Cui foloseste "brandul" Arsenie Boca si ce se ascunde sub mitologizarea celui numit Sfantul Ardealului Interviu

1935: Romania este cutremurata de vestea ca Dumnezeu i s-a aratat ciobanului Petrache Lupu, la Maglavit, loc catre care pornesc grabnic pelerinii.

2018: un aradean anunta ca detine drepturile pentru imaginea lui Arsenie Boca, Sfantul neoficial al Ardealului, mai cunoscut in casele unora chiar decat Iisus Hristos.

Pe cei doi ii leaga insa mai multe decat emotia si speranta colectiva: Arsenie Boca ii ia, in epoca, "locul" ciobanului Lupu, la initiativa mitropolitului Ardealului, cel care voia sa ii readuca pe greco-catolici la ortodoxie.

Asa se face ca Arsenie Boca, un tanar cultivat, citit, initiat in mistica, dar cu un sentiment profund al orfanului, este folosit politic de Biserica Ortodoxa, dupa decretul din 1948, prin care este desfiintata abuziv Biserica Greco-Catolica, al carei rol in prezervarea constiintei romanesti in Ardeal a fost major.

Acesta este unul dintre conurile de umbra ale biografiei lui Arsenie Boca.

A avut Arsenie Boca o viata de sfant? A facut minuni? Acestea sunt intrebari pe care trebuie sa le lamureasca o comisie speciala, care analizeaza cererea de canonizare.

Pana atunci, insa, Tatiana Niculescu este cea care a reconstituit, neromantat, traseul prin lume al lui Arsenie Boca, de la tanarul care il citea pe Kant la calugarul de la Sambata de Sus si pana la pictorul de biserici care locuia impreuna cu Maicuta Zamfira intr-un apartament bucurestean.

Relatia aceasta cu Julieta Constantinescu, numele de mirean al femeii, este un alt element biografic care a nascut controverse, alaturi de relatia cu regimul comunist, fata de care a manifestat ceea ce numim "o rezistenta pasiva". Cert e ca, in arhivele CNSAS, nu exista vreun angajament semnat cu Securitatea.

Dar pana la urma intrebarea nu e daca isi merita Arsenie Boca posteritatea, ci ce se ascunde sub straturile succesive de mitologizari, despre care am vorbit cu autoarea volumului aflat in curs de aparitie la Editura Humanitas.

Arsenie Boca, uitat multa vreme, a fost recuperat in chip spectaculos dupa 1998, un moment care a coincis cu cererile de retrocedari ale Bisericii Greco-catolice. De atunci si pana astazi a devenit un brand deopotriva religios si comercial.

Foloseste cuiva sau, asa cum indeamna autoarea, ar fi mai bine sa ne rugam nu atat la Arsenie Boca, ci si pentru Arsenie Boca?

Tatiana Niculescu, continuati practic seria biografiilor cu acest volum care urmareste viata lui Arsenie Boca. El vine dupa biografia lui Zelea Codreanu, al carui titlu te trimite cumva si la temele subsidiare din biografia lui Arsenie Boca, pentru ca vorbiti acolo despre mistica rugaciunii si a revolverului. Acum insa, de ce tocmai Arsenie Boca, dupa Corneliu Zelea Codreanu?

Dintr-o intamplare si mai putin dintr-o intamplare. De ce dintr-o intamplare? Eu sunt pasionata de biografii, de cativa ani imi place sa scriu biografii si, dupa Codreanu, ma gandeam sa continui cu perioada interbelica si cu secolul XX. Mi se parea ca e o perioada care mai merita explorata, care are personalitati extraordinare cu biografii fascinante. Tot citind despre acesti oameni, am descoperit lucruri pe care publicul larg ar merita sa le cunoasca. Asta este partea de neintamplare.

Pe urma, m-am gandit: Bine, dar care ar fi personalitatea care sa capteze sau care capteaza deja imaginatia colectiva? Care este omul catre care se mai indreapta acum, in secolul XXI, gandul, emotia publicului? Si am rugat-o pe o prietena de-a mea, care e profesoara la Universitate, sa puna aceasta intrebare studentilor ei: Care este omul care va preocupa? Cine va intriga, va intereseaza din istoria secolului XX, din Romania?

In cateva dati, raspunsul a fost un ridicat din umeri, adica nimeni. Am fost foarte contrariata si dezamagita de acest prim raspuns si am tot insistat, sa mai incerce, sa mai intrebe.

La un moment dat, a reusit sa afle un nume, care a revenit in mai multe discutii cu studentii si acest nume era Arsenie Boca. Si atunci am propus editurii Humanitas biografia lui Arsenie Boca. Sigur, eram putin timorata, pentru ca ma gandeam ca trebuie sa fac niste sapaturi adanci in toate straturile de mitologie care s-au adunat de-a lungul anilor, ca sa ajung la ce va fi fost cat de cat mai aproape de realitate viata acestui om. Editura a fost de acord si m-am apucat de documentare.

Bun, dar v-ati pus intrebarea aceasta: Arsenie Boca a fost contemporan cu unele personaje despre care ati scris si indeobste cunoscute, dar a fost contemporan si cu Maniu si cu atatia altii. Cum se face ca dintre toate personajele interbelicului, recuperat astazi e tocmai Arsenie Boca?

Tocmai asta e interesant: de ce emotia atat de puternica a oamenilor nu se indreapta catre o figura politica sau catre Nicolae Steinhardt, de pilda, catre o figura de martir luminos sau de duhovnic luminat, ci catre un om care are multe parti de umbra, tot felul de complexitati, care are o parte magica si asa mai departe.

Raspunsul se afla, cred, in evolutia mediatica a imaginii lui din ultimii 20 de ani. Asa se face ca el este, pana la urma, cel mai cunoscut si el este pe buzele tuturor: pentru ca a fost ajutat sa fie.

Plasati, totusi, acest moment al recuperarii in momentul in care taranistii deschid dosarul retrocedarilor catre Biserica Greco-Catolica, in 1998. Cam tot pe atunci reapare figura lui Arsenie Boca, uitata cumva dupa moartea lui din 1989.

Sigur ca da, dar el a fost uitat si inainte de 1989. Fusese calugar si preot aproximativ 20 de ani, or el a trait 79 de ani, pana in 1989. A fost reabilitat in 1998, intr-un moment politic sensibil.

De acolo incoace, de fapt, putem privi in ce fel a crescut statura lui in constiinta publica, prin decizii politice si bisericesti. Nu m-a preocupat asta in mod special, probabil cineva ar putea sa scrie o istorie a mediatizarii si redescoperirii prin mediatizare a acestui personaj. Desi cred ca s-a scris deja despre asta.

Dincolo de aceasta recuperare in postcomunism, Arsenie Boca este deopotriva o creatie a epocii de atunci. In ce masura a influentat el epoca si in ce masura este, de fapt, o creatie a timpului sau?

El este, in epoca lui, adica in anii 1939, 1940, pana in 1959 si un produs al epocii sale, dar este si o victima a politicii bisericesti a mitropolitului de atunci al Ardealului, Nicolae Balan.

S-ar putea spune ca a fost o victima colaterala a competitiei confesionale din Ardealul vremii, care era mult mai cosmopolit, mozaicat religios, etnic, cultural decat il percepem noi astazi. Tanar calugar fiind, el a fost folosit in aceasta configuratie in care mitropolitul Balan tinea cu orice pret sa infiga, precum exploratorii de noi teritorii, un drapel manastiresc puternic al ortodoxiei in Ardeal.

Si a vazut potentialul public al lui Arsenie Boca.

Arsenie Boca avea un mare potential din acest punct de vedere. De altfel, in anii 1940, mitropolitul Balan il aduce la Sibiu pe Petrache Lupu, care fusese celebru in 1936, cand toata lumea se ducea la Maglavit si pelerinajele luasera un avant extraordinar, dar pe urma, popularitatea lui se stinsese.

Nu intra in tipologia celor charsimatici, care sa fi putut capitaliza.

Petrache Lupu era gangav si foarte modest, in toate felurile. Or, cand mitropolitul, in politica lui de creare a unui focar al ortodoxiei viu si care sa atraga multa lume in Ardeal, il aduce pe Petrache Lupu la Sibiu, esecul e total. Bietul Petrache Lupu nu prea a fost in stare sa faca o demonstratie de oratorie, nici vreo minune nu a facut. Nu a convins pe nimeni. Vremea lui trecuse.

