Bucurestenii mai varstnici isi aduc aminte ca, in punctul unde incepea bulevardul Ferdinand, - inainte ca acesta sa fi devenit bulevardul Dimitrof - se afla un soclu, cu o statuie pe el. Era a primarului de altadata, Pache Protopopescu.
Primarul Pache a primarit numai trei ani (1888-1891), dar, in acest rastimp, a croit un bulevard care si astazi ii poarta numele, a garnisit strazile cu primele trotuare, a construit 28 de scoli, inclusiv actualul liceu "Gheorghe Lazar", a infiintat prima statie de salvare, dotata cu trasuri, a construit linii noi de tramvai cu cai si, tot el, a inaugurat "Ateneul Roman".
Punea umarul la toate, simtind ca intra in joc si prestigiul propriu, dar si mandria sa de liberal - intr-o vreme, cand liberalii aratau ca Bratianu si ca Sturdza, nu ca Antonescu si ca Orban.
Mi se pare ca, ceea ce a facut primarul Pache in trei ani, seamana, in zilele noastre, cam cu cat ar fi doua linii noi de metrou, zece subtraversari pentru pietoni, cinci pentru masini, nenumarate parcari, garaje, si - poate - chiar au autostrada suspendata, a carei executie domnul Oprescu a suspendat-o, inainte de a o incepe.
Pentru atatea cate a facut primarul Pache, urmasii i-au ridicat soclu si statuie, dar urmasii urmasiilor, cei care-l schimbasera pe Ferdinand in Dimitrof, au dat jos statuia si au ridicat sus, pe soclu, un fel de farfurie uriasa de beton, cu o arteziana in mijloc.
Arteziana era facuta ca sa tasneasca apa din ea si sa sclipeasca noaptea cu beculete multicolore, lasand, pentru poporul muncitor, mesajul ca sclipiciul sau beculetul sunt mai atragatoare decat primarul.
N-a atras nici unul, nici altul, intrucat arteziana n-avea apa, din motive de economie, iar beculetele se furau si atunci, ca si astazi. A ramas, ca simbol al intersectiei, numai soclul si farfuria de beton.
Mai recent, cei care l-au schimbat pe Dimitrof inapoi in Ferdinand, au dat farfuria jos, cu intentia vadita de a-l pune la loc pe Pache, cel de bronz. Dar statuia n-a fost de gasit: primarul Constantin Doncea pus de Gheorghiu Dej, topise toate statuile, ca sa faca, din ele, piese de schimb pentru vagoane.
Fireste, se putea executa rapid o alta statuie, cu alt primar. Tocmai isi terminase mandatul liberalul Crin Halaicu, care insa, in afara de mandat, n-a terminat nimic altceva si nu s-a distins in public, decat cu vestea mondena ca s-a insurat. Si-a luat o sotie noua-nouta, dupa ce a constatat ca cea veche e cam uzata.
Se putea pune si un primar taranist, respectiv Viorel Lis, de la care deasemeni nu ne-a ramas decat amintirea ca s-a insurat cu tanara secretara de la primarie, dupa constatarea ca, si in cazul dumnealui, gradul de uzura al vechii sotii o facea de nefolosit.
Intrucat urmatorul primar a devenit presedinte iar actualul primar n-a devenit inca, desi spera, soclul a ramas fara statuie, fara farfurie, numai cu o arteziana frumoasa, incropita la repezeala, fara beculete, dar cu apa din belsug.
Statuia si farfuria au disparut pentru totdeauna. Era bine sa fi ramas statuia, ea ar fi transmis posteritatii mesajul ca, totusi, capitala a avut candva primari de isprava, iar liberlaii aveau in cap si alte idei, decat iesitul din sala in momentul votului.
Dar era bine sa fi ramas macar farfuria, pentru ca nimic nu transmite posteritatii un mesaj mai bun despre noi, decat o farfurie goala, pusa pe soclu.
