Ziare.com

Bucurestiul, asa cum nu l-ai cunoscut niciodata (Galerie foto)

de Adriana Toma
Duminica, 11 Martie 2012, ora 17:15

   

Bucurestiul, asa cum nu l-ai cunoscut niciodata (Galerie foto)
Aglomerat, plin de gropi, cu o arhitectura haotica si mult prea pestrit din punct de vedere social. Ne mananca atat de mult timp si ne impinge rabdarea la limite atat de nebanuite, incat nici nu vrem sa-l vedem la fata, daca nu e musai...

Am devenit etern plictisiti de un oras pe care n-am avut niciodata curiozitatea sa-l cunoastem, dar pe care nu am pregetat nici macar o data sa-l criticam, cu sau fara motiv.

Undeva, candva, pe parcursul relatiei noastre comune, ne-am pierdut interesul... A cui e vina? "Cei mai multi dintre noi avem inca naivitatea sa credem ca orasele traiesc prin cladiri, parcuri, bulevarde, tramvaie si telefoane. Greseala! Orasele traiesc prin sufletul lor", spunea scriitorul Felix Aderca.

Romani de legenda: Primul pilot din lume care a zburat cu picioarele amputate

In loc sa-l calcam in picioare pentru un prezent atat de intangibil si relativ si in loc sa cautam vinovatii fara vina, poate ca am intelege mai bine Bucurestiul daca l-am cunoaste in complexitatea istoriei, a legendelor si a povestilor lui nemuritoare!

Castelul Tepes



Castelul Tepes din Bucuresti, o adevarata comoara turistica situata in centrul Capitalei, este inca o necunoscuta pentru foarte multi oameni. Aflat in imediata apropiere a parcului Carol, adaposteste actualul sediu al Oficiului National pentru Cultul Eroilor si poate fi vizitat de doua ori pe an.

Zilele in care isi deschide portile sunt de Ziua Eroilor si in preajma Zilei Armatei, 25 octombrie. Anul trecut nu mai putin de 5.000 de oameni i-au trecut pragul. Motivul pentru care acest obiectiv turistic, care reproduce Cetatea Poenari ridicata de Tepes, este vizitat atat de rar il reprezinta faptul ca... trebuie urcate niste scari inguste si putin luminate, cu un grad ridicat de periculozitate.

Asadar, pana la reabilitarile de care are atata nevoie, pare-se mult prea costisitoare pentru Municipalitate, vom trece in continuare pe langa Castelul Tepes din Bucuresti fara sa stim macar ca este acolo.

Bucurestioara, paraul pierdut



Bucurestioara a fost un parau care a strabatut, odata, Capitala. Disparut de mult timp din memoria bucurestenilor, Bucurestioara a fost singurul parau ce strabatea metropola, printre casele si gradinile Capitalei, si singura apa curgatoare, dupa Dambovita, ce scalda vechiul oras al Bucurestiului.

Prima mentiune a Bucurestioarei dateaza din 15 mai 1670, intr-un document judecatoresc cu privire la o disputa de terenuri intre biserica si boierii locali. Utilizat pe post de canal de scurgere pentru resturile menajere, paraul a devenit poluat si insalubru, pe masura ce aceasta practica a devenit o metoda de extindere a terenurilor.

La 1832 apare ultima mentiune a paraului in jurnalul anonim al unui insotitor al generalului Kiseleff: "Orasul Bucuresti, capitala Valahiei mari, a primit aceasta denumire de la paraiasul ce se numeste Bucuresti(oara), care curgea pe atunci prin apropierea bisericii Stelea; urmele acestui paraias se pot observa si pana acum".

In 1847 insa, marele incendiu si reorganizarea structurii strazilor va sterge si ultimele urme ale Bucurestioarei, iar in 1873 paraul dispare definitiv, odata cu secarea lacului Icoanei.

Moara lui Assan



Construita in anul 1853 de negustorii Gheorghe Assan (1821-1866) si Ioan Martinovici (1820-1882), este prima moara cu aburi din Romania. Moara a fost ridicata in zona Obor-Lizeanu, din Bucuresti.

In prezent, se afla intr-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificata in evidentele Ministerului Culturii si Cultelor ca fiind monument istoric de valoare nationala si face parte din patrimoniul industrial.

Biserica Amzei, sau unde Cuza, in pat cu amanta, a fost fortat sa abdice



Despre imprejurarile domestice in care a avut loc abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a scris destul de putin. Poate si dintr-o anumita jena a istoricilor, care au simtit nevoia de a-l proteja pe cel care a infaptuit unirea principatelor.

Cert este ca, in noaptea de 11 februarie 1866, in momentul cand "pucistii" au dat buzna peste Cuza, cerandu-i sa-si semenze abdicarea de la tron, domnitorul se afla in pat cu amanta sa, Maria Obrenovici, vaduva din Iasi a unuia dintre printii Serbiei, Efrem.

La putin timp dupa inceperea idilei dintre Cuza si Obrenovici, la 12 martie 1862, domnul stapanitor cumpara cu 7.000 de galbeni imparatesti, de la Manolache Zefcari, o casa cocheta, situata in strada Biserica Amzei, numarul 3.



Era o constructie relativ mica, dar bine impartita, amplasata pe o strada nu prea frecventata, dar in acelasi timp aproape de palatul domnesc si cu iesire la cea mai importanta artera de circulatie a vremii: Podul Mogosoaiei.

Carol I, la venirea in Bucuresti: Unde e palatul?



La 27 de ani, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen accepta sa vina intr-o tara pe care nu o cunostea, iar drumul pana in Romania nu a fost chiar placut: Carol a folosit un nume fals, s-a ascuns si a "calatorit" intr-o caruta. Pana a ajuns la Bucuresti, a fost uimit, nu intr-un mod placut, de saracia si dezorganizarea pe care le-a observat in drumul sau prin satele Romaniei.

Printul strain n-a fost prea impresionat nici de "casa" care i se pregatise, fosta resedinta a boierului Golescu, care, dupa ce fusese scoala militara, cazarma si spital, fusese amenajata ca locuinta princiara. Din acest motiv, la vederea imobilului, Carol ar fi intrebat "Dar unde e palatul?".

Intr-adevar, atunci cand printul strain Carol, sprijinit de Napoleon al III-lea si adus de I. C. Bratianu, a venit in Romania, tara platea dari Imperiului Otoman, se afla intr-o stare nu tocmai fericita si era pe ultimele locuri in Europa din punct de vedere al economiei, al civilizatiei, al infrastructurii sau al educatiei.

Pe atunci, Bucurestiul nu era decat umbra unui mare oras. Fusese distrus pe trei sferturi de incendiul din 1847, marsurile si contramarsurile armatelor rusesti, inundatiile, holera, incursiunile talharilor, foametea si ciuma facusera ce mai ramasese de facut.

Calea Grivitei, vechea Strada Tacuta



Strada Tacuta, astazi Calea Grivitei, era cea mai lunga strada din Capitala la mijlocul secolului al XIX-lea. Inainte sa se cheme Strada tacuta, Calea Grivitei s-a numit si Drumul Targovistei.

Denumirea actuala a primit-o, impreuna cu mai multe artere ale Capitalei - Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor - dupa razboiul de Independenta din 1877-1878, in amintirea redutei Grivita.

Mita Biciclista, pe Calea Victoriei



O celebra figura feminina a Bucurestilor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din primele decenii ale secolului al XX-lea a fost tanara Maria Mihaescu, cunoscuta sub numele de "Mita Biciclista", cea care, purtand pantaloni, pedala cu energie pe Calea Victoriei, sfidand prejudecatile timpului si conventionalismele conservatoare.

Maria Mihaiescu s-a nascut in 1885, la Ditesti, in judetul Prahova, si a cunoscut celebritatea odata cu pasiunea pentru biciclete. Daca ai fi trait in Bucuresti pe la 1900, cu siguranta ai fi fost marcat de prezenta unei femei frumoase care, pe la orele pranzului, se plimba pe "biticlu" pe Calea Victoriei.

Marturie a luxului in care a locuit Mita Biciclista ramane casa de langa Biserica Amzei, din Capitala. Cladirea a fost construita in 1910, de arhitectul N.C. Mihaiescu si a fost declarata monument de arhitectura in stil baroc.

Daca te vei plimba prin centrul Capitalei, pe langa Biserica Amzei sau Ambasada Frantei, vei observa, pe colt, o casa darapanata, intr-o stare avansata de degradare. Chiar si asa, casa mai pastreaza insa farmecul interbelic, cu balcoane si basoreliefuri cu heruvimi, lei si cupidoni.

Nicolae Labis a murit in Rahova?



In noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp dupa aniversarea implinirii a 21 de ani, Nicolae Labis, care petrecuse cateva ore cu prietenii la Casa Capsa si apoi la restaurantul Victoria, a plecat sa ia un tramvai.

Amorul in Bucurestiul interbelic

Era dupa miezul noptii cand Labis a fost condus acasa de Maria Polevoi, o dansatoare in trupa Armatei, pe care o intalnise in acea seara. Aparent, el si-a pierdut echilibrul si a fost prins in grilajul dintre vagoane, lovindu-se cu capul de trotuar, fiind tarat pe o distanta scurta. La scurt timp, starea i s-a inrautatit si a murit.

Locul unde s-a produs accidentul ar fi fost Piata Universitatii, insa surse neoficiale spun ca, de fapt, Labis s-ar fi accidentat in Rahova, cunoscut astazi drept unul dintre cele mai rau-famate cartiere ale Capitalei.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 9676 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
12 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

A fost...

...ce-a fost, s-a pierdut ceea ce s-a pierdut; dar macar de acum inainte sa nu ne mai batjocorim, organizat si la scara nationala, patrimoniul arhitectural. Deja...

 

O rectificare

Carol I nu a venit in Romania adus nici de Bratianu, nici de bolsevici. In aprilie 1866 a fost un plebiscit aprobat de 97% din romani, deci si de familia mea sau a voastra.
Cei 3% care nu l-au votat erau din Iasi, dorind sa destrame Unirea Principatelor si sa mute capitala inapoi la Iasi.

Bucurestii de altadata!

Imi amintesc ca acum vreo 10 ani am citit o carte scrisa de un american despre Balcanii in preajma primului razboi mondial. Cartea nu a fost tradusa in Romania dupa stiinta mea, pana acum. Autorul si-a propus sa descrie si contextul istoric, si atmosfera din acei ani premergatori celei mai mari conflagratii mondiale de pana atunci. Daca te uiti bine pe ilustratele de epoca, pe descrierile care erau facute fara nici un fel de parcimonie de autor, iti dai seama ca Bucurestiul respira un aer de metropola europeana, ca lucrurile incepusera sa o ia pe o cale bine structurata, bine definita, ca ceea ce se intampla acolo era in concordanta cu spiritul epocii...ce se intampla in Bucuresti de o buna bucata de vreme nu cred ca mai e cazul sa mentionez eu aici.

 

Bucuresti e oras turcesc

bucurestenii de vitza veche, pe care ii vedeai acum 45 ani , aveau fetz e maslinii si ochi migdalati. In bucuresti isi incepeau viata sexuala elitele , cei ce mergeau in armata . Acestia din urma ave a doi ani de sedere in bucuresti, ca , dupa islam, trebuie sa s e abtina.
Constructiile au fost subrede ; chiar si cele care au copiat jalnic cladirile pariziene. Locuitorii superficiali , inculti in marea masa. Chiar si azi vezi caracterul ee scursuri de oua fanariote dupa cum scuipa, conduc amsinile. Corcituri de scursura turceasca cu tigani.
Manelisti !

Bine dom'le!

Da'matale esti suparat rau!

Tractoristu', partial ai dreptate

"Parol" manelisti, coane Tractoristu. Ii stiu pa' bucurestenii de acum aprox. 45 de ani. Partial ai dreptate, dar atunci inca orasul amintea de Mircea Eliade, de " La tiganci" si "Strada Mantuleasa", avea o aroma orientala ametitoare si indescriptibila, amestecata cu "flavor" occidental, usor contrafacut, cu iz de mizeria de comunista. Dar o noapte de vara pe o terasa "La Sosea" inca avea farmecul ei, carciumile se inchideau dimineata,cand de fapt ...se redeschideau cu clientii ramasi pana dimineata in restaurant.Da, asta a fost odata. Acum gusturile s-au schimbat, iar maneaua nu este impusa de extraterestrii. Ea este optiunea unei parti importane din publicul romanesc. Eu traiesc fara manele si ma simt bine. Altora insa le plac manele. Da, inca odata, simt ca imbatranesc...
Partial de acord, dar 5*, apreciez parerea ta.

Sincere multumiri,

Adriana Toma, pentru acest articol care isi propune sa reconstituie o fata mai putin sau chiar deloc cunoscuta a Bucurestiului atat de hulit in zilele noastre.

Reperele propuse de domnia ta ridica mari semne de intrebare cu privire la grija pentru promovarea si conservarea monumentelor de arta ce figureaza in patrimoniul nostru national, cum bine ai precizat, dar care sunt tratate cu un dezinteres strigator la cer.

Si asta in timp ce sumedenie de bani se scurg pe te miri ce nimicuri cu pretentii de a fi “ctitorite" de nume ale momentului unei tranzitii fara cap si coada, pierzandu-se cu desavarsire din vedere ca “Ce e val, ca valul trece"…

 

Pentru ca istoria pierduta in negura vremurilor...

... a paraului Bucurestioara reprezinta o autentica mostra a trecutului arhaic al Micului Paris, ma voi opri anume asupra sa, in dorinta de a face cateva completari.

… O fac pentru a mai arata, inca o data, ce inseamna inconstienta umana… caci ea este vinovata de disparitia acestei unitati hidrografice ce strabatea candva centrul Capitalei.

Gunoaiele l-au sufocat, incetul cu incetul, paraul, folosit vreme indelungata ca un canal de scurgere pentru resturile menajere, si-a dat in cele din urma obstescul sfarsit, cu toate interventiile domnitorilor de a bloca actiunile criminale.

Lovitura de gratie avea sa i-o dea insasi actiunea de modernizare, adica pavarea strazilor si nivelarea regiunii, Bucurestioara devenind astfel apa subterana cu scurgere in canalizarea proaspat construita.

… Pana cand a sucombat… si Dambovita a ramas sa se lupte singura, in plin centru al Bucurestiului, cu neglijenta edililor care s-au perindat de-al lungul timpurilor.

 

Traseul paraului care concura Dambovita...

Paraul Bucurestioara, cu o durata de viata (atestata) de mai bine de 160 de ani, se pare ca isi avea originea in Lacul Icoanei, disparut astazi, care se intindea pe o suprafata de 2 ha (pe la 1400 Gradina Icoanei se numea chiar Lacul Icoanei, ceea ce demonstreaza ca lacul exista cu mult inainte de a fi atestat documentar, la 1670).

In continuare, traseul Bucurestioarei, pana la varsarea in Dambovita, in apropierea Curtii-Vechi, era unul care se strecura printre casele si prin curtile a numerosi boieri si negustori din actualul centru al Bucurestiului, incarcat de semnificatii nostalgice ale Bucurestilor de altadata, de referinta fiind complexul de macelarii din zona Scaune, denumita asa dupa butucii folositi de macelari, numiti "scaune".

Iata o reconstituire a traseului, de-a lungul urmatoarelor strazi de azi: Jean Louis Calderon, intersectia cu Maria Rosetti, strada Batistei (chiar prin curtea bisericii Batistei, unde forma o balta – Batelistea sau Batistea, de la care provin si numele bisericii si al cartierului), apoi spre sud, trecand dincolo de Bd. Carol I, prin spatele spitalului Coltea de azi. Aici forma o a doua balta – Balta Cucului sau Balta de la carvasara (DEX: carvasará/ carvasarále, s. f. – Vamă. Tc. kervan saray, cf. fr. Caravansérail - Roesler 595. – Der. carvasaragiu, s. m. = vameș. Cf. Caravană. Dupa cumpararea terenului de catre familia sutu, Balta Cucului avea sa se numeasca Lacul Sutului.

In continuare, Bucurestioara o lua usor inspre est, prin actualele strazi general Florescu si Radu Calomfirescu, ajungea in Bd. Corneliu Coposu, de unde o lua iarasi spre vest, ca urmare a reliefului inclinat, avand ca punct terminus, adica locul de varsare in Dambovita, probabil intersectia Bd. Coposu cu Bd. I.C. Bratianu, in apropiere de Curtea-Veche, adica in zona actualei Pieti a Unirii.

De precizat ca pe Bucurestioaia se organiza si un targ de Mosii de primavara (Targul Cucului).

 

Chiar merita atentie...

Privitor la Bucurestii de altadata, o sursa inepuizabila de documentare o reprezinta lucrarile istoricului Adrian Majuru, cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordonator al Muzeului Dr. Nicolae Minovici:

- “Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta" (Compania 2003)

- “Bucuresti. Povestea unei geografii umane" (Institutul Cultural Roman, 2008).

 

Chiar merita atentie...

Chiar nu merita nici o atentie.
oras de manelisti

din titlu' bomba'ntelesei.......

"Biserica Amzei, sau unde Cuza, in pat cu amanta, a fost fortat sa abdice"
duminica, 11 martie 2012, ora 17:15 sursa: ziare.com
autor: adriana toma
...ca cuza isi petrecea noptilii in beserica la rugaciune cu dama lui c'un sarbesc nume, chestie normala - ca doar ambii erau dreptcredinciosi dupa mama. multumesc reporteritei ziaiureaste adriana care m-a ajutat sa fac legatura intre secularizarea averilor manastiresti, incurcatura cu iatacul den beserica si-a lu' cuza dictatura.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor