Pasivitatea naste monstri

Lumea in care traim ar fi cu totul si cu totul altfel daca am decide mai multi dintre noi sa ne implicam, sa nu mai lasam problemele generale, problemele care ne afecteaza ca societate, sa treaca pur si simplu pe langa noi.

In cursul ultimelor doua saptamani, doua evenimente tragice au tinut capul de afis. In Sri Lanka, radicalismul religios a provocat un carnagiu chiar in ziua Pastelui catolic, iar in Paris a ars catedrala Notre-Dame.

Desi separate nu doar geografic, ci mai ales ca dimensiune a tragismului, cele doua elemente sunt in mod paradoxal conectate prin ilustrarea problemelor generale de reactie si implicare.

Atacurile din Sri Lanka au scos din nou la lumina una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta societatea contemporana. Radicalizarea este, deja, omniprezenta, de la factorul religios la cel politic si de la manifestari sociale de zi cu zi la mediul virtual. E indelung discutata, intens fixata in dezbateri, insa intotdeauna dupa evenimente tragice.

Desigur, radicalizarea este departe de a fi un fenomen aparut brusc astazi. O alta consecinta a radicalizarii, razboiul civil din Siria, a ajuns sa rapeasca sau sa instraineze sute de mii de vieti pana sa se ajunga la un fel de armistitiu firav. Statul Islamic a trebuit sa cucereasca sute de kilometri patrati si sa masacreze comunitati intregi pana sa poata fi stavilit. Lista cu astfel de exemple e lunga si, in mod tragic, inca se scrie.

Toate au la baza probleme cunoscute si toate au ajuns sa nu fie rezolvate din cauza incompetentei, nepasarii si lipsei de intelegere si armonizare a unor decizii chiar de catre cei alesi sau numiti in functii inalte pentru a preveni astfel de evenimente. Si din cauza lipsei curajului.

Lumea se scufunda peste tot in jurul nostru intr-un soi de dictatura a problemelor fara raspuns si pe zi ce trece vedem lideri care fie nu reusesc sa sparga gheata si sa gaseasca solutii, fie se radicalizeaza ei insisi, in dictaturi de toate felurile: de la dictatura militara, politica sau de sorginte confesionala, pana la regimuri democratice capturate de coruptie si interese personale si transformate in dictaturi ale imposturii.

Iar aceasta penurie de lideri politici competenti si integri duce negresit la un vid al solutiilor si la o bezna tot mai profunda a insecuritatii, a intolerantei, a instabilitatii, a lipsei de speranta la un viitor mai bun si a mediocritatii, amestecata mult prea adesea cu o nepasare care duce la reactii tarzii, asta in cazul fericit in care are loc vreo reactie.

Ceea ce s-a intamplat in Sri Lanka este genul acela de eveniment pentru care ajungem sa varsam cate o lacrima astazi, pentru ca maine sa uitam ca a fost, insa care poimaine ajunge sa se repete intr-un alt colt de lume. Este, insa, exact reflectarea unei radicalizari pe care o lasam libera sa se perpetueze, din cauza problemelor fara raspuns pe care nu mai are cine sa le gaseasca. Si atunci, peste tot in lume, ne continuam linistiti viata, tot mai scufundati intr-un amestec de agitatie, resemnare si nepasare, vecine toate cu ignoranta.

Mai apare doar cate un episod ca Notre-Dame si ne inghesuim sa facem dintr-o catastrofa culturala pentru civilizatia europeana o mica victorie personala prin faptul ca donam cate un "10%" pentru ceea ce va fi (cel mai probabil) doar un vis al unei reabilitari. Si evenimentele de la Notre-Dame ilustreaza fariseismul si costurile sale, la fel cum episodul Sri Lanka ilustreaza ignoranta si lipsa de ambitie in identificarea unor solutii pe termen lung, evident in cu totul alte proportii.

Cum ar fi, insa, daca ne-am mobiliza sa prevenim carnagii precum cel petrecut in Sri Lanka, sau cel din Noua Zeelanda?

Cum ar fi daca ne-am opri cate o clipa in fiecare zi si am medita la solutii pentru a opri radicalizarea si la simpla idee a unei implicari?

Nu doar lipsa de curaj sau integritate a liderilor politici duce la perpetuarea unor episoade tragice si la ridicolul reactiilor de dupa, ci in primul rand din cauza ca liderii politici sunt lasati sa fie asa fiindca alternativele lipsesc sau cele cateva solutii propuse ici-colo sunt insuficiente. Iar pentru asta suntem cu totii vinovati, nu doar complici.

Ceea ce refuzam intr-un mod aproape sinucigas sa observam este modul in care problemele la nivel global sau national ne afecteaza pe fiecare in parte si faptul ca ele nu ne ocolesc doar pentru ca ne prefacem ca nu exista. E mult mai simplu sa ne dam deoparte, insa infinit mai puternic si eficient este sa lasam deoparte indiferenta si orgoliile si sa devenim parte din schimbare.

Clasa politica, liderii in general, sunt cei pe care noi ii permitem in arena politica si nu numai. Si aici nu e vorba doar de prezenta la vot, ci mai ales de implicarea fiecaruia dintre noi.

Pentru solutii, este nevoie de oameni care nu doar sa incerce, ci si sa identifice si implementeze solutii si sa gaseasca drumul spre schimbare. Sunt multi cei care pot, dar aleg sa stea deoparte. Este nevoie de cat mai multi dintre noi care sa realizeze ca pot deveni liderii sau formatorii de maine. Avem nevoie de oameni, de umanitate, de sinceritate, de lideri pe care sa-i luam ca exemplu si de formatori. Nu avem nevoie de dictatori sau pseudo-dictatori care-si creeaza un cult al personalitatii, ci de oameni care isi sacrifica timpul si energia pentru constructii pozitive.

Lipsa curajului si a dorintei de implicare poate provoca tragedii prin perpetuarea crizei unei lipse acute la nivel mondial de oameni care sa scrie istoria altfel decat cea pe care o vedem trecand prin fata noastra. Iar solutiile pot veni doar atunci cand ne vom implica direct. Astfel, vom putea sa gasim solutii si modalitati de aplicare a lor. Altfel, vom continua sa asistam la radicalizari si sa calcam pe aceleasi urme ale esecului.

Departe de a fi un caz precum Sri Lanka sau Siria, Romania este un exemplu nefericit a ceea ce pot aduce decenii intregi de neimplicare ce au nascut impostura si coruptie. Am iesit atat de multi in strada in momente cheie si am urlat si am fost ignorati sau intampinati cu gaze si bastoane, pentru ca a doua zi sa ne ignoram pe noi insine, sa ignoram ce am fost si pentru ce am fost in strada.

Nimic nu se schimba atat timp cat permitem perpetuarea. Cheia este in interiorul fiecaruia dintre noi, indiferent de simpatii sau orientari si poarta numele implicarii.

Lumea se schimba peste tot in jur si e randul nostru, al tuturor cetatenilor, sa decidem daca lasam istoria sa ne ia in continuare pe nepregatite. Si poate ca ar fi cazul sa intelegem, in sfarsit, intelesul unor vorbe cu care am crescut cu totii in scoala: "timpul nu mai are rabdare".

Mihai Sandu este consilier parlamentar cu o experienta de peste 6 ani in administratia publica centrala, expert pe relatii externe al USR si vicepresedinte al USR Prahova.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...

Ungaria dă asigurări că susține aderarea deplină a României la Schengen. Măsurile decise în urma vizitei lui Cătălin Predoiu la Budapesta VIDEO

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei...