Ziare.com

Nu exista "NU POT": Cum sa razbesti in Romania dintr-un scaun cu rotile

de Ionela Samoila
Joi, 20 Februarie 2014, ora 08:42

   

Nu exista "NU POT": Cum sa razbesti in Romania dintr-un scaun cu rotile
Persoanelor cu dizabilitati le lipsesc lucruri considerate de multi dintre noi indispensabile, insa de multe ori acesti oameni loviti de soarta reusesc sa stoarca de la viata mai multe reusite decat majoritatea.

Este si cazul Alexandrei Cristea, o tanara eminenta pe care o boala cumplita a condamnat-o de la nastere sa nu isi poata folosi adecvat picioarele pentru a se deplasa singura. Fata care si-a petrecut cei 26 de ani de viata intr-un scaun cu rotile a acceptat sa vorbeasca pentru Ziare.com despre cum a avut forta sa razbeasca, in ciuda gravului handicap fizic.

Nascuta si crescuta in localitatea nemteana Roman, Alexandra a absolvit Facultatea de Informatica din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi cu nota 9 si masterul de Lingvistica Computationala in limba engleza, in cadrul aceleiasi facultati, cu nota 10.

Cu toate ca facultatea nu a fost o experienta deloc usoara pentru ea, la fel cum nu a fost nici scoala in general si nici celelalte activitati pe care s-a incapatanat sa le duca la bun sfarsit ca un om normal, Alexandra nu crede ca a facut ceva iesit din comun. Mai mult, considera ca a avut note mari in scoala si datorita faptului ca a avut mereu mai mult timp pentru ea.

Mama si fiica, colege de camera de camin cu alte studente

"Fiecare cu viata lui, fiecare alege pentru el pana la urma", considera Alexandra, pe care am intalnit-o intr-un local din Capitala, acolo unde a venit insotita de doua prietene si de mama ei, singura ruda apropiata pe care o are alaturi si care nu se dezlipeste de ea prea mult timp, mai ales in ultimii ani, de cand a iesit la pensie pentru a putea avea grija de ea.

In toti cei cinci ani petrecuti la Iasi, Alexandra a locuit in camin. In primul an de facultate, a fost ajutata de diverse persoane sa se deplaseze la cursuri si sa faca cele necesare. Incepand din anul doi, mama Alexandrei s-a pensionat si a venit la Iasi pentru a avea grija de ea. Cele doua, mama si fiica, au impartit timp de patru ani o camera de camin cu alte studente.

Nu a fost usor, mai ales ca, povestesc cele doua, Iasi este un oras mare in care cel mai greu obstacol pentru o persoana cu dizabilitati locomotorii o reprezinta lipsa rampelor de acces. De la sediile institutiilor, pana la trotuare si mijloace de transport in comun, toate sunt lipsite de dotarile care i-ar face viata mai usoara unui om aflat intr-un scaun cu rotile, dar si insotitorului acestuia.

Inceputurile unei vieti pline de vointa

Alexandra Cristea a fost diagnosticata cu tetrapareza spastica inca din primul an de viata, boala incadrata in gradul grav de handicap, care necesita insotitor. Cat a fost la gradinita si in scoala generala, lucrurile erau mai simple pentru cei care o ajutau sa se deplaseze, ea fiind mica si usoara.

"Noi am avut foarte multe ajutoare. Fara ajutoare noi nu puteam sa facem nimic. Nu e un merit personal, in afara de faptul ca ea si-a dorit foarte mult sa mearga la scoala. Eu a trebuit sa o ajut, cei din jur au trebuit sa o ajute si tot asa", povesteste mama Alexandrei, adaugand ca pe masura ce depasesti fiecare greutate, nimic nu ti se mai pare greu.

Aceasta sustine ca latura sociala si dorinta de a se apropia de oameni au fost lucrurile care au incurajat-o cel mai mult pe Alexandra sa faca lucrurile pe care orice om normal le face. Spre exemplu, la gradinita, Alexandrei ii placeau copiii, mai exact ideea de a se afla printre ei. Faptul ca a avut si o educatoare intelegatoare a fost unul dintre factorii care au determinat-o sa mearga mai departe.

Platea trecatorii sa o urce la etajul doi al scolii

A urmat scoala primara, cand lucrurile s-au mai complicat putin pentru Alexandra. Principala problema s-a ivit in clasa a treia, cand salile de curs in care ea avea ore erau la etajul al doilea. Pentru ca mama Alexandrei mergea zilnic la serviciu, de fiica ei se ocupa o femeie care o ducea si o aducea de la scoala, insa aceasta nu avea putere sa o urce si sa o coboare pe scari doua etaje.

Solutia pe care directoarea scolii a gasit-o la aceasta problema a fost ajutorul unui barbat care se ocupa de servicii de intretinere in cladirea institutiei de invatamant. Insa cum nici acesta nu se afla mereu in scoala, Alexandra se vedea nevoita sa recurga la o solutie alternativa. Sa stea in scaunul cu rotile, in strada, cu banii in mana, si sa roage un trecator sa o ajute.

Unii acceptau sa o ajute si sa o urce in clasa si fara bani, altii acceptau suma fara remuscari. "Pentru noi nu mai conta asta, important era sa ajunga la scoala. Era o suma modica, nu mai tin minte cat, dar era suficient cat sa isi ia omul ceva acolo", povesteste resemnata mama tinerei.

Dificultatile nu au incetat nici mai tarziu, la liceu, cand copila devenita de acum adolescenta era nevoita sa se deplaseze in laboratoarele aflate in alte corpuri de cladire. Astfel, in scurta pauza dintre orele de curs, colegii o carau pe Alexandra pe brate pana in laboratoare. "Am avut noroc ca un coleg era mai vanjos. Si ne ajuta el mereu, se gasea o solutie", relateaza tanara.

Apropiatii si cunoscutii i-au aratat sustinerea si anul trecut, in decembrie, cand au ajutat-o sa castige premiul publicului la Gala Persoanelor cu Dizabilitati 2013 mediatizandu-i cazul si aducandu-i peste 2.000 de voturi.

Cu optimism, despre trecut si viitor

Pe viitor, Alexandra spera sa se angajeze in domeniul IT, astfel ca a depus mai multe CV-uri la firme din Iasi si se gandeste sa depuna chiar si la unele din Bucuresti.

Pana la obtinerea unui job, tanara se ocupa de ceea ce ii place cel mai mult sa faca: sa picteze, sa faca obiecte handmade, sa asculte muzica, sa compuna si, desigur, sa faca programare.

Este optimista si nu ii place sa vorbeasca despre dizabilitatea ei, nici despre oamenii care s-au purtat urat cu ea. Caci au existat si astfel de persoane, dar Alexandra prefera sa creada despre ei ca nu au experienta contactului cu persoane cu dizabilitati.

Totusi, ea are incredere ca lumea se schimba in bine, ca oamenii devin mai receptivi si mai toleranti.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 1876 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
10 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Respect!

Bravo. Respectele mele pentru asemenea oameni!

 

Era bine sa lasati si o adresa de mail ceva...a Alexandrei.

Poate persoane bine intentionate si care ar avea nevoie de cineva cu aptitudinile dar si limitarile ei, ar putea sa ii ofere un job. Sunt convins ca in lipsa mentionarii dizabilitatii ei, la un interviu face to face din start se va ivi o retice nta. Asa in urma acestui articol ar fi foarte clar angajatorului unde si cum ar putea capacita o persoana ca ea.

Datele personale nu pot fi publicate oriunde

Datele personale nu pot fi publicate si lasate la indemana oricui. Persoane rau intentionate ar putea sa le foloseasca. Cred ca cine doreste sa o ajute cu ceva ar putea sa scrie redactiei sau autorului, iar mai departe, daca si Alexandra isi da acordul, adresa ei de mail poate ajunge la cel care doreste sa o contacteze. Asa este normal.

Date de contact

Sunt Alexandra. Adresa mea de mail este: alexandra_kristinna@yahoo.com si cea de facebook e https://www.facebook.com/allyandra , iar blogul personal il gasiti la: http://allyandra.wordpress.com/ . Multumesc pentru gandurile bune si sper sa reusesc sa gasesc jobul dorit.

Multumesc mult

Multumesc mult pentru aprecierile pozitive.

Pt...ceamaifericitafatadinlume.

Daca esti atenta...date si mai personale s-au publiocat. Numele, virsta, locatia...etc. Un mail este mult mai discret.Iti poate scrie oricine, dar numai tu hotaresti cui raspunzi. Scrii redactiei...autorului...ala scrie fetei...etc...e de ajuns o singura fractura in tot acest lant...si nu se va realiza nimic. Nu trebuie nic i sa fii destept sa ii cauti numele deja afisat.. pe Feisbuc sau alte retele....deci....un mail e o treaba eficienta. Mania precautiei peste masura deseori ingreuneaza lucrurile.

 

Poate Alexandra nu a vrut sa ii fie dat mailul aici

Pana la urma, ar fi dreptul ei, nu?

Daca Alexandra nu vroia ceva....nu populariza

povestea, nu dadea interviul. E clar ca fetei i-ar prinde bine cineva care constiewnt de situatia ei sa ii ofere un job. Asta e cel mai important pt ea. Dar stai linistita, tie nu iti vrea nimeni mailul....pe tin e te poate intretine mami...tati...si cu Titi. Ca si tata lu Titi al tau are o saormerie de succes...

Nu cred ca are importanta daca nu i s-a publicat mailul

pentru ca cel mai probabil, Alexandra va citi acest articol si comentariile lui.De aceea, pe aceasta cale doresc sa te felicit Alexandra pentru toate reusitele tale, si pentru vointa si puterea ta de a trece peste necazuri.Iti urez mult succes in tot ce vei intreprinde, si nu in ultimul rand, sa fii fericita.Sunt mandru ca din urbea natala a iesit la lumina inca un bun exemplu pentru cei din jur.

 

Multumesc mult

Multumesc mult pentru gandurile si aprecierile pozitive.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor