in intregul curriculum ("cross-curricular").

Ce schimbari ar trebui facute in stilul de predare al profesorilor si in modul in care se desfasoara orele? Cum ii putem determina pe profesori sa se perfectioneze permanent, (in mod real, nu formal) in interesul elevilor?

Intrucat la noi exista o aversiune la schimbare (determinata cultural), orice reforma in educatie ar trebui conceputa, in opinia mea, ca transformare culturala.

In primul rand, sa fim toti de acord ce inseamna "interesul elevilor" si apoi sa fie identificate acele metodologii si practici profesionale convergente cu acest "interes al elevilor". Daca exista "interese" diferite, sa fie posibile si scoli diferite, care sa raspunda acestor interese diferite (deci, din nou, diversificare).

In al doilea rand, pornind de la faptul ca si profesorii sunt foarte diversi, ca nu sunt o masa amorfa, ar trebui identificate, recompensate si promovate cazurile de bune practici - deci, acei profesori care deja demonstreaza aceste bune practici - si, foarte important, fara a "pedepsi" vechile practici (pentru ca se declanseaza mecanisme de aparare si de "pacalire" a sistemului de evaluare).

Apoi, treptat, se poate trece la evaluarea profesorilor pe baza noilor criterii de derivate din aceste bune practici (pentru care cercetarea a dovedit ca duc la rezultate mai bune la elevi).

Concomitent, formarea (initiala si dezvoltare profesionala) ar trebui orientata catre modelul de profesor astfel definit (model operationalizat, de exemplu, ca "profil profesional") . Apoi, in timp, cu sustinere constanta la nivel de sistem (formare, consiliere, monitorizare si feedback etc.), bunele practici devin practici curente.

Care sunt cele mai noi metode de predare si invatare, care ii ajuta pe copii sa se dezvolte, sa devina creativi, stapani pe ei insisi?

Studiul vorbeste de invatarea prin proiect si, mai ales, invatarea personalizata. Se mai vorbeste si despre invatarea auto-dirijata, invatarea de grup si alte metodologii care, atentie, nu sunt noi (unele avand si un secol de viata), dar care, din cauza rezistentei sistemului la schimbare, nu au ajuns niciodata practici obisnuite.

Invatarea a ajuns, in opinia mea, cea mai importanta activitate umana si va trebui sa invatam toata viata si din toate situatiile de viata. Ca urmare, toate aceste "noi" metodologii incearca sa dezvolte autonomia in invatare: cel care invata, sa fie capabil sa stabileasca scopuri de invatare, sa selecteze critic sursele de invatare, sa invete avand in vedere aplicabilitatea si utilitatea celor invatate (in sens foarte larg: util inclusiv pentru dezvoltarea personala, umana) etc.

Ce se intampla cu temele pentru acasa? Creste ponderea lor sau dimpotriva, le eliminam?

Un raspuns "glumet" ar fi: "Da, crestem ponderea lor si le eliminam". Da, crestem ponderea temelor cu "valoare adaugata" mare pentru invatare: nu repetarea si memorarea informatiei, ci cautarea, analiza, sinteza si evaluarea ei.

Mai putin teme individuale, mai multe teme realizate impreuna cu ceilalti (colegi, parinti - de ce nu?).

Mai putine teme simple (repetari "fara numar" de exercitii identice), mai multe teme complexe (de exemplu, proiecte personale sau de grup) . Da, le eliminam pe cele care depasesc o anumita limita, avand in vedere ca un copil nu este o masina de memorat, el avand numeroase alte nevoi si interese.

Ca urmare, a aparut o regula de bun simt (confirmata de cercetari), "regula celor 10 minute":

• la clasa I, 10' de teme/zi
• la a II-a, 20'/zi - cu o crestere de 10' pentru fiecare an de studiu (dar nu mai mult de 120')

Dar, asta presupune ca "grosul" invatarii sa se produca in clasa si nu acasa - deci, sunt necesare schimbari de sistem si, mai ales, in metodologia de predare.

Ce se va intampla cu sistemele de notare/evaluare/examinare?

Aici sunt foarte multe de discutat si, de fapt, cele mai intense discutii despre educatie se poarta in zona evaluarii. Pornind de la faptul ca nu putem imbunatati ceea ce nu putem evalua, toata lumea este de acord ca trebuie facut ceva in acest sens. Dar raspunsurile sunt foarte diferite si chiar contradictorii.

De exemplu, examenele (ca forma de evaluare) devin tot mai importante pentru cariera scolara si profesionala ulterioara. Dar, in acelasi timp, specialistii considera ca nu este bine sa avem foarte multe examene punctuale cu miza mare - cu alte cuvinte, sa nu lasam un singur eveniment (cum ar fi evaluarea dupa clasa a VIII-a sau examenul de Bacalaureat) sa ne stabileasca tot cursul ulterior al vietii.

Alt exemplu: fiind importanta, evaluarea trebuie sa fie permanenta, ca si invatarea. Dar, in acelasi timp, situatiile de evaluare sunt stresante pentru individ si conduc la practici toxice (de exemplu "invatarea pentru examen": nu invatam ceea ce este necesar si util, ci doar ceea ce se cere la examen).

