Vaccinarea obligatorie si soarta statului-natiune

Proiectul de lege privitor la vaccinarea obligatorie, pe care l-a propus Guvernul Tudose, provoaca in societate reactiile cele mai vii si mai contradictorii.

Vaccinarea obligatorie a devenit o tema politica de prim-plan. Nu este sigur ca inmultirea cazurilor de rujeola in ultima jumatate de an este, cu adevarat, un motiv de alerta, desi autoritatile medicale se straduiesc sa prezinta lucrurile in acest fel, dar subiectul atinge unul dintre cele mai delicate resorturi ale politicului.

Vaccinarea a devenit o componenta importanta a politicilor moderne care nu mai vizeaza preocuparile private, ci sanatatea unei colectivitati privite in ansamblul sau. "Sanatatea publica" e un concept modern dezvoltat in statele nationale centralizate, care fac din "sanatatea natiunii" un obiectiv major.

In Romania aceste preocupari iau, fireste, amploare dupa 1918, atunci cand statul romanesc national, in forma sa de maxima extindere, initiaza campanii ample de educatie sanitara in zonele rurale.

Or, ceea ce vedem astazi este un repros adresat statului sub chipul unei revolte impotriva vaccinarii obligatorii. Am asistat in ultimul timp la multe proteste fata de campaniile de vaccinare care au un numitor comun: parintii refuza sa delege statului (autoritatii publice) responsabilitatea legata de sanatatea copilului.

Copilul ne apartine, spun parintii, si nu suntem de acord ca statul sa ia decizii privind viata sa fara acordul nostru. Un aspect care trece mereu nebagat in seama este ca la temeiul acestor revolte impotriva politicilor de sanatate publica este slabirea legaturii comunitare si atrofierea autoritatii politice.

Iar, in subsidiar, oponentii vaccinarii par sa manifeste o tot mai mare neincredere in capacitatilor statului-natiune de a mai intrupa o forma politica viabila.

Constatarea aceasta poate parea surprinzatoare. Si, totusi, cei care se opun vaccinarii obligatorii mai cu seama in numele unui libertarianism crestin (pe care autoritatile ecleziale din Romania refuza explicit sa-l valideze) par sa fi abandonat ideea politica a natiunii, retragandu-se pe pozitiile unor comunitati mai restranse care asuma, in expresiile lor constiente, o anumita marginalitate.

Altii, in schimb, invoca "drepturile omului", asumand un invidualism radical. In orice caz se manifesta aici o anumita ambiguitate, caci protestatarii nu denunta explicit ideea de natiune, asa cum ar face-o liberalii globalisti, ci par mai curand sa-i intrevada slabiciunile si incapaciatea de a oferi membrilor sai un cadru sigur si stimulator.

Prin urmare, refuzul vaccinului nu este pur si simplu o obstinatie antimedicala sau un naturism radical, ci embrionul unor noi orientari politice care se nasc sub ochii nostri in aceasta epoca de transformari tulburi.

• Premierul vrea vaccinare obligatorie: Unii parinti sunt iresponsabili. Suntem departe de lumea civilizata
• Lamuriri in scandalul vaccinarii: Va lua statul copiii de la parintii care se opun si cand se da amenda de 10.000 lei?
• Legea vaccinarii: Parintii care se opun vor trebui sa-si exprime refuzul in scris la medicul de familie

Catre ce se indreapta politica europeana actuala? Are ea un sens bine statornicit si, daca da, care este acesta?

Este aparitia unui mare stat supranational (SUE) plauzibila si dezirabila? E adevarat ca liderii politici germani si francezi au pus deocamdata aceasta ipoteza intre paranteze (vezi declaratiile Angelei Merkel si ale lui Emmanuel Macron), dar filonul federalist continua sa se manifeste, dupa cum desigur antifederalismul este si el in expansiune.

De pilda, in discursul pe care l-a tinut acum 10 zile, la Baile Tusnad, premierul Ungariei, Viktor Orban, a rostit la final o fraza interesanta cu referire la viziunea sa si a Grupului de la Visegrad: "In sinteza, as putea spune ca in urma cu 27 de ani, aici in Europa centrala, noi credeam ca Europa este viitorul nostru. Astazi, in schimb, avem sentimentul ca noi suntem viitorul Europei".

Presa romaneasca nu a comentat din discursul lui Viktor Orban decat scurte pasaje referitoare la George Soros, evitand in schimb sa se raporteze la substanta sa politica, desi discursul a fost rostit in Romania, in fata unei asistente alcatuite in proportie covarsitoare din cetateni romani.

Aceasta cecitate este insa un simptom important al dezorientarii care domneste aici, am zice mai curand in rasaritul Europei decat in centrul ei. Probabil ca nicaieri in alta parte nu se manifesta o mai mare incapacitate de a gandi despre viitorul Europei, iar efectul este ca dezbaterile purtate chiar la mica distanta de noi par insesizabile.

In esenta problema e legata de soarta natiunii si a statului national, iar daca in Romania discutia nu are loc la nivel politic, societatea cauta debusee in diferite forme de "federalism" interior.

Miscarea anti-vaccinuri (care se suprapune numai partial peste aceea impotriva actelor de identitate electronice) este in prima instanta una anti-globalista, dar in al doilea rand este o reactie in fata naufragiului presimtit al natiunii ca idee politica.

Paradoxul este ca oponentii vaccinarii, care denunta interesele marilor companii farmaceutice globale, nu se mai pliaza pe terenul natiunii si al intereselor sale biopolitice, ci pe terenul unui pur individualism sau al unor comunitati restranse.

Horatiu Pepine

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...