Mitropolitul l-a scos atunci in fata pe acest tanar care era frumos, in primul rand ca prezenta, vorbea bine, era convingator, stapanea intuitiv arta spectacolului, stia sa dramatizeze un discurs. Exista o istorie povestita de martori oculari, in care el se urca pe o masa la sfarsitul unei mari intruniri religioase, ca sa tina o a doua cuvantare, pentru ca deja se inflacarase, era plin de idei si de mesaje. Bineinteles ca avea un succes enorm fata de ceea ce ar fi putut sa ofere bietul Petrache Lupu.

Asa incepe, de fapt, cariera spectaculoasa a lui Arsenie Boca.

Descoperit de mitropolitul Balan.

Intr-adevar. Concurenta confesionala in Ardealul vremii era mare, iar greco-catolicii aveau oameni luminati care atrageau foarte mult tineret. Era o competitie si cu celelalte zone ale tarii: in Sud, fusese marele fenomen Maglavit, in Moldova, zona Galati, era manastirea Vladimiresti, cu maica Veronica si viziunile ei, care starnisera o emotie extraordinara. In Ardeal, pe linia aceasta ortodoxa a unor presupuse epifanii, nu existau evenimente religioase suficient de puternice care sa atraga lumea.

Mitropolitul, om foarte cultivat, ambitios, un om foarte bine organizat, dar si un mare oportunist, care a stiut sa navigheze prin toate apele politice ale vremii, si in perioada interbelica, si ulterior, avea o viziune limpede si voia sa o duca la indeplinire. Cauta oameni potriviti.

Arsenie Boca a fost unul dintre ei si probabil cel mai interesant si cel cu foarte mare potential.

Putea sa ii convinga si pe sibieni, si pe batranele de la tara, de la Sambata de Sus.

Si nu numai pe batrane, ci si tineretul. Si de la tara, si de la oras veneau sa il vada, pentru ca el stia sa se adreseze deopotriva oamenilor de la tara, in mare parte analfabeti, si studentimii de la Bucuresti, de la Cluj sau Sibiu.

Dar nu intotdeauna in limbaj canonic. Ghicea, de pilda, in palma.

Asta este o alta poveste. Noi il percepem acum pe Arsenie Boca invesmantat in straturile de mitologie si de hagiografie ulterioare, ca pe o personalitate monolitica: Acesta este marele om!

Or, ca in viata fiecarui om, el parcurge niste etape, el devine treptat cel care este la o varsta si la alta, exista o evolutie a preocuparilor lui, exista o evolutie a dubiilor lui, legate de raporturile stiintei cu religia, de pilda, de raporturile realitatii cu paranormalul, de raporturile materialismului epocii cu stiintele oculte de care e fascinat de timpuriu. Cand se joaca, la un moment dat, ghicind in palma, nu inseamna ca se si ia in serios ca vrajitor.

Inca din adolescenta citeste enorm, e un ins singuratic si retras, pentru ca are o psihologie de orfan. Chiar daca nu e orfan din primii ani ai copilariei, viata lui are coordonatele unui copil orfan, care traieste aceasta suferinta si tensiunea abandonului si se indreapta, cu toate fortele, catre lecturi, catre stiinta, catre religie, il pasioneaza si medicina la un moment dat si, sigur, catre pictura.

Si citeste pe coordonatele din epoca.

Epoca lui este epoca stiintelor oculte, a iluzionismului, este epoca unei masive infuzii de cultura hindusa si indiana, si prin Mircea Eliade, la noi, dar nu numai, care se asaza intre doua razboaie cumplite si in care suferinta razboiului, moartea, atrocitatile ii fac pe oameni sa caute un tarm de stabilitate.

E o epoca a curentelor de spiritualitate, dar si de spiritualism, care se intalnesc si care exprima o mare cautare: "De ce atata suferinta? Ce e dincolo de moarte?". Sunt intrebari eterne care in vremuri de criza capata o urgenta si o acuitate aparte..

