De ce sa intrerupi cu forta un film despre homosexuali? Legatura cu Soros si "statul paralel"

De ce e greu de evitat fundamentalismul? Ultranationalismul? Ura? De ce le vine unora usor sa intrerupa difuzarea unui film despre minoritati sexuale contrazicandu-le convingerile? Altora sa bata un copil nevinovat?

Cum e posibil ca un Parlament sa adopte, in numele apararii adevarului istoric, o lege care, potential, ingroapa adevarul istoric, ingreunand descoperirea lui?

Forul legislativ de la Varsovia a adoptat o lege masiv criticata in SUA si in Israel pentru ca tinde sa criminalizeze si sa pedepseasca mentiunea cooperarilor poloneze cu nazistii, in timpul Holocaustului.

In Romania, un grup de militanti crestini a oprit cu forta prezentarea peliculei "120 de batai pe minut", un film laureat al marelui premiu al juriului la Cannes, anul trecut, despre lupta pentru acces la tratament, despre dragostea si moartea unor oameni contaminati cu SIDA.

Un copil de opt ani dintr-o suburbie pariziana s-a vazut lovit salbatic si pus la pamant. Doi agresori adolescenti recunoscusera in el "evreul", caci baiatul purta pe cap o kippa. Un islamist banuit de participare la unul din cele mai crunte masacre teroriste din istorie, soldat, tot la Paris, cu moartea a 130 de oameni, a comparut luni, 5 februarie, in capitala Belgiei, in fata judecatorilor sai.

In cautarea unei identitati

Ce au toate acestea in comun? Fapte nasite de excesul de zel. Un fanatism tipic epocii. Si un extremism care ia proportii. Dar de ce? De ce pare tot mai greu de evitat fundamentalismul? Ultranationalismul? Ura?

De ce le vine unora usor sa intrerupa difuzarea unui film despre minoritati sexuale contrazicandu-le convingerile? Altora sa bata un copil nevinovat?

Pentru ca exista senzatia balanganirii periculoase la marginea prapastiei. Pentru ca greata si ametelea ii napadesc uneori pe unii ca pe calatorii unui montagne-russe. Pentru ca in epoci turbulente, de schimbari profunde, dorinta omului de a se agata de ceva cat mai stabil devine, uneori, irepresibila. Or, nimic nu depaseste in turbulenta modernizarea si globalizarea.

Si nimic nu ne pare mai stabila decat identitatea noastra, pe care buletinul n-o poate defini cu forta sufletelor si colectivitatilor.

In lumea araba si islamica, identitatea se defineste, cu precadere, religios. In lumea vest-europeana, ea obisnuia sa se defineasca, in genere, etnic, inainte ca statul sa devina unul al cetatenilor si al drepturilor si libertatilor lor. Acum e, adesea, politica. In fine, in universul est-european, identitatea e, de regula, o mixtura national-religioasa.

A o avea, respecta si cultiva are virtuti psihologice deloc neglijabile. Caci o identitate clara confera vigoare si forta de a rezista fatalitatilor destinului.

Din contra, globalizarea favorizeaza dezorientarea. La fel, relativismul, la moda intr-un Occident in care, de prea mult bine, deconstructia pe cale politica a vechilor axiologii a continuat fara sa li se gaseasca valorilor evacuate vreo suplinire valabila.

Inlocuirea preeminentei credintelor religioase cu o etica a drepturilor omului, puse sub semnul intrebarii de progresismul militant, n-a reusit fara sa iste ample controverse. S-a ajuns la accentuarea drepturilor animalelor in detrimentul celor religioase. Ori la exacerbarea protectiei drepturilor minoritatilor sexuale, prin incalcarea libertatii de constiinta a celor refuzand sa le trateze fara sa le discrimineze.

Nu mai putin problematica s-a dovedit insistenta postbelica, europeana si stangist-americana, pe universalismul unei lumi globalizate, fara natiuni sau fara natiuni mici. Si aceasta staruinta are, culmea, valentele ei identitare, intolerantele si extremistii ei.

A acuza de nationalism, de sovinism, rasism si extremism natiuni mici si mijlocii cu segmente apreciabile de populatie temandu-se puternic de o proxima dezradacinare nationala si religioasa, prin imigrarea masiva a unor populatii necrestine, neeuropene, a devenit de asemenea o obisnuinta.

Si un demers identitar de care se cramponeaza unii in exces. El confera sentimentul apartenentei la o elita morala si politica si al unei superioritati eterne progresistilor.

Cei din urma se delimiteaza, astfel, dispretuitor si exclusivist, de exclusivismul si prezumtiva prostie ori rautate a patriotilor, credinciosilor si imbisericitilor, considerati, adesea, a fi nu mult mai inteligenti decat imbecilii.

Dusmanul convenabil

Ar trebui sa fie, dar nu este inutil de subliniat cat de periculoase sunt cantonarile definitive si irevocabile in orice identitati exclusivist-extremiste, care-l transforma pe Celalalt, fie el evreul, Soros, americanul, polonezul, neamtul, homosexualul, statul Israel, "statul paralel", "nationalistul" intr-un dusman etern si ireductibil.

Ea legitimeaza ura ce ne distruge, inainte de a justifica ascensiunea si instalarea la putere a unui regim totalitar, liberticid, care sfarseste prin a-i tiraniza pe toti, minoritari si majoritari, atei si credinciosi, globalisti si patrioti, prefacand multi in criminali.

Or, tocmai in aceasta capcana cade, ritmic, omul, de parca n-ar fi in stare de mai bine. Hecatombe de jertfe umane au provocat, in ultima suta de ani, regimurile totalitare, dar omul continua sa si-o caute cu lumanarea, "cazand", vorba lui Bellu Zilber, ca fraierul, "la partid", fie el comunist, fascist sau islamist. Sau legionar.

Dar de ce e oare atat de usor sa ne lasam dusi in ispita?

Pentru ca haul care ne atrage parca irezistibil in catastrofa nu este extern. Nu e in afara noastra, in dusmani, in celalalt. Inamicul e, prea adesea, intern. E in noi, cum stim de la Dostoievski. Si cum reliefa Sigmund Freud, reluat recent, in New York Times, de Marci Shore, intr-un articol despre "Gaura memoriei pe care si-o sapa polonezii" cu noua lege torpiland libera expresie si cercetarea istorica a Holocaustului.

Exista vreun remediu?

Pare ca ar putea ajuta iubirea de aproape si educatia, pe cat de pretioase, pe atat de rare. Dar ce valoreaza ele fara sa ne iubim si pe noi? Si cum e sa ne iubim fara sa imblanzim daimonul din noi? Fara sa ne disociem de el durabil?

Petre M.Iancu

Respect, d-le Cîrstoiu: "un medic nu abandonează niciodată"! Câți antreprenori gândesc la fel?

Nu l-am cunoscut niciodata pe medicul Cirstoiu, nu am avut nicio legatura ce el. In schimb, ca si voi, am avut ocazia sa-l vad la lucru pe scena politica damboviteana. Dupa parerea mea, responsabil...

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....