Romania, o natie de traficanti de carne vie?

Daca as fi citit titlul acesta pe un blog obscur numit senzationescu.org, ar fi trecut cu siguranta neobservat. Nu mica mi-a fost mirarea sa-l aflu pe pagina prestigiosului Institut Acton, asa ca am decis sa folosesc ocazia pentru a exemplifica unde poate duce excesul de oratorie atunci cand vorbitorul esueaza sa utilizeze dramuirea corecta a realitatii, uzand statistici citite pe diagonala si aplicand principiul generalizarilor facile, o adevarata boala contagioasa a ganditorilor publici de azi.

In textul articolului se vorbeste despre o problema sensibila, grava, a carei importanta nimeni intreg la minte nu o poate nega sau trece sub tacere, nici vorba de a o minimiza.

Pentru ca pur si simplu este genul de subiect care are fir rosu cu un intreg sistem valoric ce defineste esenta profunda a unei societati. Estul Europei, nu mai este un secret pentru nimeni, reprezinta o sursa importanta de trafic de persoane. Sunt de notorietate subiecte pentru care au curs rauri de cerneala, nu mai departe de recentul revoltator caz al violului de la Vaslui, edificator cu privire la valorile impartasite in mod real de opinia publica.

Subiecte ca cele ale adoptiei ilegale, prostitutiei (inclusiv cea infantila), pornografiei, pedofiliei, atitudinea fata de abuzul indreptat impotriva femeilor, inclusiv in mediul familial, sunt indelung discutate tocmai pentru ca subiectele sunt adevarate stigmate care lovesc in insasi esenta identitatii unei natii. Problema vine atunci cand, din motive obscure, sau poate din pur teribilism jurnalistic, ajungi sa citesti despre Romania ca ar avea o cultura in care "femeile si fetele nu au, practic, drepturi", sau ca "o treime dintre romance sunt traficate".

Degeaba remarca un cititor ca formularea din raportul Departamentului de Stat era "30% din femeile traficate sunt minore", justitiarismul autoarei este pe cat de inflexibil, pe atat de hotarat in a asimila proxenetismul ca valoare definitorie a unei natii. Cu atat mai socant cu cat, in cele din urma, vorbim despre una care este predominant ordotoxa, atat la propriu, cat si la figurat.

Te face sa te intrebi daca autorul este doar ignorant sau este mai degraba rau-voitor.

Pe scurt, cineva care, sa zicem, a lipsit la orele de geografie si istorie din scoala e pus in situatia socanta sa afle despre existenta undeva, pe langa Marea Neagra, a unei tari unde "cultura" locala permite barbatilor sa isi foloseasca femeile pe post de jucarii sexuale sau obiecte generatoare de profit.

Intamplator sau nu, citind asa ceva, un oarecine, care nu are nici timp nici chef sa se documenteze care-i realitatea, va trai probabil cu impresia existentei pe aceste plaiuri a unei copii crestine a islamului radical.

Mai departe pe firul ideii, ma pot intreba cat de mult corespunde realitatii perceptia noastra, a romanilor, despre Iran, de exemplu. Impartasim aceleasi "valori" sau chiar avem, oameni fiind cu totii, valori universale general valabile? Trebuie cumva sa reevaluam cu mare atentie veridicitatea unor "realitati ale lumii in care traim", asa cum le stim din sursele comune de informatii?

Daca Romania poate fi descrisa ca patria proxenetilor, cat de credibile pot fi anatemele aruncate in capul altor natii? Unde trebuie identificata limita dintre particular si general, adevar si manipulare, argument si deductie fortata?

Nu este singurul caz de subiect in care o anumita varianta este indesata cu maiul in constiinta publicului, pana la punctul trezirii unor voci interne, care vin sa confirme cu manie auto-destructuranta caracterul general valabil al unor aberatii comportamentale. Discriminarea minoritatilor, holocaustul romanesc, copiii institutionalizati, in toate aceste subiecte si cate altele, se prefera o abordare generalizatoare, sfarsita evident cu o eticheta scuipata pe fruntea unui intreg popor.

Realitatea paleste in fata presiunii mediatice a autorilor in cautare de titluri tari, impotriva carora nu am nimic, dupa cum se poate observa, atata timp cat sunt sustinute de o minima decenta in interpretarea corecta a datelor (daca se poate fara a recurge exclusiv la statistica, o alta fixatie numerica la fel de nociva).

Mi-e teama ca, de multe ori, in astfel de cazuri, este vorba despre un pagubos betesug al fracturii logice, daca nu cumva mai degraba o infama tehnica manipulatorie desprinsa din tatanile "ferestrei Overton".

Pentru cei care se vor simti indreptatiti sa-si lase vena nationalista sa se umfle la citirea acestor randuri, am un singur comentariu: acest articol nu este despre demnitatea nationala, care poate fi pe buna dreptate lezata de astfel de afirmatii, cum s-a mai intamplat.

Propun ca in loc sa ne indignam romaneste sa discutam despre implicatiile profunde, cum ar fi aceea a modului cum se induc si se gonfleaza in spatiul public abordari pompieristice despre subiecte legitime. Si cum de aici pana la abandonarea subiectului in sine si scufundarea lui in bulbuci retorici este doar un pas.

Iar aici, draga cititorule, ajungem la subiectul care ma framanta. Cat de departe este perceptia comun acceptata (despre orice subiect la ordinea zilei de pe agenda globala) de realitatea efectiva, atunci cand cei mai multi dintre consumatorii de presa se asteapta sa gaseasca in paginile unei publicatii solutii prefabricate si raspunsuri semipreparate, iar nu teme de meditatie ori puncte de initiere ale propriului efort de intelegere.

Exista cumva o morisca a marotelor folosite drept cal de bataie, pentru a induce senzatii si perceptii gresite? Este in spate doar excesul individual sau o tendinta bine definita, aceea de a modula perceptia publica intr-o directie sau alta? Si daca da, qui prodest?

Aceasta simpla intrebare pusa oricarui subiect abordat cu surle si trambite poate fi remediul cel mai simplu impotriva exagerarilor si incercarilor de manipulare a agendei publice.

Un subiect lung si incalcit! De aceea, ma rezum acum la a observa ca de boala senzationalului nu scapa, se vede, nici macar segmentul de publicatii identificat drept "presa de calitate", nici chiar presa de nisa, care abordeaza de obicei subiecte de interes dintr-o perspectiva mult mai elaborata si mai aplecata spre analiza, spre dialectica, spre gasirea de perspective care sa nu sufere de miopia patimii si de hipermetropia etichetelor.

Pe buna dreptate, presa este a patra putere in orice societate care are vreo minima ambitie de corectitudine (si nu vorbesc aici de corectitudinea politica, cea care, din punctul meu de vedere, este exact opusul intereselor legitime ale individului).

Ce ne facem atunci cand, in goana lumii moderne, in falcile malaxorului intra la gramada, spre perfecta omogenizare, toate cele posibile si imposibile, pentru ca rezultatul sa fie un soi de afis electoral disproportionat, cu un titlu sintetic gata de pastrat pe post de concluzie?

Tocmai pentru ca articolul de fata nu este un rechizitoriu, ci o sincera uimire, daca afirmatiile amintite reprezinta pozitia oficiala a redactiei respective, imi permit sa spun ca registrul de interpretare poate pleaca de la simpla si sfanta ignoranta generalizatoare, dar netamaduitoare si poate merge pana la ticalosie asumata.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...