Primul element de controversa este legat de implicarea in asimilarea greco-catolicilor din Ardeal. Este implicat in acest razboi asupra Bisericii Greco-Catolice si este trimis tocmai la Prislop, un focar al greco-catolicismului.

In vremea patriarhului Justinian si cu ajutorul mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan, Arsenie Boca ajunge un fel de inspector manastiresc insarcinat cu aducerea greco-catolicilor la ortodoxie. Face in perioada aceea mai multe drumuri, nu numai in Ardeal, in acest scop, pentru a-si onora mandatul. Acesta este un punct interesant din biografia lui, pentru ca el este pe jumatate greco-catolic, dupa tata, si ortodox, dupa mama, si, iata, intr-un context politic complicat, ne aflam in anii 1949, dupa decretul prin care se desfiintase abuziv Biserica Greco-Catolica, el este inregimentat in aceasta "oaste" a Bisericii Ortodoxe, care trebuie sa se ocupe de inglobarea si asimilarea greco-catolicilor.

Ca preot si calugar, nu facea lucrurile de capul lui, dar cred ca le facea si din convingere personala. Nu cred ca, in aceasta privinta, au existat o coliziune si o tensiune intre constiinta lui si misiunea pe care o avea si pe care trebuia sa o indeplineasca.

Noi percepem astazi lucrurile foarte tabloidizat, in alb si negru, dar in Ardealul vremii, pana la acest moment, 1948, greco-catolicii si ortodocsii se intelesesera destul de bine, chiar colaborau in multe situatii. Exista o competitie confesionala, sigur, dar ea era fertila si dadea rezultate bune pentru populatie. Cele doua Biserici se aflasera in acelasi gand si unitate pentru drepturile romanilor.

In Ardeal, greco-catolicii fusesera mai nationalisti decat toti nationalistii...

Ajungem la o tema sensibila: din biografia lui Arsenie Boca se desprinde si biografia Bisericii Ortodoxe Romane in comunism.

In carte, nu am atins acest subiect decat in treacat, pentru ca nu m-a preocupat lucrul acesta decat in masura in care se leaga cumva de biografia lui Arsenie Boca, care parcurge toata aceasta perioada dificila, neagra a Bisericii. Nu a fost o perioada usoara.

Patriarhul Justinian e adesea mult simplificat, unii fac din el un inger, altii fac din el un vandut comunistilor. Lucrurile sunt mai nuantate, el a jucat cumva pe sarma, incercand sa mai salveze ce se mai putea salva, incercand sa faca si pe placul puterii comuniste, incercand sa traga sfori si in culise, in asa fel incat manastirile sa mai fie cat de cat ocrotite.

In privinta desfiintarii Bisericii Greco-Catolice, insa, a urmat fara scrupule modelul sovietic.

Amintiti, totusi, cum a ajuns in fruntea Bisericii, prin niste jocuri de culise, ale caror sfori au fost trase tot de mitropolitul Ardealului din acea vreme.

Desigur, era un context in care politica lumeasca si politica bisericeasca erau foarte apropiate si ingemanate. Sunt lucruri cunoscute.

De unde acest concept pe care indeobste il blamam cand vorbim despre comunism, de "rezistenta pasiva".

Arsenie Boca a practicat rezistenta pasiva, cel putin asa rezulta atat din documente, cat si din amintirile celor care l-au cunoscut. El nu a fost un militant anti-comunist, nu a fost un ins care sa se lupte cu regimul, cum au fost alti preoti si episcopi ortodocsi care, intr-adevar, s-au luptat pana la ultima suflare cu comunismul epocii, care au facut si puscarie ani de zile.

A facut si el o perioada, un an la Canal si in total aproape doi ani, cu arestari, anchetari, pe linia raportului lui cu legionarii.

Dar el nu a fost nici legionar, nu a impartasit violenta si metodele Miscarii Legionare si asta rezulta limpede.

Unii, sigur, au spus despre el ca era prea vanitos ca sa se lase condus de vreun conducator legionar, fie el Codreanu sau Sima si ca Siguranta, la un moment dat, il banuia ca ar fi un fel de conducator din umbra, mistic, al Miscarii Legionare. Nu exista suficiente dovezi in acest sens. Dimpotriva, el condamna periodic violenta legionara si implicarea legionarilor in politica.

