O forta mai mare decat orice (Opinii)

"Aici se sta la rand sa iei paste?", ma intreba tipul abia intrat in biserica. Il stiam de cand eram mici si era un tip slabut, care dadea guma si alte alea "periculosilor" de varsta noastra, ca sa aiba "spate".

Acum e inalt, solid, conduce masina fara permis, face combinatii dubioase, probabil ilegale, si umbla cu tot felul de tipi la fel de dubiosi.

In fiecare an, cand sunt acasa de Paste si merg la biserica in oraselul in care am locuit, il vad si pe el pe acolo. Sigur nu e ceea ce ai numi un credincios sau macar un credincios clasic, dar aici nu judec, intrucat nici credinta mea nu depaseste prea des sau prea mult credinta in fortele proprii. Dar de fiecare data, in toti anii, il vad pe el la biserica si ii vad si pe altii. Ii stiu pe aproape toti.

De la batrani credinciosi la copii care vin imbracati in costumase la biserica sa ia lumina, pana la un amic pe care-l stiu ca gen rapper si nu are mai nimic in comun cu cele sfinte. Tot asa, vin acolo procurori, politisti obisnuiti cu spaga, oameni care sapa santuri, bogati aroganti si exemplele de diversitate pot merge pana la tineri care si-au facut o viata buna muncind corect si tragand tare sau la altii care marturisesc in gura mare ca fura in Italia.

"Nu mai fur pe acolo", imi zicea vara trecuta unul dintre ei. "Te-ai lasat?" "Nu, dar a venit vara si nu mai pot baga lucruri pe maneci", a venit raspunsul. Si tipul asta era pe la biserica. Nu concepea sa nu ia "pastite", cum nu concepe aproape nimeni, nici chiar cei care sunt atei fara sa vorbeasca despre asta, preferand sa tina tacerea, daca vine subiectul.

Toti oamenii astia, Romania in miniatura, nu vin sa se curete sufleteste, vin doar pentru ca ii mana una dintre cele mai puternice forte pe care ai sa le vezi. Forta traditiei, a tot ceea ce ne defineste ca popor. Traditia crestina intr-o lume care devine din ce in ce mai lipsita de Dumnezeu, si la propriu, si la figurat, dar care isi pastreaza formele, daca nu fondul. In asta consta forta Bisericii. In faptul ca e depozitara acestor traditii.

Oricat ar scadea Biserica Ortodoxa in ochii oamenilor, oricati preoti corupti financiar si sufleteste ar exista in Romania (si sunt destui), oricat am scrie noi articole suculente despre bogatia exagerata si practicile discutabile ale acestei institutii, care fac valva in mediul online, aceasta forta va ramane, pentru ca e parte din identitatea noastra. Si, daca e sa fim cinstiti, ca societate, suntem extrem de asemanatori, in comportamente, vicii si virturi, cu Biserica.

"Ba, tu nu te inchini cand treci pe langa o biserica?", m-a intrebat o data un prieten. N-o fac, prefer faptele, sa le zicem bune, cand am ocazia, fara a fi o Maica Tereza. El face asta, desi asta e printre putinele obiceiuri crestine pe care le practica, daca ma gandesc numai ca mai mereu e in relatie cu vreo 4 fete. In acelasi timp.

Si totusi, in Biserica, de Paste, ma inchin si eu, uneori surprins de propriile-mi gesturi. Nu e vorba doar despre conformism, despre indemnul nevazut al multimii religioase, profund sau nu, de langa tine. E o forta mult mai mare. Nu e credinta, asa cum ar crede multi. E puterea acelui "trebuie", acelui "noi suntem astia", a acelui liant facut pe baze religioase, dar care rezista si acum, cand viata noastra nu mai e ghidata de religie in sensul strict, ba chiar din contra.

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...