Nefericirea - destinul romanilor (Opinii)

Un recent sondaj ne-a instiintat, ca si cum am mai fi avut nevoie, ca romanii sunt printre cei mai nefericiti din lume. In Europa doar bulgarii ar fi mai tristi decat noi, iar in lume doar locuitorii din Uzbekistan, Libia, Somalia, Irak sau Bangladesh ar fi si mai demoralizati decat romanii. Doar 16% dintre cei intervievati s-au declarat fericiti, in comparatie cu locuitorii din Danemarca, Suedia si Canada, unde peste 70% dintre respondenti au spus ca sunt multumiti de viata lor.

Cauzele nefericirii romanilor - lipsa banilor, grija zilei de maine si teama de a-si pierde locul de munca. Date seci si o realitate dureroasa - stam aproape la fel de rau cu moralul ca si locuitorii din tarile cele mai distruse ale lumii. Doar acolo unde razboiul a distrus viata si in tarile din lumea a treia, oamenii sunt mai nefericiti decat romanii. Ce poti sa spui dupa astfel de cifre? Impotriva cui sa te revolti?

Fericirea este o problema personala, care tine de fiecare individ in parte, ea poate fi rezolvata numai de la caz la caz, insa o minima acceptabilitate a nivelului de trai poate constitui o buna baza de la care sa pleci in cautarea fericirii individuale. Daca banii pentru care trudesti luna de luna nu iti ajung nici macar pentru a supravietui in minime conditii de semi-civilizatie, daca frica pentru ce poate sa aduca ziua de maine terorizeaza ora de ora, iar teama de a-ti pierde locul de munca te transforma intr-un sclav modern - atunci nu sansele de a spera la o viata fericita scad la zero.

Avem doua posibilitati. Sa ne ridicam ochii catre clasa politica. O varianta ar fi sa o socotim pe ea in primul rand responsabila pentru faptul ca am ajuns in acest punct. Daca printre cei mai fericiti ai planetei se numara locuitorii din tarile unde statul are un puternic cuvant de spus in politicile sociale si de asistenta, iar la noi actuala putere predica moartea statului social si a oricarei forme de asistenta, implicit a educatiei si sanatatii, atunci ar trebui sa reconsideram si noi daca politicienii isi mai au sau nu vreun rost.

Din moment ce misiunea celor care astazi se afla in fruntea statului este aceea de a ne anunta ca trebuie sa traim tot mai prost, din rau in mai rau, pentru ca doar asa vom reusi sa ucidem definitiv statul social, iar aceasta perspectiva ne mai este prezentata si ca ultimul trend, cea mai atragatoare dintre optiuni, inseamna ca undeva ceva este al naibii de bolnav si intors pe dos. In acest punct - din doua una. Ori cei care ne conduc sunt, in realitate, dusmanii si principalii nostri inamici. Ori noi suntem construiti intr-un mod atat de gresit, incat reprogramarea noastra ne-ar mai putea salva.

A doua varianta ar fi sa renuntam definitiv la orice ajutor, mana intinsa sau sprijin din partea statului, indiferent de forma in care il speram. Desi ne platim toate taxele si impozitele, potrivit conceptiei lor, ar trebui sa nu mai avem nicio asteptare, nicio speranta de la stat. Nici sa ne ofere siguranta si protectie, nici sa ne educe copii, nici sa ne vindece parintii si bunicii in spitale si nici sa mai plateasca salariile si pensiile intregi.

Unica si cea mai buna solutie pentru o viata cat de cat mai fericita decat cea din prezent ar trebui sa fie una in care nu mai avem nicio asteptare de bine, ci numai certitudini despre un viitor fara nicio speranta. Paradoxal, conditia principala si elementara pentru a fi fericit in Romania va fi aceea de a renunta la gandul ca ai mai putea fi fericit vreodata. Cu cat veti imbratisa mai mult aceasta certitudine, cu atat mai mult veti reusi sa va extrageti tristetilor si cenusiului de zi cu zi.

A fi fericit in Romania implica in mod necesar, dar nu si suficient, conditia de a te impaca cu mizeria vietii, cu esecul si ratarea, cu mediocritatea si saracia pentru totdeauna. Evident, fiecare dintre noi are si cealalta optiune - sa nu renunte la speranta, sa creada orbeste (impotriva tuturor dovezilor) in sansa sa, in viitorul unei tari fara de viitor si in implinirea unui vis. Vis care, tocmai el, ne provoaca astfel o durere tot mai cumplita pe masura celor 21 de ani de sperante.

Astazi, la fel ca inainte de caderea comunismului, singura speranta pentru o viata decenta si, eventual, fericita a ajuns sa fie de inchipuit doar in strainatate. O revolutie care nu a schimbat nimic, ci doar ne-a adancit nefericirea.

România trimite ”până la cinci militari” să lupte împotriva rebelilor houthi. Cererea lui Klaus Iohannis

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act marţi, 16 aprilie, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează Parlamentul că a aprobat...

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost premier, şi a lui Voiculescu Gelu-Voican, fost viceprim-ministru, pentru...