Din punctul acesta de vedere, si fata de legionari, si fata de comunisti pastreaza o distanta securizanta. Interpreteaza cuvintele lui Iisus "sa dai Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu" in cheia rezistentei pasive.

Nu raspundeti acestei intrebari, dar ea apare. Cum sta Arsenie Boca in relatie cu Securitatea: Pomeniti si de un nume de cod, Anastase, care ar putea trimite la el.

Nu stim, asta le ramane istoricilor sa descopere. Eu la CNSAS am consultat mai multe dosare: dosarul lui, dosarul Maicii Zamfira si pe cele ale calugaritelor de la Prislop, dosarul mitropolitului Balan, dosarul grupului de la Vladimiresti. In dosare, nu exista vreun angajament fata de Securitate semnat de Arsenie Boca, dar formula lui de rezistenta pasiva a facut in repetate randuri sa fie vizat ca un potential colaborator.

Securitatea, de mai multe ori, il urmareste pas cu pas, pe perioade scurte de timp, tocmai ca sa vada daca are suficiente relatii cu oameni interesanti pentru Securitate, daca e suficient de bine situat in contextul vremii, ca sa fie folosit.

Si era suficient, dar ramanea ca Securitatea sa identifice un interlocutor de nivelul lui Arsenie Boca.

Da, se spune asta la un moment dat, intr-un dosar. "Verdictul" este ca au de-a face cu ins versat, inteligent, "smecher", din punctul lor de vedere, un ins pe care l-ar putea folosi si recruta, dar le trebuia cineva care sa fie de talia lui. Altfel spus: "Nu putem trimite un agent ageamiu sa il recruteze pe un om ca Arsenie Boca".

Si sugestia este Nichifor Crainic.

Sugestia este Nichifor Crainic, care fusese profesorul si prietenul lui, care facuse niste ani de puscarie, care trecuse si el prin multe si care, dupa suferintele crancene din puscarie, se aliniaza si se converteste la noua realitate comunista a vremii.

Ei au ramas in legatura pana cand Crainic a murit, Arsenie Boca a fost la inmormantarea lui si pe urma anual mergea la parastase, la comemorarile lui Crainic.

Daca aceasta apropiere de Securitate s-a facut prin Crainic, iarasi, undeva, in dosare colaterale, ar trebui sa existe niste dovezi limpezi.

Daca s-a facut sau nu o apropiere e una, dar putem spune ca Arsenie Boca a avut parte de succes lumesc. A fost angajat la atelierul Patriarhiei.

Poate ca succes e mult spus. El a avut, dupa alungarea din manastirea de la Prislop, in 1959, o viata oarecum linistita, comparata cu a altora, pentru ca vorbim in context. A fost angajat la atelierele de pictura ale Patriarhiei, era apreciat de patriarhul Justinian - bine, adusese si servicii Bisericii, prin activitatea lui de inspector manastiresc si de readucere a greco-catolicilor la ortodoxie.

Mai tarziu, insa, cand patriarhul ii trimite pe alti calugari inapoi, in manastirile de unde fusesera alungati in anii '50, lui si maicii Zamfira li se refuza intoarcerea la Prislop.

Se simte nedreptatit si se pensioneaza, inceteaza lucrul la atelierele Patriarhiei si se retrage ca pictor bisericesc. Picteaza fresce intr-o micuta biserica de la Draganescu.

Avem un al treilea element de controversa, relatia cu Maicuta Zamfira, cu care locuieste ani de zile, ca un cuplu.

Aceasta este o relatie cu multe mistere in biografia lui. Diferenta de varsta dintre ei este de 15 ani, el o cunoaste pe vremea cand era la Sambata si tinea un fel de vacante spirituale pentru studenti. Ea era studenta, in acea vreme li se daduse voie si fetelor sa faca Teologie, si studia si Filosofia. Era o fata inteligenta, cultivata, foarte ambitioasa si cu pasiuni puternice.

Relatia lor dureaza pana la sfarsitul vietii lui Arsenie Boca, aproape 40 de ani.

O relatie care il determina sa schimbe chiar profilul manastirii Prislop intr-una de maici.

Asa crede Lidia Staniloaie, fiica lui Dumitru Staniloaie, in cartea de amintiri pe care a scris-o si in care e destul de severa cu Arsenie Boca.

Relatia lui Arsenie Boca cu maica Zamfira - pe numele de fata, Julieta Constantinescu - e greu definibila. Eu cred, din tot ce am citit, ca, intr-adevar, ei au trait manastireste, chiar daca au trait sub acelasi acoperis, la Bucuresti in apartamente cu doua camere, in spatii mici.

In ciuda diverselor speculatii, chiar si ale securistilor vremii, care ii declarau concubini, presupunerea mea este ca nu a existat cu adevarat o relatie de intimitate erotica intre ei. Nu cred asta.

Ramane si aici o intrebare, daca exista sau nu un act civil de casatorie.

Daca exista, sau daca mai exista, poate ca va fi scos la iveala la un moment dat. In perioada despre care vorbim si dupa alungarea calugarilor din manastiri, multi recurgeau la aceasta formula, a casatoriei de forma, pentru ca asa scapau mai repede de supravegherea Securitatii. Se considera ca s-au incadrat intr-o familie si au renuntat la ceea ce securistii numeau activitate mistica...

Bun, dar Arsenie Boca nu numai ca nu a scapat asa de ochiul Securitatii, dar s-a plasat imediat in raza lui. Ii spunea Maicii Zamfira jandarmul lui, si asta era sensul.

Exista, nu numai despre Julieta, ci si despre alte calugarite, suficiente dovezi si documente din care rezulta ca au colaborat, fie din convingere, fie de frica, fie pe baza unui angajament scris cu Securitatea.

Despre Julieta rezulta din dosare colaterale ca se afla in legatura cu Securitatea, cu Ministerul Cultelor, avea si relatii care o ajutau sa navigheze prin complicatiile politice ale vremii, dar facea multe lucruri si din convingere. Parea convinsa ca societatea care se instaurase in Romania si regimul politic erau cele care realmente aduceau un fel de crestinism social minunat pentru toti oamenii.

Relatia lor incepe cu marea ei vulnerabilitate, dar la final el devine cel vulnerabil.

Forta ei, daca e sa vorbim in termeni psihologici, este slabiciunea ei, aparenta ei slabiciune. Ea practica, nu neaparat premedidat, ci mai curand din instinct, un santaj continuu, amenintand de fiecare data cand nu i se face voia ca se sinucide. El, desi este un foarte bun cunoscator al psihologiei, pare sa se lase de fiecare data santajat sentimental de aceste amenintari.

Sigur, daca ne mutam din logica psihologica in logica evanghelica, Arsenie Boca urmeaza aici un model evanghelic, face tot ce ii sta in putinta pentru ca un om care i s-a incredintat sa nu comita pacatul de moarte al sinuciderii.

E si nevoia lui aici de a fi salvator.

Sigur ca este si asta, el se considera un ins care poate si trebuie sa salveze oamenii de la situatii grave. In fond, e menirea lui de preot.

Ea jongleaza cu toate aceste detalii si subtilitati emotionale, ca sa obtina ce vrea.

In orice caz, imaginea de om providential, charismatic, de vraci popular, chiar de magician sau de fachir fascinant a lui Arsenie Boca, istoric vorbind, a fost construita in special de femei, intretinuta foarte tare de Zamfira si intarita apoi mediatic pana in zilele noastre.

O asemanare cu felul in care si figura lui Zelea Codreanu a fost intretinuta de femei.

E firesc, pentru ca si unul, si celalalt erau barbati foarte frumosi. Toate amintirile despre Arsenie Boca subliniaza aceasta extraordinara fascinatie pe care o exercitau prezenta lui, privirea lui, modul lui de a vorbi, aura aceasta de persoana puternica, dominatoare, atasanta.

Despre Codreanu spuneti, in biografia pe care i-ati dedicat-o, ca daca nu ar fi fost asasinat si astfel martirizat, nu am fi vorbit atat de el. Care e momentul similar pentru Arsenie Boca?

Dupa caderea comunismului si mai ales dupa anii 2000, Arsenie Boca a devenit un mare produs mediatic. Sigur ca acest produs mediatic nu este inocent in privinta raportului cu o anume politica bisericeasca si cu interese financiare evidente.

I se spune Sfantul Ardealului, de altfel.

E numit in mod neoficial.

Oficial, exista o comisie care se ocupa de analiza cererii de canonizare.

Se ocupa de cercetarea in vederea canonizarii. Ramane de vazut daca aceasta comisie va ceda, pana la urma, presiunii populare.

Care de unde vine?

Pe de o parte, vine din perioada interbelica, dar s-ar fi stins daca nu era reaprinsa mediatic incepand mai ales cu anii 2000.

Altminteri, probabil ca un public evanghelizat, mai degraba decat sa se roage la Arsenie Boca, s-ar ruga si pentru Arsenie Boca, pentru revenirea lui la ceea ce a fost cu adevarat si pentru eliberarea lui de toate aceste enorme poveri de autoritate si responsabilitate, in cer si pe pamant, care i se pun in carca prin mediatizarea si tabloidizarea excesiva.

O explicatie pentru acest comportament religios cu proportii pagane care sa fie? De multe ori, senzatia e ca te opresti cu credinta la acesti mediatori proclamati in relatia cu sacrul si nu treci mai departe.

E cunoscut fenomenul crestinismului fara Hristos. Cred ca, cel putin in anumite medii din Romania, care nu trebuie condamnate pentru asta, Arsenie Boca este o figura mult mai importanta si mai familiara decat Iisus Hristos.

Carui fapt s-ar datora acest sincretism magico-religios, carui fapt s-ar datora apetenta mai curand fata de superstitie decat fata de religiozitatea evanghelica, nu sunt in masura sa dau un verdict. As putea formula o ipoteza: cred ca se datoreaza ignorantei, lipsei de educatie religioasa coerenta, dar si unor nesatule interese financiare care il vand publicului pe Arsenie Boca ca pe un fel de talisman magic si panaceu.

Oameni pe care nici Biserica, nici statul nu ii sustine si nu ii ajuta in niciun fel recurg in mod legitim la orice credinta care le-ar putea aduce putina speranta.

Vorbind despre aceasta presiune pentru canonizare, sunt cateva criterii pentru ca Biserica sa admita cererea. Printre acestea, viata dusa in sfintenie si facerea de minuni, daca primul criteriu poate fi interpretabil, cum stam la cel de-al doilea, asa cum reiese din documentele consultate?

In privinta celui de al doilea criteriu, fara sa contest eventualele dovezi aflate in atentia comisiei care stabileste criteriile si cerceteaza marturiile, l-as cita pe Arsenie Boca, dintr-o declaratie care a inspirat titlul cartii mele: "la mine vine multa lume. Eu insa nu le fac nimic, decat stau de vorba cu ei, ii indrum si cand pleaca spun ca au fost schimbati, si atunci ei ma considera facator de minuni."

Tatiana Niculescu este scriitoare, autoare a romanelor Spovedanie la Tanacu, Noptile Patriarhului, Povestea domnitei Marina si a basarabeanului necunoscut

Romanul ei de debut, Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), a devenit piesa de teatru in dramatizarea autoarei si in regia lui Andrei Serban. Acelasi roman a stat la baza filmului Dupa dealuri, care a obtinut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes in 2012.

Intre 1995 si 2008, a fost redactor, prezentator si apoi redactor-sef al sectiei romane a BBC World Service. La Editura Humanitas a mai publicat volumele Regina Maria: ultima dorinta (2015; ed. a II-a 2016), Mihai I: ultimul rege al romanilor (2016) si Mistica rugaciunii si a revolverului: Viata lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017) .

Scenariu-bombă în coaliție. Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu înainte de depunerea candidaturii ar fi deja stabilită SURSE

Cătălin Cîrstoiu va lămuri totul în legătură cu candidatura sa la Primăria Capitalei într-o conferința de presă, este mesajul public al coaliției PSD-PNL. În spatele ușilor,...

România trimite militari să lupte împotriva rebelilor houthi. Cererea lui Klaus Iohannis

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act marţi, 16 aprilie, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează Parlamentul că a aprobat...