Si al treilea exemplu: pentru a reduce stresul (si costurile evaluarii), evaluam ceea ce este esential. Dar, problema de aici incepe: ce anume este, cu adevarat, "esential"? (vezi si raspunsul de mai sus).

Deci, si in domeniul evaluarii se inregistreaza aceleasi tendinte mentionate la inceput - diversificare si multiplicare. De exemplu:

• mai multa evaluare formativa, pentru imbunatatire, decat sumativa, pentru certificare si selectie (dar, fara a renunta la aceasta din urma);
• mai multe trasee alternative de invatare, cu evaluari de tip alternativ; de exemplu, in foarte multe tari, poti ajunge in invatamantul superior fara examen de Bacalaureat (sau similar) - dar numai in anumite institutii de invatamant superior, pe baza experientei profesionale si cu evaluarea competentelor la intrare;
• mai multa evaluare de tip portofoliu (cu multiple tipuri de evaluare si multiple categorii de rezultate) si mai putina evaluare de tip examen;
• evaluare cuprinzatoare (un spectru mai larg de competente) si mai putin concentrata pe "materiile de baza";
• combinarea evaluarii standardizate cu cea nestandardizata;
• profesionalizarea evaluarii (da, in alte parti, exista persoane si chiar institutii care se ocupa de evaluare)

Atentie: la noi se confunda evaluarea cu notarea. Evaluarea (invatarii) inseamna sa dai o anumita valoare acelei invatarii: "buna"/"rea", "adevarata"/"falsa", "frumoasa"/"urata", "utila"/"inutila", "dreapta"/"nedreapta" etc. Iar notarea este doar un simbol atasat acestei valori pe care noi o dam rezultatului. De aceea, nu are, in opinia mea, nicio importanta daca notam un numit nivel de "utilitate" a invatarii cu "8", "16", "bine", "trei stele" sau "B" - este doar o conventie.

Ce rol vor mai avea parintii? Vor fi din ce in ce mai implicati sau dimpotriva, scoala si Internetul vor face totul pentru copii?

Parintii sunt parteneri ai scolii si, sa nu uitam, surse de invatare. Ca urmare, este nevoie ca scoala si familia sa fie "pe aceeasi lungime de unda".

Doar un exemplu: daca suntem toti de acord ca "autonomia" este una dintre tintele educatiei, este bine ca si scoala si familia sa o incurajeze. Ca urmare, nu este bine ca atunci cand invatatoarea incerca sa-l invete pe copil sa se descurce singur (adica sa fie autonom), parintele, cand vine sa-l ia de la scoala, el sa-l incheie la nasturi, el sa-i lege fularul, el sa-l incalte (adica sa-i perpetueze lipsa de autonomie) . Din aceasta contradictie de valori si comportamente pierde enorm copilul - care chiar nu mai stie cum e bine.

Si, ca sa raspund la partea a doua a intrebarii: Internetul si, in general, noile tehnologii, nu vor inlocui nici parintele, nici profesorul. Dar le schimba, deja, fundamental, rolurile.

Cat de departe este Romania de toate aceste obiective si cum am putea sa ne integram si noi in sistemul de educatie modern?

Sistemul scolar romanesc este dezorientat, pentru ca primeste mesaje diferite, chiar contradictorii. Sunt dese schimbari "la varf", care aduc, din pacate, la fel de dese schimbari de orientare. Apar directii noi, se schimba sau se renunta la cele vechi - totul fara o analiza sau o evaluare obiectiva, totul fundamentat pe pareri personale si pe vointa politica.

Dar, chiar daca nu discutam acum politicile publice din educatie, stiti cum se spune: mai bine pe val decat sub val. Daca nu vom initia niste schimbari, pe care sa le putem controla, sistemul scolar se va prabusi - fie in anarhie, fie in derizoriu. In ambele situatii, ceilalti actori (parinti, elevi, angajatori) vor renunta, pur si simplu, la a considera scoala (traditionala) ca utila si necesara si se vor orienta spre alte forme de educatie - pentru ca, fara scoala poti trai, dar fara educatie, nu.

Primul pas ar fi deschiderea scolii spre experiment, spre inovatie, spre diversitate si alternative, renuntandu-se la centralismul mostenit din comunism.

Al doilea pas ar fi capacitarea ("empowerment") si responsabilizarea profesorilor si scolii pentru rezultate - inclusiv prin adaptarea demersului educativ, a metodologiei de predare, la elevii concreti si la nevoile lor la fel de concrete.

In al treilea rand, un acord cat mai larg privind rezultatele dezirabile pentru fiecare tip si nivel de scoala si in jurul modalitatilor concrete (dovedite prin cercetare, bune practici, evaluari nationale si internationale etc.) de a obtine aceste rezultate - acord urmat de politici publice consistente si pe termen lung.

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...

BEC vine în sprijinul PSD și PNL. Decizia surpriză care le permite să aibă candidați separați la Primăria Capitalei

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat miercuri, 24 aprilie, o hotărâre prin care permite desființarea unei alianțe electorale până la data de 26 aprilie,astfel că PSD și PNL vor putea...