Ziare.com

Semnal de alarma! Raul pe care il facem fara sa stim copiilor nostri Interviu

de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
Luni, 20 Iulie 2015, ora 07:47

   

Semnal de alarma! Raul pe care il facem fara sa stim copiilor nostri Interviu
Pana la 12 ani copilul nu invata deloc din critica, ci doar din feed-back pozitiv, pentru ca nu are structurile cerebrale necesare ca sa proceseze informatia in sens invers, iar cei care reusesc cel mai bine in viata sunt copiii de 7 si 8, nu premiantii de 9 si 10, afirma Sorina Petrica, psiholog clinician si psihoterapeut de formare cognitiv comportamentala.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, Sorina Petrica a atras atentia asupra erorilor frecvente si grave pe care parintii, chiar animati de cele mai bune intentii, le fac in educatia copiilor lor pentru ca nu inteleg nevoile reale ale acestora.

Iar multe dintre aceste erori sunt consecinta faptului ca parintele nu isi intelege propriile emotii sau este prizonierul propriilor traume: "Noi ne vom afecta copiii in zone in care am fost afectati".


Care sunt cele mai frecvente si mai neconstientizate greseli ale parintilor in raport cu copiii lor?

Una dintre erorile tipice este ca reactioneaza la greseala copilului prin retragerea afectiunii. Cand copilul greseste, cel mai adesea parintele pune distanta fizica si emotionala intre el si copil, nu mai priveste copilul la fel, nu-i mai zambeste, nu-i mai vorbeste.

Copilul invata in acest mod sa se identifice cu greseala, sa simta rusine si isi formeaza in timp convingerea ca e "defect". Iar copilul care traieste frica de esec traieste si spaima de a nu fi abandonat.

Care e raspunsul corect la greseala copilului?

Copilaria se asociaza cu un proces intens de invatare. Orice proces de invatare implica in mod automat greseala. Asa ca raspunsul corect este cel in care parintele subliniaza ce a reusit copilul sa faca, oferind in acelasi timp sprijin pentru exersarea aspectelor care mai au nevoie de exercitiu pentru a fi invatate.

De exemplu, un copilul smulge jucaria din mana altui copil. In fata acestui comportament parintele trebuie sa vada ce abilitate ii lipseste copilului, ce abilitate trebuie sa-i construiasca pentru ca acest comportament sa dispara. In cazul nostru abilitatea necesara este sa formuleze cererea de a primi jucaria.

Dar, atentie!, invatarea comportamentala nu se produce pe loc, are nevoie de multa practica, de mult exercitiu. Trebuie oferite multe contexte in care copilul sa fie incurajat sa foloseasca alternativa comportamentala corecta fara sa fie pedepsit pentru ca nu o face. Daca va fi pedepsit si criticat, isi va pierde motivatia de a exersa comportamentul respectiv.

Un copil are nevoie de o luna de zile pentru a invata o abilitate simpla, precum formularea unei cereri, si a o aplica apoi spontan. Parintele trebuie asadar sa actioneze mai mult si sa vorbeasca mai putin.

Exista un moment cand pedeapsa devine totusi necesara?

Pedeapsa nu este eficienta. Nu il invata pe copil ce trebuie sa faca intr-o situatie viitoare. Pedeapsa este orice actiune a parintelui care sanctioneaza un comportament gresit fara a avea legatura cu acesta. Si cand copilul nu vede legatura logica intre cele doua, pedeapsa afecteaza relatia si faciliteaza lupta de putere cu parintele.

Daca sanctiunea are legatura cu comportamentul, ea ii dezvolta gandirea la consecinte: daca smulgi jucaria, ea ramane la celelalt copil. Aceasta legatura logica intre ceea ce face si ce primeste reprezinta baza disciplinarii.

Am observat ca in general copiii iubesc regulile poate chiar mai mult decat adultii. Asa este?

Regula aduce predictibilitate, iar aceasta le ofera siguranta. Un copil care traieste in mediu impredictibil traieste un nivel crescut de anxietate care se manifestata prin agitatie psihomotorie, neliniste, reactii emotionale intense.

Regula structureaza contextul de viata al copilului prin faptul ca ii arata ce anume asteapta parintele de la el. In plus, fiecare regula devine prin exercitiu un reper intern pentru ghidarea comportamentului viitor (autocontrol).

Ati vorbit de o eroare frecventa. Alta?

Adesea parintii disciplineaza in functie de propria dispozitie. Ceea ce penalizeaza cand sunt prost dispusi trec cu vederea cand sunt bine dispusi. Asta provoaca multa confuzie. Trebuie sa existe reguli si consecinte logice care decurg din incalcarea regulilor, instrumentele parintelui indiferent de dispozitia dintr-o zi sau alta.

Deseori insa disciplinarea se face in functie de obiectivul pe termen scurt, ignorand obiectivul pe termen lung, si asta e o alta eroare. Daca o fetita imbracata pentru gradinita isi varsa laptele pe ea si incepe sa planga, parintele are tendinta sa rezolve rapid problema, ii schimba rochia, ii spune sa nu mai planga, ii sterge lacrimile si gata.

Pe moment rezolva problema, dar ce nevoie are copilul pe termen lung? Important este ca aceasta fetita ajunsa adult sa stie sa isi gestioneze emotiile de disconfort. Ea nu va invata asta decat traind emotia de disconfort.

Deci parintele nu trebuie sa anuleze rapid disconfortul, ci sa ii explice copilului ce emotie traieste, ca este normal sa o traiasca, sa o lase sa si-o exprime prin plans, nu sa o indemne sa si-o reprime, si sa ii fie alaturi tot timpul.

Dupa ce copilul termina manifestarea emotionala, parintele o invata cum sa gestioneze situatia, de exemplu ii povesteste cum va fi spalata rochia patata cu detergentul pe care l-au vazut impreuna la televizor. Implicarea copilului in gasirea solutiei il ajuta sa se regleze emotional, dar nu sarim direct la solutie.

A patra eroare?

Felul in care parintele se raporteaza la emotiile copilului. Daca parintele are dificultati sa-si inteleaga si gestioneze propriile emotii ii va fi greu sa faca fata emotiilor de disconfort ale copilului. Noi ne vom afecta copiii in zone in care am fost afectati.

Se spune ca un copil e un elastic al parintelui catre propria copilarie.

Da, asa este. In relatia cu copilul, parintele poate avea in mod repetat reactii emotionale intense in raport cu anumite comportamente ale copilului. Fiecare reactie repetitiva arata un punct sensibil al parintelui, dar care poate fi si un punct de crestere al parintelui, daca el isi da seama ca reactia are legatura cu el insusi, nu cu copilul. Durerea mea ce spune despre mine?

Parintii care au teama accentuata de esec vor modela aceasta teama la copil. Sunt parinti care nu tolereaza plansul copilului pentru ca le este dificil sa isi tolereaza propriile emotii.

De exemplu, un parinte care foloseste preponderent logica si ii aduce frecevent argumente copilului va avea dificultati in a se conecta emotional cu el, efect al faptului ca partea aceasta nu a fost suficient exersata sau a fost inhibata.

Parintele care isi spune siesi ca nu e normal sa traiasca furie, frica, dezamagire asta ii va spune copilului, iar acesta va invata sa argumenteze impotriva propriilor emotii si nu se va dezvolta pe deplin, ca un avion care merge cu un singur motor. Emotia are rolul ei pentru a ne ajuta sa ne adaptam mai bine.

Exista parinti care isi trateaza copilul ca pe un apendice, nu fac diferenta intre persoana lor si persoana copilului. Ei vorbesc despre actiunile copilului la persoana intai plural: "am fost la gradinita", "n-am mancat astazi".

Acest parinte nu-l lasa pe copil sa mearga pe drumul lui. Copilului ii place ce ii place parintelui, face ce vrea parintele si se trezeste la varsta adulta ca toata viata a facut doar ce au vrut altii. Este o relatia simbiotica, sufoca personalitatea copilului.

Alt model este al parintilor care hiperprotejeaza copilul, nu il confrunta cu situatii dificile, il hranesc, il imbraca, ii fac dus pana la varste mari. Acesti copii invata neputinta si ajung in viata fara resursele necesare.

Situatia aceasta raspunde la o vulnerabilitate a parintelui, care nu-si vede propria utilitate si valoare decat in raport cu copilul. E mai ales problema parintilor care nu mai investesc in propria persoana si in viata de cuplu. Daca un om are o relatie buna cu el, o relatie de calitate in cuplu, va avea o relatie sanatoasa si cu copilul.

Ati invocat critica. Este o eroare?

Pana la 12 ani copilul nu invata deloc din critica, pentru ca nu are structurile cerebrale necesare ca sa proceseze informatia in sens invers. Deci pana la 12 ani copilul nu invata decat din feed-back pozitiv. Asta inseamna sa scoti in evidenta ce a reusit sa faca. Axandu-ne pe reusite, ii crestem motivatia de a exersa.

Cand criticam copilul in fazele incipiente ale invatarii ii distrugem increderea in el si ii afectam motivatia de a mai face. De aici scade exercitiul si automat performanta ramane slaba.

Vine parintele si spune: copilului meu nu-i place sa deseneze. Daca mergi inapoi descoperi ca atunci cand copilul a pus mana pe creion a fost criticat pentru diverse lucruri, i-au fost evidentiate nereusitele. Copiii, cand nu mai au motivatie, isi retrag efortul investit intr-o sarcina: nu vreau, nu stiu. Si ca adult, daca in fiecare zi ti se arata doar ce ai facut prost, te lasi de meserie.

Exista copii funciar buni si copii funciar rai?

Nu. Acelasi copil uneori are un comportament bun, alteori unul gresit. Copil cuminte, copil rau sunt etichete. Etichetarea este foarte nociva pentru ca seteaza un mod de a percepe persoana. Daca ii pun eticheta, voi fi cu mult mai sensibil la comportamentele asociate etichetei si le voi ignora pe cele contrare. In plus, stima de sine este dependenta de internalizarea etichetelor.

Copilul ajunge sa se defineasca in termenii folositi de adult la adresa lui, "bun" sau "rau", si ajunge sa manifeste comportamentele asociate etichetei.

Cand copilul se comporta adecvat sau inadecvat, trebuie sa ne referim la ce face, nu la cum este. Daca ma raportez la cum este, il trimit in viata cu niste convingeri despre propria persoana care nu il ajuta, nici in sensul bun, nici in sensul rau, si va avea tendintele sa faca doar lucrurile care confirma eticheta. Iar daca e vorba de o eticheta buna, pentru a o pastra nu va face decat lucrurile pe care le stie, nu va mai risca sa invete ca sa nu greseasca si sa nu piarda astfel eticheta.

Cand laudam copilul, o vom face cu aspecte care sunt in controlul lui si pot fi schimbate: ai muncit foarte mult, ai ales o strategie corecta. In caz de esec, copilul il va explica prin aceste lucruri care pot fi schimbate: daca nu am reusit, nu e pentru ca nu sunt in stare, ci pentru ca n-am muncit destul.

Cata importanta trebuie acordata notelor de la scoala?

E o mare eroare sa valorizezi copilul in principal in functie de nota. In timp, copilul invata sa isi ia valoarea dintr-o singura sursa. Nota nu este totul in controlul unui copil. Conteaza si felul in care s-a simtit cand a fost evaluat, felul in care s-a simtit profesorul, locul evaluarii cu toti factorii distractori.

Apoi performanta e variabila, ea nu spune nimic despre valoarea personala a copilului, ci despre ceea ce a putut sa faca in momentul respectiv.

Notele sunt un instrument, care arata ce a reusit copilul si ce mai are de facut, nu un instrument de valorizare. Se recomanda ca niciodata recompensele sa nu fie conditionate de performanta scolara.

Studiile arata ca nu copiii de 9 si 10 se vor adapta cel mai bine la viata adulta, ci aceia de 7 si 8. Premiantii fac din scoala miza vietii lor si, daca ceva se intampla, clacheaza. Ceilalti se ocupa si de scoala, dar si de viata lor sociala, emotionala, interactioneaza mai bine, invata sa-si gestioneze mai bine emotiile. Abilitatile sociale si emotionale nu se invata prin vorbe, ci prin exercitiu.


Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 677973 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
16 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente
 

 
 

 

pacat de acest articol,capital de important pentru cele mai multe

familii!
Este scris la nivel academic si un cititor neavizat nu intelege mare lucru!

un articol ce poate fi benefic

celor care au urechi sa auda si ochi ca sa vada.

Multi, prea multi parinti fac inconstient rau copiilor lor, ii fragilizeaza pentru restul vietii lor care de-abia incepe, crezand ca fac bine sau reptand ceea ce au apucat/trait ei in copilarie. Un vechi adagiu spune ca "drumul spre iad e pardosit de bune intentii".

 

 
 

determinant in educatia si formarea viitorului adult este

mai intai de toate materialul genetic pe care se cladeste,dar si aici exista...variabile,pentru ca doi parinti spre exemplu modele in societate pot da o odrasla ratata!
Multi copii au iesit oameni din orfelinate!,altii care au trait in puf si au primit o educatie aleasa au ajuns rebuturi!
Deci desi regula ramane valbila..."ce naste din pisica...soareci mananca",apar mutatii in functie de conditiile factorilor de mediu,conjuncturi!
Prin urmare exista o regula generala care poate ...prinde la putin mai mult de 50% dintre subiecti in materie de pregatire a viitorilor mostenitori!!

Aveti dreptate TATA. Barbarismele ar trebui evitate, mai ales

in presa. Limba literara ar trebui promovata, ca valoare nationala veritabila.

Problema este ce invata milioanele de copii romani din occident

Mai ales in lipsa scolilor cu programa in limba romana. La cele 6 milioane de romani plecati ar trebui mii de scoli in limba romana altfel copiii vor fi asimilati. In Romania sunt foarte multe scoli in limba maghiara dar cate sunt pentru romani in occident?

 

Nu va faceti grija dl. Cozmin, pentru educatii amiilor de

copii romani care traiesc si invata in Occident. Acolo este viata lor. Educatia lor este superioara educatiei actuale romanesti. Spun asta cu tritete, cu gandul la copii romani din Romania care nu au aceeasi oportunitate. Vreau sa remarc ca Educati romanesca a pierdut calitatile educatiei dinainte de 1989. Indiferent de tenta comunistoida a anumitor materii, ceea ce era tehnic avea toate caracteristicile educatiei occidentale. Si era serios, personal nu am avut niciodata pile si proptele. Poate ca unii (o minoritate de la Nomenclatura) aveau proptele, dar eu a trebuit sa invat si sa trec examene serioase.

Ajuns in Occident, nu am avut nici o dificultate de adaptatre sau lipsa de educatie fata de colegii locali. Citeodata, ii depaseam fara nici un efort.
In Romania am invata cum sa invat, nu am invatat cum sa memorez ca un papagal. Aceasta se invata si in Occident atazi. Dai examene cu toata documentatia pe masa, nu ai de ce sa copiezi. Trebuie insa sa rezolvi o problema, pe baza documentatiei scrise. Ceea ce tine de logica si inteligenta nu de memorie volatila.

Totodata, lipsa unei programe de invatamant comune

la nivelul UE arata lipsa de organizare si nu sunt astfel de mirare nici recentele actiuni ale Rusiei.

 
 

 

va dau dreptate in mare masura

dar aspectul important pus in discutie in articol este legat de un rau REAL pe care parintii il pot face copiilor lor fara sa aiba constiinta ca le malformeaza caracterul, ca le marcheaza negativ sensibilitatea si personalitatea. Si asta este intr-adevar o problema, pe cat de reala, pe atat de raspandita. Mi se pare mai important sa vorbim despre asta decat sa deturnam discutia spre " gandire drastic limitata de imperativele "corectitudinii politice" de care dau dovada mult prea des psihiatri si psih-pedagogii - sunt absolut de acord cu dumneavoastra. Si referintele, foarte juste, la erorile criminale facute de psihologi in legatura cu reeducarea, si referintele la fauna politica ori la false modele ale "reusitei sociale" etc. deturneaza discutia. Cred ca aceste probleme TREBUIE discutate in speranta ca ceva se va schimba in atitudinea acelor parinti care fac rau crezand ca fac bine.

Un articol absolut genial. Nu ar trebuie sa fie ignorat de nici un

parinte. Stiu ca nu sintem toti egali in fata educatiei unui copil, dar principiul de reactie pozitiva cuplat cu mecanismul de invatare a unor comportamente sociale noi este perfect!

Am aplicat aceste principii in educatia propriului meu copil si rezultatul a fost excelent. Imi aduc aminte de profesorul me de limba germana, un batran evreu (mda, asta este), care ne spunea (aveam vreo 5-6 ani) ca sintem toti cei mai inteligenti din lume si ca nimic nu este imposibi sau interzis. Ca putem face tort ce ne propunem, cu conditia sa fim staruitori si atenti la noutate. Era un mic profesor de cartier, care traia din lectii de germana si franceza date copiilor din imprejurimi, prin anii 1955. Toti eram copii modesti, fara parinti instariti, de abia iesisem din razboi...

Toti micii mei prieteni si vecini au astazi o situatie de calitate si traiesc cam peste tot pe planeta. Precizez ca nu stiu citi erau evrei, citi erau ortodoxi sau catolici, nu era un punct important. Eram toti copii, incepatori in viata.

Felicitari doamna IED pentru acest magnific articol.
Ar trebui sa il re-publicati cu regularitate.

 

parintii au si ei nevoie sa se spuna ca fac lucruri bune ! MULTE !

Nu am vazut pana acum nici un articol din care sa reiasa ca parintii fac si lucruri bune ! S-ar zice ca in societatea romaneasca toti parintii isi nenorocesc copiii ! Toti sunt bagati la ASA NU! Vine cate un psiholog, care de multe ori nici nu stie cum e sa fii parinte, care mai de care calificat si spune cat rau fac parintii copiilor...si incepe cu sfaturile...din pacate un copil nu vine cu un material de utilizare...parintii fac si bune si rele, ca orice om de pe planeta, parintii, ca si copiii au noie si ei de sustinere, nu doar de critici! societate bazata pe critici si care vede doar raul!!!! sau doar despre asta scriem! Insa sunt multi, FOARTE MULTI parinti care sunt animati de bine!!!! asta insa nu scrie in nici un articol !

 

Gradainita puiutul pufos

Noi am descoperit pentru cel mic al nostru o gradinita formidabila. Puiutul Pufos din sectorul 3. Am cautat mult pana sa o gasim insa cand am vazut ce activitati au si cum se comporta educatoarele cu copii ne-am spus ca este exact ce avem nevoie :)

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor