Ziare.com
Tu stii ce mananci
Tu stii ce mananci? De unde e carnea din salamul pe care il cumperi? Poate din coada de vaca hranita cu furaje din OMG?
Facute mai mult de forma, etichetele salamurilor vandute la noi nu-i ofera consumatorului aproape nicio informatie care sa-l ajute sa isi aleaga, de pe raft, produsul mai sanatos. Asa se face ca multi dintre romani ajung sa puna in cos doar salamurile care li se par mai apetisante, fara sa stie, insa, nici cata carne si nici ce cantitati de chimicale contin ele.

Ca sa stie cat de bun este salamul pe care il pune pe masa, un consumator ar trebui sa poata afla, citind eticheta produsului, nu doar ca acesta contine carne, ci si cata anume, de unde provine ea si ce calitate are.

In plus, omul ar trebui sa poata afla, fara mare efort, ce cantitati de aditivi contine salamul pentru ca doar asa ar putea sa se asigure ca respecta recomandarile European Food Safety Authorithy (EFSA) si ca nu consuma substantele respective in cantitati prea mari, riscand astfel sa se imbolnaveasca.

Din pacate, producatorii romani sunt foarte zgarciti cu informatiile legate de ingredientele pe care le folosesc la obtinerea salamurilor. Si nici autoritatile nu se grabesc sa isi faca treaba, sa-i oblige pe producatori sa ii asigure consumatorului o informare corecta, completa si precisa privind salamurile pe care le gasesc la raft.

Ce fel de carne contine salamul si de unde provine ea?

Potrivit prevederilor Regulamentului 1169/2011, pe eticheta fiecarui aliment - deci si a batonului de salam - trebuie mentionate primele acele ingrediente care se regasesc, in produs, in cantitatile cele mai mari. Obligati de lege, producatorii scriu pe eticheta batonului de salam ca acesta este obtinut din carne de porc, de vita sau de pui. Din pacate, in cele mai multe cazuri, aceasta este si singura informatie pe care consumatorul o poate afla despre principalul ingredient din salam.

Or, lucrurile ar trebui sa stea cu totul altfel. Mai exact, consumatorul ar trebui inainte de toate sa poata afla de unde provine carnea din care a fost obtinut salamul. Potrivit declaratiilor facute pentru Ziare.com de presedintele Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc din Romania, Ioan Ladosi, crescatorii locali nu reusesc sa furnizeze suficienta carne pentru industria autohtona a mezelurilor.

Asta nu inseamna ca in salam nu e si carne produsa in Romania. In medie, cel putin 40% din carnea din salamuri e de import.

In acest conditii, daca salamul contine carne de la animale crescute in Romania - sau macar in spatiul UE - informatia ar trebui sa figureze pe eticheta. Daca nu, consumatorul ar trebui sa poata afla ca mananca un produs din carne non-UE.

De ce conteaza atat de mult acest lucru? Din cauza ca pe glob exista o multime de zone in care normele sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor nu sunt nici pe departe la fel de stricte ca in Uniune. Iar asta inseamna ca romanul care manaca acea carne si-ar putea asuma un risc suplimentar, despre care merita sa stie.

Cantitatea de carne din salam ar trebui si ea inscrisa pe eticheta, in conditiile in care i-ar putea influenta consumatorului decizia de cumparare. La urma urmei, una este sa iei un salam cu 90% carne si cu totul alta e sa pui pe masa unul care are doar 45% carne!

O alta informatie care n-ar trebui sa-i lipseasca romanului, cand isi alege salamul, este calitatea carnii din care a fost acesta obtinut.

Astfel, in cazul carnii de vita, exista mai multe calitati ale carnii. Mai exact, avem, in linii mari: specialitati din carne (muschi, atricot, vrabioara), carne de calitate superioara (pulpa spata), carne de calitatea I (greaban, fleica, rasol din fata si piept), dar si carne de calitatea a II-a (gat, cap de piept, rasol din spate cu os si coada) . O impartitre similara a carnii, pe calitati, exista si la porc.

In consecinta, din punctul nostru de vedere, consumatorul are tot dreptul sa stie daca mananca un salam din cozi si gaturi sau unul din muschi si pulpa. Dar, din pacate, niciun producator nu mentioneaza aceste informatii, pe etichetele produselor.


