Lumina la romani si la europeni

Cand, ca europeni, ne cotropeste senzatia ca soarele trebuie smuls cu forcepsul din gaoacea in care se ascunde in decembrie, luna care scufunda nordul in tenebre, ar fi nevoie mare de lumina. Dar cine s-o livreze?

Murind imediat dupa echinox, Goethe ar fi cerut, cu ultimele sale puteri si cuvinte: "mai multa lumina". In era globalizarii, un spor de lumina in capetele occidentalilor pare mai necesar decat oricand. Dar cine sa-l furnizeze? Politicienii? Poate cei care se incred in Rusia si incheie intelegeri cu ea, desi V. Putin a admis, indirect, implicarea Moscovei in actul de terorism de stat al impuscarii, in Germania, a unui georgian ex-rebel in Cecenia, care ceruse azil si pe care tarul l-a numit "terorist"?

A facut bine Angela Merkel sa stea de vorba cu Putin in contextul tratativelor ruso-ucrainene purtate in formatul Normandia, in ciuda acestui asasinat care afecteaza grav raporturile bilaterale? A amplificat ea, astfel, credibilitatea Republicii Federale si capacitatea vestului de a descuraja, pe viitor, asemenea atacuri, derulate pe teritoriu german, ca si cum ar fi ograda din spate a unui mafiot sicilian?

E normal, oare, ca seful statului rus sa minta fara jena, si in vest, afirmand ca Moscova ar fi cerut "extradarea" victimei asasinatului comis la Berlin, in vara, de un rus dotat cu pistol cu amortizor, un pasaport fals si protectia serviciilor secrete ruse? Cui foloseste, oare, ca gazda sa franceza sa se gudure pe langa un dictator sangeros ca Vladimir Putin? Cui prodest sa i se nege Rusiei statutul de principala amenintare la adresa democratiilor si securitatii Europei si sa se propuna apropierea vestului de Moscova, desi Kremlinul nu da nici un semn de responsabilizare? Nu e Rusia mai aproape de China comunista, alt pericol major, decat de civilizatia apuseana? Si cata incredere se poate avea, in genere, intr-un lider ca Putin? In promisiunile si angajamentele pe care le semneaza? In armistitiile lui?

Sunt intelegerile incheiate de rusi, privind estul Ucrainei ocupat de "omuletii verzi", realmente credibile? Ori sunt concesiile sale, tactic neglijabile si strategic nesemnificative, un subterfugiu, menit sa-i ajute pe putinofilii din vest sa obtina anularea sanctiunilor impuse Rusiei?

Intrebari peste intrebari. Cine sa le dea raspuns? Politicienii care, inconstienti, au inlocuit orice politica externa rationala si orice demersuri eficiente de autoaparare cu impaciuitorismul ridicat la rang de virtute suprema? Cei ce confunda restructurarile economice necesare cu panica generand un program ecologist si socialist care e pe cale sa intoarca Europa in preistoria ei marxista?

Cam aceiasi au tergiversat iresponsabil reformele necesare Europei, impingand Comunitatea spre punctul de ruptura numit Brexit, un lamentabil divort al patriei democratiei de continent, care va deveni, dupa alegerile britanice de joi, ireversibil. Si va lasa Batranul Continent fara un pilon vital.

Joi, britanicii le vor da castig de cauza conservatorilor lui Boris Johnson, ingropand iluziile de ramanere in Europa nutrite de multi in siajul propagandei stangii laburiste. Una virulent anticapitalista, antiamericana si, mai ales, antisemita, care s-a folosit cinic de sentimente proeuropene pentru a-si procura putere politica, dar n-are decat un program la fel de radical, de extremist si de nihilist ca stanga de peste ocean si parti din ce in ce mai importante ale socialistilor si social-democratilor europeni. Care, in Malta, de pilda, s-au organizat, ca-n Romania dragniota, dupa cum s-a vazut in asasinarea ziaristei Daphne Caruana Galizia, intr-un partid-stat mafiot.

Daca se cauta in zadar lumina la rasarit si la politicienii vesteuropeni, unde sa se afle ea? La carturari? In Romania, ca si aiurea, tot mai putina lumina din decembrie alimenteaza melancolia, mizantropia si fatalismul. Un reputat istoric roman afirma zilele trecute ca tara e, de treizeci de ani, scena unui "blat national", girat si stimulat de serviciile secrete aparute din Securitate, care ar conduce-o antidemocratic, ipocrit si cinic, ascunzandu-si nefacutele indaratul unor masti. Or, potrivit lui Armand Gosu, "o tranzitie care incepe prost nu se poate termina bine". Sunt de alta parere.

Prea putini oameni sfarsesc bine dupa ce au inceput bine. Multi evolueaza uluitor. Conteaza sfarsitul, nu inceputul lor. Dar tranzitiile? Niciuna din cele europene n-a inceput si n-avea cum sa inceapa bine. Primul capitol al revolutiei engleze e inecat in sange. Violent si cu reculuri care au durat mai bine de un veac s-au despartit si francezii de absolutism. Cea poloneza a debutat sub semnul uciderii parintelui Popieluszko si prin ceva ce s-ar fi putut denumi un "blat" al Solidaritatii cu generalul Jaruzelski. Cea romaneasca a debutat cu disidente tardive si a continuat, mai rau decat tot ce-au produs revolutiile europene, cu o mare varsare de sange. Dar asta n-o condamna integral si irevocabil.

Nimic, nici "telerevolutia", nu compromite definitiv si irecuperabil procesul democratizarii pe care l-au inaugurat martirii din decembrie 89. Grav e ca Romania a refuzat, pana azi, sa-i cinsteasca asa cum era firesc pe disidentii care i-au precedat, preferand sa onoreze nulitati. In schimb, parte din elita ei perpetueaza vituperarea eroilor care s-au opus regimului ceausist, infierand culpe reale sau imaginare, din tinerete, pe care le-au depasit cu brio, inainte de a deveni reperele schimbarii.

Grav e nu doar blatul (real) deplans de Armand Gosu, ci si ca, pana azi, Romania postcomunista a refuzat si refuza sa-i pedepseasca riguros si sistematic pe criminalii si tortionarii regimului comunist si pe marii jefuitori din oligarhia ivita din securitate si PCR, confiscandu-le uriasele averi.

Grave sunt impunitatea, duplicitatea, lehamitea politica, cinismul si mefienta generalizata. Ele fac casa buna cu fatalismul multor romani, reducand notabil sansele tarii de a-si reface rapid democratia, in ciuda vointei democratice clare, exprimate in proteste ori alegeri de catre electoratul roman.

Or, in contrast cu pesimismul unei mari parti a elitei intelectuale, fie inchise in turnul ei de fildes, fie articulandu-se fatalist, acest elan modernizator care se manifesta din ce in mai energic si mai credibil, probeaza ca dorul de libertate si capacitatea de a invata ale romanilor sunt uimitor de puternice. La trei decenii de la revolutie, romanii, vaccinati de ambele regimuri care au insangerat veacul trecut, stau, in materie de valori luminoase, ceva mai bine decat multi europeni. Va veni lumina de la ei?

Petre M. Iancu

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...