Gurile de foc infernal care au parjolit totul

De ce sunt statele occidentale puternic civilizate? Exista o multime de raspunsuri posibile, dar cel asupra caruia va propun sa meditam cateva minute este urmatorul: sunt asa pentru ca au fost asa si ieri.

E un alt fel de a sublinia importanta capitala a continuitatii in dinamica unui subiect istoric. Fara continuitate, in pofida rupturilor inerente (revolutii, razboaie civile, temporare ocupatii straine), orice colectivitate umana se ruineaza. Nu sunt "ruinele" niste ziduri care si-au pierdut coerenta intrinseca? Poti locui dupa anumite reguli un spatiu fara a-i securiza perimetrul? Desigur ca nu.

Un stat e ca o cetate. De aceea, continuitatea vietii sale are multiple aspecte si paliere: aparare, dar si aprovizionare cu hrana trupeasca si spirituala. O identitate, dar si deschiderile necesare pentru a o primeni periodic prin "jocurile schimbului". Faptul ca mostenim o continuitate foarte fracturata - sau chiar marcata de ditamai "mileniul obscur" - n-ar trebui sa ne descurajeze. Ar trebui in schimb sa le faca tuturor evidenta necesitatea unor continuitati simbolice fara de care nu vom putea niciodata evada din "complexul inceputului continuu".

Avem deasupra noastra doua balade populare: Miorita, cu lectia ei fatalista. Mesterul Manole, cu blestemul de a o lua mereu de la capat. De ambele trebuie cumva sa scapam, nu ca piese de folclor definitoriu, ci ca moduri de a privi lumea. Au spus-o multi, mai cu seama in generatia post-unionista dominata de exemplaritatea erudita, filozofic efervescenta, a unor Eliade, Cioran, Noica: e nevoie de aportul vitalismului si voluntarismului pentru a ne razbuna tarele colective, lasitatile, veacurile de servitute muta...

Dupa marii interbelici, cateva generatii culturale au cautat, desi cocosate de comunism, sa scrie partitura supraistorica a unui continuum romanesc ideal. A iesit vulgata frescei circulare, asa cum e fresca din sala Ateneului Roman, care incepe, aici, cu Decebal si Traian si se sfarsteste, revenind de unde a plecat, cu epopeea moderna a statalitatii carliste. Vedem asadar un produs ideologic nationalist, care survoleaza documentele, sursele regionale, lipsa informatiei si trecutul primelor interpretari pentru a topi ansamblul intr-o viziune "unitara": o fictiune necesara, partial mobilizatoare, partial cotropita de constiinta relativista a postmodernitatii contemporane.

N-am facut decat sa procedam la operatiunile de "constructie identitara" la care s-au pretat, in veacul nationalitatilor, toate popoarele scapate, treptat, din chinga imperiilor europene "multiculturale". A rezultat un continut standardizat, de manual, indiscutabil si prin urmare mort. Lipsa obiectiva de continuitate - cel putin institutionala - s-a compensat printr-o supravalorizare culturala a temei "unitatii predestinate."

Abia in anii post-comunisti, odata cu aparitia unor scoli istoriografice finalmente sincronizate cu marile doctrine apusene, ne-am folosit libertatea intelectuala pentru a chestiona mituri, a demonta mecanismele conformismului nationalist si a scoate la lumina arhivelor un tablou mai putin conventional. S-a mers si in directia aceasta, opusa, pana la extrema atomizare. Am cazut in patima iconoclasta a demitizarii cu orice pret.

In viata politica, diplomatica, economica si inter-regionala a Romaniei postcomuniste au reaparut ruptura, atacul dizolvant, contradictia paralizanta. Practica emergenta, deci "primitiva", a democratiei ne-a facut sa alimentam partizanate obtuze, tribale, centrifugale. Am incurajat paranoia individualista a sefilor si sefuletilor convinsi ca lumea incepe cu ei, ca lumea de ieri trebuie condamnata (mai ceva ca lumea burgheza rasa de bolsevici in deceniul stalinist).

Vanatoarea de vrajitoare, hiperpesonalizarea puterii, exaltarea apartenentelor de grup in detrimentul judecatii serene de valoare - iata metodele parsive (si nu mai putin contraproductive) la care societatea noastra, inca bolnava de comunism, a recurs cu o jenanta brutalitate. Nu poti spune ca de aceaste deformari discriminatorii s-ar fi facut vinovati doar unii: le-au verificat toate partidele, de toate culorile.

Si nu exista institutie publica veche sau noua, care sa nu fi fost permanent redesenata, sa nu fi cunoscut fuziuni, zeci de noi organigrame, concedieri si dilatari de personal - in functie de capriciile vremelnicilor conducatori numiti in fruntea lor. Cineva facea lista denumirilor post-revolutionare ale Ministerului Educatiei: au fost vreo 20. Altcineva numara cei 23 de ministri ai Culturii...

Dar tot peisajul administratiei romanesti aduce a vulcani noroiosi, care se bulbuca pestilential, intr-un pustiu de sens.

Nu cred sa existe stat european modern mai traumatizat de capricii, mutatii, protagonisme autoritare, improvizatii si aproximatii functionale. Suntem campionii inconstantei, pe fondul de granit al unei istorii oficiale fara fisura.

Este cumva remediabila aceasta neasezare perpetua? Da, prin cultul moderatiei si respectul fata de predecesori si succesori (care nu sunt dusmani ereditari, ci compatrioti...). Prin insistenta pedagogica asupra binelui comun. Prin constiinta faptului, in fond banal, ca orice lucru bun pentru tara e bun si pentru mine, pentru vecinul meu, pentru cei care respira acelasi aer, fara sa ma cunoasca.

Din acest puct de vedere, raul facut de batalia mercenara a televiziunilor de grup interlop nu are egal si nici leac imediat. Aceste guri de foc infernal au parjolit totul, ca o flacara de pucioasa.

In loc sa ne folosim energia, competentele, resursele creative spre dezvoltarea acestei tari pe cat de iubite, pe atat de dramatic saracite prin jaf, ne pierdem in eterne batalii de ariergarda. Se poate altfel? Nu, cel putin pentru moment.

Adica nu atata vreme cat flagelul imposturii academice, industria grea a doctoratului plagiat, ostracizarea elitei intelectuale si exaltarea populista a gregaritatii vor face legea in audio-vizual, in Parlament, in viata publica sub toate formele sale. Dar mai e si maine o zi.

Teodor Baconschi este doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religilor, Universite Paris Sorbonne - Paris IV.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...