Pe eticheta, producatorul mentioneaza ca a folosit carne, dar nu si cata sau ce calitate are ea, de unde provenea si cum a fost conservata. Cat despre proportiile celorlalte ingrediente, niciun cuvant - Foto: Ziare.com


In cazul in care animalele din carnea carora s-a facut salamul au fost hranite cu furaje din plante modificate genetic - iar majoritatea chiar sunt astfel hranite - consumatorul ar trebui sa o stie.

Mai conteaza si modul in care a fost conservata carnea. In cele mai multe cazuri, salamul este obtinut dintr-un mix de carne proaspata si carne congelata. Dar cum pe eticheta nu scrie nimic despre conservarea materiei prime, n-ar fi exclus sa gasim la raft si salamuri obtinute numai din carne congelata.

Poate ca, in ciuda acestui fapt, toate salamurile sunt la fel de bune si la fel de sigure. Dar daca asa ar sta lucrurile, de ce sa nu fie informatia completa la dispozitia consumatorului, care sa decida singur daca vrea un salam din carne proaspata sau unul din carne congelata?

Ce spune Protectia Consumatorului despre etichetarea salamurilor

Ca sa aflam cum se face ca aproape toate salamurile care se gasesc astazi la raft sunt insuficient etichetate, am intrebat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) care sunt parte dintre obligatiile specifice pe care producatorii le au, in ceea ce priveste informarea cumparatorului roman.

Spre exemplu, am intrebat daca producatorii au obligatia de a scrie pe eticheta cantitatile de ingrediente folosite la obtinerea salamului. Asa cum ne-a obisnuit, ANPC nu si-a asumat responsabilitatea macar de a spune daca producatorii au aceasta obligatie.

In schimb, institutia ne-a livrat texte de lege, asa cum le putem gasi cu un pic de efort si in Monitorul Oficial, respectiv articole din Regulamentul 1169/2011 care reglementeaza etichetarea.

Mai exact, printre altele, ANPC a facut trimitere la Articolul 22 din regulament, potrivit caruia:

"Indicarea cantitatii unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente utilizat (e) la fabricarea sau prepararea unui produs alimentar este obligatorie atunci cand ingredientul sau categoria de ingrediente in cauza:

(a) figureaza in denumirea produsului alimentar sau sunt asociate de obicei de catre consumator cu denumirea respectiva;

(b) sunt scoase in evidenta in etichetare prin cuvinte, imagini sau reprezentari grafice; sau

(c) sunt esentiale pentru a caracteriza un produs alimentar si pentru a-l diferentia de produsele cu care ar putea fi confundat din cauza denumirii sau aspectului sau."


Or, din intelegerea noastra, consumatorul asociaza, spre exemplu, ideea de carne cu ideea de salam, in sensul prevazut la litera (a), in conditiile in care, in limba romana, potrivit DEx, "salam" inseamna "preparat alimentar in forma de carnat, facut din carne de vita sau de porc, care se poate conserva multa vreme si care se mananca crud". Iar asta inseamna ca pe eticheta batonului de salam ar trebui mentionata cantitatea de carne folosita.

In plus, un salam cu 90% carne e diferit si are efecte diferite asupra organismului fata unul cu doar 45% carne, in sensul mentionat la litera (c) . Din pacate - chiar daca nu-si asuma rasponsabilitatea de a o spune clar - ANPC pare sa intelega diferit aceste articole de lege, intr-un mod care nu-l ajuta deloc pe roman sa afle mai multe despre salamul pe care il gaseste la raft.

Si aplica aceasta intelegere limitata si la controalele pe care le face, avand in vedere ca nimeni nu se sinchiseste sa dea informatii relevante pentru consumator pe eticheta.

Ce alte informatii esentiale nu reuseste sa afle consumatorul despre salamurile de la raft

Pe langa carne, sorici sau proteina vegetala, toate salamurile de la raft contin aditivi, adica subtante chimice care fie inlocuiesc ingrediente, fie sunt adaugate pentru a da consistenta si culoare produsului sau pentru a-l conserva.

