Ziare.com

Dependenta nu-i o condamnare la moarte - viata intr-un centru de reabilitare Interviu

de Alex Varzaru
Sambata, 12 Octombrie 2013, ora 18:44

   

Dependenta nu-i o condamnare la moarte - viata intr-un centru de reabilitare Interviu
Stefan I. a fost dependent de droguri. Salvarea i-a venit de la un centru de tratament si reabilitare deschis in localitatea Sura Mica de langa Sibiu, unde se intalnesc dependenti de droguri, jocuri de noroc sau alcoolici care incearca sa-si mai dea o sansa.

Intr-un interviu pentru Ziare.com, Stefan, care e absolvent de filozofie si a lucrat in presa, a povestit cum si-a revenit, dar si cum arata viata sa de dependent de droguri.

"Odata am luat foc sau mi-am dat foc in timp ce eram varza pe niste legale, am avut arsuri de gradul doi si trei si am avut nevoie de o grefa de piele ca sa ma vindec. Am facut gastrita si hepatita", a povestit.

Cat de rau ajunsesei? Si cum te-ai hotarat sa mergi la Sura Mica?

E dificil sa redai o situatie dramatica in cateva cuvinte, mai ales cand e vorba de o drama personala si nici nu ma omor dupa cliseele cu dependenti gen "si-a pierdut prietenii, familia, slujba si sanatatea".

Dar cam asta e, ajunsem atat de rau ca renuntasem la a ma intretine singur, ma intorsesem la parinti, care uneori nu ma mai primeau acasa, cand veneam varza, si se gandeau chiar sa nu ma mai primeasca deloc.

Psihic eram la pamant, cred ca in anumite perioade pierdusem orice speranta ca mai urmeaza altceva in afara de suferinta pentru mine, iar agonia cuiva fara speranta e dincolo de cuvinte. Uneori ma uitam la boschetarii de pe strada si ii invidiam. Mintea mi-o lua razna si in pauzele dintre binge-urile pe legale, cand esti oricum schizofrenic.

Aveam un fel de atacuri de anxietate, tot felul de fobii si momente de delir paranoic. Simteam ca toata lumea stie exact ce gandesc eu, ca tot universul e un fel de farsa la adresa mea si alte lucruri de genul asta greu de explicat.

Odata am luat foc sau mi-am dat foc in timp ce eram varza pe niste legale, am avut arsuri de gradul doi si trei si am avut nevoie de o grefa de piele ca sa ma vindec. Am facut gastrita si hepatita.

Am stat nu stiu cat in spital si am intrat de vreo trei ori la sectia de toxicomani de la spitalul de psihiatrie din bucuresti, Obregia. Tentative de sinucidere. Nu prea mai stiam cine sunt si cum sunt, personalitatea mea se schimba prea radical din cauza chimicalelor.

Nu mi-a luat mult sa ma hotarasc sa merg la Sura Mica, cand mi-a propus maica-mea am fost imediat de acord. Inainte statusem la Obregia, si cu forta, dar si de buna voie, deci eram dispus sa ma tratez si sa ma las, doar ca nu prea reuseam.

Am incercat sa ma internez si la un centru de la Gradistea, care apartine unui organizatii religioase, dar pentru ca am spus ca sunt gay, acolo s-a ivit problema asta. Si mi-au recomandat tot ei centrul de la Sura Mica, unde oamenii sunt mai toleranti. M-am suparat pe treaba asta, dar aveam probelme mai mari decat asta si macar m-au redirectionat catre alt loc.

Ce este Sura Mica? Care e conceptul?

Sura Mica este un sat de langa Sibiu, in care mai demult traiau multi sasi. Crucea Albastra are acolo un centru de tratament pentru alcoolici si dependenti de droguri, care se cheama Asezamantul Nazaret. Mai exista un centru al Crucii Albastre pentru femei, tot langa Sibiu, la Selimbar.

Crucea Albastra e un ONG cu afiliere internationala, interconfesional, iar religia sau spiritualitatea e o parte optionala din terapia la centre. Conceptul e simplu: te duci acolo timp de cateva luni, intr-un loc retras unde nu ai voie sa consumi droguri sau sa bei si faci terapie de grup zilnic cu alti dependenti ca si tine.

Pe langa asta mai faci terapie individuala, te trezesti, mananci si ai alte activitati dupa un program fix si e timp si de relaxare si de distractie, in masura in care iti revine cheful de viata.

Cum au fost primele zile?

Daca vii imediat dupa ce ai consumat, ca in cazul meu, in primele zile nu prea poti decat sa dormi, sa mananci si sa privesti in gol. Eu cred ca eram inca destul de psihozat, imi amintesc ca stateam seara pe terasa si ma gandeam ca nu m-as mira deloc ca intunericul ala de tara sa fie plin de vampiri si alte chestii. Aveam impresia ca tot ce mi se intampla e un test al unei entitati transcendente.

Chiar daca nu vin bulversati direct din dependenta, pentru ca unii au nevoie de dezintoxicare inainte, mai toti pacientii sunt stingheri la inceput intr-un loc nou, inconjurati de necunoscuti, dar atmosfera e de camaraderie si nu dureaza mult sa-i cunosti pe ceilalalti cat de cat si sa incepi sa simti ca faci parte dintr-un grup. Terapia te cam obliga sa faci efortul asta de comunicare, fata de un spital unde e ficare pe cont propriu.

Cine erau colegii? Care era atmosfera? Ce munci faceai?

Colegii erau de mai multe feluri, de la un tip de 20 si ceva de ani dependent de poker online, la un tip in jur de 30 gen clubber care avea o depresie combinata cu abuz de marijuana, pana la dependenti de etnobotanice si la alcoolici de 40-50 de ani - functionari, politisti, ingineri sau tarani.

Atmosfera e protejata si safe, uneori mai insufletita, cu poante si povesti si ocazionalele frecusuri, alteori usor plictisitoare. Se fumeaza mult pe verande, se mai sta la cate un film sau vreun meci, terapia poate fi animata intr-o zi si anosta in alta, dar e un prilej sa comunici si sa discuti despre ce ti se intampla si ce e de facut.

Tinerii mai leaga prietenii, mai fac un ping-pong, cei mai in varsta joaca o tabla sau citesc carti despre dependenta si isi povestesc vietile. Munca e mai mult un aspect al terapiei, ca efort propriu-zis e neglijabila. Fiecare are cate o treaba pe care o face zilnic, gen sa spele vasele sau sa mature veranda.

Am facut si eu multe, de la spalat baia la muls vaca. Pe langa asta, timp de o jumatate de ora sau o ora pe zi sunt treburi de facut in grup, cum ar fi sa greblam frunzele din livada, sa culegem fructele, sa sortam biciclete primite ca donatii.

In fiecare sapamana cate un pacient e sef de casa, la propunerea sefului anterior, si e responsabil cu sunatul clopotelului de dimineata si la orele de terapie si cu coordonarea activitatilor in general.

Care sunt regulile ce nu trebuie incalcate?

Regulile sunt putine. In primele doua saptamani nu ai voie sa iesi din centru neinsotit, dar apoi poti pleca in invoire la Sibiu sau chiar acasa. Nu ai voie sa consumi alcool si droguri pe perioada terapiei nici in centru si nici in afara lui. Trebuie sa participi la terapie, sa pastrezi curatenia si sa respecti programul. Sa te porti cuviincios cu ceilalti pacienti si in general sa fii cooperant.

Dar lucrurile astea vin cumva de la sine, pentru ca nu e genul de loc unde pacientii sa se certe sau sa-si fure lucruri unii de la ceilalti. Daca recidivezi la centru poti fi externat disciplinar, poate nu din prima, daca recunosti ca ai facut-o si iti mentii intentia de a te lasa, dar daca se repeta trebuie sa pleci.

Eu am plecat dupa ce am implinit trei luni de terapie, atat am zis eu atunci ca e suficient si in plus si costurile sunt un factor. Oricum e normal sa pleci, nu e genul de centru care sa te relocheze pe viata.

Te-a ajutat cu adevarat? Ai avut reveniri?

M-a ajutat foarte mult, chiar daca eu am recidivat chiar la centru, la prima mea internare si a trebuit sa ma reintorc sa-mi termin terapia dupa o luna de pauza. Dar in luna aia de pauza, desi m-am intors in Bucuresti si eram liber, nu m-am atins de nimic.

