Opinii 20 de ani de criza, duduiala din 2007 si sufleurul de la Educatie

Am parcurs 20 de ani de libertate presarata cu un capitalism de sorginte mioritica. S-au scurs 20 de ani, in care Romania a fost un imens camp pe ale carui pajistii s-au dus nesfarsite batalii pentru intaietate in toate directiile.

Cert este la acest moment ca Romania a ajuns la capatul unei crize incepute acum doua decenii. Am avut doua decenii, in care cetatenii acestei tari s-au amagit cu speranta vederii "luminitei de la capatul tunelului". Au fost 20 de ani in care cuvantul "austeritate" a capatat conotatii banale si intelesuri peiorative.

Stransul curelei a devenit un fel de indemn la sport extrem pentru marea masa a populatiei. Traiul zilnic dus la limita extrema a existentei a devenit certitudine in peisajul vietii sociale a tarii. Scuzele de genul "greaua mostenire lasata de vechii" sunt si astazi in prim planul discursurilor celor care sunt la guvernare.

Anii au trecut, nevoile s-au modificat adaptandu-se la cerintele unui sistem social, bazat pe alte principii. Ceva a ramas constant: nivelul de trai. Marea majoritate a romanilor nu a atins, dupa doua decenii, un nivel de satisfactie materiala care sa-i permita la acest moment sa priveasca cu indiferenta sau cu indulgenta la masurile de retezare a veniturilor.

Campanii electorale cu promisiuni desarte si fara acoperire, crize sociale si politice, reasezare economica. Toate acestea au constituit repere care au fost gasite drept scuze pentru esecurile tuturor guvernelor. Am fost indemnati, tot timpul, sa privim la trecut si sa comparam mai multe rele. Ni s-a dat de ales raul cel mai mic, prin comparatie cu celelalte.

Raul cel mai mic l-am perceput in functie de talentul si de mijloacele de manipulare de care au dispus partidele politice. Cei mai buni la acest capitol au castigat si s-au impus ca fiind raul cel mai mic.

Am auzit, la un moment dat prin 2008, un cuvant neplacut, "criza". Cica niste frati Lehman le-au spus unor americani "sa doarma linistiti", dar, nu a fost sa fie.
Am avut viata grea, nu am avut bani, am trait prost, nu am avut locuri de munca, dar, nu ne rasunase in urechi acest cuvat neplacut. Aveam de-a face cu o criza generalizata la nivel mondial.

Insa, noi romanii am avut marele ghinion ca in anul 2008, cand in lumea internationala se discuta asiduu despre grave probleme economico-financiare, noi sa avem un statut aparte.

Am avut ghinionul, in acel context, sa fim alegatori. Astfel, atentia de la problemele reale ale societatii au fost redirectionate catre spectacolul total al alegerilor electorale.

Dansul partidelor pe scena publica a capatat accente hilare, uneori grotesti. Dansul oamenilor politici s-a contopit cu dansul inutil al alegatorilor. Au fost dansuri de simpatie, dar nu a existat o reala incredere in partenerul de ring.

Prinsi, in jocul manipulator al candidatilor, noi romanii am inceput sa percepem totul ca pe un joc, un joc ce ne aducea satisfactie si cu care ne delectam ziua si seara prin piete si pe la televizor. Ce criza, ce recesiune? Uitati-va aici, pe ringul de dans unde totul s-a transformat in scene de K1. Jocuri, dans, manipulare, propaganda,.. Toate au trecut, aducandu-ne la o banala zi din luna iunie a anului 2010.

Sperantele si iluziile s-au spulberat, cresterea economica s-a dus pe apa sambetei, prognozele au fost date peste cap, iar romanii s-au trezit din visul drag, al statutului de alegator si partas la reformarea statutului , in cosmarul real al statutului de cetatean al republicii Romania.

Discursurile opozante au inceput in tonuri grave si devin din ce in ce mai neinteresante si fara substanta, puterea incearca decredibilizarea a tot ce este contra actiunilor guvernamentale, sindicatele sunt acuzate si anatemizate.

In toata aceasta ecuatie, lipseste un element essential... vocea oamenilor obisnuiti, vocea opiniei publice. Sugestive pentru aceasta stare de fapt sunt acele imagini cu cei care au iesit primii in strada, pensionarii.

Anul 2007 a devenit laitmotivul esecului guvernamental actual. "Duduiala" economica din acel an se pare ca a papat cateva miliarde de dolari, sau cel putin asa ni se spune. Insa in acelasi an si la inceput de campanie, in 2008, acesti oameni de la putere sustineau ca au banii "fara numar" chiar si pentru salariile majorate ale profesorilor. Din pacate, capacul a sarit de pe oala si suntem pe cale sa ne oparim cu apa chioara fiarta.

In capul guvernantilor nu poate sa fie decat apa chioara, sugestiv in acest moment fiind momentul in care ministrul fioros de la Educatie primeste ca la teatru cuvintele ce trebuiesc rostite la o conferinta de presa. Pe post de sufleur, un banal secretar de stat. Ministrul mura-n gura....Deci cine e sufleurul domnului Emil Boc?