Un astfel de aditiv, din categoria nitritilor, care nu lipseste din niciun salam, este E250 (nitritul de sodiu) . Vorbim despre un conservant pe care EFSA ne recomanda sa-l consumam in cantitate de cel mult 0,07 mg per kilogram corp pe zi. Asta inseamna ca un om de 70 de kilograme n-ar trebui sa ingereze, in 24 de ore, mai mult de 4,2 grame de E250. Depasirea acestei doze ar putea, in timp, sa favorizeze aparitia mai multor boli grave, printre care si cancerul.

In aceste conditii, producatorul ar trebui sa treaca pe eticheta cantitatea de E250 folosita. Din pacate, n-o face. Ca sa ne lamurim cum stau, de fapt, lucrurile, am solicitat institutiei sa ne spuna daca producatorul are sau nu obligatia de a trece astfel de informatii de interes pentru consumator pe eticheta.

Ca si in cazul intrebarilor precedente, ANPC a evitat sa isi asume un raspuns clar si a facut doar trimitere la Articolulul 22 si la Anexa VII din Regulamentul 1169/2011, care prevede cazurile in care nu e nevoie sa se mentioneze, pe eticheta, cantitatile de ingrediente din produs. Problema este ca - mai ales in cazul nitritilor - conteaza atat ce spune legea, cat si modul in care o interpeteaza autoritatile. Iata de ce.

Potrivit prevederilor articolului 22 si anexei VII din regulament, nu este obligatorie inscrierea cantitatii ingredientului pe eticheta in mai multe situatii, inclusiv atunci cand aceste informatii:

"nu pot sa influenteze alegerea consumatorului din statul membru de comercializare deoarece variatia de cantitate nu este esentiala pentru a caracteriza produsul alimentar sau de natura sa il diferentieze de alte produse similare".

Din intelegerea noastra, in cazul in care un consumator incearca sa respecte recomandarile EFSA privind consumul de nitrit de sodiu (E250) spre exemplu, cantitatea de nitriti din salam i-ar influenta, cu siguranta, decizia de cumparare. In aceste conditii, normal ar fi ca informatia sa figureze pe eticheta.

De ce nu se intampla acest lucru? Parerea noastra este ca ANPC ar trebui sa ofere un raspuns detaliat si, eventual, sa-i explice consumatorului roman cum ar trebui sa limiteze cantitatea de nitriti pe care o ingereaza, in conditiile in care etichetele produselor nu-i ofera informatii care sa-l ajute in acest sens.

In lipsa unei comunicari publice eficiente pe aceste teme, singurul care are de pierdut este consumatorul roman, obligat, in continuare, sa isi aleaga orbeste salamul de la raft, avand doar informatii vagi cu privire la ce contine acesta.

Iar date din 2017 privind consumul ne arata o situatie ingrijoratoare: primele pozitii in topul celor mai consumate tipuri de mezeluri sunt ocupate de carnati si salam, consumate cel putin o data in cele trei luni de referinta de aproximativ sapte din zece romani.

Articolul face parte din Campania Ziare.com Tu stii ce mananci? - o campanie de informare si constientizare a importantei de a cunoaste ce mancam si a impactului pe care il au anumite alimente sau ingrediente asupra sanatatii noastre. De ce este important ca pe fiecare produs sa existe lizibil o lista cu toate ingredientele continute, dar si cu orice alt element (tip de procesare, ambalare etc) care ne-ar putea afecta sanatatea? Ce inseamna ingredientele sau mentiunile trecute pe eticheta? Ce spun studiile despre impactul diferitelor alimente sau ingrediente asupra sanatatii? Sunt intrebari la care vom raspunde in cadrul acestei campanii. Daca aveti si voi intrebari sau vreti sa ne semnalati nereguli pe care le intalniti in magazinele din care va faceti cumparaturile, trimiteti un mail pe adresa viatasanatoasa@ziare.com. Fiti parte din aceasta campanie, care militeaza pentru o viata sanatoasa!
Articol citit de 5804 ori
Ti-a placut articolul?
Tweet
Citeste mai multe despre campanie Tu stii ce mananci salama etichetare insuficienta ANPC raspunsuri etichetare salam
1 comentariu
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Din resturi. Stim.

Si daca stim raspunsu'? Io nu mananc salam, da' multi

l'asculta, si daca n'are nimic la plamani ...il mananca.

bizoni minoritari organic(na.retard popo)

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor