Ziare.com
1161Comentarii
2425Likes
1098Shares
MANDRU CA SUNT ROMAN

Uca Marinescu, cea mai cunoscuta femeie explorator, la 72 de ani: Muntii mei ma cheama acasa

de Madalina Mitan
Sambata, 20 Octombrie 2012, ora 15:45

   

Uca Marinescu, cea mai cunoscuta femeie explorator, la 72 de ani: Muntii mei ma cheama acasa
Uca Marinescu este cea mai cunoscuta femeie-explorator din Romania. La 72 de ani, se poate bucura de un palmares deosebit.

A fost prima romanca ce a ajuns in Antarctica; prima femeie din lume care a ajuns in decursul unui an la cei doi poli geografici ai Pamantului; primul roman si prima femeie care a ajuns la cei doi poli pe schiuri in 2001 (marcand si un record de varsta), prima femeie din lume care a atins cei patru poli ai Pamantului (geografic si magnetic).

A traversat Africa, a mers de sase ori in Tibet, s-a catarat pe Mont Blanc si pe alte varfuri. Cand nu pleaca in expeditii prin lume, merge in tabere de schi cu copiii fostilor elevi, urca pe munte sau scrie. Locuieste in Bucuresti, dar sufletul i-a ramas in Marginimea Sibiului, locul din care se trage tatal sau. Calatoriile sale sunt povestite pe blogul Uca Marinescu.

La varsta la care alti oameni nu se duc mai departe de parcul din cartier sau nici nu mai ies din casa, Uca Marinescu isi face in continuare planuri de drum. Acum vrea sa mearga in Antarctica, pentru ca un batran lama tibetan i-a spus ca este "un pescarus arctic".

Am reusit sa o gasim la scurt timp dupa ce s-a intors dintr-o expeditie in Himalaya-Sikkim, unul dintre locurile in care si-a dorit sa ajunga. Uca Marinescu a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari.

Unde locuiti? Aveti familie? Exista putine lucruri despre viata dvs personala pe Internet...

Locuiesc in Bucuresti, dar cu sufletul sunt din Marginimea Sibiului prin familia tatalui si din Harghita prin familia mamei. Ambele locuri au fost copilaria mea si si-au pus amprenta pe viata mea. Nu ma consider bucuresteanca. Nu mai am familie, toti au murit. Doar o verisoara, pe care o venerez.

Am o alta familie mare, compusa din prietenii pe care mi i-am facut in aceasta lume mare. Prietenia nu are hotare. Sunt poate un fir de nisip, colorat, pe langa altii, pentru care materialul are prioritate in fata spiritualului. Ma consider mai bogata.

De unde pasiunea pentru expeditii? Cand si cum v-a "prins"?

Prin educatia primita de acasa am iubit demult natura. Natura in Harghita era pura, simteam de mica vraja ei, eram o caprioara libera si curioasa. Colindam muntii si ascultam glasul tulnicelor sau al izvoarelor. Din Marginimea Sibiului am cules caldura plaiurilor si a oamenilor. Probabil din aceasta sinteza a aparut chemarea.

Am vrut sa cunosc mai mult, mai departe si, desi de fiecare data am plecat cu multe intrebari, pentru a gasi raspunsuri, m-am intors cu si mai multe intrebari.

V-ati intors recent din Himalaya-Sikkim. Cum a fost? Cand ati plecat si cat a durat expeditia?

Acum 16 ani am fost in Nepal si Sikkim-zone himalayene pentru un "treking feminin", la invitatia Federatiei de Alpinism din Nepal. Si am vazut Kangchendzonga. Un cer de nori s-a deschis si masivul si-a aratat frumusetea speciala. M-am dus cat mai aproape, adica la cateva sute de kilometri si a ramas printre nori.



Este al treilea optmiar 8.586 m si din partea Sikikimului nu se poate urca pentru ca este considerat sacru. Am ramas cu imaginea lui si mi-am dorit o data sa il mai vad. Cand am fost in Bhutan, la plecare am zburat pe langa el si din nou m-a vrajit. Am scris atunci in jurnalul meu "Muntele care ma cheama".

Dar 2011 a insemnat Centrul energetic al Mongoliei si din iarna a aparut chemarea pentru Kangchendjonga. Si am plecat. A fost greu, cam trei saptamani, de ploaie, de natura salbatica, de paduri de rododendron, de prieteni serpasi si ghizi care ne indrumau pasii, de rau de altitudine pe poteci acoperite de muschi cu "prietenoasele lipitori litzi", de norii de dimineata care se jucau cu noi de-a ascunselea, aratandu-ne inaltimile de sase miari, fara zapezile vesnice, din cauza incalzirii globale.

Si, totusi, in momentul greului psihic, exact ca in alte expeditii grele, am spus "Trebuie!" si am urcat pe varful Djongri, fratele mai mic, si in Goecha-La, fereastra de la poalele Kangchendzongai. Si astfel am admirat si asteptat fiecare aparitie din nori a celui care m-a chemat.

Poate la fel am asteptat si aparitia Aurorei Boreale. Dar totul este diferit asa cum fiecare moment al nostru pleaca, pentru mine, Muntele nu a plecat. Stiu ca aceasta realizare m-a incarcat cu multa energie pe care o pot folosi in viata de zi de zi.

Care va e cea mai draga amintire, din timpul calatoriilor dvs?

Sunt multe amintiri. In general amintirile pleaca, dar ale mele raman si in orice moment pot sa le retraiesc. Este greu sa aleg. Poate ultima: Eu nu am masina si imi place sa calatoresc printre oameni.



Un domn in varsta in autobuz mi-a cedat locul, i-am multumit si nu m-am asezat, dar mi-a mangaiat palma si mi-a spus ca pentru dansul ziua a devenit o bucurie, pentru ca m-a recunoscut. Sau poate faptul ca m-am atasat de cativa locuitori din Sikkim si am primit o noua invitatie pentru a le vizita satele.

Ati avut momente cand v-ati zis ca nu mai vreti sa calatoriti? Ca v-a ajuns?

Nu ma gandesc, dar stiu ca nu pot sta locului si macar plec, atunci cand mi se face dor in muntii mei din Romania care sunt aproape. Sa stiti ca de la ei imi vine dorul care ma cheama acasa, cat de departe as fi.

Cine va finanteaza calatoriile? Cam cat cheltuiti intr-o expeditie? Sa o luam pe ultima, drept exemplu.

Este o intrebare care mi se pune din curiozitate de multe ori. Eu nu fac excursii, nu am agentii, cheltuielile mele sunt cat mai modeste, ma adaptez conditiilor de viata locale. In afara de avion cu care trebuie sa ajung departe intr-o zona, odata ajunsa merg cu autobuzul local, stau in casele lor, mananc ce mananca si ei.

De fapt, peste tot traiesc oameni ca si noi si daca le devii prieten nu iti este greu. A obtine o finantare pentru mine este greu pentru ca nu pot sa cer - sunt ardeleanca. Este de fapt cea mai grea parte a expeditiei. Prezint ce vreau sa fac si daca pot fi ajutata multumesc prin realizarea expeditiei si dedic victoriile mele sponsorilor.



Mi-am vandut masina, niste pamanturi de la bunici, mi-am micsorat spatiul de locuit si acum sunt pensionara care isi strange banii din pensie. Ultima expeditie a costat 2.000 de dolari din care mai am de platit.

L-ati cunoscut, in 2011, pe viitorul Dalai Lama. Ce impresie v-a lasat? Cum l-ati descrie?

Un obiectiv al meu este sa cunosc oameni, sa cunosc cum traiesc astazi si sa invat cat mai multe de la ei. Soarta sau sansa mi-au oferit posibilitatea sa cunosc oameni deosebiti si aspecte deosebite ale vietii lor.

Intalnirea cu viitorul Dalai Lama mi-a prilejuit-o desertul Gobi si o samana mongola care ma insotea. Am cerut permisiunea sa pot vorbi cu Dalai Lama.

Este un om care vorbeste sase limbi si intr-o engleza perfecta mi-a explicat ca el face penitenta pentru a imbuna lumea si a curata din pacatele oamenilor, mergea taras 60 de kilometri prin dunele desertului pana la muntele sacru Meru. In zona i s-a construit un viitor templu.

M-a intrebat ce credinta am si i-am explicat ca am o credinta frumoasa si pura asa cum este si tara mea. La intrebarea mea care e credinta lui, mi-a raspuns ca este la fel cu a mea.

Multe dintre calatoriile dvs le-ati facut in zone cu o spiritualitate deosebita. Ce senzatie aveti cand va intoarceti in Romania?

Repet faptul ca peste tot traiesc oameni la fel ca noi. Dar trebuie sa le descoperi sufletul si traiul. Credinta este esenta vietii. Multe popoare au supravietuit avand o credinta pura si puternica.

Trebuie sa constientizam ca trebuie sa fim umani si in viata intotdeauna sa avem credinta. La revenirea mea acasa primul lucru pe care il simt este bucuria ca sunt acasa. Merg pe jos sa simt sub talpi pamantul meu. Este adevarat ca in ultimii ani apare o tristete cand vad tristetea semenilor sau trasturi de caracter specifice haosului actual.

Ce urmeaza? Pana cand aveti de gand sa colindati lumea?

Ce urmeaza nu stiu, as mai vrea sa merg in Antactica, sunt un pescarus arctic de fapt. Este sinteza trecutului meu in viziunea unui batran lama tibetan. Dar......imi este greu cu prima parte a expeditiei...

Pana cand? La un moment dat pe parcursul vietii, timpul iti este evaluat in functie de ce simte organismul tau. Este bine sa ne cunoastem si sa ne straduim sa nu fim inutili.


Sursa: Ziare.com

Articol citit de 12531 ori

PROPUNE UN ROMAN SA NE MANDRIM CU EL
redactia@ziare.com
Mandru ca sunt roman, pe Facebook
Mandru ca sunt roman: Tulcea, orasul celor 14 etnii
Mandru ca sunt roman: Tulcea, orasul celor 14 etnii
Daca ajungi in Tulcea, oras situat pe 7 coline, la fel ca si Iasiul, dar ca si Roma, nu ai cum...
Mandru ca sunt roman: Mircea Eliade, adolescentul miop care a devenit guru universal
Mandru ca sunt roman: Mircea Eliade, adolescentul miop care a devenit guru universal
Mircea Eliade, unul dintre cei mai cunoscuti romani din lume si probabil cel mai mare istoric...
Mandru ca sunt roman: Sam cel Roman, americanul mai roman decat tine
Mandru ca sunt roman: Sam cel Roman, americanul mai roman decat tine
A dat America, tara tuturor posibilitatilor, pentru Romania si a venit la noi, sa traiasca...
8 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Felicitari pentru expeditie si succes in viitor!

De ce nu poate fii Uca Marinescu ministrul turismului din RO.

De ce este mai "potrivita" o reprezentanta a "urismului de centura"?

 

Pentru ca s-ar gasi unul ca tine s-o murdareasca si s-o jigneasca

Felicitari,d.na Uca.Dumnezeu sa va dea sanatate!

Felicitarile tale suna ca niste injuraturi!

Ce asemanare exista intre dna Uca Marinescu si ministra "turismului de centura", ca sa faci asemenea asemanari??????

Diferenta dintre ele este ca de la cer la pamint!!!!!!!!!

Cu multa stima draga Uca,

Chemarea pentru natura e unica,absoluta.Locurile unde am copilarit,traind in armonie cu natura ne regasesc mereu chiar si printre straini,prin locuri unde sufletul nostru inca cauta linistea.Locurile unde ai copilarit sint superbe,Bucurestiul are si el locurile lui de poveste..dar stiu si simt si eu ca reintoarcerea acasa,reprezinta acea bucurie pe care o traiesti cind te regasesti colindind potecile copilariei..in natura noastra inca salbateca dar atit frumoasa.In Paring intr-o cabana am gasit scris la intrare-Cine iubeste MUNTELE,iubeste oamenii si viata!!! Multa sanatate si impliniri draga Uci/Uca.

 

Stima deosebita; "Pescarus arctic" si cit mai multe expeditii

Antarctica este o lume scoasa parca din tiparul oricarei imaginatii...
O lume a sufletului, o lume a spiritului, o alta lume..
am o cunostinta care a lucrat o viata in guvernul CAD..a plecat doar intr-o scurta croaziera pe acest continent si nu a vrut sa se mai intoarca vreodata la civilizatie...
este si un vis al meu...sunt atrasa ca un magnet la polul nord..

 

Melody,

Numai bine,nu multe persoane viseaza la atingerea acestui taram.Poate ca asta in primul diferentiaza oamenii,respectul pentru natura.. si natura umana.

felicitari!

asemenea oameni, mai rar! pacat ca nu sunt mediatizati, la noi cind deschizi televizorul iti zgarie retina si timpanul un Becali, un DD, Zavorance,Moculesti...etc...

 

Muntele iti da putere si te agata de pamant

O Doamna de toata admiratia. Ii inteleg dragostea si puterea pe care o are. Fara Munte nici viata mea nu ar avea suportul pe care-l are.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor