Coronavirus: Scrisoare peste timp

Salut! Stiu ca esti bine. E lumina afara, iar tu te scalzi in ea, nu doar o privesti din spatele geamurilor. Respiri, mergi pe strada linistit si iti saluti semenii. Aproape ca te bucuri cand vezi cate un caine vagabond, cate un om care doarme pe marginea drumului...

Aerul e atat de curat, iar tu auzi pasarile, vezi oamenii zambind si iti tresalta inima ca la prima intalnire cand vezi ca nu se feresc de tine pe strada. Esti bucuros pana si sa auzi ceasul desteptator pentru ca iti arata o normalitate pe care credeai ca nu o s-o mai apuci curand. Iar seara, sentimentul acela ca traiesti nu e nicicand mai actual decat atunci cand somnul te prinde epuizat dupa o zi in care ai muncit si umblat pana la epuizare si ai fost... viu...

Te bucuri de fiecare clipa si toate par diferite pentru ca iti e greu sa ti le mai amintesti... Si asta pentru ca ai inca amenintarea virusului langa tine, ca o cortina intunecata pe care o vezi la orizont. E undeva in urma ta, dar e atat de clara...

***

Trecusera trei decenii in care lumea se fortase sa se desprinda de trecut. Trei decenii in care pentru ca traiai in zona temperata din emisfera nordica insemna ca ai liber la placerile planetei. Eram la nivelul cel mai de sus al civilizatiei, fie ca vorbim de occidentali, de asiatici, chiar si de o mare parte din lumea musulmana. Ne simteam indreptatiti pentru orice, capabili de orice, varful de netagaduit al lantului trofic. Si pe buna dreptate - trecusera mii de ani in care invatasem sa ne dezvoltam cu o viteza care pe ultimii metri devenise aproape de neimaginat.

Meritam, da. Invatasem si din greseli si din reusite si ajunsesem fiecare sa avem sansa de a influenta lumea din jur inca de la nastere. Evident ca nu constientizam asta cu totii, ca ne feream sa o constientizam cei mai multi dintre noi, ca era prea bine ca sa ne complicam viata. De ce? Pentru ca era bine chiar si atunci cand era mai rau. Pentru ca eram atat de linistiti in confortul personal incat nu mai conta ceea ce lasam in jur, ori trecutul, ori prezentul altora...

Toate filmele alea alarmante care desenau dezastre de tot felul ne distrau, erau entertainment. Prea putin incercam sa ne dam seama de realitatea lor. Pana si cuvantul pandemie exista doar pentru cateva filme horror si carti SF.

Poate ca a fost momentul cel mai bun, de fapt, acela cand a cazut cortina. Aproape ca uitasem cum este sa traiesti cu o cortina, desi nu trecusera decat trei decenii de cand se ridicase o alta, facuta din fier - cortina teapana, stabila, fixa... Am fost nepermis de surprinsi de momentul in care s-a asternut greutatea aia invizibila, insesizabila, care ne tinea departe unii de altii, care ne tinea departe de aerul pe care singuri il imbacsisem ca sa ne fie dor de el...

Si atunci, varful lantului trofic a devenit, brusc, captivul unui organism minuscul, ca multi altii de care prea putin ne-a pasat.

Coronavirus - nici macar nu suna asa amenintator. Mai fusesera si altii inaintea lui - gripe de tot felul, de la aviara la spaniola, E-bola, E-coli, SARS, HIV, TBC - toate sunau complicat si absolvisera de mult liceul. Doar coronavirusul ramasese in urma, ascuns in plina vedere, ca atat de multi semeni pe care uitasem sa ii observam.

***

Nu sunt sigur ca stii cum a fost cand a cazut cortina cu virusi, asa ca iti voi spune eu o poveste. Evident ca la inceput a fost departe si priveam aproape fascinati ideea ca in indepartata China se petrecea ceva ce fascina tocmai pentru ca nu eram siguri ce este sau daca este.

La fel de fascinati am fost cu totii, noi, europenii, atunci cand au aparut primele cazuri. Eram cu gandul la coronavirus cam ca la eclipsele de soare: "Va veni, va aduce cateva minute de intuneric si va trece, dar momentele alea de intuneric vor fi atat de excitante!"

Evident ca pe la noi politica isi vedea de drumul ala scarbos pe care il tot pavasera de treizeci de ani monstruozitatile alea care ne lasau educatia sa putrezeasca si sanatatea sa doarma in praf.

Nici chiar cand italienii, spaniolii si francezii incepusera sa moara pe capete, mai-marii nostri nu au incetat sa se joace de-a baba oarba cu timpul - nici macar cand timpul a inceput de-a dreptul sa nu mai stie ce-i rabdarea si cand devenise evident ca virusii ne vor pune si pe noi la macerat.

Au lasat atat de multi medici cu pieptul gol in fata rafalelor, fara arme sau protectii altele decat propriul trup si propria minte cum nici nu iti poti imagina... Si cand au inceput sa ne cada doctorii si spitalele alea asa cum erau, isi luau talpasita fara remuscari, de la ministri la sefi de directii sanitare...

Cateva zile am facut ce am stiut mai bine - ne-am panicat si am inceput sa risipim. Am dat navala in magazine si am inceput sa umplem cosurile de gunoi; parlamentarii si primarii au inceput sa dea telefoane si sa obtina teste si echipamente de protectie cu care sa se laude; alti politicieni promiteau teste pentru orase intregi cand in toata Romania abia daca se testasera cateva mii, poate zeci de mii. Si de spitale tot nu ne-a pasat pana cand au inceput sa cada odata cu oamenii...

Dupa inca o saptamana priveam cu ochii injectati balbele guvernantilor si cate un urlet de la bagatori in seama sau de la coruptii aia rosii care au macinat sanatatea vreme de trei decenii...

Am inceput sa privim canapeaua ca pe o dusumea rece, ferestrele ca pe niste gratii si usa de la intrare ca pe un inger pazitor... Uneori, pustiul de afara era atat de apasator incat si pasarilor le era teama sa mai scoata vreun sunet. Dorul de mama si prieteni inlocuise meciurile de fotbal, iar mersul dupa paine devenea un cosmar extatic, in care te bucurai doar ca te intorci in casa.

Mai intai au inchis concertele si meciurile, apoi mall-uri, baruri, restaurante, cafenele... Ideea de film la cinematograf sau de haine noi in fiecare luna devenise ceva indepartat, dar culmea era ca ajunsesem sa intelegem asta si sa ne dorim sa fie indepartate. Se trezise ceva in noi, adormisera niste monstri sau cate putin din ambele?

***

M-am intrebat de multe ori in clipele alea lungi la fereastra daca nu cumva fuseseram pregatiti pentru asta, asa, putin cate putin. Nu, nu vorbesc de profetii, de conspiratii sau de alte bazaconii de noapte buna. Doar ca fiecare avem cate un strop de divinitate in noi, ascuns undeva de unde ne mai trezeste din cand in cand. Poate ca trebuia pur si simplu sa trecem printr-o astfel de incercare.

Era pustiu pe afara, atat de gol peste tot si totusi era mai plin ca oricand. Stiai sigur ca in spatele oricarei ferestre exista de data asta mai mult decat un suflet - exista ratiune, inima, suflet si simt, exact in armonia in care ar trebui sa fie.

Cu totii am invatat sa gatim, sa ne jucam asa cum o faceam doar in copilarie, sa citim imaginandu-ne umbra unui nuc batran si sa ne privim mai mult...

Evident ca imi treceau prin minte fel si fel de scenarii, de la spectacolele futuriste hollywoodiene la utopia libertatii lui George Orwell. Nu aveai cum sa nu iti faci scenarii atunci. Dar ce e cel mai important, prietene, e ca am parut ca intelegem cat e de important sa nu mai uiti, sa nu mai uitam, tocmai pentru ca sub rasuflarea aia greoaie a fricii de moarte se ascundea uitarea a tot ce e neimportant.

E interesant de imaginat ce vede sau aude fiecare in momentul in care te stranguleaza frica aia fara nume. Dar vreau sa cred ca pentru fiecare e mai mult decat poate cuprinde o scrisoare si ca pentru toti e plin de fenomene care marcheaza, care merita tinute minte si invatate, retinute acolo in amprenta genetica pentru posteritate.

Ne-am regasit pe noi si poate ca am regasit ceva din ziua de maine care va fi fara "ei", fara "voi" sau fara "noi". Planeta a supravietuit, altfel nu scriam randurile astea, si la fel s-a intamplat cu "lumea". Dar sunt convins ca e altfel de cum o ascunde acum cortina. Stiu ca toate astea voi le stiti deja, pentru ca ati devenit nu doar mai buni, ci si mai chibzuiti si solidari, mai uniti in diversitate si mai neiertatori in fata..., ei bine, in fata a orice.

Asa ca scriu si stiu ca vei primi salutul meu. Nu pot saluta prea multi dragi din spatele geamului. La mine in camera e intuneric si ma patrunde intrebarea daca e mai negru inauntru decat afara... Aici au inceput sa cada numere si ma tem ca vor umple tot cerul in drum spre Rai...

Te salut pe tine, in schimb, pentru ca stiu sigur ca tu esti, ca tu poti vedea randurile astea, pentru ca tu existi. As vrea din suflet sa fiu si eu, dar... eu inca traiesc in cortina... si virusii ranjesc, iar oamenii pleaca... Te salut...

Mihai Sandu este ofiter pentru relatii internationale al USR, consilier parlamentar cu o experienta de peste 7 ani in administratia publica centrala si purtator de cuvant al USR Prahova.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

BEC vine în sprijinul PSD și PNL. Decizia surpriză care le permite să aibă candidați separați la Primăria Capitalei

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat miercuri, 24 aprilie, o hotărâre prin care permite desființarea unei alianțe electorale până la data de 26 aprilie,astfel că PSD și PNL vor putea...

Prima ședință de Guvern care se desfășoară la Timișoara. Ce proiecte vor fi discutate în întâlnirea de astăzi

Guvernul se reuneşte joi, la Timişoara, într-o şedinţă specială, în cadrul căreia urmează să fie aprobate o serie de proiecte de infrastructură cu impact regional, precum şi plata în...