Mi-am pus ambitia sa nu revin la dezastrul dinainte, facusem pauza si terapie suficient cat instinctul de conservare sa functioneze din nou si nu am vrut sa o iau de la capat, am vrut sa ma intorc. La ceva timp dupa ce am iesit am mai avut totusi recidive, dar la intervale mai mari de timp. Apoi caderile au devenit din ce in ce mai rare, pana ce au incetat complet.

Asa ca da, as zice ca m-a ajutat. Dupa o luna de terapie incepi sa-ti recapeti cat de cat increderea in tine, iti amintesti cum e sa te simti bine alaturi de alti oameni fara sa ai nevoie de stimulente chimice, apuci sa te dumiresti putin si sa te convingi ca vrei sa te lasi. Daca esti doar inchis intr-un spital corpul poate scapa de raul fizic pentru o vreme, dar tu ramai cu gandul la droguri inca multa vreme.

Daca nu ai vorbit cu nimeni si nu te-ai gandit cum altfel iti poti reface viata, pleci direct cu gandul de droguri. Dar daca faci terapie, incepi sa te motivezi sa ti le scoti din cap, obsesia se atenueaza si in cele din urma cedeaza.

Am mai revenit la centru in primavara asta ca sa fac un reportaj pentru o revista si pentru ca mi-era dor sa stau acolo o vreme. Am ramas cu alte probleme in viata mea si uneori cred ca ajuta sa mai schimbi peisajul si sa participi la terapia de grup.

Te-ai atasat de locul acela? Am vazut ca ai inceput sa-l promovezi. De ce?

Sigur ca m-am atasat. Imi place ca nu e o clinica impersonala, ci o comunitate de oameni carora le pasa de ce fac, percep locul ala ca facand parte din viata lor si se poarta ca atare. Sunt genul ala de ardeleni seriosi si un pic de moda veche, care au rabdare sa te cunoasca si incearca sa te inteleaga. Unii consilieri sunt la randul lor fosti alcoolici.

Eu sunt uneori alergic la religie, dar pot fi si tolerant cu cei care sunt ingaduitori cu altii, iar acolo nu mi-a impus nimeni nimic in sensul asta. Incepand cu casa, care nu e doar o cladire oarecare, ci o fosta casa evanghelica frumoasa si semeata, pana la animalele din curte, totul are personaliate.

Si apoi sunt amicitiile de rehab si relatia mai speciala pe care o legi cu terapeutii care te-au cunoscut si te-au sprijinit in momente cand chiar aveai nevoie.
I-am promovat de la bun inceput asa cum fiecare recomanda un tratament sau un doctor care l-a ajutat sa se faca bine.

Cred ca in Romania nu prea se stie ca exista tratament pentru problemele de genul asta, cel putin eu ca dependent de droguri destul de informat habar nu aveam ce rehab-uri exista in Romania si nici incredere in eficienta terapiei de grup nu prea exista.

Dar asta ar trebui sa se schimbe, pentru ca dependenta nu e o condamnare la moarte, ci o problema psihica care poate fi depasita.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 8192 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
1 comentariu
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

D'le Alex Varzaru, inteleg ca acest articol este o "reclama" la

centrul de reabilitare deschis la Sura Mica; !!
Condamnare la moarte ??? Nu domnule !!!
In primul rand dependenta in sine este o boala grava a creierului, indiferent ca vorbim de dependenta de droguri, de alcool, sau alte vicii... s.a.m.d;
Depinde de ce droguri vorbim. Exista droguri la care dependenta este mica, si exista unele care dau dependenta totala.
Cu cat drogul da mai mare dependenta, cu atat e nevoie de vointa mai mare sa vrei sa scapi de el, iar de la un moment incolo nu mai poti face fata oricum.
De asemenea, conteaza si pe ce perioada au fost consumate drogurile respective !!!... si, "DA", este necesara asistenta specializata, deoarece intreruperea brusca a consumului de droguri poate provoaca sevraje extrem de periculoase;.. NU tine de vointa persoanei in cauza;.. acest lucru nu se poate controla din pacate !
Eu sper din toata inima sa aveti cit mai putini pacienti dependenti de "Sura Mica";...cit despre subiectul Stefan;... ce sa zic !! gena slaba, caracter mic !! a fost experienta lui de viata; sper ca i-a folosit la ceva.

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor